Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(944/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.357
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta reclamanta UNIVERSITATEA DIN B, împotriva sentinței civile nr. 167/09.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 B și PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B și cu intimatul - intervenient MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, în calitate de reprezentant al apelantei reclamante Universitatea din B, în baza împuternicirii depuse la dosar și consilierul juridic, în calitate de reprezentant al intimatului intervenient Ministerul Educației, Cercetării și, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimații - pârâți Consiliul Local al Sectorului 2 B și Primăria Sectorului 2 B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Consideră că reclamanta a avut și are interes legitim în promovarea și susținerea acțiunii în constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauzei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar instanța de fond a ignorat cererea reclamantei.
Reprezentantul intimatei interveniente solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței civile atacate și pe fond admiterea acțiunii, considerând că reclamanta are un drept de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauzei și instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, la data de 25 aprilie 2008, sub nr-, reclamanta Universitatea Bas olicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 2 B și Primăria Sectorului 2 B, să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în B,- și să se dispună rectificarea Cărții funciare nr.51710 și 5346 Municipiului B, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului mai sus menționat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat instanței că este nu numai proprietara în fapt, dar și în drept a imobilului situat în B,-, în baza art.4 din Ordinul nr.6009 din 01 octombrie 1996, emis de Ministerul Învățământului și în baza Protocolului nr.11832 din 16 noiembrie 1993. De asemenea, susține reclamanta că, prin Ordinul nr.5129 din 12 decembrie 2002, emis de Ministerul Educației și Cercetării, a fost aprobată intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului menționat, în care funcționează de foarte mult timp unul din căminele sale studențești, cămin în care s-au investit sume importante de bani, astfel că, începând cu anul 2003, depus toate diligentele în vederea obținerii numărului poștal, lucru care nu s-a realizat, deoarece, prin adresa nr.-/6426 din 07 iunie 2005, Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală - Serviciul din cadrul Primăriei Municipiului B i-a comunicat că s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, a susținut că înscrierea în cartea funciară s-a făcut cu încălcarea celor mai elementare norme legale, astfel ca în încheierea nr.19760/2004 se menționează de existența a două protocoale, în care se precizează că unitatea de învățământ se obligă să predea Primăriei Sectorului 2 B toate documentele privind imobilele deținute, însă niciunul din acte nu face referire la căminul deținut de Universitatea din De asemenea, au fost ignorate demersurile efectuate de reclamantă în vederea obținerii numărului poștal necesar pentru intabulare, demersuri începute în anul 2003.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 și 112 Cod de procedură civilă, Legea nr.7/1996 și Codul Civil.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice altă probă considerată utilă de instanță.
Au fost anexate acțiunii următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate: adresa nr.30625 din 15 aprilie 2008, emisă de Ministerul Educației, Cercetării și T, ordin privind intabularea dreptului de proprietate, Ordinul nr.6009 din 01 octombrie 1993, emis de Ministerul Învățământului.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 2 B, motivat de faptul că primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, solicitându-se respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de faptul că reclamanta și-a precizat valoarea bunului imobil la o sumă ce depășește 5 milioane lei/rol, Judecătoria Sectorului 2 Bad eclinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la dispozițiile art.2 pct.1 lit.b Cod de procedură civilă.
La tribunalul, cauza a fost înregistrată sub nr-.
În acest dosar, Primăria Sectorului 2 B și Consiliul Local al Sectorului 2 B, au formulat cerere prin care, conform art.275 Cod de procedură civilă, au arătat că achiesează la pretențiile reclamantei, solicitând, totodată, să fie exonerați de plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta și-a completat proba cu înscrisuri și s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.167 din 09 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Universitatea din B în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 2 B și Primăria Sectorului 2
Analizând cererea în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta solicită să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu, având destinația de cămin studențesc, în baza Ordinului nr.5129 din 12 decembrie 2002 al Ministerului Educației și Cercetării și Legii nr.84/1995.
S-a reținut din conținutul textelor de lege invocate de către reclamantă în sprijinul acțiunii sale că, potrivit art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, text față de care reclamanta pretinde că are "de drept" proprietatea asupra imobilului în litigiu; de asemenea, că Ordinul nr.5129 din 12 decembrie 2002 cuprinde mențiunea, în art.2, în sensul că ține loc de certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Prin urmare, reclamanta se pretinde a fi proprietară a imobilului în temeiul legii și ordinului ce ține loc de certificat de atestare a dreptului de proprietate, pe care îl opune celor doi pârâți chemați în cauză, și, pe care, aceștia nu-l contestă. Ca atare, capătul de cerere în constatarea acestui drept poate fi considerat chiar ca fiind lipsit de interes.
Interesul reclamantei în promovarea acestei acțiuni, astfel cum este fundamentată, vizează înscrierea dreptului acesteia în cartea funciară, așa cum, de altfel, a solicitat prin cel de al doilea capăt de acțiune.
Potrivit încheierii de Carte funciară nr.5346/2006, s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Sectorului 2 al Municipiului B, asupra imobilului din B,- - 254, în anul 2006, reclamanta pentru a-și putea înscrie dreptul său în cartea funciară înțelegând să solicite, în prezent, rectificarea acesteia.
Potrivit art.36 din Legea nr.7/1996, rectificarea înscrisurilor din cartea funciară se poate face numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în speță, reclamanta nu a prezentat o astfel de hotărâre, care să justifice această pretenție, astfel că cererea având asemenea obiect apare ca neîntemeiată, impunându-se respingerea sa.
În termen legal a declarat apel reclamanta Universitatea din B, susținând că sentința apelată este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanță a considerat ca lipsit de interes capătul de cerere în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, chestiune analizată fără a fi pusă în discuția părților (cu referire la această excepție).
În speță, instanța de fond nu a verificat înscrisurile din dosar, prin care se atestă dreptul de proprietate al Universității B asupra imobilului din B, Șos. -, unde se află unul dintre căminele reclamantei și nici nu a avut în vedere poziția pârâților, de achiesare la pretențiile deduse judecății.
În plus, nu a arătat, cu încălcarea prevederilor art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, care sunt motivele pentru care a respins acest capăt de cerere.
În continuare, apelanta a prezentat care sunt considerațiile în fapt și în drept ce justifică dreptul său de proprietate, referindu-se la dispozițiile legale în materie, la Ordinul nr.6009/01.10.1999, emis de Ministerul Învățământului, la Ordinul nr.5129/12.12.2002, emis de Ministerul Educației și Cercetării, precum și la modul în care s-a transmis și s-a intabulat dreptul în litigiu.
Adresele prin care, inițial, a fost somată reclamanta, de către Consiliul Local al Sectorului 2 B, să evacueze spațiul cu destinație de cămin, vizau cu totul alte clădiri, fapt ce a condus însă, până la repoziționarea pârâților din prezenta cauză, la înscrierea dreptului de proprietate, respectiv de administrare asupra acestui imobil, în favoarea lor, în cartea funciară. Depunând însă o cerere prin care, în fond, intimații au achiesat la pretențiile apelantei, prima instanță era obligată să țină seama de această împrejurare și să dispună în consecință.
Cu referire la cel de-al doilea capăt de cerere, apelanta a precizat că acesta a fost respins pe motiv că art.36 din Legea nr.7/1996 dispune ca rectificarea cărților funciare să se facă doar în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Recunoscând acest aspect, apare de neînțeles soluția dată asupra primului capăt de cerere, ce avea drept scop tocmai obținerea unui astfel de titlu.
Plângerea formulată de reclamantă împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a dispus notarea drepturilor pârâților, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B, este în prezent suspendată, potrivit art.242 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pendinte.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Universitatea din Bas olicitat, pe de o parte, să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului din B,-, unde se află unul din căminele Universității, iar, pe de altă parte, să se dispună rectificarea Cărților funciare nr.51710 și nr.5346 ale Municipiului B, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Universității B asupra imobilului ce formează obiectul judecății.
Prima instanță, respingând cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a reținut că primul capăt de cerere este lipsit de interes, câtă vreme reclamanta se pretinde proprietară a imobilului, atât în temeiul Legii nr.84/1995, cât și a Ordinului nr.5129/12.12.2002, emis de Ministerul Educației și Învățământului și, în plus, titlu opus celor doi pârâți nu este contestat de aceștia.
Cât privește cel de-al doilea capăt al acțiunii, instanța de fond a considerat că interesul cererii de chemare în judecată privește înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, demers ce nu poate fi făcut decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pe care reclamanta nu a prezentat-
Dispozițiile art.111 Cod de procedură civilă sunt în sensul că "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Din conținutul articolului prezentat, reiese că legea impune, pentru chiar admisibilitatea acțiunii în constatare, condiția negativă ca partea să nu poată ceară realizarea dreptului dedus judecății. Această condiție este o cerință specială a acțiunii în constatare, care se adaugă celor patru condiții generale de exercitare a oricărei acțiuni (drept, interes, calitate și capacitate procesuală). Așadar, în principal, trebuie să se aprecieze în ce măsură cel care formulează cererea de chemare în judecată are sau nu posibilitatea de a cere realizarea dreptului său, după care este necesar a fi cercetată îndeplinirea condițiilor generale enumerate anterior.
Toate aceste aspecte nu pot fi invocate decât pe cale de excepție, cu respectarea principiului contradictorialității, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
Astfel, în mod greșit, prima instanță, înțelegând să-și motiveze hotărârea asupra primului capăt de cerere pe cale de excepție, nu a supus dezbaterilor contradictorii această chestiune, pronunțând o soluție nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art.129 Cod de procedură civilă. Principiul contradictorialității - principiu de bază al dreptului civil - impune asigurarea dreptului la apărare, pentru ca fiecare parte să fie în măsură să-și expună apărările cu privire la problemele de drept pe care instanța înțelege să le antameze.
Ceea ce este însă determinant în exercitarea controlului judiciar de către instanța de apel este însă chiar neconcordanța dintre considerente și dispozitivul hotărârii apelate, întrucât cererea a fost respinsă, pe fond, motivarea primei instanțe bazându-se pe lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii pendinte (chiar și referitor la capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile Legii nr.7/1996). În această situație, Curtea, ca instanță de control judiciar, nu poate cunoaște care este soluția reală pronunțată de tribunal, întrucât, față de dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, nu rezultă care sunt motivele de fapt și de drept ce au condus la soluția pronunțată. În plus, încercând să identifice dovada dreptului de proprietate a reclamantei, prima instanță facă referire la un alt ordin decât cel invocat de parte, ceea ce presupune o analiză superficială a pieselor din dosar.
În acest punct, instanța de apel consideră necesar să sublinieze că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element al dreptului la un proces echitabil în materie civilă, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o garanție împotriva arbitrariului, ce s-ar putea crea, prin absența evocării rațiunilor ce au determinat o anumită soluție, astfel încât, fără a fi necesar a se răspunde fiecărui argument de fapt invocat de părți, instanța ar trebui să examineze, în mod real, problemele esențiale ce i-au fost supuse prin declanșarea unei proceduri judiciare, deoarece Convenția nu urmărește să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauzaArtico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980).
Astfel, Curtea Europeană reamintește că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat "reținute", adică analizate corespunzător de către instanța sesizată, articolul 6 reglementând în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca asta să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte (a se vedea, în acest sens, cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005, cauzaDima contra României, hotărârea din 16 noiembrie 2006), instanța de apel apreciind, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, că excepția, la care se face referire în considerente, dar cu privire la care nu este expusă soluția în dispozitiv, reprezintă aspecte de nelegalitate.
În funcție de modul în care urma a fi soluționat primul capăt de cerere, acela al unei acțiuni în constatare care tinde la consolidarea dreptului de proprietate al reclamantei (pretenții la care au achiesat și pârâții), iar nu la afirmarea/stabilirea unui astfel de drept, instanța de fond era îndreptățită să verifice admisibilitatea capătului de cerere subsidiar, respectiv întrunirea condițiilor prevăzute de Legea nr.7/1996, cât privește acțiunea în rectificarea cărților funciare.
Invocarea faptului că reclamanta nu a depus o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel cum prevăzut dispozițiile art.36 din Legea nr.7/1996, pentru admiterea acțiunii în rectificarea cărților funciare menționate, este irelevantă sub aspect juridic, cât timp interesul urmărit de reclamantă prin cauza de față este tocmai acela de a obține o astfel de hotărâre, opozabilă pârâților.
Pentru toate aceste considerente, Curtea consideră că prima instanță, în mod greșit, a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că, potrivit art.297 alin.1 Cod de procedură civilă, va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza Tribunalului București, instanță care urmează a cerceta și celelalte critici (legate de probele administrate și valoarea acestora), după ce va pune în discuția părților, în prealabil, orice excepție ce ar face de prisos soluționarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă UNIVERSITATEA DIN B, cu sediul în B,- - 46, sector 5, împotriva sentinței civile nr.167 din 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 2 B și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 B, ambele cu sediul în - - 13, sector 2 și cu intimatul - intervenient MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,- - 30, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
./S/.
6ex./23.07.2009
-3.-
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
