Speta Legea 10/2001. Decizia 819/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.819/2009-
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții și domiciliați în O,-,. 2. județul B în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA PATRIMONIU, ambii cu sediul în O, nr. 1, județul B, domiciliată în O,-/A, județul B, împotriva deciziei civile nr. 334 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 7138 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 21 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 28 aprilie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7138 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Primarul municipiului O, Primăria municipiului O, Direcția Imobiliar O și, fără cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, conform dispoziției nr. 164 din 21.02.2002, emisă de Primarul Municipiului O că au fost restituite în natură către pârâta apartamentele nr. 2 și 5 (spațiu comercial) din imobilul situat în O,-, înscrise în CF colectiv nr. 24972 O, respective CF individual nr. 24974 O, nr. top 605/2/II și CF individual nr. 24977 O, nr. top 605/2/
Din înscrisurile de carte funciară rezultă că anterior pârâtei, numitul a deținut în proprietate cota de 1/ 2 parte din imobilul înscris în CF 8297 O, cu nr. top 605/2 reprezentând în natură casă și teren.
Această cotă a fost preluată de Statul Român cu titlu de naționalizare, în baza Decret nr. 92/ 1950, iar cealaltă cotă de 1/ 2 parte a fost preluată tot de către Statul Român însă cu titlu de prescripție de la proprietarii de sub B 5,6,7, și.
Așadar a conchis judecătoria faptul că preluarea imobilului situat în O,-, județul B s-a făcut pe cote ideale, configurația acestuia parter etaj fiind egală ca întindere.
Mai reține instanța că din anexa la Decretul nr. 92/ 1950, poziția 269, cota 1/ 2 parte care a aparținut numitului este echivalentă cu apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 - toate având notată în față litera P, adică "parter" ceea ce înseamnă că ele erau situate la parterul imobilului.
Cealaltă cotă de 1/ 2 parte, trecută în proprietatea Statului Român cu titlu de prescripție de la numiții, și, nu mai este identificată sub aspectul numărului de apartamente sau al întinderii, făcându-se doar mențiunea că este în administrarea IJGCL B din anul 1950.
Astfel, arată instanța că se deduce că această parte echivalează cu etajul clădirii.
Mai subliniază apoi judecătoria că renumerotările apartamentelor făcute după naționalizare în fișele locative, mențiunile ulterioare nu pot produce consecințe juridice, ele având doar valoare de evidență administrativă, atâta timp cât nu se face nici o precizare referitor la diferența de parte din imobil la data înscrierii dreptului.
Localizarea cotei de parte proprietate la care pârâta de rândul 3 este îndreptățită, se face și în cuprinsul referatului care a stat la baza emiterii Hotărârii 165/1997 unde se arată că despăgubirile se acordă pentru apartamentele 1, 2 și 3, parter, precum și în referatul care a fundamentat emiterea dispoziției 164/2002, unde se indică explicit faptul că apartamentul 2 parter în mod eronat a figurat administrativ ca nr.1/a, numerotările fiind actualizate.
Arată în continuare prima instanță că, concluziile expertizei efectuate în cauză au fost înlăturate întrucât expertul nu a luat în calcul operațiunile administrative efectuate după preluare, cu titlu de prescripție, de către Statul Român, în anul 1979 cotei de parte a proprietarilor de sub 5, 6, 7 când apartamentele nr. 4 și 5 parter sunt renumerotate ca fiind apartamentul nr.5, iar apartamentul nr.4 figurează la etaj.
A conchis astfel instanța că pârâta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru apartamentele din imobilul identificat anterior care nu au fost înstrăinate, justificând calitatea de succesor al fostului proprietar de
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel au arătat apelanții că imobilul a trecut în proprietatea statului nu de la antecesorul intimatei, ci de la alți trei proprietari de, și și prin urmare dispoziția de restituire în natură a acestui spațiu este nelegală.
În continuare apelanții au reiterat starea de fapt expusă în acțiunea introductivă, subliniind în esență că înstrăinarea de către, și a cotei de parte din imobil era clar delimitată neputându-se vorbi de o indiviziune juridică.
Astfel, s-a arătat că folosea etajul imobilului cu apartamentul nr. 2 fără să aibă în folosință parterul care era în folosința proprietarilor tabulari și.
Pe cale de consecință moștenitoarea lui nu putea să revendice decât etajul.
Au mai arătat apelanții că actele aflate la dosarul cauzei și mai ales expertiza topografică efectuată în cauză demonstrează că la momentul apariției actului de naționalizare în imobilul în litigiu exista o împărțire clară spațiilor locative aflate la etaj și la parter, iar conform înscrierii de existau 5 apartamente defalcate.
La parter existau 4 apartamente din care două cu destinația de locuință, iar două cu destinația atelier de producție.
Au subliniat apelanții că după anul 1948 când dobândește proprietatea asupra cotei de parte și până în anul 1950, când a apărut decretul de naționalizare, familia ocupa în întregime împreună cu chiriașii acesteia întreg spațiul de la etaj fără să ocupe spațiul de la parter.
Totodată au invocat apelanții faptul că principiul instaurat de legile reparatorii postdecembriste este restituirea în natură a imobilului preluat și nu a cotei de proprietate.
Că s-a vândut etajul și nu parterul rezultă și din contractul de vânzare cumpărare încheiat între și unde se vorbește de parte din casa de locuit la un etaj.
De asemenea faptul că, folosea parterul și nu etajul rezultă și din actele efective de preluare a imobilului întocmite în data de 20.03.1950 unde se vorbește de "apartamentul nr.2 etaj", aspect confirmat și de fișele de preluare.
Prin întâmpinare, Primarul municipiului Oas olicitat respingerea apelului ca nefondat.
Chiar dacă exista o delimitare în fapt, care nu era operată în, delimitare dată chiar de structura tehnică și amplasamentul structural al imobilului, fiecare unitate locativă având utilitățile aferente proprii ale unei locuințe distincte, acest aspecte nu ar avea relevanță întrucât prin Legea 10/2001 se impune cu precădere restituirea imobilelor în natură.
A mai arătat acesta că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 07.06.1948, uzufructul viager asupra cotei intabulate a revenit văduvei lui și prin urmare familia lui nu a folosit niciodată parterul imobilului.
Și intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Aceasta a arătat în esență că, antecesorul său a deținut în proprietate apartamentele situate la parterul imobilului și prin urmare dispoziția emisă de Primarul municipiului O prin care i-au fost restituite aceste imobile este temeinică și legală.
Prin decizia civilă nr. 334/A din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr- s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și, ambii din O-,.1 în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului O, Primăria O, din O str. -. - nr.3. împotriva sentinței civile 7138/28.11.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
Au fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON în favoarea intimatei.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
După cum rezultă din evidența 8297 O, imobilul înscris în această coală funciară, având nr. top 605/2, reprezentând în natură casă și teren a aparținut inițial numiților, -.
În anul 1948 cota de parte din imobil este înstrăinată numitului, care la rândui își înstrăinează cota în favoarea antecesorului pârâtei și anume numitului.
În anul 1950 cota de parte din imobilul este naționalizată, trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretului 92/1950.
Cealaltă cotă de parte din imobil a trecut în proprietatea statului cu titlu de prescripție în anul 1979.
După apariția Legii 10/2001, pârâta în calitate de succesor al fostului proprietar tabular a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat de la antecesorul acesteia de către Statul Român.
Prin dispoziția nr.164/21.02.2002 emisă de Primarul municipiului O i s-a restituit acesteia apartamentele nr.2 și 5 situate la parterul imobilului de pe-.
Prin cererea dedusă judecății reclamanții tind să dovedească faptul că, cota de parte preluată de la antecesorul pârâtei, reprezenta etajul imobilului și nu parter și prin urmare, au susținut aceștia că pârâta nu ar fi îndreptățită la restituirea celor două apartamente situate la parter, dispoziția emisă în favoarea acesteia, fiind astfel lovită de nulitate.
Aceste susțineri ale apelanților chiar reale de ar fi nu pot conduce la constatarea caracterului nelegal al dispoziției mai sus menționată, de vreme ce Legea 10/2001 impune principiul restituirii în natură a imobilelor, iar apartamentele ce i-au fost restituite pârâtei sunt singurele care au mai rămas libere, cele de la etaj fiind înstrăinate chiriașilor.
A accepta punctul de vedere susținut de apelanți, ar însemna ca pârâtei să i se acorde despăgubiri, pentru partea din imobil preluată, deși o parte din imobil este liberă și poate fi restituită în natură și aceasta în condițiile în care antecesorul său a deținut doar o cotă parte ideală și abstractă din dreptul de proprietate asupra bunului, nefiind proprietarul exclusiv al apartamentelor situate la etaj cum eronat se susține.
Prin urmare, din moment ce potrivit principiilor generale care guvernează proprietatea comună pe cote părți, fiecare coproprietar este titularul exclusiv asupra unei cote părți ideale, abstracte din dreptul de proprietate asupra bunului, apar ca fiind lipsite de relevanță criticile invocate de apelanți cu privire la amplasamentul imobilelor ce i-au aparținut antecesorului intimatei și care au fost preluate de stat.
Ceea ce interesează este stabilirea împrejurării dacă reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire și dacă imobilul cade sub incidența Legii 10/2001, aspecte care însă nu comportă nici o discuție.
Nu s-a putut reține astfel nici un motiv de nulitate a dispoziției contestate, criticile apelanților au fost înlăturate cu consecința respingerii apelului ca nefondat în temeiul dispozițiilor aert.296 din Cod procedură civilă.
Fiind în culpă procesuală în temeiul dispozițiilor art.274 din Cod procedură civilă,apelanții au fost obligați la 500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii în termen au formulat recurs reclamanții și, care au solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii lor cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a învederat că soluțiile sunt nelegale și netemeinice, fiind date cu greșita aplicare a legii.
În speță, imobilul din litigiu înscris în CF. 8297 Oaf ost format din 5 apartamente și nu 6 cum greșit s-a reținut, iar acestea au fost preluate de la proprietari din anul preluării, iar asupra apartamentului 2. în care locuiesc reclamanți încă din anul 1987, proprietar nu a fost antecesorul pârâtei care a deținut de fapt etajul imobilului și nu parterul la care este situat apartamentul din litigiu.
Apartamentul din litigiu a fost a proprietarilor tabulari, și față de care pârâta nu are calitate de succesor, fiindu-i astfel greșit restituit în temeiul Legii 10/2001.
Intimata s-a opus admiterii recursului.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că acestea sunt legale și temeinice sub toate aspectele.
Criticile formulate de recurenți sunt nefondate.
În mod corect au reținut instanțele că esențial în prezenta cauză este dreptul de proprietate al antecesorului pârâtei, defunctul, asupra parte din imobilul înscris în CF. 8297 O, care a fost trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului 92/1950.
Nu a relevanță susținerile recurenților privind deținerea de către autorul pârâtei doar a etajului imobilului, față de înscrierea în CF. la care am făcut referire mai sus.
Cota ideală deținută de autorul pârâtei asupra imobilului din litigiu anterior naționalizării, o îndreptățește pe aceasta în temeiul legilor de retrocedare și a dispozițiilor de drept comun privind regimul juridic al coproprietății, la restituirea părților libere din imobil până la concurența cotei de parte care i se cuvine a fi retrocedată.
Art. 7 din Legea 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură către foștii proprietari, atunci când acesta este posibilă.
În speță, apartamentele 2 și 5 situate la parterul imobilului din litigiu, sunt libere în înțelesul legii de retrocedare, nu au fost înstrăinate cu titlu valabil unor terți, astfel în mod corect s-a dispus prin dispoziția Primarului 164/2002, restituire acestora către pârâta, succesoarea defunctului proprietar.
Că prevalează restituirea în natură către foștii proprietari a imobilelor abuziv confiscate de statul comunist, rezultă și din condamnările repetate a României de condamnări prin care s-a reținut că nici după trecerea a peste 15 ani de la schimbarea regimului, foștilor proprietari deposedați abuziv de bunurile ce le-au deținut, acestea nu le-au fost restituite ori nu au fost compensați corespunzător pentru lipsirea lor de proprietate. Acest aspect coroborat cu împrejurarea că Legea 10/2001 prevede că este obligatorie restituirea în natură când este posibilă și cu faptul că Fondul Proprietatea destinat despăgubirilor foștilor proprietari nu este nici în prezent funcțional, obligă atât autoritățile administrative cât și instanțele să procedeze la acordarea măsurilor reparatorii foștilor proprietari, pentru a nu fi încălcat dreptul de proprietate al acestora consfințit atât de Constituție cât și de art. 1 Protocolul I din CEDO.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312, cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții și domiciliați în O,-,. 2. județul B în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA PATRIMONIU, ambii cu sediul în O, nr. 1, județul B, domiciliată în O,-/A, județul B, împotriva deciziei civile nr. 334 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
Red.dec.R /13.05.2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./13.05.2009
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Stan Aurelia
