Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1261/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1261/
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții Municipiul T prin Primar și Primăria municipiului T, împotriva deciziei civile nr.677 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, G și Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, având ca obiect plângere împotriva încheierii de Carte Funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamantul recurent consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului recurent consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
La data de 14.08.2008, a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. -/2008 dată de T - T formulată de petenții Municipiul T prin Primar și Primăria Municipiului T în contradictoriu cu intimații și G, prin care a solicitat admiterea plângerii, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii privind intabularea dreptului de proprietate al numitului asupra construcției înscrisă în nr. 7034 T, nr.top 11495, 11496 si menținerea dreptului de proprietate al Statului R asupra acesteia.
În motivarea plângerii petenții au arătat că imobilul construcție situat în T,-, înscris în nr. 7034, nr.top 11495, 11496 fost vândut de către Primăria Municipiului T în temeiul Legii nr. 112/1995 numitului G în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 16368/22.10.1999, iar terenul aferent imobilului construcție a rămas în proprietatea Statului Român și în administrarea operativă a T, astfel ca, asupra terenului s-a procedat la demararea procedurilor de punere în posesie a numitului.
Pârâții au arătat că numitul G și-a declarat imobilul situat în T,- la Direcția Fiscală a Municipiului T în vederea impunerii ROL -/22.10.1999, conform obligațiilor ce decurg din Codul d e procedură fiscală, in anul 1999, însă nu a demarat procedura publicității imobiliare până în prezent, insa potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, acesta nici nu avea această obligație, doar faptul că a încheiat contract de vânzare-cumpărare i se recunoaște calitatea de proprietar asupra construcțiilor.
În continuare s-a arătat că împotriva Deciziei civile nr. 661/26.06.2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosar nr- având ca obiect acțiune în constatare, revendicare și rectificare, reprezentanții legali ai pârâtului au promovat contestație în anulare în baza art.317 pct.2
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.7/1996 și Legii nr. 112/1995.
Intimatul Gaf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat admiterea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, și, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1.pr.civ. a formulat cerere de suspendare a prezentei cauze, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul cu nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, cu termen de soluționare la data de 25.11.2008, având ca obiect constatarea dreptului meu de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În motivarea cererii sale, intimatul a arătat că soluționarea prezentei acțiuni depinde de hotărârea ce se va pronunța în cauza mai susmenționată în care dreptul de proprietate al pârâtului este contestat.
De asemene, în subsidiar, în situația în care cererea de suspendare va fi respinsă, intimatul a arătat că înțelege să invoce excepția de conexitate și să solicite trimiterea prezentului dosar la dosarul cu nr-, cu termen de soluționare la data de 25.11.2008, Complet 16c în vederea discutării excepției de conexitate.
În motivarea cererii intimatul a arătat că excepția invocată este justificată având în vedere că părțile sunt aceleași, iar între obiectul și cauza celor două pricini există o strânsă legătură.
În drept cererea nu a fost motivată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii de carte funciară ca tardiv introdusă.
În motivarea cererii sale, intimatul a arătat că petentul Municipiul Taf ormulat tardiv plângerea la data 05 august 2008, după expirarea termenului de 15 zile care a început să curgă de la data comunicării încheierii către acesta, respectiv la data de 17 iulie 2008 și s-a împlinit la data de 04 august 2008. Astfel, cele 15 zile împlinite la data de 02 august 2008 - sâmbătă, s-au prelungit până la finalul primei zile lucrătoare care a fost data de 04 august 2008 - luni.
De asemenea intimatul a invocat lipsa calității de reprezentantă a Primăriei T pentru Municipiul T întrucât Primăria reprezintă o structură funcțională cu atribuții de execuție, fără personalitate juridică, deci fără capacitate de folosință sau de exercițiu și ca atare nu poale sta în judecată nici în nume propriu nici în calitate ie reprezentantă a unei persoane juridice.
Prin încheierea de ședință din data de 27.11.2008 instanța de fond a respins excepția tardivității formulării plângerii de carte funciară invocată de intimatul.
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2008 instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de intimatul
Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2009 instanța de fond reprezentată de civil a respins excepția de conexitate invocată de intimatul
Prin sentința civilă nr.1772/05.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului G invocată de intimatul și a respins plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr. -/2008 dată de T - T formulată de petentul Municipiul T prin Primar, în contradictoriu cu intimatul, ca neîntemeiată.
A fost respinsă plângerea împotriva aceleiași încheieri de carte funciară formulată de petentul Municipiul T prin Primar în contradictoriu cu intimatul G, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
A fost obligat petentul să plătească intimatului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de carte funciară nr. -/2008 dată de T - T s-a admis cererea introdusă de intimatul cu privire la imobilul casă și curte și grădină în-, înscris în nr. 7034 localității T, cu nr. top 11495 și nr. top. 11496 și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestuia, cu titlu de drept restituire și moștenire.
Cererea a fost admisă în baza sentinței civile nr. 6695/2007 a Judecătoriei Timișoara, a deciziei civile nr. 148/A/2008 a Tribunalul Timiș și a deciziei civile 661/2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțate în dosar -.
La data admiterii cererii în cartea funciară figura ca singur proprietar al imobilului Statul Român.
Dispoziții legale aplicabile în cauză:
Art. 22 din Legea nr. 7/1996 "Înscrierea unui drept se poate efectua numai:
a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată".
Art. 47 alin. 5 și 6 din Legea nr. 7/1996 "înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate", "intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să un drept tabular".
Art. 48 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 dispun că "În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; b) indică numele părților; c) individualizează imobilul printr-un identificator unic; d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română; e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului".
Art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 "Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului G invocată de intimatul instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 22 și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului G invocată de intimatul și a respins plângerea formulată de petent împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere faptul că intimatul G nu are înscris în cartea funciară nici un drept cu privire la acest imobil, nefiind o persoană interesată potrivit mențiunilor din cartea funciară.
În ceea ce privește fondul cauzei prima instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că cererea de înscriere în cartea funciară poate fi făcută de orice persoană interesată. pentru a admite cererea verifică înscrisurile atașate doar cu privire la îndeplinirea condițiilor de formă, mai exact înscrisul să fie încheiat în forma prevăzută de lege, imobilul să fie bine individualizat, să fie atașate înscrisurile necesare în anumite situații speciale. nu verifică valabilitatea actului a cărui înscriere se solicită din punct de vedere al respectării condițiilor de fond.
Petentul nu invocă nici un motiv de nelegalitate a încheierii de carte funciară, motivele invocate se referă doar la fondul dreptului de proprietate.
În cadrul acestui litigiu, având în vedere specificul acestui tip de acțiune în justiție, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra fondului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Analizând încheierea de carte funciară a cărei anulare se solicită, instanța de fond a constatat că ea a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 22, art. 47 alin. 5 și 6 și 48 din Legea nr. 7/1996, motiv pentru care a respins plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în temeiul art. 274. proc. civ. instanța de fond a obligat petentul să plătească intimatului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În temeiul art. 274 alin. 3. proc. civ. instanța de fond a redus onorariul avocațial pretins de intimatului de la suma de 3.000 lei la suma de 1.500 lei având în vedere valoarea și complexitatea pricinii. Această reducere a onorariului avocațial va produce efecte doar față de petent, nu și în relațiile dintre părți care vor continua să fie guvernate de dispozițiile contractului de asistență judiciară încheiat de acestea.
Împotriva acestei sentinței au declarat apel în termen legal Municipiul T și Primăria Municipiului T, prin Primar, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub motivul că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tap ronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, neținând cont de dispozițiile legale în materie și de starea de fapt reală, cât timp imobilul din litigiu a fost vândut de către Primăria Municipiului T, în temeiul Legii 112/1995, numitului G, în baza contractului de vânzare cumpărare 16368/1999, terenul aferent imobilului construcție vândut rămânând în proprietatea Statului Român, ulterior fiind demarate de punere în posesie a numitului, cumpărătorul G declarând imobilul cumpărat la Direcția Fiscală T, împrejurări în care, apreciază apelanții plângerea acestora ar fi trebuit admisă de prima instanță, în sensul modificării încheierii de carte funciară atacate și a respingerii cererii numitului pentru intabularea dreptului de proprietate asupra construcției în CF 7034 T nr. top. 11495, 11496, menținându-se astfel dreptul de proprietate al Statului Român asupra acesteia.
În drept au fost invocate prev. art. 282.proc.civ. Legea 7/1996 și HCL nr. 16/2008
Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr. 677/A din 12.10.2009 pronunțată în dosar nr- a respins apelul petenților Municipiul T și Primăria Municipiului T cu sediul în T, B-dul - nr. 1, județul T, împotriva sentinței civile nr.1772/05.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, G și Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T.
Au fost obligați pârâții să-i plătească intimatului 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timișa reținut corect starea de fapt și făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie în sensul că, prin încheierea de carte funciară nr. -/07.07.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T - T, a fost admisă cererea intimatului și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestuia, asupra imobilului casă, curte și grădină, din T-, CF nr. 7034 T, nr. top. 11495 și 11496, cu titlu de drept restituire și moștenire, conform sentinței civile 6695/2007 al Judecătoriei Timișoara, deciziei civile nr. 146/A/2008 al Tribunalului Timiș și deciziei civile nr. 661/2006 al Curții de Apel Timișoara, pronunțate în dosarul nr-, la data admiterii cererii petiționarului intimat, în cartea funciară proprietar asupra imobilului menționat fiind Statul Român.
de carte funciară a dat eficiență prev. art. 22, 47 alin. 5 și 6, art. 48 alin. 1 și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, admițând cererea ca urmare a verificării înscrisurilor atașate, cu privire la îndeplinirea condițiilor de formă, acesta neavând competența de a verifica valabilitatea actului a cărui înscriere se solicită, din punctul de vedere al respectării condițiilor de fond, în cadrul acestui litigiu, având în vedere specificului acestui litigiu în justiție - plângere împotriva încheierii de carte funciară - Judecătoria Timișoara neanalizând și neputându-se pronunța asupra fondului dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, respingând plângerea cât timp au fost respectate disp. art. 22, art. 47 alin. 5 și 6 și ale art. 48 din Legea nr. 7/1996.
Ca atare, nu s-a reținut critica apelanților vizând netemeinicia și nelegalitatea încheierii pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, în sensul că au interpretat în mod eronat dispozițiile legale și că nu ar fi ținut cont de existența unui contract de vânzare cumpărare, prin care Primăria Municipiului T i-a vândut domnului G imobilul construcție din litigiu, în contextul în care cumpărătorul construcției nu a demarat procedura publicității imobiliare pentru imobilul cumpărat, motivele invocate vizând fondul dreptului de proprietate, soluționat irevocabil prin hotărârile judecătorești menționate - în sensul radierii din CF 7034 Tad reptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare al T și a încuviințării intabulării în aceeași carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire și moștenire, conform deciziei civile nr. 661/ 26.06.2000, irevocabile, a Secției Civile Curții de Apel Timișoara - iar în cadrul acestui litigiu instanța neputând să analizeze și să se pronunțe asupra fondului dreptului de proprietate asupra imobilului, plângerea de CF, formulată de petenții Municipiul T și Primăria Municipiului T prin Primar, nefiind de altfel motivată în drept.
Urmare a respingerii apelului, fiind în culpă procesuală pârâții apelanți vor fi obligați să-i plătească intimatului 1.000 lei cheltuieli de judecată conform art. 274.proc.civ.
Împotriva deciziei civile nr.677 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs reclamanții Municipiul T prin Primar și Primăria municipiului T, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că imobilul situat în T,- înscris în CF nr.7034 a fost vândut de către Primăria municipiului T, în temeiul Legii nr.112/1995 numitului G în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 16368 din 22.10.1999.
Ca atare, au conchis recurenții chiriașul cumpărător este noul proprietar al imobilului și, deși acesta nu s-a intabulat, în cartea funciară nu se poate nota dreptul de proprietate al numitului.
În drept a fost invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap.la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este nefondat.
Recurenții critică hotărârea instanței de apel, în drept, prin trimitere la disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă respectiv solicită modificarea hotărârii deoarece aceasta ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acest motiv de recurs nu este incident în speță deoarece primele instanțe au făcut o corectă aplicare a disp.art. 47 și urm. din Legea nr.7/1996 atunci când au reținut că cererea de înscriere în CF formulată de către întrunește condițiile prev. de art. 22 din Legea nr. 7/1996, și poate fi înscrisă în Cartea Funciară.
Procedura de înscriere în CF nu vizează chestiuni privind fondul Titlului Dreptului de Proprietate ci doar aspecte formale privind pretinsul titular de drepturi, care justifică un corespondent cu notațiunile anterioare realizate în Cartea Funciară.
În această ordine de idei susținerile recurenților în sensul că ar fi vândut imobilul unui chiriaș cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995, nu sunt de natură a opri demersul proprietarului tabular sau moștenitorilor acestuia, în legătură cu revendicarea imobilului și efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF.
Față de cele arătate, Curtea va reține că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată cu respectarea în tocmai a dispozițiilor art. 47 și urm. din Legea nr. 7/1996, iar recursul declarat de către reclamanți urmează a fi respins.
Conform prevederilor art.274 Cod pr.civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimatului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanții Municipiul T prin Primar și Primăria municipiului T, împotriva deciziei civile nr.677 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
IREVOCABILĂ:
Pronunțată în ședință publică din 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LL/22.12.2009
Dact. NF/22.12.2009
Ex.2
Tribunalul Președinte, Judecător .
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcărița