Speta Legea 10/2001. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 334
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanții domiciliată în P, str. G-, - 1,. B,.17, jud. A și domiciliat în C, str. C,. 29,. C,.14, jud. împotriva sentinței civile nr. 116 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, jud. D, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru apelanții reclamanți și și consilier juridic, pentru intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanții reclamanți, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației așa cum a fost precizată și anularea Dispoziției nr.6325/02.03.2006 cu obligarea pârâților la restituirea în natură a terenului de 6000 situat în incinta Grădinii și la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren de 4000 p și construcțiile demolate în suprafață de 540, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru întreaga suprafață de teren de 10.000 p și construcții, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți, a susținut că terenul solicitat a fi restituit în natură fiind afectat de utilități publice, iar cu privire la acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru întreaga suprafață apreciază că instanța nu poate cuantifica aceste măsuri reparatorii. A solicitat respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată la 3 aprilie 2004, reclamanții și au solicitat desființarea dispoziției nr.6325/2 martie 2006 emisă de către Primarul Municipiului C cu consecința restituirii în natură terenului de 10.000 mp și în subsidiar restituirea în natură terenului rămas liber pe vechiul amplasament, iar pentru diferența care nu poate fi restituită în natură s-a solicitat teren în aceeași categorie de folosință și valoare sau despăgubiri bănești.
În motivarea contestației s- arătat că prin dispoziție s-a reținut că întreaga suprafață de teren este ocupată de utilități publice, din care 4.000 mp sunt ocupați de extindere stradală, linie de tramvai, blocuri și utilitățile aferente acestora iar 6.000 mp sunt ocupați de Grădina care aparține domeniului public al Municipiului C conform G 965/2002 și se află în administrarea Universității din
S-a criticat faptul că intimata nu a făcut dovada situației juridice actuale a terenului cu înscrisuri din care să rezulte imposibilitatea obiectivă a restituirii în natură.
La data de 20 iunie 2006 fost precizată contestația în sensul că în subsidiar s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești și determinarea acestora conform art. 10 din Legea 10/2001.
Prin sentința civilă 116 din 13 mai 2008 Tribunalului Doljs - respins contestația.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că suprafața de 6.000 mp a fost expropriată prin Decretul nr.16/1950, pentru realizarea Parcului 7 din C și este ocupată în prezent de Grădina, iar suprafața 4.000 mp, preluată prin Decretul 19/1962, este ocupată de blocuri de locuințe, alei de acces, zonă de protecție blocuri, spații verzi și utilități edilitare-rețea electrică, termoficare, apă, canal fiind cuprinsă între Bulevardul și Grădina.
Instanța a considerat că sunt incidente dispozițiile punctului III.2 din anexa la Legea 213/1998, conform cărora parcurile publice fac parte din domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale astfel încât persoanelor ce au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a arătat că art. 11 din Legea 213/1998 consacră caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al dreptului de proprietate asupra bunurilor aparținând domeniului public, astfel că terenul nefiind liber nu poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, motivând că instanța a aplicat greșit legea și a reținut greșit starea de fapt deoarece terenul se află în incinta grădinii botanice și nu este parc public, astfel că s-a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor Legii 10/2001 și ale Legii 213/1998. S- susținut faptul că nu sunt aplicabile prev. art. 11 din Legea 213/1998, cât timp suprafața de 6000. nu este parc public, nu face parte din domeniul public iar grădinile botanice nu sunt cuprinse în enumerarea limitativă bunurilor exceptate de la restituirea în natură.
S-a criticat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul de 10 000. și s-a solicitat ca în subsidiar să se stabilească valoarea despăgubirilor pentru suprafața de 4 000. la suma de 2 200 000 000 euro și 180 985 euro pentru construcțiile demolate, din care urmează să fie scăzută valoarea reactualizată a despăgubirilor încasate la data exproprierii.
Apelul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Prin Dispoziția 7369 din 8.10.2002 s-a răspuns de către Primăria Municipiului C notificării nr. 840/2001 adresată de, prin care se solicitau despăgubiri pentru imobilul din-. Potrivit dispozițiilor în vigoare la data respectivă, dosarul a fost înaintat la prefectură pentru acordarea de despăgubiri.
Prin Dispoziția 6766 din 4 sept 2002 s-a răspuns notificării 1091/2001 adresată de pentru același imobil, soluția aleasă de unitatea deținătoare fiind aceeași.
Cele două dispoziții nu au fost atacate de reclamanți, aceștia achiesând la soluția de acordare a măsurilor reparatorii.
Întrucât la data intrării în vigoare a legii 247/2005 procedura nu era finalizată, în sensul că nu era stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, primăria emis o nouă dispoziție, cu nr. 6325/2 martie 2006, prin care a recunoscut dreptul celor doi reclamanți la despăgubiri pentru imobilul compus din 10 000. teren și construcție demolată și a dispus înaintarea dosarului către Comisia Centrală din cadrul.
Împotriva acestei dispoziții a fost formulată contestație, solicitându-se în principal restituirea în natură a suprafeței de 6 000. iar în subsidiar, stabilirea unui anumit cuantum al despăgubirilor.
Deși prima instanță nu s-a referit în considerentele sentinței la cererea subsidiară, nu se impune aplicarea prevederilor art. 297 alin. 2 întrucât, pe de o parte, respingerea în totalitate a acțiunii a vizat și această cerere, iar pe de altă parte, cererea nu este fondată și nu ar fi în interesul părților prelungirea nejustificată a procesului. Astfel, potrivit art. 16 din Titlul VII al legii 247/2005, așa cum a fost interpretat și de ÎCCJ prin decizia nr. 52/2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii, în ipoteza dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a acestui act normativ, unitatea deținătoare nu mai are competența de a stabili cuantumul măsurilor reparatorii, această competență aparținând exclusiv Comisiei Centrale.
Reclamanții au înțeles să conteste dispoziția emisă în 2006, iar nu dispozițiile emise în 2002, față de care termenul de promovare contestației era depășit, astfel că în mod corect primăria a recunoscut generic dreptul la despăgubiri și a trimis dosarul autorității administrative competente cu calcularea și acordarea lor. În raport de prevederile art.16 mai sus arătate, cererea din apel d e fi schimbată sentința și stabilit cuantumul despăgubirilor este neîntemeiată, acest cuantum urmând a fi stabilit după ce instanțele de judecată se vor pronunța irevocabilă asupra legalității și temeiniciei dispoziției.
Instanța de apel apreciază că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prev. art. 11 din legea 10/2001, potrivit cu care se poate restitui în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora doar suprafața de teren ce este liberă, neocupată de obiectivele de investiții pentru care s-a dispus exproprierea.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză și actele depuse la dosar, suprafața de 6000. a fost expropriată prin Decretul 16/1950 pentru construirea unui parc și este în prezent circumscrisă perimetrului Grădinii din C, aspect care nu a fost contestat.
Este eronată susținerea reclamanților în sensul că dispozițiile legii 213/1998 se referă doar la parcuri publice atunci când definesc, prin enumerare, bunurile aparținând domeniului public, nu și la grădini botanice, ceea ce ar duce la concluzia că o astfel de grădină nu aparține domeniului public. Este de observat că, potrivit art. 3 alin. 4 din legea 213/1998 aparțin domeniului public al orașelor nu numai bunurile menționate expres în art. III din anexa la lege, dar și alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local. Așa cum s-a reținut în raportul de expertiză și în actele prealabile emiterii dispoziției, prin HG 965/2002 s-au enumerat bunurile aparținând domeniului public al localității C, printre aceste bunuri fiind și grădina botanică.
Mai mult, potrivit înțelesului dat de dicționarul limbii române noțiunii de "grădină botanică", aceasta este o suprafață de teren destinată cultivării și studierii arborilor, iar asemenea grădini sunt deschise accesului publicului, în aceleași condiții ca și un parc, care înseamnă o grădină publică special amenajată pentru odihnă și distracție. Ca urmare, a susține că parcurile publice sunt bunuri aparținând domeniului public, iar grădinile botanice nu, înseamnă a ignora înțelesul gramatical și uzual al celor două noțiuni, cu atât mai mult cu cât grădina botanică în litigiu a fost declarată bun aparținând domeniului public, potrivit legii.
Instanța apreciază că referirile făcute de tribunal la aplicabilitatea prevederilor legii 213/1998 nu au o importanță covârșitoare asupra modului de soluționare a litigiului, deoarece art. 11 alin. 4 din legea 10/2001 nu face referire la apartenența bunului la domeniul public, ci obligă la a stabili dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren solicitat.
Așa cum s-a arătat, suprafața de 6000. a fost trecută în patrimoniul statului pentru construirea unui parc, iar faptul că ulterior acestui parc i s-a dat destinația specială de grădină botanică nu înseamnă că terenul ar fi liber și că s-ar putea dispune restituirea în natură, fiind evident că el este afectat unei investiții publice, unui bun de uz și interes public.
Concluzia care a rezultat cu claritate din probele ce au fost administrate este aceea că o parte din teren, respectiv 6000. este ocupată de grădina botanică iar suprafața de 4000. ce a fost trecută în proprietatea statului prin
Decretul de expropriere nr. 19/1962 pentru construirea unor blocuri de locuințe este, de asemenea, ocupată de blocuri, alei și căi de trecere.
În condițiile art. 11 alin. 4 din legea 10/2001, prima instanță a considerat corect că terenul nu poate fi restituit în natură, astfel că a menținut dispoziția privind acordarea de despăgubiri potrivit art. 16 din Titlul VII al legii 247/2005.
Apreciind ca nefondate criticile din apel, potrivit art. 296 c, apelul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de, cu domiciliul în P, str. G-, - 1,. B,.17, jud. A și domiciliat în C, str. C,. 29,. C,. 14, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 116 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. /6ex/3.11.2008
Jud. Fond.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Gabriela Ionescu
