Speta Legea 10/2001. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2159/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 83
Ședința publică din 9.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții pârâți reclamanți și, de apelanta pârâtă, de apelanta pârâtă Administrația Protocolului de Stat, de apelantul pârât Municipiul B prin Primarul -, precum și de apelanta pârâtă - Administrația Fondului Imobiliar, împotriva sentinței civile nr. 451 din 22.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civil, în contradictoriu cu intimații reclamanți, Germaine, Sabine, și de și cu intimații pârâți, Primarul - al Municipiului
Cauza are ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amâna pronunțarea la data de 2 februarie, apoi la 9 februarie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
La data 01.04.2004, reclamanții, (), de și, au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul -, Primarul - al Municipiului B, Administrația Fondului Imobiliar (), "Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat (), și, solicitând anularea Dispoziției Primarului - nr. 2032 din data de 09.12.2003, comunicată contestatorilor la data de 26.02.2004, față de primii doi pârâți, ca netemeinică și nelegală, în raport de actele doveditoare depuse la dosarul de notificare constituit în baza Legii nr.10/2001 și obligarea lor la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a părții pe care aceștia o dețin din imobilul situat în B,--8, sectorul 1, cunoscut sub numele de "", astfel cum se va stabili pe baza unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească în mod exact suprafața deținută de municipalitate din acest imobil, în contradictoriu cu ceilalți pârâți care dețin spații în imobil - respectiv, și, obligarea, de asemenea, a primilor doi pârâți, ca pentru diferența din imobil deținută de, să fie obligați să înainteze notificare către această unitate pentru soluționarea ei, obligarea pârâtei ca în cazul emiterii unei noi dispoziții în sensul sus-menționat, să fie obligată să procedeze la întocmirea predării efective, cu proces-verbal, a imobilului în liniștită posesie reclamanților, iar în raport de intervenienții (pârâți) și, să se constate calitatea reclamanților de unice persoane îndreptățite în baza Legii nr.10/2001 la restituirea întregului imobil, iar în subsidiar, dacă instanța va considera că și aceștia au calitate de "persoane îndreptățite" în sensul legii, să se constate cota din dreptul de proprietate care li se cuvine, raportat la partea de imobil deținută de municipalitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că întregul imobil "" a fost naționalizat abuziv în baza Decretului nr.92/1950 - poziția nr.933 din lista anexă la decret, pe numele autorului reclamanților, u, pentru care s-au formulat trei notificări adresate pârâților, și, din care s-a soluționat doar notificarea depusă la.B, în sensul emiterii Dispoziției Primarului - nr.112/28.09.2001, emisă în baza Legii nr.10/2001, prin care s-a dispus restituirea întregului imobil către reclamanți, cu excepția etajului 5 cu cota de teren aferentă deținută de, iar împotriva acestei dispoziții s-au formulat acțiuni în justiție de către Prefectul Municipiului B, A și A (cinci procese), în care s-au constituit intervenienți în sprijinul, pentru a afla ulterior, că urmare a acestor cereri în justiție, s-a modificat Dispoziția nr.112/2001, deși aceasta era atacată la Curtea de APEL BUCUREȘTI (Secția a IV-a Civilă, nota red.), prin emiterea Dispoziției nr.2032/09.12.2003 care, de asemenea, este contestabilă și inaplicabilă, în condițiile în care A pretinde că o parte din imobil se oglindește în capitalul său social - potrivit nr.180/1998, având astfel calitate de "unitate deținătoare" cu privire la imobil, în condițiile în care acționar este tot și nu s-a analizat exact dosarul de administrare a imobilului, pentru o retrocedare corectă.
Astfel, din suprafața totală construită de 14.602. trebuiau scăzute suprafețele construite de, precum și suprafața de 2.035. deținută de, conform nr.180/1998, sens în care, notificarea trebuie îndreptată pentru ultima situație, către, spre soluționare, introdusă în cauză potrivit art.57 Cod procedură civilă, ca și și.
S-a arătat, de asemenea, că reclamanții au dreptul și la terenul aferent imobilului "".
S-a solicitat, prin petit distinct, faptul constatării calității reclamanților de unice "persoane îndreptățite" la retrocedarea, potrivit Legii nr.10/2001, a imobilului, dată fiind contestarea calității lor de către pârâții și, care l-a rândul lor au formulat notificare pentru același imobil. Astfel, în cadrul dosarului nr.423/2003 de pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, aceștia au contestat Dispoziția nr.112/2001 (în prezent inexistentă) prin care afirmă că sunt și ei îndreptățiți într-o anumită cotă indiviză la restituirea în natură a imobilului, invocând în acest sens un înscris intitulat "act de vânzare-cumpărare" datat 11.04.1950, prin care autorul pârâților ar fi dobândit părți din imobilul "", de la u, - -., dr. -. și u, în calitate de vânzători - înscris pe care reclamanții îl contestă sub mai multe aspecte, după cum urmează:
- La data încheierii acestui act, în cartea funciară figurau în calitate de proprietari următorii moștenitori ai autorului u (decedat la data de 04.03.1938, pe numele căruia imobilul a fost trecut în anexa Decretul nr.92/1950 în proprietatea statului - nota red.): u (6/36), u (6/16), G - născută u (6/36), () G născută u (6/36), u (5/36), u G (5/36) și G (2/36) - dreptul de coproprietate al acestora fiind opozabil "erga omnes", deci și cumpărătorului din actul juridic invocat,;
- Dintre presupușii semnatari ai contractului de vânzare-cumpărare, doar doi aveau calitatea de coproprietari în cote egale de 1/6 din dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv u și - -.;
- Actul însă nu a fost transcris, astfel că nu este opozabil celorlalți patru coproprietari, la data înscrierii lui, neproducând efecte juridice conform art.1295 cod civil și față de aceștia, potrivit principiului "alios acta, neque nocere, neque prodesse potest".
- Nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât potrivit clauzei de la punctul 4 al actului, acesta urma să opereze la data plății integrale a prețului - ceea ce nu s-a întâmplat, nefiind achitat întregul preț convenit și întrucât actul nu a fost încheiat în formă autentică;
- Actul este lipsit de cauză juridică, fiind de neconceput ca o persoană să încheie un astfel de act juridic, în condițiile achitării prețului în rate, pe o perioadă de 4 ani, 1950-1954, în perioada în care aveau loc în plin, efectele naționalizării;
În situația în care s-ar reține de către instanță, calitatea pârâților și, de foști coproprietari ai imobilului în litigiu, urmează a se constata că dreptul lor în coproprietate nu poate fi decât de 2/6 din partea de imobil ce va fi supusă restituirii.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr.10/2001 și art.57 Cod procedură civilă.
În sprijinul contestației s-au depus la dosar în copii: cele două dispoziții emise de Primarul - al, copie de la Arhivele Statului - Direcția Arhive Istorice Centrale după actul de partaj și predare legat autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat la nr.12.827/23.03.1939 de pe urma defunctului u, decedat la 04.03.1938, moștenitori fiind soția supraviețuitoare în calitate de legatară a cotității disponibile de 1/3 din averea defunctului, între care și imobilul "" din B,-, în indiviziune cu ceilalți moștenitori.
Procesul-verbal de carte funciară nr.5832/12.07.1940 care menționează proprietari ai imobilului din--8 pe moștenitorii: u - cota de 1/6, u - cota de 1/6, născută u - cota de 1/6,. - născută u - cota de 1/6, u - cota de 1/6 și u - cota de 1/6 din imobil "bloc" și teren aferent de 2.021. și care face referire la actul de partaj nr.11388/19.05.1923 transcris sub nr.7133/1923, procesul-verbal de carte funciară din 02.08.1946 cu privire la imobilul din - - nr.6-8 (clădire cu subsol, parter și 6 etaje și teren aferent de 2021.) care menționează drept coproprietari în indiviziune pe: u - cu cota de 6/36 părți, u - cu cota de 6/36, u G - cu cota de 5/36, G - cu cota de 2/36 din imobil (ca urmare a partajului efectuat în urma decesului, în anul 1940, coproprietarului u și în anul 1945 coproprietarei u), certificate de moștenitor emise în timp, ca urmare a decesului unor coproprietari prin care se face dovada calității de succesori ai reclamanților față de autorul inițial u, pe numele căruia s-a naționalizat imobilul, procuri speciale de reprezentare judiciară pentru fond, declarații autentificate date de persoane fizice de cunoaștere a coproprietarilor menționați în cartea funciară din anii 1940-1945, cunoscuți cu variate nume și prenume.
Pârâta AP. a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă în cauză, exceptând etajul 5 al imobilului pe care-l deține cu titlu în baza nr.HG533/2002, cu terenul aferent de 260. - cotă indiviză (poz.37, anexa 3), reclamanții având o acțiune în revendicare impotriva S, respinsă ca inadmisibilă și aflată în apel în dosarul nr.4133/2001 al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă.
Pârâții și, au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea cererii de constatare a faptului că ei nu au calitate de persoane îndreptățite la retrocedarea imobilului, potrivit actului de vânzare-cumpărare din 11.04.1950, întrucât s-au găsit două exemplare ale acestui act, unul semnat și de vânzători și de cumpărătorul (autorul pârâților), celălalt semnat doar de vânzători, dar care au semnat de fiecare dată pe acest act de primirea ratelor din prețul cuvenit, cu precizarea că cele două exemplare ale actului se află în dosarul nr,423/2003 al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă. Tot astfel, potrivit art.9 din act, vânzătorii și-au luat răspunderea de a vinde și a celorlalți coproprietari, absenți la încheierea actului, respectiv succesorii defunctului frate și cumnat u și u, întrucât intenția vânzătorilor, semnatari ai actului din 11.04.1950, a fost acela de a vinde autorului pârâților, întregul imobil, din ratele achitate fiind îndestulați toți coproprietarii.
S-a mai arătat că lipsa de opozabilitate a actului, prin netranscrierea lui, față de reclamanți, nu este o susținere corectă, întrucât transcrierea urma să se facă după achitarea prețului în întregime, or a intervenit o cauză de forță majoră - naționalizarea, care nu a mai permis o astfel de operațiune, cumpărătorul continuând să-și achite ratele din prețul convenit.
În plus, reclamanții sunt descendenții vânzătorilor care nu pot opune inopozabilitatea actului, în calitatea lor de succesori și deci de continuatori ai obligațiilor vânzătorilor.
Susținerea neoperării transferului dreptului de proprietate invocat, s-a mai arătat - este greșită, întrucât potrivit art.1295 Cod civil, "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul nu se va fi predat".
Pârâta, a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București pentru capetele de cerere ce nu fac obiectul reglementării Legii nr.10/2001, apreciind că cererea pentru constatarea calității de persoane îndreptățite ale celor doi pârâți - persoane fizice, la aplicarea legii speciale, se impune a fi disjunsă de restul cauzei.
Pârâta, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii, pentru lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei pârâte, chemată greșit în judecată conform art.57 Cod procedură civilă, cu precizarea că pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă se află dosarul nr.4133/2001, privind apelul declarat de reclamanți în acțiunea în revendicare, respinsă la fond, judecarea cauzei aflându-se în prezent suspendată de la data de 05.05.2002, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ, de anulare a Dispoziției nr.112/28.09.2001, emisă de Primarul -, care l-a rândul său a fost modificată prin Dispoziția nr.2032/2003, ce face obiectul prezentei cauze.
Pârâta -, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea ca nul, prematur și neîntemeiat formulat, petitul din acțiune, prin care s-a solicitat obligarea să execute cu proces-verbal predarea părții de imobil ce va fi retrocedată, întrucât faza de executare este distinctă și ulterioară fazei de judecată, iar susținerea privind atitudinea constantă a acestei părți de a nu pune pe reclamanți în posesia imobilului, începând cu decizia nr.112/2001, nu este reală, în condițiile în care deciziile au fost contestate, existând litigii pe rolul instanțelor.
În sensul apărărilor din întâmpinări, s-au depus certificate de grefă privind soluțiile în contestația împotriva deciziei nr.112/2001 și stadiul soluționării, respectiv menționarea suspendării judecății cauzelor, conform art.244 pct.1 Cod procedură civilă, copii de pe încheierile de ședință din dosarele nr.213/2003 și nr.378/2004 ale Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Pârâții și, au depus la dosar (filele 141-151) actul de vânzare-cumpărare încheiat între coproprietarii u, -, Dr. -. și u, personal și ca procuratoare a copiilor săi și u, care vând de veci și irevocabil imobilul "" - subsol, etajele 1,2,3 și 4 și cota corespunzătoare din terenul pe care se află imobilul, cumpărătorului, pentru prețul de 6.000.000 lei, din care 1.000.000 lei avans deja primit, restul de 5.000.000 lei fiind achitat în rate lunare, care să nu fie mai mici de 200.000 lei fiecare și nu mai târziu de data de 31.12.1954, fiind menționate mai multe clauze, între care (art.7) și aceea ca în cazul în care prețul nu se va putea achita integral de către cumpărător, în împrejurări independente de voința sa, cumpărătorul va deveni coproprietar indiviz, proporțional cu ratele achitate, prețul putând fi recalculat prin voința părților, în situația în care (art.5) va interveni o dispoziție oficială de schimbare a cursului monedei românești, iar după achitarea întregului preț (art.4), cumpărătorul va fi în drept de a proceda la transcrierea și autentificarea actului la Tribunalul Ilfov, fiind anexate și chitanțele de plată a ratelor, în perioada 02.10.1952 - 16.09.1954.
Reclamanții au depus și cele trei notificări efectuate în 2001 invocate și copii de pe contractele de închiriere a imobilului de către moștenitori, anterior naționalizării.
S-au obținut relații la dosar din evidențele organelor locale privind situația juridică a imobilului în perioada de după naționalizare, fiind depusă la dosar și Hotărârea de Guvern nr.533/30.05.2002 de preluare de către a etajului 5 al imobilului în litigiu cu terenul aferent în cotă indiviză de 260,00.
Prin încheierea din 14.10.2004, s-au respins excepțiile invocate și susținute de pârâți privind tardivitatea formulării contestației, constatându-se, dimpotrivă, respectarea prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001, și privind lipsa de interes, câtă vreme scopul urmărit prin acțiune este un folos practic, legal, apreciabil și actual.
În acest dosar nr.378/2004 (vol.I și II) al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, instanța de judecată a încuviințat efectuarea unei expertize topografice și a unei expertize în construcții care să identifice imobilul în litigiu, aceasta din urmă având ca obiectiv să stabilească ce cotă din imobil a făcut obiectul înstrăinării către cumpărătorul.
Din raportul de expertiză efectuat de către expertul tehnic, de la dosar (vol.II - filele 244-253) s-a identificat imobilul din actele de la dosar, ca fiind cel din--8, în aceeași configurație ca în anul 1950 pe terenul aferent și s-a stabilit, potrivit descrierii părților din imobil ce au făcut obiectul înstrăinării, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 11.04.1950, respectiv doar părți din subsol, parter și etajul 1 și întegral etajele 2,3 și 4, astfel:
- - 2/3 = 1348. suprafață construită;
- parter - 2/3 = 1371. suprafață construită;
- etajul 1 - 2/3 = 1215. suprafață construită;
- etajul 2 - 1/1 = 1822. suprafață construită;
- etajul 3 - 1/1 = 1822. suprafață construită;
- etajul 4 - 1/1 = 1822. suprafață construită;
Rezultă o cotă în proprietate de 9400. suprafață construită, căreia i-ar reveni o cotă indiviză de teren din cei 2021. de 433,7.
Concluzionând, cota vândută din imobilul S + P + 4 E, ar fi de 3.133. suprafață construită = 33,33% (ce reprezintă 21,46% din întreaga suprafață S + P + 6 E) și de 433,7. adică 21,46% din suprafața întregului teren.
S-a depus la dosar și sentința civilă nr.562/04.06.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.423/2003, prin care contestatorii și, au formulat contestație împotriva deciziei de restituire a imobilului către reclamanți nr.112/2001, solicitând constatarea că și ei sunt persoane îndreptățite la retrocedarea imobilului "" alături de reclamanți, conform actului din 11.04.1950 de vânzare-cumpărare - cu soluția de respingere a contestației.
Întrucât reclamantul a decedat la data de 26.02.2005, după suspendarea judecării cauzei conform art.243 pct.1 Cod procedură civilă, s-a reluat judecata, fiind introduși în cauză moștenitorii Sabine -, (cetățeni francezi), fii ai defunctului, conform certificatului de moștenitor depus la dosar, nr.53/05.10.2005, emis de Asociați și, pentru care s-a depus procură specială de reprezentare în persoana mandatarului, cetățean român, cu domiciliul în țară.
La data de 19.04.2005, într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, nr.1580/2005, reclamanții și au formulat, de asemenea, o contestație în baza Legii nr.10/2001, împotriva Dispoziției nr.3886/17.02.2005, emisă de Primarul - al Municipiului B, solicitând, în contradictoriu cu, anularea acestei dispoziții prin care le-a fost respinsă notificarea pe care contestatorii au formulat-o pentru restituirea în natură a imobilului "", situat în B-dul G - 4, fost - - nr.4, sector 1, respectiv pentru partea din imobil vândută de autorii reclamanților, din acțiunea depusă în dosarul nr.378/2004, la Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, către tatăl lor, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.04.1950, astfel cum este descrisă în actul juridic.
S-a solicitat apoi, analizarea notificării pe fond, urmând a se constata calitatea contestatorilor de "persoane îndreptățite" la o parte din imobilul sus-menționat, alături de moștenitorii fostului proprietar, imobilul fiind naționalizat în mod abuziv potrivit Decretului nr.92/1950, poziția 933 la acest decret, pentru care anexează un extras.
În motivarea contestației, s-a arătat că în mod greșit s-a reținut în Dispoziția nr.3886/2005, că notificatorii nu au făcut dovada cu acte de proprietate a dreptului lor la aplicarea Legii nr.10/2001, în realitate ei depunând actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.04.1950, din care rezultă clar voința vânzătorilor de a vinde părți din imobilul în litigiu, către tatăl contestatorilor, cu plata prețului în rate, fiind aplicabile prevederile art.1295 Cod civil, în sensul că vinderea a fost perfectă din momentul acordului de voință.
S-a mai arătat că, în dosarul Tribunalului București nr.423/2003, în contestația pe care ei au formulat-o împotriva Dispoziției nr.112/2001, prin care întregul imobil s-a restituit moștenitorilor foștilor proprietari, s-au depus în original - actul de vânzare-cumpărare și chitanțele de plată a întregului preț, iar apelul pe care l-au formulat împotriva sentinței civile de respingere a acestei contestații, nr.562/04.06.2004, se află la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.4729/2004.
În sprijinul contestației s-au depus la dosar în copie - actul de vânzare-cumpărare din 11.04.1950, Dispoziția nr.3886/17.02.2002, prin care s-a respins notificarea ca nedovedită, notificarea nr.1686/2001, corespondența cu organele locale, sentința civilă nr.562/2004 a Tribunalului București sus-menționată.
Primăria Municipiului B - Direcția Patrimoniu, Evidență, Proprietății, cadastru a comunicat că imobilul cu nr.6-8, în prezent în B-dul G -, este compus din imobilele existente la nivelul anului 1948 ce purtau numerele 6 și 8 pe aceeași arteră de circulație care purtat succesiv, următoarele denumiri: B-dul - până în 1931, B-dul - - până în 1948 și B-dul G - 6-8 până azi și în prezent (fila 145).
Situația juridică de naționalizare conform Decretului nr.92/1950 a imobilului din B-dul G - 6-8, potrivit poziției 933 din anexa la decret, este confirmată și de relațiile - (fila 80), fiind menționate și deciziile de preluare în acest sens, inclusiv pentru acest imobil.
La data de 31.03.2006, petenții de, Sabine - și, reprezentați de mandatarii, (), cu procuri judiciare la dosar, au formulat în cauză, o cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat respingerea contestației formulată de contestatorii și, ca nefondată, pe condiții de formă, întrucât nu pot fi admise probele cu acte depuse ulterior datei de 01.07.2003, potrivit nr.OUG10/2003, pentru dovedirea pretențiilor, notificarea fiind susținută cu un act de vânzare-cumpărare ce viza alt imobil decât cel în cauză, astfel că decizia contestată este și pe fond, temeinică și legală.
Iar actul din 11.04.1950 invocat de către contestatori, nu este valabil încheiat pentru a opera transferul dreptului de proprietate de la vânzătorii autori semnatari ai actului către autorul contestatorilor, întrucât voința comună reală a părților a fost aceea de a încheia un antecontract de vânzare-cumpărare, abia după achitarea întregului preț convenit, actul urmând a fi autentificat și transcris, așadar valabilitatea actului a fost legată prin voința părților de forma autentică a înscrisului, chiar dacă legea nu impunea la data încheierii actului, forma autentică de valabilitate, care a fost apoi impusă prin Decretul nr.221/06.09.1950 și cu autorizarea prealabilă a înstrăinării, dată de către Sfatul Popular al.
Actul nu este valabil și pentru faptul că nu toate persoanele semnatare erau coproprietari ai imobilului, astfel din cei patru vânzători, doar și - -. aveau calitate de coproprietari ai imobilului, fiecare cu câte o cotă de 1/6, astfel cum rezultă din procesul-verbal de carte funciară din 02.08.1946.
În plus nu s-a probat nici plata prețului convenit, iar actul nu este opozabil intervenienților, el nefiind transcris, potrivit art.1295 alin.2 Cod procedură civilă.
În realitate - s-a mai arătat - potrivit actului de partaj autentificat nr.11388/19.05.1923, transcris sub nr.7133, a proceselor-verbale de carte funciară nr.8832 din 12.07.1940 și 02.08.1946 și, respectiv, certificatelor de moștenitor depuse la dosar și emise în urma dezbaterilor succesiunilor succesive, intervenienții au dovedit pe deplin calitatea lor de "persoane îndreptățite" la restituirea imobilului "" în baza Legii nr.10/2001.
În sprijinul cererii de intervenție - admisă în principiu de către instanță, potrivit art.50 Cod procedură civilă - s-au depus în copii certificate, potrivit art.139 Cod procedură civilă, înscrisurile invocate și un extras de pe actul de naționalizare al imobilului. Contestatorilor le-a fost încuviințată proba cu expertiza efectuată în dosarul nr.378/2004, al Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și pentru toate părțile, proba cu înscrisuri.
Instanța - Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a conexat acțiunea contestatorilor și, din dosarul nr.1580/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la acțiunea reclamanților-moștenitori ai autorilor - foști proprietari - formulată în dosarul nr.378/2004, fiind o strânsă legătură între cele două cauze, potrivit art.164 Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință din data de 26.10.2006.
Întrucât reclamanta a decedat la data de 19.09.2006, s-a introdus în cauză moștenitorul.
S-a efectuat expertiza topografică în cauza reunită sub numărul de dosar 378/2004, efectuată de expertul scu (filele 221-240 cu anexe și schițe), care răspunde obiectivelor fixate de instanță, între care, identificarea și determinarea în raport de coordonatele topo-cadastrale, a suprafeței pe etaje și încăperi, a întregului imobil și a părții de imobil deținută de, respectiv cea care rezultă din acte și cea deținută în fapt de către alte persoane, de către și și cotele aferente de teren - inclusiv prin răspunsul la obiecțiunile formulate în cauză și refacerea expertizei, prin depunerea la dosar a unui supliment de expertiză (filele 261-264).
Reclamanții au depus la dosar și o expertiză topografică extrajudiciară, efectuată la cererea acestora, de expertul autorizat de - (filele 99-171).
Prin sentința civilă nr.451/22.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.378/2004 (număr unic -), s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții-moștenitori ai fostului (autor) - proprietar u, s-a anulat în parte Dispoziția nr.2032/09.11.2003, emisă de Primarul - și în consecință:
Pârâtul Municipiul Baf ost obligat să emită dispoziție de restituire în natură către reclamanți, pentru partea de imobil aflată în deținerea, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză topografică și suplimentul de expertiză, efectuate de către expertul tehnic scu, omologat de instanță, astfel: subsol - 1.795,10. suprafață construită, parter - 768,94. suprafață construită + 378,42. suprafață construită, etajele I - IV cu o suprafață construită fiecare de 2.021. și cota indiviză din terenul aferent.
Pârâtul Municipiul B prin Primarul -, a fost obligat să înainteze notificarea spre soluționare către, pentru partea de imobil aflată în deținerea acesteia - etajul VI - suprafață construită de 2021. și cota indiviză de teren.
Pârâtul -, a fost obligat să procedeze la întocmirea procesului-verbal de predare-primire pentru partea de imobil aflată în deținerea.
S-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite pentru partea din imobilul din B,--8, sector 1, pretinsă de către intervenienții și, din dreptul de proprietate.
S-a respins ca neîntemeiată cererea conexă, formulată de și, având ca obiect contestația formulată în dosarul nr.1580/2005, în contradictoriu cu pârâta
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată de către reclamanții-moștenitori, în dosarul nr-.
Pârâții Municipiul B, și au fost obligați la plata către reclamanți a sumei de 3.206,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București, analizând întregul material probator - înscrisuri, relații privind situația juridică a imobilului și expertizele administrate în cauză, a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr.112/28.09.2001, emisă de, s-a restituit în natură, reclamanților, imobilul - construcție cunoscut cu numele de "", situat în B,--8, fost - - nr.6-8, sectorul 1, format din subsol, parter și 6 etaje și terenul aferent de 2.021. - mai puțin etajul 5, deținut de, cu terenul aferent.
Prin dispoziția ulterioară a nr.2032/09.12.2003, s-a modificat art.1 din dispoziția nr.112/2001, în sensul că s-a restituit în natură, reclamanților, imobilul sus-menționat și terenul de 1210,41. din suprafața totală de 2.305. reprezentând terenul aferent al construcției ce se restituie.
S-a mai reținut că în dispoziția contestată se precizează că din imobil, nu fac obiectul restituirii, spațiul comercial ocupat de și terenul aferent de 863,86. și etajul 5 aflat în administrația, cu cota indiviză de teren aferent de 231,36.
Instanța a avut în vedere cererile formulate de reclamanți în acțiunea principală și în intervenția în interes propriu și cererea conexă privind contestația formulată de și, aducând argumente comune privitoare la constatarea calității de persoane îndreptățite la Legea nr.10/2001 în cauză.
Din raportul de expertiză administrat în cauză, a rezultat astfel, că etajul 5 al imobilului se află în deținerea exclusivă a, în suprafață de 231,36. și cota indiviză de teren afarentă de 11,11%, pentru această parte de imobil, -ul având calitatea de unitate deținătoare potrivit art.21 din Legea nr.10/2001.
S-a constatat și că, una din criticile din acțiune constă în faptul că decizia contestată, vizează faptul că s-a procedat la restituirea în natură a unei suprafețe de teren mai mare de cea avută în patrimoniu de către autorii reclamanților, dar și spațiile deținute de, în contra prevederilor art.21 din Legea nr.10/2001, care arată că pentru imobilele aflate în deținerea unor societăți comerciale la care statul sau o autoritate a Administrației Publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, imobilele vor fi restituite în natură, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor de conducere a unităților deținătoare - condiția restituirii în natură fiind aceea ca valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute, să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, a cărui restituire se solicită.
Iar unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de primari, emit dispoziții, doar pentru imobilele deținute de acestea.
Din raportul de expertiză efectuat, rezultă că Municipiul B deține la parter o suprafață construită de 378,42. iar, deține la subsol suprafața construită de 1795,10. parter 768,94. etajele I - IV integral, etajul VI integral.
Tribunalul a constatat că din punct de vedere juridic, potrivit Legii nr.10/2001, Municipiul B are calitate de unitate deținătoare asupra întregului imobil, cu excepția spațiului aflat în administrarea (etajul V) și din patrimoniul și etajul VI, aflat în deținerea
Din înscrisurile depuse la dosar, s-a mai reținut că prin nr.179/27.08.1998 și nr.180/27.08.1998, s-a hotărât reorganizarea Regiei Autonome de Transport B, în sensul înființării, în anexa I din hotărârea nr.180/1998, fiind menționat spațiul deținut de - etajul VI din imobilul în litigiu, respectiv pentru o suprafață de 2035. suprafață construită, în realitate, conform măsurătorilor din expertiză, aceasta fiind de 2021.
De asemenea, potrivit cererii de transfer art.27, Întreprinderea de Transport B, a solicitat de la Întreprinderea pentru Administrația, spațiul de la etajul VI al imobilului în suprafață de 1.500. iar în temeiul Decretului nr.285/1997, s-a transmis fără plată la. - Secția Auto, etajul 6 cu nr. de inventar 1068, fără plată, conform deciziei nr.01561/28.01.1961.
Din adresa nr.8871/1980, a rezultat că în administrarea întreprinderii pentru Administrarea, se aflau doar etajele V și VI, astfel că aceasta nu avea a transmite decât ceea ce avea în administrare, către Secția, iar prin decizia nr.01581/28.01.1981, se menționează că se transmite în administrarea - Secția - etajul VI al imobilului din B,--8.
Protocolul nr.74415/31.12.1998, s-a încheiat între și Secția Comercială, în baza prevederilor nr.180/1998, de reorganizare a și înființare a, care a primit în administrare etajul VI - suprafață construită 2035. (în realitate 2021. nota red.) din imobil.
S-a constatat astfel, că s-a înființat prin reorganizarea, ca o societate comercială cu capital integral de stat, în subordinea, având calitate de unitate deținătoare doar pentru etajul VI al imobilului, la care, autoritatea Administrației Publice Locale este acționar majoritar, societatea însă având căderea, potrivit art.21 alin.4 din Legea nr.10/2001, să soluționeze notificarea și să emită dispoziție de restituire în natură.
S-a reținut, de asemenea, că a fost înființată prin Hotărârea nr.101/2001 și a preluat atribuțiile ce reveneau până la acel moment Direcției -e de Administrare a Fondului Imobiliar, având personalitate juridică și administrând patrimoniul mobiliar la nivelul Municipiului B, iar proprietarii care au obținut dispoziții de restituire a imobilului, încheie cu, un protocol de predare-primire, astfel că cererea din acțiunea reclamanților care vizează obligația de predare-primire în sarcina acestei pârâte, este întemeiat.
În raport de probele administrate în cauză, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001.
S-a arătat că, privitor la cererea conexă formulată de contestatorii și, prin dispoziția nr.3886/17.02.2005, s-a respins, ca nedovedită, notificarea formulată pentru același imobil în litigiu.
În contestația formulată, s-a criticat dispoziția de respingere a notificării, cu motivarea că cei doi contestatori sunt "persoane îndreptățite" la restituirea părții din imobil, ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare din 11.04.1950, prin care, tatăl acestora, a cumpărat de la u, întreg garajul alcătuit din etajele I - IV, cu scările ce duc la etaje, boxele pentru garat de la etajul I, camera de control de la etajul I, biroul alcătuit din două camere cu dependințe din imobil.
Examinând actul încheiat la data de 11.04.1950, între vânzătorii u, - -., GH., u, personal și în calitate de procurator al copiilor săi, și u și, repectiv, cumpărătorul, cu privire la părți determinante din imobilul "", s-a constatat că acesta este un antecontract de vânzare-cumpărare.
S-a constatat astfel că, deși la momentul încheierii actului, conform art.1295 Cod civil, contractul având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui imobil - teren și construcție, avea caracter consensual, nefiind necesară forma autentică, fiind impusă doar obligația transcrierii pentru opozabilitatea "erga omnes", din conținutul clauzelor contractuale a rezultat că voința reală a părților a fost de a încheia un antecontract și nu un contract cu efect translativ de proprietate, la data de 11.04.1950.
S-au apreciat ca fiind edificatoare, clauzele prin care se stipulează plata prețului în rate, până cel târziu 31.12.1954, pentru ca numai după achitarea integrală a prețului, cumpărătorii să aibă dreptul de a proceda la autentificarea și transcrierea actului, ca și cele (art.8 din contract) prin care se menționează că vânzătorii nu sunt singurii proprietari ai imobilului, dar și obligația asumată a vânzătorilor (art.9) față de ceilalți coproprietari, nesemnatari ai convenției, de a fi răspunzători față de cumpărător pentru această vânzare.
Din cuprinsul procesului-verbal de Carte funciară, întocmit la 02.08.1946, în dosarul nr.8831/1940, coroborat cu actul de împărțeală autentificat sub nr.11388/19.05.1923 și transcris sub nr.7133/25.05.1923 și actul de partaj și predare legat, autentificat sub nr.12827/1939 și transcris sub nr.4990/23.03.1939, s-a constatat că imobilul a aparținut în indiviziune moștenitorilor autorului comun u, respectiv:, u,. -, u, u G și G.
În consecință, s-a constatat că semnatarii actului de vânzare-cumpărare, din data de 11.04.1950, -., u și u, nu aveau calitatea de coproprietari ai imobilului din acea dată.
Iar u, - -. și - semnatari ai contractului - nu erau singurii coproprietari ai imobilului, obiectul contractului nefiind cote ideale deținute în proprietatea imobilului, ci părți determinate din acesta, aflate în proprietate comună a autorilor reclamanților.
U ca actul să se perfecteze la notariat, în care să fie menționați adevărații vânzători, or intervenind naționalizarea, conform Decretului nr.92/1950, la data de 20.04.1950, nu a mai fost posibilă încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic și, respectiv, transcrierea lui.
Netranscrierea actului - s-a mai arătat - atrage inapozabilitatea lui față de terți, conform art.1295 alin.2 Cod civil, deci ineficacitatea lui, reclamanții fiind cei îndreptățiți la restituirea imobilului, el neputând fi opus nicicum, coproprietarilor nesemnatari ai convenției și, deci, a moștenitorilor acestora, nefiind făcută nici dovada achitării integrale a prețului.
Apărările Municipiului B, în sensul că trebuiau avute în vedere doar actele depuse de reclamanți în dosarul de notificare, în termenul limită prevăzut de lege (60 de zile), nu și cele ulterioare, nu au fost primite, întrucât "persoanele îndreptățite" aveau dreptul să-și susțină pretențiile în fața comisiei de specialitate cu ocazia dezbaterii notificării, sens în care trebuiau invitate, spre a li se pune în vedere, eventuala completare a dosarului cu toate dovezile - ceea ce nu s-a întâmplat.
Referitor la cei doi contestatori, și, s-a reținut, în plus, că avându-se în vedere înscrisurile depuse în instanță și analizate, s-a constatat că aceștia nu au calitatea de "persoane îndreptățite" la restituirea imobilului. S-a făcut și aplicarea art.274 Cod procedură civilă pivitor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, pârâții Municipiul B prin Primarul -, -, și, respectiv, contestatorii și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Municipiul B prin Primarul - nu a motivat apelul
declarat.
Ulterior, apelantul a depus o cerere scrisă la dosar, primită cu data de 03.12.2007 (fila 65), prin care a solicitat să se ia act de retragerea apelului.
2. Apelantul - a criticat soluția apelată, doar pe
aspectul dispoziției de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, alături de Municipiul B și pârâții - persoane fizice, cu susținerea că s-a făcut o aplicare greșită a prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
S-a arătat astfel, că din spațiile determinate prin expertiză, în compunerea imobilului în litigiu, are în administrare doar spațiul de la parter, de 331,85. ocupat de Librăria " ", că Dispoziția de restituire nr.112/2001, ca și Dispoziția nr.2032/09.12.2003, ce face obiectul acțiunii principale, au fost permanent contestate în instanță, astfel că nu se poate reține culpa acestei pârâte de nerespectare constantă a obligației sale de predare-primire a imobilului ce a făcut obiectul restiuirii în natură către cei îndreptățiți, iar, în speță, în mod greșit a fost obligată să plătească, deopotrivă, cheltuieli de judecată, solicitând admiterea apelului și exonerarea de la plata acestor cheltuieli.
3. Apelanta a arătat că a dovedit în cauză faptul că ea are
în administrare etajul V al imobilului, ori în acțiunea reclamanților, nu s-a formulat nici o pretenție împotriva ei, ca pârâtă, nici nu s-a stabilit în sarcina ei, prin sentința apelată, vreo obligație către reclamanți, solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamanților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
4. Apelantul-pârât a criticat sentința
pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu s-au aplicat în mod corespunzător, prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001, în raport de probele dosarului, în sensul că"Bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", or întregul imobil, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză administrat în cauză, la fond, este deținut de către această societate comercială, Statul fiind doar acționar, din actele de constituire ale societății rezultând clar că întregul imobil se află în patrimoniul și nu doar etajul VI.
Fiind "unitatea deținătoare" a imobilului în litigiu, s-a arătat că această societate urmează să analizeze notificarea și să o soluționeze prin emiterea unei decizii motivate, în baza Legii nr.10/2001, și nu Municipiul
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în aprte a acțiunii reclamanților, anularea celor două dispoziții de restituire și obligarea Municipiului B prin Primarul - și a, de a-i fi înaintată notificarea reclamanților către apelanta - societate, spre competentă soluționare.
5. În apelul formulat de contestatorii și, din cererea conexă (și pârâți în acțiunea reclamanților), s-a arătat că în mod greșit s-a respins contestația formulată împotriva dispoziției PM. 3886/17.02.2005, prin care a fost respinsă notificarea ca nedovedită, fără a se da eficiență actului de vânzare-cumpărare, prin care tatăl apelanților, a cumpărat o parte din imobilul în litigiu - S + P + etajele I - IV, vânzarea fiind perfectă din momentul încheierii sale, potrivit art.1295 Cod civil, de îndată ce părțile contractante - s-au învoit asupra imobilului vândut și asupra prețului, greșit fiind apreciat doar ca o promisiune de vânzare-cumpărare, întrucât întregul preț s-a achitat, conform chitanțelor depuse în dosar, neautentificarea, care nu era o condiție de validitate a actului, convenită în act după plata integrală a tuturor ratelor din preț, neefectându-se doar pentru că a intervenit naționalizarea abuzivă a imobilului prin Decretul nr.92/1950 (poz. 933 din anexă), la data de 20.04.1950.
Iar lipsa transcrierii nu poate fi invocată de către succesorii coproprietarilor vânzători.
În mod clar, actul din 11.04.1950 constituie un contract de vânzare-cumpărare și nu un antecontract, acesta fiind - în aprecierea apelanților - interpretarea corectă a actului juridic și care rezultă din câteva clauze prevăzute de vânzători și cumpărător:
- art.2 din care rezultă că operațiunea juridică, potrivit intenției părților, a fost de vânzare și, respectiv, de cumpărare, fiind utilizată sintagma "vânzarea de față", care exclude calificarea în antecontract;
- art.4 care se referă la prețul vânzării, modalitatea de plată în rate lunare, inclusiv pentru situația ce ar fi putut să apară în caz de stabilizare a monedei naționale;
- art.6 din act, privind situația în care cumpărătorul nu ar fi putut achita în întregime prețul convenit;
- art.11, privind clauza de penalizare a vânzătorilor, în situația în care cumpărătorul va fi împiedicat, în dreptul său de proprietar, după achitarea tuturor ratelor fixate drept preț al imobilului.
S-a arătat că toate clauzele contractului converg doar către o singură interpretare corectă, a actului juridic, acela de a fi un contract de vânzare-cumpărare, potrivit art.1295 și nu un antecontract, astfel cum a fost interpretat de către Tribunalul
Cu privire la cele reținute referitor la calitatea de coproprietari a vânzătorilor în persoana doar a doi dintre semnatarii actului, s-a arătat că, deși apelanții-contestatori nu sunt în posesia procurii pe care GH. a avut-o din partea soției sale, pentru care a semnat actul, este clar că procura a existat, menționându-se și faptul că apelanții nu sunt nici în posesia actului de custodie a soției supraviețuitoare a autorului u, u, pentru cei doi copii minori, dar și personal, aceasta având în succesiunea după soț, o cotă de 1/3 pe care a putut-o înstrăina în mod valabil, la care se adaugă cotele de câte 1/6, deținute de vânzătorii - -. și u, din cota rămasă din moștenire, după scăderea cotei soției supraviețuitoare de 1/3, astfel cum rezultă din actul de partaj autentificat sub nr.12827/13.03.1939, după decesul autorului comun
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, anularea dispoziției nr.3886/17.02.2005, constatarea calității apelanților-contestatori de persoane îndreptățite la a formula pretenții la restituirea imobilului din B, B-dul -. - nr.6-8, sector 1, obligarea pârâtului de a emite dispoziție de restituire către contestatori a părții din imobil ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării de către tatăl apelanților, prin actul încheiat la data de 11.04.1950 și de care a fost deposedat în mod abuziv, prin naționalizare și având în vedere spațiul și terenul aferent aflat în administrarea Municipiului B, cu daune cominatorii până la aducerea la îndeplinire a hotărârii definitive.
Apelanții-contestatori, și, au solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr-, aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV -a Civilă, în care se soluționează apelul declarat împotriva soluției pronunțată de Tribunalul B, cu privire la contestația formulată împotriva Dispoziției nr.112/2001 - cerere respinsă de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în temeiul art.164 Cod procedură civilă, dispunându-se, dimpotrivă, suspendarea judecării apelului din dosarul acestei instanțe nr-, în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a cauzei ce face obiectul cauzei prezente (potrivit încheierii pronunțate la data de 19.02.2008).
Intimații-reclamanți u de, Sabine - și, au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat să se ia act de retragerea apelului Municipiului B, respingerea apelului formulat de, întrucât s-au aplicat în mod corect prevederile art.274 Cod procedură civilă, întrucât pârâta a căzut în pretenții și nu a formulat critică și pe fond, și respingerea ca nefondat a apelului, cu privire la excepția lipsei calității sale de calitate procesuală pasivă, în acțiunea dedusă judecății, întrucât această apelantă a fost și ea chemată în judecată în baza art.57 Cod procedură civilă, putând să pretindă aceleași drepturi ca și reclamanții, cu privire la etajul 5 al imobilului, respectiv cu privire la terenul aferent și care au și fost evidențiate prin raportul de expertiză de la dosar.
Prin aceeași întâmpinare, s-a solicitat respingerea și a apelului formulat de, în mod legal și temeinic constatându-se prin sentința apelată, potrivit probatoriului administrat, că această societate nu poate avea calitatea de unitate deținătoare, decât asupra spațiului din imobil de la etajul VI și respingerea, ca nefondat, a apelului contestatorilor și, care nu pot fi persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, în condițiile în care nu au dobândit proprietatea asupra acestuia printr-un act valabil translativ al dreptului de proprietate, actul din data de 11.04.1950, fiind doar un antecontract.
Astfel, deși la data de 11.04.1950, pentru validitatea vânzării nu era necesară autentificarea actului, părțile, prin voința lor, au prevăzut încheierea lui în formă autentică, autentificarea devenind și obligatorie, potrivit Decretului nr.221/06.09.1950 și numai după autorizarea prealabilă a Spatului Popular al (art.2 alin.1).
Dintre semnatarii - vânzători, doar u și -. erau coproprietari ai imobilului cu cote de câte 1/6, iar netrascrierea actului - s-a mai arătat - atrage inopozabilitatea lui față de coproprietarii - nesemnatari și moștenitorii acestora.
Prin încheierea de ședință din 23.06.2008, s-a încuviințat cererea de administrare a probei cu înscrisuri, formulată de apelanta-pârâtă și s-a respins cererea aceleiași apelante de administrare a unei noi expertize tehnice a imobilului în litigiu, având ca obiectiv identificarea cu exactitate a deținătorului imobilului în cauză, ca nefiind utilă și pertinentă, o astfel de constatare urmând a se face pe baza analizei înscrisurilor și nu a punctului de vedere al unui expert tehnic.
Potrivit rolului activ al instanței, Curtea a pus în vedere apelantei, să depună înscrisuri din evidența sa contabilă, din care să rezulte oglindirea bunului în discuție, în capitalul social, pentru a se verifica criticile sub aspectul susținerii calității acestei societăți de "unitate deținătoare", în sensul Legii nr.10/2001, și asupra părții din imobil - subsol, parter, etajele I-IV - pentru care și-a afirmat calitatea de "unitate deținătoare" - Municipiul B, prin emiterea dispoziției nr.2032/09.12.2003, de modificare a dispoziției nr.112/2001, de către, prin care s-au restituit aceste părți din imobil către "persoanele îndreptățite", moștenitori ai autorului inițial u, reclamanții în cauză, cu terenul aferent.
La dosar, apelanta a depus doar înscrisurile: certificatul de înregistrare a societății din 19.03.1999, inventarul spațiilor din imobil pe care le ocupă în fapt prin activitatea pe care o desfășoară, inclusiv a spațiilor ce au făcut obiectul restituirii de către către reclamanți și adrese de impozitare (construcție și teren) de la adresa imobilului (din anii 2000,2003-2005) și declarație pentru stabilirea impozitului pentru clădiri și folosire teren proprietate de stat, pe baza valorilor din inventarul pentru clădiri deținute din anul 2000, dovezi de achitare impozit local pentru clădire și teren, de la adresa imobilului în litigiu, Hotărârea nr.113/20.04.2000, prin care în calitate de acționar unic al,a aprobat efectuarea de lucrări de consolidare a imobilului din--8, sector 1 "aflat în patrimoniul ", autorizația de mediu nr.1192/28.06.2001, pentru atelierele de reparații ale societății", desfășurate pe toate etajele I - IV.
Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul, a comunicat la dosar relațiile solicitate privind situația juridică a imobilului din--8, sector 1, în sensul că imobilul a făcut obiectul mai multor acte normative:
- Decretul nr.134/1949, privind naționalizarea unităților sanitare (unitatea cosmetică nr.623), fostă proprietatea DORION;
- Decretul nr.92/1950 - poziția nr.933 - fiind înscris u;
- Decizia nr.754/19.04.1968, emisă de fostul S Popular al - Comitetul Executiv - prin care o secțiune în suprafață de 1.986. a imobilului în cauză, a trecut de la. la;
Apelanții și, au depus o precizare la dosar, prin apărător, la data de 26.09.2008, privind cota pe care o reclamă din imobilul în litigiu, respectiv de 2/3 cotă ideală, având în vedere părțile determinate din imobil care au făcut obiectul vânzării-cumpărării cu actul din 11.04.1950, rezultând din: cota de 1/3 a soției supraviețuitoare, u și cotele de câte 1/6 vândute de surorile defunctului u, respectiv u și -.
În sprijinul apelului contestatorilor și, s-au depus în copii - actul de vânzare din 11.04.1950 invocat și toate chitanțele de plată a ratelor din prețul inițal convenit, de 6.000.000 lei și, ulterior, la 30.01.1952, stabilit la 250.000 lei, ca urmare a stabilizării și un calcul final al ratelor ce trebuiau achitate - 215.000 lei, până la data limită prevăzută în actul susmenționat - 31.12.1954 (filele 142/150 dosar apel), pe care le certifică portivit art.139 Cod procedură civilă.
Având în vedere declarația de renunțare la judecarea apelului formulat de Municipiul B, apelul declarat inițial nefiind motivat, Curtea a solicitat un punct de vedere al apelantului cu privire la calitatea sa de "unitate deținătoare", pentru partea din imobil ce a făcut obiectul restituirii prin dispozițiile emise nr.112/2001 și nr.2032/09.12.2003 - având în vedere criticile apelantei, care revendică și asupra acestor spații din clădirea "", nu numai a etajului VI, calitatea sa de "unitatea deținătoare", contestând-o practic pe cea a Municipiului B, urmând a fi înaintate și înscrisuri relevante în sensul relațiilor solicitate.
La termenul de judecată din 26.01.2009, s-a depus acest răspuns din partea reclamanților și care viza chiar termenul anterior, din 08.12.2008, și cu mențiunea "spre știință":, exemplarul pe cale oficială nesosind la dosar.
Din acest răspuns, s-a reafirmat calitatea Primăriei Municipiului B de "unitate deținătoare" pentru spațiile și terenul aferent al imobilului în litigiu care a făcut obiectul restituirii către reclamanții-persoane îndreptățite la aplicarea Legii nr.10/2001, cu precizarea că, deține în patrimoniul său de la formare, potrivit nr.180/27.08.1998, suprafața construită de 2.035. - după acte, respectiv de 2.021. potrivit expertizei tehnice de la dosar, de la etajul VI al clădirii cu terenul aferent și toate înscrisurile relevante au fost administrate în dosarul de fond, astfel că se va trece la executarea hotărârii, după pronunțarea deciziei din apel.
Analizând apelurile declarate în cauză, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
1. Apelul Municipiului B nu a fost motivat și nu va fi analizat,
constatându-se depunerea la dosar a declarației de renunțare la judecarea lui.
2. Referitor la apelul formulat de, Curtea constată că acesta este fondat, întrucât, stabilirea unei obligații în sarcina acestui apelant, prin sentința primei instanțe, de a încheia proces-verbal de predare a părților din imobilul în litigiu, ține de partea de executare a dispoziției de obligare prealabilă a Primăriei Municipiului B de emitere a dispoziției de retrocedare, astfel că nu se poate spune că este o parte care a căzut în pretențiuni, conform art.274 Cod procedură civilă.
Susținerea că era oricum în culpă cu privire la neexecutarea, începând cu dispoziția inițială emisă nr.112/2001, de retrocedare a imobilului în litigiu, este greșită, câtă vreme, dispoziția era contestată în instanță de mai multe persoane și instituții - reclamanți, alte persoane care pretindeau calitatea lor de "persoane îndreptățite" la aplicarea legii speciale de reparație, Prefectul, - existând circa cinci litigii pe rolul instanțelor.
3. Apelul declarat de nu este fondat, întrucât reclamanții, prin acțiunea dedusă judecății, a solicitat constatarea de către instanță, în fapt și în drept, pe baza probatoriului ce urma să se administreze, și având în vedere utilizarea spațiilor din imobilul "" de către mai mulți deținători, a calității de unitate deținătoare în sensul noțiunii juridice utilizată de legiuitor, iar nu în sensul noțiunii deținerii în fapt a imobilului.
În acest fel a fost chemată în judecată și, care deține etajul V al imobilului, atât în calitate de pârât, conform celor sus-menționate, dar și în calitate de intervenient forțat, potrivit art.57 Cod procedură civilă, aceasta pretinzând, în mod parțial, aceleași drepturi de proprietate ca și reclamanții, pentru o parte din imobil.
Tot astfel, au fost chemați în judecată, deopotrivă în calitate de pârâți și intervenienți și, alături de principalul pârât-intimat Primăria Municipiului B, care a emis cele două dispoziții contestate, în dosarele conexate la instanța de fond.
5. Apelul formulat împotriva sentinței, de către pârâtul
este, de asemenea, nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Susținerea acestei apelante că toate părțile de imobil la care a fost obligat de către prima instanță, la retrocedare, către reclamanți, Municipiul B prin Primarul -, fac parte din patrimoniul - subsol, parter, etajele I-IV și nu numai etajul VI, cu terenul aferent acestor spații, astfel cum au fost determinate prin raportul de expertiză tehnică de la dosar, nu este acoperită cu probatoriul administrat în cauză, atât la fond, cât și în apel, potrivit art.1169 Cod civil.
Deși Curtea a pus în vedere apelantei să depună la dosar înscrisuri relevante privind oglindirea tuturor părților din imobilulreclamat"ca deținute", în sensul Legii nr.10/2001, în patrimoniul societății și, respectiv, în capitalul social al acesteia, la dosar s-au depus doar acte contabile de inventariere a spațiilor pe care le ocupă în fapt societatea și în care-și desfășoară activitatea și înscrisuri de plată a unor impozite și taxe locale pentru construcții și teren.
Aceste înscrisuri nu au putut răsturna probatoriul administrat la fond, de către principalul pârât în cauză - Municipiul B, din care rezultă că în anul 1998, printr-o Hotărâre a s-a înființat, primind în patrimoniu - etajul VI al imobilului în litigiu, din--8, sector 1, cunoscut sub numele de "", acționar unic fiind
Celelalte înscrisuri, depuse în apel - respectiv, o autorizație de mediu și o Hotărâre a de autorizare a refacerii imobilului, nu conferă spațiilor utilizate în fapt de către apelantă, calitatea de proprietar ori administrator, această calitate fiind păstrată de Primăria Municipiului B, care este "unitatea deținătoare", în sensul Legii nr.10/2001, a spațiilor sus-menționate care cu făcut obiectul retrocedării din cele două dispoziții emise, în favoarea "persoanelor îndreptățite", reclamanții, ca moștenitori ai autorului - proprietar inițial, u și respectiv a dispoziției de respingere a notificării formulată de ceilalți contestatori din cererea conexă, și.
De altfel, și expertul confirmă în constatările sale, că apelanta nu a prezentat acte juridice pentru spațiile pe care le ocupă în fapt, respectiv cele sus-arătate.
Întrucât prima instanță i-a recunoscut calitatea apelantei de "unitate deținătoare" doar pentru etajul VI al imobilului - aspect necontestat în apelurile declarate în cauză - urmează a fi respectată dispoziția stabilită de către prima instanță, ca să soluționeze notificarea reclamanților, doar pentru această parte din imobil.
5. Apelul declarat de constestatorii din cererea conexă, și, este de asemenea, nefondat, pentru considerentele următoare:
Din coroborarea tuturor clauzelor "actului de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 11.04.1950 și invocat drept titlu de proprietate pentru tatăl apelanților, cumpărătorul, în baza art.1295 Cod civil, Curtea constată, astfel cum a reținut și prima instanță în mod temeinic și legal, că actul juridic susmenționat, nu reprezintă un contract translativ de proprietate, potrivit art.1295 Cod civil, ci un antecontract, respectiv o dublă promisiune de vânzare-cumpărare a unor părți determinate din imobilul în litigiu, "", pe care moștenitorii autorului proprietar inițial u, îl dețineau, doar în cote ideale, nedeterminate în concret.
Este de observat, astfel cum au învederat și reclamanții, că în acest act juridic, în acest contract, aveau calitatea de vânzători - moștenitori la nivelul anului 1950, potrivit procesului-verbal de carte funciară din anul 1946, doar două persoane - u și - - semnatare ale actului, care dețineau câte o cotă de 1/6 din imobil.
Ceilalți semnatari nu aveau sau nu mai aveau calitatea de moștenitori, potrivit cărții funciare din anul 1946, respectiv. - semnatarul actului, în calitate de procurator fără procură, pentru vânzătoarea u (soția supraviețuitoare a autorului u), acesta nefigurând în evidențele cărții funciare din 1946, cu cota sa succesorală de 1/3 din imobil, astfel cum s-a stabilit în actul de partaj încheiat între moștenitorii defunctului u, în anul 1939.
În schimb, din procesul-verbal de carte funciară din anul 1946, sunt menționați și alți coproprietari - moștenitori ai imobilului, cu cote ideale, dar care nu sunt și semnatari ai convenției din 11.04.1950.
Această convenție, dacă ar fi fost îndeplinite cerințele art.1295 Cod civil, astfel cum susțin contestatorii și, în sensul că vânzarea este perfectă din chiar momentul încheierii actului, când părțile s-au înțeles cu privire la bunul vândut și prețul vânzării, ar fi putut fi primită ca valabilă din două perspective: 1. cea a vânzării de părți determinate din imobilul asupra cărora, doar cei doi coproprietari din cei 7 menționați în procesul-verbal de carte funciară din anul 1946, semnat numai "vânzarea", fără consimțământul celorlalți coproprietari, astfel că soarta contractului ar depinde de situația partajului bunului și atribuirii loturilor (convenția de vânzare-cumpărare fiind astfel, sub condiție rezolutorie, dacă bunul înstrăinat nu cade în lotul vânzătorilor - semnatari); 2. și cea a vânzării lucrului altuia - întrucât, la data de 11.04.1950, u nu mai era menționată ca și coproprietară a imobilului, și respectiv -. (proprietarul fără procură și semnatar al "vânzării"), care nu este sancționată direct cu nulitatea, soarta convenției pentru acești "vânzători" depinzând de situația ulterioară de dobândire ori nu, în viitor, a calității lor de proprietari - cerință pe care trebuie s-o îndeplinească vânzătorul, într-un act de vânzare-cumpărare.
Dar, actul juridic cuprinde însă și o promisiune făcută cumpărătorului (art.9) de a aduce alături de semnatarii vânzării și obligația celorlalți coproprietari ai imobilului care dețin cote ideale din imobil, așadar de a se depune diligențe pentru a-i determina pe coproprietarii nesemnatari ai actului, de a perfecta vânzarea.
Acest element arată că voința părților a fost aceea de a perfecta actul propriu-zis de vânzare-cumpărare, ulterior datei de 11.04.1950 - în primul rând.
În al doilea rând, se constată că părțile au convenit plata prețului în rate, până la cel târziu data de 31.12.1954, și restabilirea lui în caz de o stabilizare a monedei naționale ce-ar fi putut avea loc în toată această perioadă (ceea ce s-a și întâmplat în anul 1952, nota red.), cu prevederea expresă (art.4 alin. ultim) că "după achitarea întregului prețde vânzare-cumpărare,numai în acest cazsubscrisul cumpărător va fi în drept de a proceda la transcrierea și autentificarea prezentului act prin Tribunalul Ilfov " (sublinierea red.).
Această prevedere de autentificare a actului juridic este esențială în speță, spre a califica actul ca fiind unantecontract- așadar care nu este susceptibil de transferare a proprietății de la vânzători la cumpărător,și nu un contract de vânzare-cumpărare potrivit art.1295 Cod civil, care se caracterizează - în lipsa altor prevederi - prin acest transfer al proprietății, de îndată ce părțile s-au înțeles cu privire la bunul vândut și la prețul vânzării.
Fără îndoială că, la data de 11.04.1950, legislația în vigoare nu prevedea pentru terenuri (altele decât cele agricole, pentru care erau dispoziții speciale) și construcții, respectiv pentru actele de vânzare-cumpărare, forma autenticăad validitatem,transferul proprietății având loc și dacă actul constituia un înscris sub semnătură privată, singura cerință a legii - art.1295 alin.2 Cod civil - fiind aceea a transcrierii înscrisului, pentru asigurarea opozabilității "erga omnes".
Într-un astfel de caz însă, dacă părțile contractante au prevăzut în mod expres că actul va fi autentificat, o astfel de clauză este interpretată ca fiind o condiție "ad validitatem"de operare a transferului dreptului de proprietate de la vânzători, la cumpărător - problemă de drept astfel tranșată, în practica judiciară și în literatura de specialitate, și într-o interpretare logică a clauzelor, în speță.
În cazul actului de vânzare-cumpărare invocat de către apelanții- contestatori, autentificarea actului urma să fie solicitată de către cumpărătorul, după achitarea întregului preț, respectiv după data de 31.12.1954 - dată la care imobilul era deja naționalizat încă din 20.04.1950, la câteva zile după încheierea actului supus analizei în cauză.
Textul art.4 alin. ultim din actul juridic se coroborează și cu clauza de despăgubiri în favoarea cumpărătorului "în cazul când domnul cumpărător va fi împiedicat în dreptul său de proprietate după achitare, conform clauzelor din acest contract de vânzare-cumpărare " (art.11), dar și cu lipsa unei clauze absolut necesare pentru un contract de vânzare-cumpărare, aceea privind data intrării cumpărătorului în stăpânirea în fapt și în drept a imobilului, respectiv a datei transferării proprietății.
Rezultă astfel, că numai după perfectarea contractului, respectiv la autentificarea lui, vânzătorii vor răspunde pentru evicțiune.
"vânzare" sau "vindem de veci și irevocabil" utilizate în textul actului juridic subliniază doar faptul că semnatarii actului nu se vor dezice de promisiunea de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a convenit, interpretarea voinței reale, interne a părților, rezultând, dimpotrivă, din analiza coroborată a tuturor clauzelor actului, astfel cum s-a arătat, în mod logic și sistematic.
Faptul că s-a prevăzut că dacă, independent de culpa cumpărătorului, se va constata la data limită de achitare a prețului - 31.12.1954, că nu s-a achitat întregul preț convenit, cumpărătorul va fi considerat coproprietar în cota de preț achitată, alături de ceilalți coproprietari ai imobilului, - nu este de natură să confere o altă calificare actului juridic dedus judecății.
Se constată, astfel cum au arătat și intimații-reclamanți că, prin Decretul nr.221/06.09.1950 - deci ulterior încheierii actului de vânzare-cumpărare din 11.04.1950 - la art.2, s-a prevăzut, sub sancțiunea nulității actelor, având ca obiect împărțiri ori înstrăinări de terenuri sau construcții (prin acte între vii), forma autentică "ad valitatem"și cerința autorizării operațiunii juridice respective, iar la art.4 că, sancțiunea nulității se aplică și actelor juridice de același fel, încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Curtea observă însă, că acest din urmă text de lege încalcă principiul consacrat al neretroactivității legii, astfel că el nu-și poate găsi aplicarea în speță.
Susținerea apelanților că voința reală a actului juridic a fost cel de vânzare-cumpărare, întrucât nu s-ar înțelege de ce părțile au convenit plata ratei lunare în continuare, când aveau loc din plin, efectele naționalizării și, respectiv, încasarea ratelor până la termenul convenit - 31.12.1954, nu justifică faptul calificării actului într-o vindere perfectă din chiar momentul încheierii lui - 11.04.1950, potrivit art.1295 Cod civil, iar explicațiile nu le pot avea decât înseși părțile actului juridic.
Se poate însă contura un interes în executarea obligațiilor actului juridic de către părți și după naționalizare, dacă s-a sperat într-o eventuală scoatere a imobilului "" de sub prevederile legii de naționalizare.
Referitor la opozabilitatea acestui act de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.04.1950, Curtea constată că într-adevăr, astfel cum s-a subliniat și în întâmpinarea intimaților-reclamanți depusă în dosarul de apel, actul în nici un caz nu poate fi opus coproprietarilor - nesemnatari ai actului și respectiv, moștenitorilor acestora.
Pentru toate considerentele în cauză reținute, potrivit art.246 Cod procedură civilă și art.296 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea la judecarea apelului declarat de Municipiul B prin Primarul -, va admite apelului - și va schimba în parte sentința apelată, exonerând această parte de la plata cheltuielilor de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și vor fi respinse - ca nefondate - apelurile formulate de pârâții, și de contestatorii și.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimaților-reclamanți de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în lipsa unei chitanțe doveditoare de efectuare de către aceste părți, de cheltuieli în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea apelului formulat de Municipiul B prin Primarul -, conform art.246 Cod procedură civilă.
Admite apelul formulat de pârâtul -, împotriva sentinței civile nr.451/22.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu apelanții-pârâți, cu sediul social în B, Bd. - G - nr.6-8, sector 1, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5 și REGIA AUTONOMĂ - ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B,--8, sector 1, apelanții-pârâți-reclamanți și, ambii domiciliați în B,-, -ila 3,.2, sector 1, intimații-pârâți PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 5 și, cu sediul social în B, Bd. - G - nr.8-10, sector 1, intimații-reclamanți-intervenienți, - și, cu toții domiciliați în B,-,.1,.3, sector 2 și cu intimații-reclamanți și DE, ambele domiciliate în B,-,.1,.3, sector 2.
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare a la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelurile, formulate de pârâții, și, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.
Respinge cererea intimaților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.:
Dact.:/18 ex./09.03.2009
- Secția a IV-a Civ. -
******
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica
