Speta Legea 10/2001. Decizia 354/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(681/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.354
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr.1593 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.17255 din 05.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și intimatul-pârât Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic, în baza delegației depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul apelantului reclamant depune la dosar o cerere prin care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la adresa și Asociații, respectiv în B,--10,.5, sector 1, la avocat.
Părțile, prin reprezentanți declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de apel.
Avocatul apelantului reclamant, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței civile atacate și pe fond admiterea acțiunii cu obligarea pârâtului la soluționarea notificărilor nr.3416/09.11.2001 și nr.3417/09.11.2001 prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate cu privire la restituirea imobilelor în litigiu prin acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului astfel cum a fost formulată și ulterior precizată și nu a analizat prevederile Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.250/2007, fapt ce ar fi condus la o corectă interpretare a legii și o corectă soluționare a cauzei și a respins în mod neîntemeiat cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, în temeiul art.580 din Codul d e procedură civilă.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică și a se avea în vedere că în măsura în care partea adversă consideră că pârâtul are bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare, în temeiul art.10 ind.10 din Legea nr.10/2001 poate să facă această probațiune.
Menționează că instituția pe care o reprezintă nu deține astfel de bunuri sau servicii și nu poate face această ofertă părții adverse, astfel încât, apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.03.2008, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr-,reclamantul, a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General, solicitând obligarea acestui pârât la soluționarea notificărilor nr. 3416/09.11.2001 și nr. 3417/09.11.2001, înregistrate în dosarele nr. 34173/2002, și, respectiv, 34172/2002, prin emiterea unor decizii sau dispoziții motivate cu privire la restituirea imobilelor situate B,-, cu str. -, sector 4 și în-, sector 4, prin compensare cu imobilul - teren situat în șos. - - (fost șos. - nr.227-239), sector 4 și obligarea la plata daunelor cominatorii in cuantum de 1.000 Ron pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei/dispoziției motivate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este titularul drepturilor succesorale asupra terenului în suprafață de 10.000 mp, situat în B,- (actual Bd. - - ), sector 4 și a terenului în suprafață de 15.000 mp, situat în B, str. -. - - nr. 22, cu str. - (actuala Str. - - ), sector 4, cu toate construcțiile, anexele sau altele asemenea aflate pe aceste terenuri și că a dobândit aceste drepturi prin cumpărare de la - si -, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473, din data de 07.03.2006, de Notarul public.
Cu privire la situația juridică a terenurilor menționate, a învederat că autorii săi, - si - -, au notificat Primăria Municipiului B, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, cu privire la terenurile situate în-, cu str. -, sector 4, cu o suprafață inițială de 15.665 mp și în str. - -, sector 4, cu o suprafață inițială de 10.294 mp, solicitând restituirea acestora în natură sau prin echivalent. Notificările în discuție fac obiectul dosarelor nr. 34173/2002 i nr. 34172/2002,aflate spre soluționare pe rolul Primăriei Municipiului
Imobilele sus-menționate au aparținut, în compunerea lor inițială, autorului acestora, - (cunoscut și cu prenumele de ), fiind dobândit de acesta din urmă în baza actului de împărțeală voluntară autentificat sub nr. 722 și transcris la nr. 10472, din 11.11.1919, de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, astfel cum rezultă și din planurile de situație întocmite în anul 1939.
Terenurile descrise au fost atribuite în anul 1958 cultivării cu legume și zarzavaturi de către cetățenii din vecinătate, în baza nr.266/1954, astfel cum rezultă și din Adeverința nr. 16840/1958 a Consiliului Popular al Raionului, Secțiunea Agricolă; ulterior, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal eliberat de Sector 4 - adresele -/30.01.2006 i nr.-/10.02.2006, cele două imobile au fost puse la dispoziția Sfatului Popular în anul 1959, conform Adresei nr. 1621/07.02.1969 a Sfatului Popular al Raionului.
Autorii reclamantului, respectiv - și au fost unicii moștenitori ai defunctului - (zis ), astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 193/1978, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 7, în dosarul succesoral nr. 193/1978, iar reclamantul, deține în prezent toate drepturile succesorale asupra terenurilor în discuție, în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare.
Întrucât restituirea în natură a terenurilor proprietatea reclamantului nu mai este posibilă, având calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, a considerat că, în temeiul art. 26 al. l din același act normativ, i se pot acorda măsuri reparatorii constând în compensarea cu un alt teren.
Pentru acest considerent, la data de 21.12.2007, reclamantul a solicitat conexarea celor două dosare nr. 34173/2002 și nr.34172/2002, în vederea unei soluționări unitare, și a depus în completare solicitări privind restituirea celor 2 imobile - teren la care este îndreptățit, situate la momentul trecerii în proprietatea statului în B,-, în suprafață de 15.665 mp mp și în str. - -, sector 4, în suprafață de 10.294 mp, prin compensare cu imobilul - teren, situat în Șos. - n, (fost 223-251), sector 4, cu o suprafață de 64.004,44 mp. atașând acestei notificări documentația necesară în dovedirea acțiunii.
Cu toate acestea, deși notificată corespunzător, Primăria Municipiului B nu a dat curs solicitării, deși nu exista nici un impediment în emiterea unei dispoziții sau a unei decizii motivate, după caz, privitoare la restituirea imobilelor la care reclamantul este îndreptățit, prin compensare cu imobilul - teren situat în sos. - (fost 223-25 1), sector 4, cu o suprafață de 64.004,44 mp.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, pârâtului, în calitate de persoană juridică deținătoare a terenului, îi revine obligația legală de a analiza temeinicia notificării reclamantului prin prisma tuturor actelor de proprietate depuse și de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia.
Pârâtul nu s-a conformat acestor prevederi legale, iar în prezent, termenul imperativ statuat de Legea nr. 10/2001 este depășit.
Având în vedere cele mai sus expuse, reclamantul a solicitat a se avea în vedere faptul că are calitate de persoană îndreptățită și că a formulat notificarea prevăzută de lege, înăuntrul termenului legal; întrucât restituirea în natură a imobilelor menționate nu mai este posibilă, consideră că este îndreptățit la acordarea de măsuri compensatorii constând într-un alt teren, disponibil, aflat în patrimoniul unității deținătoare.
Reclamantul a arătat că a identificat terenul propus spre a-i fi restituit prin compensare și a procedat la efectuarea tuturor demersurilor necesare emiterii deciziei/dispoziției motivate de către pârât, astfel că, nu mai există nici un impediment în emiterea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 1593/15.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, l-a obligat pe pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul juridic de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate, astfel cum sunt acestea identificate în notificările nr.3416 și nr.3418/09.11.2001, care fac obiectul dosarelor nr.34173 și 34172; au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de acordare a bunurilor în compensare și de plată a daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bucureștia reținut că, potrivit actului autentificat cu procesul verbal nr. 17235/11.11.1919, a dobândit dreptul de proprietate asupra a două terenuri în suprafață de 28.000 mp, situate în comuna, ca urmare a împărțelii voluntare convenite între moștenitorii lui. terenurilor este precizată ca fiind între "Drumul " și Drumul numit "Între Vii".
Potrivit schițelor care poartă ștampila Direcției Cadastrului, imobilele au vecinătățile menționate în aceste acte.
În anul 1958, ca proprietar al terenurilor din - - - nr.22, cu str. -, de 15.000 mp, și terenul viran în suprafață de circa 10.000 mp, situat în-, este cunoscut ca fiind (adeverința emisă de Sfatul Popular al Raionului ).
Potrivit adeverinței nr.16840/1958 și adreselor din 2006, emise de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, terenurile astfel identificate au fost puse la dispoziția Sfatului Popular.
Din aceste înscrisuri rezultă că imobilul a intrat în proprietatea Statului prin preluare de la această persoană. Actul de proprietate anterior actului de partaj nu a fost depus, dar față de dispozițiile art. 23 pct. 1 lit. d din nr.HG 250/2007, s-a reținut că dovada privind calitatea de proprietar la data preluării a fost făcută.
De asemenea, față de concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de expert, instanța de fond a reținut că la momentul întocmirii acestora, terenurile erau ocupate construcții, blocuri de locuințe, alei; rezultă că imobilele au intrat în proprietatea statului prin acte de dispoziție ale administrației de stat - sunt menționate în rapoartele întocmite pentru soluționarea notificărilor și în adeverința din 1958- 595/1959 și 266/1954 -,fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i din Legea 10/2001.
Măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc prin compensare atunci când această măsură este posibilă - art. 26 și art. 1 alin. 5 din Legea 10/2001, iar reclamantul nu a dovedit această împrejurare cu privire la terenul din Șoseaua -. Pentru aceste motive și potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 2, Tribunalul a reținut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor.
Cu privire la calitatea procesuală activă, tribunalul a reținut certificatul de moștenitor 193/1978, emis în favoarea lui și - ( fiii lui ) și contractul de vânzare către din 7.03.2006 (nr. 473), privind drepturile asupra acestor imobile.
Având în vedere conținutul art. 5803alin 5 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de obligare la plata daunelor cominatorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod procedură civilă, apelantul-reclamant, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtului la soluționarea notificărilor nr.3416 și 3417/19.011.2001, prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele situate în B,-, cu str. -, sector 4, și, respectiv,-, sector 4, constând în compensarea cu alte terenuri imobile, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei ori dispoziției motivate.
În dezvoltarea motivelor de apel, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și pe dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă, apelantul-reclamant a susținut că se impune clarificarea dispozitivului sentinței apelate cu privire la noțiunea de "despăgubiri", utilizată în dispozitiv, întrucât, prin obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea acestora în condițiile Legii nr.10/2001, se poate înțelege că pârâtul a fost obligat la propunerea de acordare de despăgubiri bănești, iar nu la compensarea cu alte bunuri (variantă care prevalează, conform dispozițiilor legii).
A mai arătat apelantul-reclamant că, la termenul de judecată din data de 01.10.2008, și-a precizat cererea de chemare în judecată conform art. 132 Cod procedură civilă, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate cu privire la restituirea imobilelor situate în-, cu str. -, sector 4, B și în-, sector 4, B, prin acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte imobile, iar nu compensarea cu terenul situat în șoseaua -, instanța pronunțând sentința atacată cu greșita aplicare a legii și pronunțându-se astfel pe un aspect la care s-a renunțat; din modalitatea de formulare a motivării, cât și a dispozitivului sentinței instanței de fond, rezultă că aceasta din urmă s-a aflat în eroare cu privire la obiectul pricinii: obligația de a face, adică de a emite o dispoziție motivată cu privire la cele două imobile notificate, privind restituirea acestora printr-unul din mijloacele prevăzute de lege.
A arătat apelantul-reclamant că, potrivit prevederilor legii speciale, când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri saucompensare cu alte servicii,oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite.
În subsidiar acestor măsuri reparatorii prin echivalent, legea prevede posibilitatea acordării de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Prin urmare, numai dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri nu este posibilă sau, deși posibilă, nu există acordul în acest sens al persoanei îndreptățite sau numai dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte servicii nu este posibilă sau, deși este posibilă, nu există acordul în acest sens al persoanei îndreptățite, persoanei îndreptățite i se vor acorda despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Or, instanța de fond, în mod automat, fără a ține seama de ordinea imperativă impusă de legiuitor, respectiv:
1) restituirea în natură; 2) acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent - bunuri (cu acordul persoanei îndreptățite); 3) acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent - servicii (cu acordul persoanei îndreptățite); 4) acordarea de despăgubiri, a statuat în sensul obligării pârâtului-intimat la acordarea de "despăgubiri", deși: a) legiuitorul a prevăzut despăgubirile ca ultim remediu pentru persoana îndreptățită; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării vorbește despre compensare cu alte bunuri ea însăși; c) atât persoana îndreptățită, cât și entitatea învestită cu soluționarea notificării pot identifica alte bunuri pentru acordarea în compensare (în acest sens art. 1 al. 5 din legea specială, obligativitatea afișării tabelului care conține bunurile disponibile care pot fi acordate în compensare); d) nu a existat un refuz al persoanei îndreptățite în sensul primirii măsurilor reparatorii în echivalent constând în alte bunuri; e) faptul că bunul inițial identificat spre a face obiectul măsurii reparatorii de acordare a altor bunuri în echivalent nu poate face obiectul unei astfel de măsuri nu conduce în mod automat la ideea că s-ar fi epuizat etapa de acordare a unor astfel de măsuri (trecându-se în mod automat la măsura acordării de despăgubiri).
Așadar, nu se poate vorbi în mod direct despre acordarea de despăgubiri trecând peste alte mijloace legale de reparație care pot fi oferite persoanei îndreptățite; n același sens sunt și dispozițiile art.7 al. 2 din lege:"Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent."
a contrario,dacă restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită poate opta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în ordinea priorităților stabilite de lege, urmând ca modalitatea efectivă de reparație să fie stabilită cu acordul apelantului reclamant.
Din analiza dispozitivului sentinței de fond, rezultă că instanța s-a pronunțat asupra unui aspect care nu a format nicicând petitul acțiunii introductive, astfel cum aceasta a fost precizată. Astfel, apelantul-reclamant a susținut că, prin cererea precizatoare anterior menționată, a solicitat instanței obligarea pârâtului la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate cu privire la restituirea imobilelor situate în-, cu str. -, sector 4, B și în-, sector 4, B, prin acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte imobile, iar nu prin acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
A mai arătat apelantul-reclamant că reglementări în sensul celor învederate anterior pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, sunt conținute deopotrivă și de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,care stabilesc în principal, că măsura reparatorie, compensarea cu alte bunuri și, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Potrivit pct. 17 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007"măsura reparatorie referitoarelacompensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzutălaart.1alin.2 șialin.3din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită".
Cum identificarea unor astfel de bunuri, aprecierea asupra caracterului lor disponibil (inclusiv, posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică și trecerea lor în proprietatea privată a statului) sunt în competența entității investite cu soluționarea notificării (în procedura judiciară în fața instanței de fond nefiind administrate probe pe acest aspect, pentru ca instanța să aibă putere de apreciere, reclamantul apelant renunțând la capătul de cerere privind compensarea cu imobilul-teren situat în. -, sector 4), apelantul-reclamant consideră că în mod greșit instanța a stabilit ca unică modalitate de compensare acordarea de despăgubiri potrivit legii speciale.
A susținut, de asemenea, apelantul-reclamant că, instanța nu a avut în vedere probele administrate, respectiv: referatul - Direcția Juridică privitor la terenul situat în-, cu str. -, sector 4, B (filele 7071 dosar) și referatul - Direcția Juridică privitor la terenul situat în-, sector 4, B, din analiza cărora instanța trebuia a avea în vedere ordinea de preferință a măsurilor reparatorii rezultată din prevederile legale, acordarea de despăgubiri având un caracter subsidiar, precum și cererea precizatoare formulată de apelantul reclamant la termenul de judecată din data de 01.10.2008
Pe cale de consecință, instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe asupra cererii astfel cum a fost formulată și ulterior precizată, analizând totodată prevederile Legii nr.10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007,fapt ce ar fi condus la o corectă interpretare a legii și la o corectă soluționare a cauzei cu a cărei soluționare a fost investită.
Printr-o altă critică s-a arătat că prima instanță a respins în mod neîntemeiat cererea formulată de reclamantul apelant având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii având în vedere faptul că obligația de a soluționa notificările este o obligațieintuitu personae,care nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, respectiv Municipiul B prin Primarul General; daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistentei debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar. Fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuși o modalitate de constrângere care rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește obligația asumată.
Față de considerentele expuse, apelantul-reclamant a susținut că instanța de fond trebuia să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 Ron pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei/dispoziției motivate.
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001, cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și, pe cale de consecință, și de plata timbrului judiciar.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare la cererea de apel; în faza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea celor două notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001, în modalitatea acordării unui alt imobil în compensare, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere.
În ședința publică de la 01.10.2008, cu prilejul punerii de concluzii asupra fondului cererii de chemare în judecată, reclamantul, prin reprezentant convențional, a arătat că nu mai susține cererea de a-i fi atribuit în compensare terenul situat în B, Șos. - (fost--239), sector 4, ci orice alt teren disponibil, sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
Prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să soluționeze notificările formulate în temeiul Legii nr.10/2001, în sensul de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale; a fost respinsă cererea de acordare a bunurilor în compensare cu referire strict la terenul solicitat prin cererea introductivă, reținându-se că nu s-a dovedit că această modalitate de despăgubire este posibilă.
Prin urmare, prima instanță a obligat pârâtul la soluționarea notificărilor exclusiv în modalitatea propunerii de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Susținerile apelantului-reclamant în sensul că prima instanță s-a pronunțat asupra unui aspect la care s-a renunțat, nu sunt întemeiate, având în vedere că la data de 01.10.2008, reclamantul nu mai era în termen să modifice obiectul cererii de chemare în judecată, iar renunțările la judecată, în tot sau în parte, pentru a fi valabil făcute de reprezentantul părții, trebuie să fie însoțite de un mandat special, conform art.69 alin.1 Cod procedură civilă; la dosar nu s-a depus dovada unui asemenea mandat, din împuternicirea avocațială aflată la fila 182 din dosarul Tribunalului București rezultând că avocații reclamantului au avut mandat pentru semnarea cererii de chemare în judecată, asistare și reprezentare.
Curtea reține însă, că Tribunalul Bucureștia limitat, de principiu, în mod nejustificat modalitățile prevăzute de art.26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru considerentul că nu s-a făcut dovada că terenul solicitat expres de reclamant nu poate fi acordat în compensare.
În condițiile în care prima instanță nu a fost învestită cu cererea de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent (ci doar de obligare a pârâtului de emiterea de decizii/dispoziții motivate), iar art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, prevede obligația primarilor sau, după caz, a conducătorilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, Curtea reține că pârâtul are obligația ca, la momentul soluționării celor două notificări, nefiind posibilă restituirea în natură, să procedeze în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, în sensul de a propune, în măsura în care dispune la acel moment, acordarea de bunuri sau servicii în compensare și numai în măsura în care nu dispune de asemenea bunuri sau servicii ori acestea nu sunt acceptare de apelantul-reclamant, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Prin urmare, sunt întemeiate criticile apelantului-reclamant în sensul că limitarea posibilităților de propunere de măsuri reparatorii numai la despăgubiri, în condițiile legii speciale, nu are fundament legal.
Curtea reține, de asemenea, că deși cererea de chemare în judecată nu a fost modificată ca urmare a neîndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de art.132 și 69 alin.1 Cod procedură civilă, nu există nici un impediment pentru ca pârâtul, cu prilejul soluționării notificărilor, să examineze, în ordinea legală de prioritate, măsurile reparatorii ce pot fi acordate.
Criticile privind soluția dată de prima instanță capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii sunt nefondate, având în vedere că instituția daunelor cominatorii a fost creată pe cale jurisprudențială, iar prin modificările aduse Codului d e procedură civilă prin Legea nr. 459/2006, s-au introdus norme de drept pozitiv în ceea ce privește modalitățile de constrângere a debitorului.
Soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii este legală, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.5803alin.5, pentru neexecutarea obligațiilor de a face care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii, fiind reglementă posibilitatea de acordare a unor amenzi civile pe fiecare zi de întârziere, care curg în favoarea statului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că îl va obliga pe pârât să soluționeze notificările nr.3416/2001 și nr.3417/2001, transmise prin intermediul executorului judecătoresc, ce fac obiectul dosarelor administrative nr.34173 și 34172, în condițiile art.26 din Legea nr.10/2001; va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant, cu domiciliul ales la și Asociații, în B,--10,.5, sector 1, la avocat, împotriva sentinței civile nr.1593/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B, reprezentat prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă pe pârât să soluționeze notificările nr.3416 și nr.3417/2001, în condițiile art.26 din Legea nr. 10/2001.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact. / 6 ex./24.07.2009
- Secția a V-a Civ. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
