Speta Legea 10/2001. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 338
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 21 octombrie 2008 privind judecarea apelului declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN C cu sediul în C, str. -, nr. 13, D împotriva sentinței civile nr. 97 din data de 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliată în C, str. - -, -.1,.1,.6, D, cu domiciliul în C, str. -,.48,.1,.2,.8, D, domiciliată în C, str. - -, -.1,.1,.6, D și intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5, nr. 17, D - C,-,
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi 28 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față;
La data de 14 noiembrie 2001, reclamanții, - și - au formulat contestație împotriva deciziei nr.896/A/2001, emisă de Universitatea din C, prin care li s-a refuzat restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în C,-.
Au arătat că decizia este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr.10/2001, imobilul respectiv fiind destinat unei case de oaspeți.
Pârâta Universitatea din Caf ormulat întâmpinare prin care solicitat respingerea contestației, invocând dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr.10/2001.
La data de 19 martie 2002, reclamanții au formulat o precizare a contestației, arătând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, iar dispozițiile art. 16 din Legea nr.10/2001 nu sunt aplicabile acestor categorii de imobile.
La data 16 septembrie 2004, contestatorii au formulat o nouă precizare contestației, arătând că solicită restituirea în natură a întregului teren aferent construcției de 824, ce constituie curtea și grădina casei din-.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 456/3 decembrie 2004 admis în parte contestația precizată formulată de contestatori, a desființat decizia nr.896/A/2001 emisă de pârâta Universitatea din C și a dispus acordarea către contestatori de măsuri reparatorii prin echivalent, în valoare estimată de 4.665.745.000 lei pentru imobilul situat în C,-, compus din construcție cu demisol și parter și teren în suprafață de 842, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond că, față de hotărârea de respingere a acțiunii în revendicare, care prezintă autoritate de lucru judecat, reclamanții sunt îndreptățiți numai la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat, care au fost stabilite cu privire la construcție cu demisol, parter și teren de 824.
În termenul legal s-a declarat apel d e către reclamanții, -, - și pârâții Universitatea din C, DGFPD, Statul Român prin B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții au apreciat că s-au interpretat greșit dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește reținerea autorității de lucru judecat a hotărârii prin care s-a respins acțiunea în revendicare pe dreptul comun, din această cauză fiindu-le acordate numai despăgubiri, fără ca instanța să cerceteze dacă sunt îndreptățiți la restituirea în natură.
Universitatea din Cac riticat sentința, deoarece s-a acordat mai mult decât s- solicitat de către reclamanți, raportat la notificarea adresată, respectiv s-au dat despăgubiri pentru o suprafață de 824, în loc de 300. cât era obiectul notificării.
De asemenea, s-au acordat despăgubiri valorice exagerat de mari față de valoarea reală a terenului, având în vedere că reclamanții prin notificare au solicitat 100.000 dolari despăgubiri pentru teren și construcția ce le-a aparținut în proprietate; în mod greșit nu s-a concretizat procedura de acordare despăgubirilor.
B, prin DGFP Dac riticat sentința deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin, care are o astfel de calitate numai în situația în care persoana îndreptățită optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, conform art. 31 alin.4 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr.3031 din 30 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr. 2404/CIV/2005, au fost admise apelurile declarate de reclamanții, -, -, Universitatea din C,Statul Român prin B, DGFP D, împotriva sentinței civile nr. 456 din 3 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.12543/2001.
A fost desființată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că notificarea adresată pârâtei viza numai suprafața de 300 mp, iar instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
S-a constatat totodată nelegalitatea reținerii autorității de lucru judecat în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
Pârâta Universitatea din Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de retrocedare în natură a imobilului situat în C,-, considerând în esență că imobilul este o construcție nouă și diferită în raport de imobilul care a aparținut familiei.
Pe cale reconvențională a solicitat obligarea la plata sumei de -,8 lei, reprezentând echivalentul lucrărilor de consolidare-modernizare ce s-au executat în perioada 1998-2002 și reevaluarea investițiilor până la nivelul anului 2006.
Pârâta Universitatea din Cap recizat cererea reconvențională, în sensul că a solicitat recunoașterea unui drept de retenție a imobilului în speță, până la plata sumelor reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP Dai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.97 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN
S-a respins acțiunea formulată de aceiași reclamanți, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP D, precum și cererea reconvențională precizată și formulată de pârâta Universitatea din
S-a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului construcție, compus din parter și demisol, amplasat în C, str. - nr. 11 și a terenului aferent acestuia, în suprafață de 300 mp, cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: la - grădină a Universității din C pe d=7,5m, punctele topografice 5,6, pe d=4,56 m, punctele topografice 4,5, clădire Universitatea din C pe d=1,2m, punctele topografice 9,10, pe d=12,2 m, punctele topografice 11,12; la S- clădire. din C pe d=6,4 m, punctele topografice 7,8, str. - pe d=22,6 m, punctele topografice 1,2; la E- AJOFM D pe d=30,8 m, punctele topografice 2,3,4; la V- clădire Universitatea din C pe d=8 m punctele topografice 6,7, pe d=4,4 m, punctele topografice 8,9, pe d=11 m, punctele topografice 10,11, astfel cum a fost identificat în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert, aflat la filele 98-100 din dosar.
A fost anulată decizia nr. 896/A/2001, emisă de pârâta Universitatea din
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că în raport de dispozițiile prevăzute în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 și de conținutul expertizei efectuate în cauză, clădirea în litigiu nu poate fi considerată imobil nou față de cel preluat, nefiind modificată compartimentarea inițială, fiind aduse doar îmbunătățiri funcționale sau de întreținere curentă, astfel încât, decizia nr.896/A/2001 emisă de pârâta Universitatea din C, a fost dată cu încălcare dispozițiilor art. 9 - 11 din Legea nr.10/2001.
În privința despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 49 din Legea nr.10/2001, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revenind statului sau unității deținătoare, pârâta având o situație asimilată chiriașului, cu atât mai mult cu cât, reclamanții au fost privați de posesia și fructele bunurilor lor prin deposedarea în mod abuziv de proprietățile deținute.
S-a arătat că principiul îmbogățirii fără justă cauză invocat de pârâtă nu are o reglementare legală expresă, fiind o creație a jurisprudenței cu aplicare limitată la cazuri în care nu există dispoziții legale speciale, cum sunt cele ale Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Universitatea din C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul motiv de apel s-a criticat sentința în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, susținându-se că în mod nejustificat instanța nu a avut în vedere că imobilul în litigiu a rămas în continuare în proprietatea statului, care a transferat numai dreptul real de administrare a acestui imobil către Universitatea din
În cel de-al doilea motiv de apel s-a criticat sentința în privința restituirii în natură a imobilului în litigiu, arătându-se că imobilul este un imobil nou în sensul legii, în condițiile în care expertizele efectuate în cauză au evidențiat transformările capitale aduse acestui imobil, ale cărui lucrări efectuate au o valoare de 749.120 RON, față de valoarea de la data preluării care era de 118.740 RON, neavându-se astfel în vedere aspectele privind structura zidăriei, lucrările de edificare de la fundație până la acoperiș, finisajele, precum și destinația imobilului care a fost modificată, fiind încălcate prevederile art. 18.3 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
În ultimul motiv de apel s-a criticat sentința în privința soluționării cererii reconvenționale precizate, susținându-se că în mod eronat instanța de fond a asimilat ipoteza Universității din C ce are calitate de unitate deținătoare, având un drept real de administrare asupra imobilului în litigiu, cu ipoteza chiriașilor care au calitatea de simpli detentori precari.
S-a menționat că dispozițiile art. 49 din Legea nr.10/2001 conțin dispoziții exprese numai în privința chiriașilor din imobilele supuse restituirii, fără a face trimitere la alte situații similare, legiuitorul neprevăzând o reglementare specială cu privire la îmbunătățirile realizate de unitățile deținătoare în privința cărora se aplică dreptul comun, respectiv principiul îmbogățirii fără justă cauză.
S-a criticat susținerea instanței de fond referitoare la inaplicabilitatea principiului îmbogățirii fără justă cauză în aplicarea Legii nr.10/2001, susținându-se că acest principiu constituie rațiunea fundamentală a regulii instituită de art. 49 din lege, care dă dreptul chiriașilor de a pretinde și de a obține de la stat contravaloarea îmbunătățirilor efectuate asupra imobilului retrocedat în natură.
S-a invocat omisiunea expertului de a răspunde la obiectivul privind stabilirea sporului de valoare adus imobilului, precum și evaluarea lucrărilor a căror valoare este pretinsă,efectuate înainte de apariția Legii nr.10/2001 și de formularea vreunei notificări în sensul restituirii imobilului, precum și încălcarea principiului disponibilității de către instanța de fond, care a făcut trimitere la dispozițiile art. 49 din Legea nr.10/2001, cu toate că cererea reconvențională a fost formulată în temeiul dreptului comun, respectiv al principiului îmbogățirii fără justă cauză, și nu a dispozițiilor art. 49 alin. 3 din Legea nr.10/2001.
Apelanta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 494 alin. 1 cod civil și art. 494 alin. 3 Cod civil, în privința însușirii lucrărilor efectuate de către apelantă fără obligarea reclamanților de a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fiind achitată și taxa de timbru la valoarea pretențiilor pretinse în temeiul art. 997 Cod civil, pentru cererea reconvențională calificată ca o "actio de in rem verso".
Sentința a fost criticată și în privința neacordării unui drept de retenție, susținându-se că există o conexiune materială între creanța datorată de reclamanți și imobilul litigios, persoana deținătoare fiind îndreptățită la acordarea acestui drept de retenție, ca o garanție a executării despăgubirilor.
În finalul motivelor de apel s-a solicitat încuviințarea efectuării unui supliment la raportul de expertiză sau a unei noi expertize, pentru a se stabili corect sporul de valoare adus imobilului în litigiu prin îmbunătățirile efectuate, arătându-se că expertul nu a precizat dacă structural imobilul în starea actuală este diferit de cel inițial și prin prisma schimbării destinației, neavând în vedere nici costul manoperei pentru realizarea lucrărilor.
S-a solicitat în prima teză admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii contestației formulată de reclamanți, iar în subsidiar, admiterea cererii reconvenționale și obligarea intimaților la plata contravalorii îmbunătățirilor constând în costul materialelor și al manoperei.
Apelul se va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea nr.10/2001, prin imobile preluate abuziv se înțeleg și imobilele preluate fără titlu valabil, sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv cu sau fără titlu valabil constituie regula, iar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reprezintă excepția, fiind relevante în acest sens prevederile art. 1 alin. 1 și art. 7 din Legea nr.10/2001.
În speță, prin decizia nr.896/3.10.2002 emisă de pârâta Universitatea din C, s-a respins notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr.10/2001 în privința restituirii în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în C,-, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001, imobilul fiind folosit în exclusivitate pentru activitatea universitară desfășurată de studenți și cadrele didactice.
Imobilul în litigiu a fost proprietatea autoarei reclamanților - C, care a dobândit imobilul în baza actului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 1931, imobil ce a fost preluat în baza nr.1783/1958 privind completarea listelor anexă la Decretul nr.92/1950, fiind înregistrat la poziția 73 din anexă.
Tribunalul a reținut corect că imobilul a fost naționalizat fără titlu valabil, încadrându-se în prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr.10/2001, în condițiile în care probele administrate în cauză, respectiv depoziția martorului audiat și buletinul clădirii depus la dosar, au evidențiat că imobilul a constituit locuința autoarei, neîncadrându-se astfel în dispozițiile art. 1 din Decretul nr.92/1950.
În privința imobilului aflat în litigiu au existat litigii ce au fost soluționate de instanță prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești în temeiul Legii nr.112/1995 și în baza acțiunii în revendicare promovată de autorul reclamanților - și fiica acestuia C, pronunțându-se astfel decizia civilă nr.700/1996 a Tribunalului Dolj, care s-au admis apelurile declarate de Consiliul Local și Universitatea din C, împotriva sentinței pronunțată de judecătorie, prin care s-a respins acțiunea în revendicare pe dreptul comun, cât și decizia civilă nr.6025/26 august 1999a a Curții d3 APEL CRAIOVA, prin care s-au admis recursurile declarate de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.112/1995 și de Universitatea C, menținându-se sentința nr. 6876/25 mai 1998 Judecătoriei Craiova prin care s-a respins plângerea formulată de reclamanți.
Examinând sentința atacată în raport de motivul de apel, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de art. 137 Cod pr. civilă, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă Statul Român, în condițiile în care unitatea deținătoare a imobilului în litigiu este Universitatea din C, căreia i-a fost adresată notificarea formulată de reclamanți, în vederea restituirii acestui imobil.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Legea nr.10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitate deținătoare a imobilului nu a fost identificată.
În Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 s-a explicat semnificația sintagmei "unități deținătoare", în sensul că unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică, care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul ce face obiectul legii.
Împrejurarea invocată în apel potrivit căreia, Universitatea din C are numai un drept real de administrare a imobilului, nu justifică existența calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care unitatea deținătoare este pârâta apelantă.
Este nefondat și cel de-al doilea motiv de apel în care se critică soluția instanței de fond în privința restituirii în natură către reclamanți a imobilului, susținându-se că acesta este un imobil nou în sensul legii.
În raport de prevederile art.9 alin. 1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Expertizele efectuate în cauză de către experții și scu pag.(114, 179, dosar 1122/civ/2006) evidențiază că imobilul în litigiu nu reprezintă un imobil nou în sensul Legii nr.10/2001, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
Ipoteza prevăzută în acest text de lege vizează acele construcții cărora prin transformările survenite, în raport de forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 100 % raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, respectiv etajări sau adăugări de corpuri noi pe orizontală.
Prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 la pct. 19.2. s-a prevăzut că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin.1 al art. 19 din lege acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea inițială, ori i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale, respectiv racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă, consolidări și altele asemenea.
În conținutul rapoartelor de expertiză întocmite în cauză s-au evidențiat lucrările efectuate de către pârâta apelantă la imobilul ce a aparținut autorului reclamanților, acestea fiind: desfacerea tencuielilor interioare și exterioare a zugrăvelilor la pereți și tavane; refacerea tencuielilor interioare și exterioare ale elementelor decorative ale fațadei; crearea unor goluri în zidăria existentă; execuția unor ziduri despărțitoare; consolidarea unor pereți prin executarea de cămășuiri cu plase sudate și beton armat; executarea de fundații noi și zidării; desfacerea și executarea unui planșeu din beton armat; consolidarea unor ziduri cu tiranți metalici și mascarea lor cu rigips; refacerea scărilor cu elemente de beton armat; înlocuirea tâmplăriei de lemn cu tâmplărie de stejar și aluminiu; pardoseli din gresie și placări cu faianță; pardoseli din parchet laminat; placarea scărilor cu marmură; glafuri la ferestre; zugrăveli cu vopsea lavabilă; plafoane din rigips cu elemente decorative; reparații complete la șarpantă prin înlocuirea elementelor componente; hidroizolarea pe verticală a pereților; tencuieli exterioare cu mozaic a soclului clădiri.
Expertiza a constatat că toate aceste lucrări de construcții și instalații executate la imobil, au fost realizate în perioada 1998 - 2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, conform facturilor menționate în raport și depuse la dosar, lucrările prevăzute în documentația de executare fiind autorizate prin autorizațiile de construire eliberate de Primăria Municipiului C, fiind terminate și recepționate conform procesului - verbal de recepție nr.1821/8.05.2001.
Prin expertiză s-a stabilit valoarea totală actualizată a lucrărilor efectuate în această perioadă la suma de 749.120 lei, nefiind luate în considerare facturile prezentate de pârâtă pentru lucrări executate după data recepției, respectiv cele privind pavaje în incintă, racord gaze, construcția cabinei poartă și altele.
În același raport de expertiză întocmit de expert scu, s-a stabilit valoarea clădirii ce a aparținut autoarei reclamanților la data efectuării expertizei, ca fiind suma de 118.740 lei.
Se constată, astfel, că lucrările de îmbunătățire și consolidare a imobilului în litigiu nu au condus la evidențierea unui imobil nou în sensul Legii nr.10/2001, făcându-se însă dovada efectuării unor lucrări necesare și utile, care depășesc mult valoarea actualizată a imobilului ce a aparținut autoarei
Examinând sentința în raport de criticile formulate de pârâta Universitatea din C în privința modului de soluționare a cererii reconvenționale formulată de această pârâtă, se constată că hotărârea este nelegală și netemeinică sub acest aspect.
Prin cererea reconvențională precizată pârâta a solicitat, în subsidiar, obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor realizate la imobilul în privința căruia s-a dispus restituirea în natură către reclamanți, cât și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului, până la plata sumelor reprezentând contravaloarea acestor îmbunătățiri.
În mod nelegal tribunalul a respins cererea reconvențională, făcând aplicarea dispozițiilor art. 49(actual art.48) din Legea nr.10/2001 și asimilând situația pârâtei cu aceea a chiriașilor vizați de acest text legal, în condițiile în care Universitatea din C are un drept de administrare ce i-a fost transmis prin decizia nr.162 din 02 noiembrie 1990, emisă de Prefectura Județului D ( fila 144 dosar nr.1122/CIV/2006 ).
Dreptul de administrare este prevăzut în art. 136 alin. 4 din Constituția României, fiind un drept real, opozabil "erga omnes", ca orice drept real în raporturile de drept civil.
Conținutul dreptului de administrare este asemănător, dar nu identic cu cel al dreptului de proprietate publică pe baza căruia s-a format, în art. 12 alin. 3 din Legea nr.213/1998 prevăzându-se că titularul acestui drept poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile în care i-a fost dat în administrare.
Dacă prin dispozițiile art. 49(actual art.48) din Legea nr.10/2001, ce reglementează dreptul chiriașilor la despăgubiri pentru sporul de valoare adus prin îmbunătățirile necesare și utile, s-a urmărit protejarea chiriașilor din imobilele cu destinație de locuință, aceste dispoziții legale nu pot fi aplicate în cazul realizării îmbunătățirilor de către pârâta Universitatea din C, ce deține un drept de administrare asupra imobilului.
Curtea Constituțională în deciziile pronunțate, a reținut în mod constant că principiul constituțional al egalității în drepturi nu are semnificația unei uniformități de tratament juridic, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Cererea reconvențională formulată de pârâta Universitatea din C, privind obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor realizate la imobilul în litigiu și instituirea unui drept de retenție până la plata acestor sume, s-a întemeiat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, respectiv pe dreptul comun, și nu pe dispozițiile art. 49 din Legea nr.10/2001 ce nu sunt aplicabile în cauză, cererea reconvențională ce constituie o "actio de in rem verso".
. fără justă cauză reprezintă regula potrivit căreia, persoana care realizează o îmbogățire constând în sporirea activului patrimoniului său în dauna altei persoane care suferă o diminuarea corespunzătoare a patrimoniului în lipsa oricărui temei juridic care să le justifice, este obligată să restituie celui astfel prejudiciat valoarea cu care s-a îmbogățit, dar nu mai mult decât valoarea diminuării, între îmbogățirea primei persoane și diminuarea celei de-a doua fiind necesar să existe o relație cauzală.
În speță, prin executarea lucrărilor de îmbunătățire la imobilul ce a aparținut autoarei reclamanților în valoare de 749.120 lei, în raport de valoarea actualizată de 118.740 lei, a imobilului la data naționalizării, sunt îndeplinite condițiile pentru intentarea acțiunii întemeiată pe principiul îmbogățirii fără just temei, respectiv mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi patrimoniului persoanei căreia i s-a restituit în natură imobilul cu o valoare mult mai mare decât cea inițială.
Este îndeplinită și condiția existenței unei legături între sporirea patrimoniului reclamanților dobânditori ai imobilului și diminuarea patrimoniului apelantei pârâte, reprezentată de transmiterea încă din anul 1990, dreptului de administrare în favoarea pârâtei apelante, care a realizat cu bună credință îmbunătățirile la imobil, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, după respingerea acțiunii în revendicare promovată de autorul reclamanților și după respingerea plângerii formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995.
În literatura și practica judiciară s-a statuat că în situația în care unitatea deținătoare este titularul unui drept de administrare, dispozițiile art. 49(actual 48) alin. 3 din Legea nr.10/2001 nu pot fi invocate de către dobânditorii imobilului în vederea exonerării acestora de la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse la imobil stabilite prin expertizele efectuate, întrucât titularii unui drept de administrare, în calitate de deținători ai imobilului, nu fac parte din categoria de persoane(chiriași) la care se referă textul de lege enunțat.
În situația în care reclamanții, după intrarea în posesia și proprietatea imobilului beneficiază de îmbunătățirile respective, constând în lucrări necesare și utile, efectuate de pârâta Universitatea din C, se impune obligarea de către instanță a reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul în litigiu, având la bază principiul îmbogățirii fără justă cauză, fiind incidente și prevederile art.992 Cod civil, invocate în apel, astfel încât, este fără relevanță împrejurarea că statul a preluat fără titlu valabil imobilul.
În ceea ce privește acordarea dreptului de retenție în favoarea pârâtei apelante cu privire la imobilul în litigiu, dreptul de retenție constituie prin el însuși un mijloc de garantare a obligațiilor care conferă creditorului posibilitatea de a opune excepția de retenție "erga omnes", respectiv oricărei persoane ce ar reclama bunul, obligând astfel pe debitor să-și plătească datoria.
Există astfel o conexiune materială între creanța datorată de reclamanți și deținerea sau posesia exercitată de către pârâta Universitatea din C, cu privire la imobilul litigios, în raport de cele arătate mai sus, fiind astfel întemeiat și capătul de cerere privind acordarea dreptului de retenție, creanța pârâtei apelante fiind născută în legătură directă cu imobilul în litigiu.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, urmează a se admite apelul declarat de pârâta Universitatea din C, a se schimba în parte sentința civilă atacată, în sensul că se va admite cererea reconvențională precizată, formulată de pârâta reclamantă Universitatea din
Vor fi obligați reclamanții pârâți la plata sumei de 749.120 lei reprezentând contravaloare îmbunătățiri imobil, către pârâta Universitatea din C și se va acorda pârâtei creditoare dreptul de retenție asupra imobilului, până la achitarea valorii despăgubirilor.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta UNIVERSITATEA DIN C, împotriva sentinței civile nr. 97 din data de 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și
Schimbă în parte sentința civilă atacată, în sensul că admite cererea reconvențională precizată formulată de pârâta - reclamantă Universitatea din
Obligă reclamanții la plata sumei de 749.120 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri imobil, către pârâta Universitatea din
Acordă pârâtei creditoare Universitatea din C dreptul de retenție asupra imobilului, până la achitarea valorii despăgubirilor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Tehn./ 8 ex.
13.11.2008
Jud.fond
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean
