Speta Legea 10/2001. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 6717,-
DECIZIA NR. 52
Ședința publică din data de 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta, domiciliată în B, Calea B - Calea, nr. 111-131, Bl. 9 B,. F,.192, sector 1 și cu domiciliul ales la cabinet avocat Asociați - cu sediul în B,-,.11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 976/12 sept. 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 5292/2005, în contradictoriu cu pârâtul Primăria Mun. cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P, cauză venită spre rejudecare după casare potrivit deciziei civile nr. 251/17 ian. 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de avocat și avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 68978/2008 din Baroul București, intimatul-pârât Primăria Mun. P prin consilier juridic I conform delegației atașată la dosar.
Procedura îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, avocat și consilier juridic I având pe rând cuvântul arată că nu au de formulat obiecțiuni la completarea la raportul de expertiză efectuat de expert.
Consilier juridic I având din nou cuvântul depune la dosar adresa cu nr. -/10 martie 2009 emisă de Primăria Mun. P - Direcția Generală de Dezvoltare către Serviciul Juridic contencios din care rezultă că nu se formulează obiecțiuni din punct de vedere topografic la planul de situație anexă la raportul de expertiză. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat, avocat având din nou cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat arată că hotărârea Consiliului Local nu are valabilitate, așa cum nici cele anterioare din 1993,1997,2001,2005 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât pe terenul în litigiu nu s-a efectuat nicio construcție în termenul de 1an prevăzut în cuprinsul acestora. Mai mult, terenul în litigiu nu face parte din domeniul public. S-a efectuat de către instanța de apel și o cercetare la fața locului. Primăria Mun. arată că terenul este afectat de utilitate publică deoarece urmează a se edifica o construcție, și totodată atunci când menționezi" zonă " nu poți spune că este afectat de utilități publice.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a contestației și anularea în parte a Dispoziției nr. 4729/21 iunie 2005 emisă de intimată, admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 682,67 mp conform raportului de expertiză-completare efectuat de expert. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Avocat având cuvântul solicită admiterea apelului, urmând a se avea în vedere și concluziile puse de avocat.
Consilier juridic I având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefundat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5292/2005 contestatoarea a chemat în judecată Primăria municipiului P - prin primar - solicitând anularea dispoziției nr. 4729/2005, obligarea intimatei să restituie în natură terenul liber din- și prin echivalent contravaloarea construcțiilor demolate.
În motivarea acțiunii contestatoarea a învederat că este beneficiara prevederilor Legii 10/2001 și în temeiul acestui act normativ a formulat notificare pentru restituirea în natură a imobilului mai sus menționat preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 88/1986 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate.
S-a menționat în continuare că prin dispoziția nr. 4729/2005 s-a respins solicitarea sa de restituire în natură a terenului liber de construcții pe considerentul că acesta este afectat de utilitate publică, dar în condițiile în care preluarea imobilului a avut un caracter abuziv se impunea a se face aplicarea în cauză a prevederilor art. 7 alin. 1, art. 9 alin. 1, art. 10 și art. 11 din Legea 10/2001.
Totodată s-a precizat că în situația în care imobilul teren din- a fost atribuit Protoeriei P, această din urmă instituție avea calitatea de unitate deținătoare și pe cale de consecință intimata nu are capacitate procesuală în speță. S-a învederat de altfel că era necesar să se facă și distincție asupra terenului situat la adresa mai sus menționată care este liber de construcții și deci supus restituirii în natură și asupra construcțiilor demolate pentru care sunt incidente prevederile art. 10.8 lit. a pct. 3 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 498/2003.
Prin încheierea din 8 noiembrie 2005 Tribunalul Prahovaa respins excepția nulității absolute a dispoziției nr. 4729/2005 emisă de Primăria P - prin primar, precum și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intimatei (ambele invocate de către contestatoare) pe considerentul că în cazul persoanelor juridice capacitatea de exercițiu se dobândește în temeiul legii de la data înființării lor și sfârșește odată cu încetarea persoanelor juridice, prin art. 20 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, legiuitorul stabilind cine este competent și are obligația să dispună restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii și implicit cui trebuie să adreseze persoanele îndreptățite cererile formulate în acest sens.
După administrarea probatoriilor prin sentința civilă nr. 976 din 12 septembrie 2006 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată contestația formulată, motivat de faptul că în cauză terenul solicitat de contestatoare nu este liber, fiind ocupat în parte de Bd. -, iar o altă parte aflându-se în perimetrul deținut și folosit de catedrala Sf..
În atare situație, considerând că restituirea în natură nu este posibilă, instanța a apreciat că în mod corect intimata a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea contestatoarei.
Hotărârea mai sus menționată a fost atacată cu apel d e către contestatoare, iar în cuprinsul căii de atac promovate s-a menționat că în condițiile în care Decretul de expropriere nr. 88/1986 nu a fost publicat, o atare situație determină plasarea imobilului în litigiu în regimul juridic al naționalizării.
Având în vedere că în speță este vorba de un imobil al cărui teren este liber de construcții care se plasează în sfera de aplicare a art. 9 alin. 1 din Legea 10/2001 contestatoarea a învederat că se justifică restituirea în natură a bunului solicitat.
În privința măsurilor reparatorii acordate pentru construcțiile demolate s-a arătat că intimata avea obligația să stabilească valoarea acestora potrivit art. 1 Tilul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2002, iar în condițiile în care la fond s-a efectuat o expertiză care a stabilit în mod corect cuantumul acestora s-a apreciat că instanța urma să se pronunțe asupra anulării parțiale a dispoziției 4729/2005, întrucât se încălcase Legea 10/2001 și Normele de aplicare a acestui act normativ. S-a menționat totodată că aceeași este situația și în privința evaluării terenului care este de 631.300 lei și nu 283.337 lei așa cum s-a realizat calculul de către intimată.
O altă critică a vizat împrejurarea că prin sentința civilă nr. 1252/2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea intimatei să emită decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului în litigiu, iar în condițiile în care hotărârea era anterioară dispoziției 4729/2005, determină anularea acesteia întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat.
În continuare, s-a precizat că din moment ce atribuirea în folosință a suprafeței de teren către Protoeria P s-a realizat sub condiția rezolutorie a începerii construcției în termen de un an, iar în fapt nu s-a construit nimic, se impunea restituirea în natură a imobilului ce-i aparține.
Pe cale de consecință s-a solicitat admiterea apelului, anularea dispoziției nr. 4729/2005, restituirea în natură a terenului și stabilirea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate conform valorilor exprimate în expertizele judiciare omologate.
În baza art. 295 Cod pr.civilă instanța a dispus completarea probatoriilor efectuate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 136/19 martie 2007 curtea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta-, împotriva sentinței civile nr. 976 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtaPrimăria municipiului
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că principala nemulțumire a contestatoarei exprimată prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că în mod eronat instanța de fond nu a dispus restituirea în natură a imobilului proprietatea sa.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv: adresa nr. 87352 din 21 decembrie 1999 emisă de Primăria municipiului P rezultă că imobilul aparținând contestatoarei situat în P,- a fost expropriat în baza Decretului nr. 88/1986.
Prin Dispoziția nr. 4729/21 iunie 2005 emisă de intimată s-a constatat dreptul numitei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea 10/2001 în sumă de 3.356.684.890 lei (ROL), fiind respinsă cererea acesteia de restituire în natură a imobilului în litigiu motivat de împrejurarea că o parte din fostul amplasament este inclus în suprafața de 2886. teren ce a fost atribuit în folosință gratuită Protoeriei P pentru construirea Centrului Cultural Ortodox prin Hotărârea Consiliului Local nr. 347/2001, restul fiind afectat de trotuar și Bd. -, iar construcția demolată.
Chiar dacă decretul nr. 88/1986 nu a fost publicat, o atare împrejurare nu plasează imobilul în situația juridică a naționalizării, așa cum a susținut apelanta, în cauză fiind incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea bunului în litigiu a intervenit ca urmare a exproprierii dispuse în baza decretului anterior menționat.
Susținerea apărătorului apelantei (formulate cu ocazia acordării cuvântului în fond) în sensul că decretul nr. 88/1986 ar fi devenit caduc, nu a putut fi primită, întrucât, pentru a se constata ineficacitatea unui act juridic ca efect al caducității, este necesar ca actul respectiv să nu-și fi produs efectele, nici măcar parțial, până la data învestirii instanței cu o astfel de cerere, condiție neîndeplinită în cauză, deoarece, astfel cum rezultă din probele administrate, o parte a terenului expropriat este ocupată de Bulevardul - și trotuar.
Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea 10/2001 modificată, imobilele expropriate care sunt libere, deci care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau nu au fost înstrăinate legal, se restituie persoanei îndreptățite, legiuitorul având în vedere includerea sub incidența acestui text a tuturor exproprierilor realizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate, ca fiind valabil sau nu.
Pe de altă parte, în alin. 3 al aceluiași articol, se prevede că pentru suprafața de teren afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Prin art. 11 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 se menționează însă că entitatea învestită cu soluționarea notificării (în cazul imobilelor expropriate) are plenitudine de competență în a aprecia, în funcție de necesitățile localității, respectiv realizarea planului de urbanism, a unor investiții de utilitate publică, dacă dispune restituirea în natură sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii, iar această soluție este justificată de necesitatea asigurării dezvoltării localităților.
Expertiza efectuată în cauză la instanța de fond și completată în apel a stabilit că imobilul solicitat cuprinde un teren în suprafață de 1058. (fila 119 dosar fond) din care 217. sunt ocupați de Bd. -, iar diferența de 841.p, identificată ca fiind amplasată până la gardul ce delimitează incinta catedralei, face parte din suprafața de 2886. atribuită Protoeriei P pentru construirea Centrului Cultural Ortodox (fila 48 dosar apel), lucrare care nu a demarat încă.
În completarea la expertiză efectuată în fața instanței de apel, expertul a menționat că în perimetrul X-2-3-4-5-6-7-8-Y (care delimitează cei 841 mp) nu sunt și nu se efectuează lucrări de investiții de interes public, însă la termenul din 5 februarie 2007 acesta a precizat instanței, în ședință publică (fila 35 dosar apel) că lucrarea întocmită nu este conformă cu realitatea, motiv pentru care în baza art. 208 Cod procedură civilă, s-a dispus refacerea ei.
În lucrarea refăcută, expertul a reiterat punctul de vedere din prima lucrare. Concluziile expertizei sunt contrazise însă de dispoziția nr. 4729/2005 emisă de Primăria P și de planul de situație întocmit de arhitect (fila 53 dosar apel), din care reiese că o parte din terenul mai sus menționat este ocupat de amenajări de utilitate publică ale localității - respectiv trotuar (despre existența căruia expertul un face nicio mențiune, incluzându-l în cei 841 mp). În plus, din adresa nr. 120/2007 emisă de Primăria P, rezultă că prin hotărârea nr. 101/2005 a Consiliului Local s-a aprobat atribuirea în folosință gratuită a terenului de 2886 mp (din care face parte și suprafața în litigiu), către S, stabilindu-se în sarcina acesteia obligația de aduce în starea inițială parcela de teren afectată de lucrări de excavații și de a nu schimba destinația terenului de spațiu amenajat.
Având în vedere prevederile menționate anterior din Normele metodologice, ca de altfel și situația de fapt, a rezultat că în mod corect s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea contestatoarei, nefiind posibilă restituirea în natură.
S-a criticat hotărârea instanței de fond și pe considerentul că în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1252 din 7 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești (rămasă definitivă și irevocabilă) s-a dispus obligarea intimatei să emită decizie motivată privind restituirea în natură a imobilului din P,- anterior emiterii deciziei atacate, se impune anularea acesteia din urmă, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozitivului unei sentințe care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Susținerile formulate în această privință au fost apreciate nefondate, deoarece din cele două hotărâri judecătorești nu rezultă de nicăieri că s-a dispus obligarea intimatei să restituie în natură imobilul din P,-, astfel încât să se poată susține că prin emiterea dispoziției 4729/2005 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cu toate că prin notificarea formulată contestatoarea începuse procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 unitatea deținătoare, respectiv Primăria P nu se pronunțase în termen de 60 de zile de la primirea notificării prin dispoziție sau decizie motivată asupra solicitării ce îi fusese adresată, deși avea o obligație legală în acest sens.
Având în vedere că o astfel de împrejurare nu putea să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici nu putea să o lipsească de posibilitatea de a-și apăra dreptul recunoscut de lege, deși actul normativ nu a reglementat expres o atare situație, s-a recunoscut dreptul acesteia de a se adresa instanței competente pentru a fi obligată persoana juridică să emită decizie, o atare obligație rezultând din scopul legii și din procedura prealabilă instituită în mod imperativ.
Prin urmare, așa cum este cazul și în speță, în această fază procesuală în raport de obiectul acțiunii cu care fusese investită și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a dispus doar obligarea unității deținătoare să răspundă la notificarea formulată prin emiterea unei dispoziții sau decizii motivate în acest sens, neputând să impună ca rezolvarea cererii de restituire să se facă într-o anume modalitate.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 1252/2005 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus doar obligarea primăriei să emită decizie prin care să se pronunțe cu privire la restituirea imobilului solicitat în baza notificării și nicidecum să restituie în natură acest bun.
Referitor la cuantumul măsurilor reparatorii ce urmează a fi acordate contestatoarei,s-a reținut că instanța nu era în măsură să stabilească valoarea acestora, întrucât prin Titlul VII al Legii 247/2007, lege nouă, de imediată aplicare, se determină imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin Capitoul VI pct. 16.1 și urm. din Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005 se instituie noile proceduri administrative pentru acordarea acestora și în atare situație sub acest aspect urmează a fi parcursă procedura administrativă specială fixată prin actele normative menționate anterior.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr- la data de 21 mai 2007.
În recursul declarat contestatoarea a susținut că instanța apel a interpretat greșit validitatea Decretului de expropriere nr.88/1986,că nu s-a pronunțat asupra cuantumului măsurilor reparatorii cuvenite pentru construcțiile demolate în urma analizei constatărilor făcute de primărie și consemnate în dispoziția dată, și pe de altă parte de expert în raportul întocmit, că s-au ignorat dispozițiile sentinței civile nr.1252/7 februarie 2005 Judecătoriei Ploiești confirmată prin decizia nr.637/11 mai 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI prin care primăria a fost obligată să dea curs notificării sale.
Prin decizia civilă nr.251/17 ianuarie 2008 Inalta C de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat decizia civilă nr.136/19 martie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că este întemeiat numai motivul doi de recurs și exclusiv referitor la terenul pretins liber, deoarece nu poate fi primită susținerea conform căreia Decretul nr.88/1986 ar fi nul și că imobilele ar rămâne sub incidența Decretului de naționalizare de vreme ce textul din Legea nr.10/2001 nu face nicio distincție.
În ce privește motivul doi de recurs s-a apreciat neîntemeiat cu referire la despăgubiri, deoarece instanța de apel nu era în măsură să se pronunțe asupra valorii despăgubirilor cuvenite contestatoarei, întrucât în titlul VII al Legii nr.147/2007, lege nouă de imediată aplicare s-a prevăzut imperativ că stabilirea plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv intră în competența Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale de Restituirea Proprietăților iar prin Cap. VI pct.16/1 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr.1095/2005 s-au instituit noile proceduri administrative pentru acordarea acestora și că în măsura în care va fi nemulțumită de hotărârea comisiei centrale va putea să sesizeze instanța competentă de contencios administrativ pentru a decide.
S-a considerat neîntemeiată și cea de-a treia critică deoarece prin hotărârile pronunțate respectiv prin sentința civilă nr.1252/7 februarie 2005 Judecătoriei Ploiești confirmată prin decizia nr.637/11 mai 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost obligat organul administrativ doar să dea curs notificării prin emiterea dispoziției conform Legii nr.10/2001.
Inalta C de Casație și Justiție a reținut că singura problemă rămasă în litigiu și care impune casarea deciziei și rejudecarea cauzei vizează terenul liber, neafectat de utilități publice și care ar putea fi restituit în natură.Sub acest aspect s-a reținut că în cauză s-au efectuat trei lucrări de expertiză respectiv la fond și apel cu completări, că în expertiza de la fond imobilul revendicat cuprinde un teren de 1058 mp., cu indicarea, formei, poziției, mărimii și vecinătăților, că acesta este secționat de un gărduț metalic ce definește incinta catedralei formând două parcele, una situată în domeniul public, în perimetrul ocupat de Bd.- și alta în perimetrul deținut și folosit de Catedrala S iar în completarea raportului de expertiză în apel, s-a consemnat că în cel de-al doilea teren nu au fost executate și nici în prezent nu se execută lucrări de investiții, că terenul identificat care ar fi fost proprietatea contestatoarei este de 1058 mp. iar terenul atribuit catedralei este de 1567 mp. ceea ce vădește un eventual alt număr topic, că hotărârea nr.546/2000 invocată de Primăria Mun.P nu se referă la terenul în litigiu.
Prin aceeași decizie s-a reținut că expertizele efectuate în cauză evidențiază elemente esențiale cu privire la terenul în litigiu dar nu și suficiente față de dubiile prezentate de expert ca urmare a faptului că nu i-au fost puse la dispoziție toate actele, respectiv hotărârea de consiliu nr.546/2001 și planul de situație, expertul nefăcând nicio referire la trotuar, astfel că se impune ca în rejudecare să se întocmească un nou raport de expertiză după o prealabilă convocare la fața locului a părților implicate, și dacă se va dovedi fără dubiu că terenul în litigiu este liber, neafectat de nici o investiție publică în sensul legii, acesta va fi restituit părții contestatoare, persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001.
Pe linia considerentelor deciziei de casare, în rejudecare s-a efectuat cercetare locală, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 20 octombrie 2008 (fila 19 dosar), s-a pus în vedere intimatei să depună la dosar hotărârea nr.546/2000 și schița de plan și s-a dispus efectuarea unei noi expertize care a fost întocmită de expert și care a avut ca obiective să stabilească în raport de actele dosarului, hotărârea nr.101/17 iunie 2005 și hotărârea nr.546/2000, dacă terenul în litigiu este afectat de lucrări de utilitate publică, dacă da, în ce măsură și acesta să fie delimitat, să se stabilească dacă există vreo suprafață de teren liberă, neocupată de lucrări de utilitate publică, pentru toate urmând să se realizeze măsurarea și identificarea prin schițe de plan.
Expertiza a fost întocmită și în concluziile acesteia, la care părțile au achiesat, s-a arătat că terenul reclamantei are suprafața de 1058 mp. din care, suprafața de 374 mp. este afectată de utilitate publică reprezentând și trotuarul aferent, suprafața de 1,33 mp. este în proprietatea împrejmuită a Catedralei S iar suprafața de 682,67 mp. (toate suprafețele fiind identificate prin schițe de plan anexă la raportul de expertiză), este liberă, neafectată de utilități publice, în prezent pe acest teren existând o organizare de șantier de construcție.
Examinând sentința atacată în raport de probatoriul administrat, pe linia considerentelor deciziei de casare a Inaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea constată că apelul reclamantei este întemeiat, sub singurul motiv care a format și motiv de recurs și obiect al casării cu trimitere, respectiv cu privire la cererea de restituire în natură a terenului neafectat de utilități publice.
În raport de concluziile expertizei efectuate în urma casării cu trimitere se constată că terenul reclamantei are suprafața totală de 1058 mp. din acesta o parte este afectat de și trotuarul acesteia respectiv suprafața de 374 mp. o altă suprafață de 1,33 mp. este în proprietatea Catedralei S rămânând liberă, neafectată de utilități publice și posibil de restituit în natură suprafața de 682,67mp. identificată în schița de plan anexă la raportul de expertiză cu simbolurile a-h-g-f-e-d-k-c-b unde în prezent există organizare de șantier dar nu există pe teren lucrări care să-l facă impropriu restituirii.
In aceste condiții în speță sunt incidente disp.art.11 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001 astfel că față de cele reținute mai sus și de dispozițiile legale menționate se impune ca în conformitate și cu disp.art.296 Cod pr.civilă, să se admită apelul formulat de reclamantă, să se schimbe în tot sentința civilă nr. 976 /12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul de a se admite în parte contestația și pe cale de consecință să se anuleze în parte dispoziția nr.4729/21iunie 2005 emisă de intimată, să se admită cererea de restituire în natură a terenului, sens în care intimata urmează a fi obligată să restituie apelantei în natură terenul liber în suprafață de 682,67 mp., conform expertizei și a schiței de plan (efectuată în apel).
Restul mențiunilor dispoziției se vor menține.
În baza art.274 Cod pr. civilă urmează ca intimata să fie obligată să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta, domiciliată în B, Calea B - Calea, nr. 111-131, Bl. 9 B,. F,.192, sector 1 și cu domiciliul ales la cabinet avocat Asociați - cu sediul în B,-,.11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 976/12 sept. 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 5292/2005, în contradictoriu cu pârâtul Primăria Mun. cu sediul în P, B-dul. -, nr. 2-4, județul P, cauză venită spre rejudecare după casare potrivit deciziei civile nr. 251/17 ian. 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, și în consecință;
Schimbă în tot sentința susmenționată, în sensul că admite în parte contestația și;
Anulează în parte Dispoziția nr. 4729/21 iunie 2005 emisă de intimată în sensul că admite cererea de restituire în natură a terenului.
Obligă intimata să restituie apelantei, în natură, terenul liber în suprafață de 682,67 mp, conform expertizei și a schiței de plan(efectuată în apel).
Menține restul dispozițiilor dispoziției.
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -.
Red./
Tehnored./AB
5 ex./11 martie 2009
5292/2005- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Elisabeta Gherasim
