Speta Legea 10/2001. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.90
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul a cărui calitate procesuală a fost transmisă itorilor, domiciliat în Târgoviște,-, județ D, domiciliată în, nr. 7, Județ P, prin procurator, și cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județ D, domiciliată în Câmpina, nr. 1, Județ P, domiciliat în, nr. 2, Județ P și domiciliat în, nr. 2, Județ P, împotriva sentinței civile nr.296 din 28 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții SA, prin lichidator judiciar L, cu sediul în P,-, județ P, MUNTENIA, cu sediul în B-, cu sediul în B, sector 1,., nr. 21 și B, sector 1, Promoroaca, nr. 9-11, INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5, nr. 17,. P, cu sediul în P, nr. 22, Județ P, cauză trimisă spre rejudecare prin decizia nr.1855 din data de 27 februarie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții reclamanți personal, personal, și asistați de avocat G din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.76 din 9.10.2007, prin procurator, reprezentați de același avocat, intimatul-pârât SC SA prin lichidator judiciar SC P, lipsind intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice B și P, B și MUNTENIA
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile prezente având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea apelului.
Avocat G pentru apelanții reclamanți, prin procurator, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii cu obligarea intimatei pârâte SC SA la restituirea imobilului - clădiri și spațiul productiv aferente terenului în suprafață de 950 mp.imobil situat în P,-, constatarea nulității absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.113/13 octombrie 1993 încheiat între SC SA și APAPS.
Susțin apelanții reclamanți prin apărător că potrivit deciziei de casare a Inaltei Curți de Casație și Justiție B, au fost trasate obiectivele pe care instanța trebuia să le urmeze și să stabilească coordonatele de individualizarea ale imobilului în litigiu.
Mai susțin apelanții că în cauză au fost făcute suficiente probele și concludente din care a rezultat că la data naționalizării, prin Legea nr.119/1948 imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, deoarece potrivit disp.art.1 pct.1 din acea lege, imobilul - tăbăcărie nu era utilată cu motor de peste 20 cai putere, astfel cum era prevăzut în lege.
Arată apelanții reclamanți că prin preluarea imobilelor li s-a încălcat dreptul de proprietate, Legea nr.119/1948 viza numai aspectele privind construcțiile cu destinație de producție,ori așa cum s-a făcut dovada prin actele depuse la dosar și martorii audiați în cauză, imobilele respectiv aveau și destinația de locuință.
Apreciază astfel că fabrica a fost naționalizată prin încălcarea actului normativ de la acea vreme iar statul prin vânzarea către SC SA a înstrăinat un bun ce nu-i aparținea, astfel că acest act este lovit de nulitate absolută.
Învederează apelanții că autorul lor a cumpărat imobilul - tăbăcăria în anul 1944, cu un grad avansat de uzură, pe care l-a demolat și potrivit autorizației depusă la dosar, a construit două imobile, unul compus dintr-un spațiu redus cu destinație de producție, partea superioară având destinația de locuință, iar celălalt având numai destinația de locuință.
Solicită admiterea apelului. Fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepțiile de prescripției dreptului la acțiune,respectiv a inadmisibilității acțiunii, invocate de AVAS, solicită apelații, să fie respinse ca neîntemeiate, în cauză au făcut dovada notificărilor adresate APAPS și Ministerului Finanțelor Publice, urmând procedura instituită de Legea nr.10/2001.
Reprezentantul lichidatorului judiciar SC P al intimatei pârâte SC SA având cuvântul, arată că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut legal, prin Legea nr.119/1948, lege care prevedea naționalizarea imobilelor cu destinație de producție, cu utilaje având o putere de peste 20 cai putere. Ori, astfel cum rezultă din chiar autorizația de construire depusă la dosar, după modernizare, noua tăbăcărie avea putere de 110 cai putere, astfel că preluarea a fost corectă cu respectarea dispozițiilor legii în vigoare la acel moment.
Mai susține intimata pârâtă că în cauză nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi avut destinație de locuință, prin contractul de vânzare cumpărare nu se menționează decât tăbăcăria, iar foștii proprietari au dreptul la despăgubiri, după apariția Legii nr.10/2001.
În ce privește excepțiile invocate de AVAS, solicită admiterea acestora.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr. 9572/2002 reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâții SC SA P, APAPS P, APAPS B, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate să-i lase în proprietate și pașnică folosință imobilul compus din suprafața de 950 mp. teren situat în P,-, cu destinație de locuință aflată pe acesta, compus din pivniță, depozit de piei crude, două birouri, un vestibul, trei camere, bucătărie, o și alte clădiri, etajul I și etajul II al imobilului precum și instalațiile și utilajele ce s-au aflat în imobil, iar în situația în care acestea nu mai există să fie obligate la plata val. lor, de asemenea să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.113/13 octombrie 1993 încheiat între APAPS și SC SA.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 1944, prin contractul de vânzare cumpărare nr.218 a cumpărat imobilul în litigiu pe care l-a demolat datorită stării de degradare în care se afla, ulterior edificând o nouă construcție pe care a folosit-o parțial cu destinația de fabrică de producție și parțial pentru locuit, separat construind o casă de locuit compusă din două birouri, vestibul, camere, spălătorie, garaj.
A mai arătat reclamantul că în anul 1948 prin Legea nr.119 imobilele au trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în condițiile în care imobilul nu se încadra în dispozițiile legii, parte din clădiri având alte destinații, respectiv spații de locuit, astfel că nu era supusă naționalizării conform disp.art 2 și 6 din Legea nr.119/1948.
Același reclamant a mai arătat că după apariția Legii nr.10/2001 a formulat notificare către Primăria P, Ministerul Industriilor, APAPS P și APAPS B care i-au comunicat că toate construcțiile, utilajele și terenul aferent au fost înstrăinate prin contractul de vânzare cumpărare nr.113/13 octombrie 1993 către SC SA P.
S-a precizat că naționalizarea este lovită de nulitate absolută deoarece tăbăcăria ca mijloc de producție nu putea face obiectul naționalizării iar spațiile de locuit nu intrau sub incidența Legii nr.119/1948, astfel că nu se poate reține nici prezumția de bună credință din partea subdobânditorului care nu a depus diligențele necesare pentru a obține datele privind valabilitatea titlului statului.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar o serie de acte, respectiv contract de vânzare cumpărare din 1944, permisiunea nr.8456, proces verbal din 11 ianuarie 1948, planul imobilului, autorizații, notificările adresate în baza Legii nr.10/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar DGFP Pai nvocat excepția lipsei calității procesuale arătând că față de disp.art.12 din Legea nr.213/1998 statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice pe care ea nu-l poate reprezenta decât în baza unei procuri speciale. S-a invocat de asemenea excepției prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare cumpărare deoarece prin derogare de la dreptul comun acest drept se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, termen care s-a împlinit la data de 14 august 2002.
APAPS a formulat de asemenea întâmpinare,prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii,invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și precizând că despăgubirile urmează a fi acordate de APAPS
SC SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii de față întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, a prematurității cererii întrucât procedura notificării conform Legii nr.10/2001 nu a fost îndeplinită și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât este dobânditoare de bună credință a imobilului conform contractului de vânzare cumpărare rn.113/1993.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr.296/28 martie 2003 prin care a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtele DGFP P, APAPS B și SC SA P, pe fond respingând ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFP este neîntemeiată întrucât există identitate între DGFP și partea care figurează ca pârât în cauză, neîntemeiată fiind și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de APAPS deoarece deși pârâta nu este acționar din anul 1998 la SC SA,ca urmare a înstrăinărilor acțiunilor reprezentând 70% din capitalul social către SC SA, dispozițiile art.27 din Legea nr.10/2001 conferă dreptul acordării unor despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale cu respectarea unor dispoziții legale.
S-a apreciat neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece termenul de un an prevăzut de Legea nr.10/2001 s-a împlinit la 15 august 2002 ca urmare a prelungirii acestui termen prin OG nr.109/2001 cu o perioadă de trei luni și OG nr.145/2001 cu încă o perioadă de 3 luni, astfel că cererea a fost formulată în termen prima și ultima zi neintrând în calculul termenului de un an.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de intimata SC SA s-a reținut că este neîntemeiată întrucât acțiunea privind restituirea bunurilor în natură poate fi promovată chiar dacă prin Legea nr.10/2001 s-a instituit o procedură prealabilă a notificării și ulterior eventual a formulării contestației împotriva deciziei emisă de unitatea deținătoare.
S-a considerat neîntemeiată și excepția prematurității acțiunii deoarece procedura notificării este instituită de Legea nr.10/2001 ca o condiție pentru promovarea contestației împotriva deciziei emisă de unitatea deținătoare nu și pentru acțiunea în revendicare și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Pe fondul cauzei s-a reținut că conform art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil astfel cum este definit de disp.art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998,orice alt imobil preluat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor legale ale puterii de stat, sau ale administrației de stat și că prin bunuri naționalizate
fără titlu valabil se înțelege că este vorba de acele bunuri ce au făcut obiectul legii nr.119/1948 pentru care se poate constata de la caz la caz o naționalizare nevalabilă.
S-a reținut că reclamantul a fost proprietarul imobilelor în litigiu conform contractului de vânzare cumpărare nr.218/1944, care au fost naționalizate prin legea nr. 119/1948, domeniul de aplicare al naționalizării cuprinzând atât categoria bunurilor bogățiilor subsolului, cât și a întreprinderilor individuale,societăților de orice fel și asociațiilor particulare, fiind neîntemeiată susținerea reclamantului conform căreia tăbăcăria ca mijloc de producție nu putea face obiectul naționalizării, considerente pentru care cererea privind restituirea acestor bunuri urmează a fi respinsă.
Referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.113/1993 încheiat între APAPS P ȘI SC SA P se constată că este neîntemeiată deoarece actul a fost încheiat cu bună credință, dispoziția art.46 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 stabilind că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele încheiate în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate în afara cazului când actul a fost încheiat cu bună credință.
S-a concluzionat că fiind un act încheiat cu bună credință nu se poate admite nici cererea privind constatarea nulității absolute a acestuia.
Sentința a fost atacată cu apel d e reclamant care a considerat-o netemeinică și nelegală, în esență pentru că s-au încălcat dispozițiile art.480 cod civil și s-au interpretat greșit prevederile art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 ca și ale art.1 pct.36 din Legea nr.119/1948, apreciindu-se greșit că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu legal, că instanța era datoare să verifice valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, operațiune esențială pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare,cu atât mai mult cu cât din toate probele administrate rezultă că preluarea imobilelor de stat în baza Legii nr.119/1948 s-a realizat în mod abuziv, acestea nefăcând obiectul naționalizării.
În cadrul acestei critici reclamantul a arătat că a făcut dovada proprietății asupra imobilelor în discuție,că imobilul construcție era utilat cu un motor cu o forță motrice 16 HP astfel că nu putea fi naționalizat în baza Legii nr.119/1948,că pe de altă parte fabrica de tăbăcărie, " cum era cunoscută era compusă dintr-un ansamblu de corpuri de clădire ce au fost demolate și în locul lor pe același teren s-a edificat o nouă construcție care a avut afectațiunea atât de fabrică - tăbăcărie la parter cât și casă de locuit la etaj, că în aceeași C s-a edificat o altă construcție cu destinația de spațiu de locuit,toate acestea fiind naționalizate abuziv, spațiile cu destinația de tăbăcărie neavând destinație industrială, iar restul fiind locuințe ce nu puteau intra sub incidența Legii nr.119/1948.
A mai susținut apelantul că preluarea imobilelor în proprietatea statului realizându-se cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, conduc la concluzia că statul nu putea transmite în mod valabil dreptul de proprietate pe care el nu-l avea unor alte persoane, astfel că toate actele translative de proprietate subsecvente sunt lovite de nulitate și că instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite condițiile art.480 Cod civil și să examineze comparativ titlurile părților,ocazie cu care să constate că titlu apelantului este preferabil față de C al statului care este lovit de nulitate.
Printr-un alt motiv de apel reclamantul a susținut că instanța de fond nu a motivat soluția dată alături de cele referitoare la constatarea nulității absolute a
actului de vânzare cumpărare, invocând numai buna credință care a stat la baza încheierii actului, fără a arăta de unde a rezultat aceasta, neanalizând atitudinea subiectivă a subdobânditorului față de împrejurarea cunoașterii sau necunoașterii legalității modului de constituire a titlului statului, că actul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită decurgând din reaua credință cu care au fost înstrăinate imobilele și aceasta față de disp.art.948 pct.4 Cod civil și art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, buna credință nesubzistând când subdobânditorul are sau ar fi trebuit să aibă dubii asupra operațiunii de naționalizare.
A concluzionat apelantul că sub acest aspect se impunea a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între APAPS P și SC SA nr. 113/13 octombrie 1993 ca și a contractului nr.23/29 octombrie 1993 dintre FPP IV Muntenia B și Asociația.
Prin decizia civilă nr. 465/16 decembrie 2003 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat apelul reclamantului și pentru a decide astfel a reținut că reclamantul a dobândit tăbăcăria situat în P,- în anul 1944, dată la care este posibil ca instalațiile aferente acesteia să fi avut numai 16 HP, caz în care nu ar fi făcut obiect al naționalizării numai că acele construcții au fost demolate și s-au ridicat altele care au fost reutilate, instalațiile având o forță motrice totală de 110 HP și în condițiile în care puterea instalată era mai mare de 20 HP naționalizarea a fost corectă.
S-a mai reținut că este neîntemeiată și susținerea referitoare la faptul că instanța nu a avut în vedere destinația clădirilor de pe teren, respectiv faptul că parte din acestea erau locuințe, un asemenea aspect nefiind dovedit, din autorizația de construcție nr.4856/1945 eliberată de Primăria P rezultând că i s-a permis reclamantului să construiască pe locul fostei tăbăcării un atelier de confecționat pielărie și încălțăminte având parter, etaj și subsol, fără a se fac mențiunea că în aceste construcții s-ar afla spații de locuit.
A concluzionat Curtea de APEL PLOIEȘTI că statul posedă un titlu valabil asupra acestui imobil pe care l-a înstrăinat corect, pârâtei SC SA neputând fi luată în discuție reaua credință rezultată din cunoașterea viciilor titlului statului.
Prin recursul declarat împotriva acestei decizii reclamantul a susținut că este nelegală și netemeinică în raport de disp.art.304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă, pentru că nu s-au cercetat toate motivele de apel (primul ) încălcându-se astfel limitele obligatorii ale devoluțiunii reglementată de art.295 alin.1 teza I Cod pr.civilă, că decizia instanței de apel s-a dat cu încălcarea disp.art.480 Cod civil,art.2 alin.1 lit.a din legea nr.10/2001 și art.1 pct.36 din Legea nr. 119/1948, această ultimă lege neaplicându-se fabricii de tăbăcărie pentru că avea un motor cu o forță motrice de 16 HP, art.1 pct.36 din Legea nr.119/1948 prevăzând că trec în proprietatea statului prin naționalizare doar tăbăcăriile cu instalațiile cu o forță motrice de C puțin 20 HP, că imobilele nu puteau naționalizate cu atât mai mult cu cât noua construcție edificată de ea includea spații de locuit, separat o casă de locuit.
A mai susținut recurentul că deși a solicitat instanței să compare titlul său cu titlul statului instanța nu a realizat acest lucru, aplicând greșit și prevederile art.46
alin.2 din Legea nr.10/2001 și art.248 pct.4 Cod pr.civilă atunci când a respins cererea de constatare a nulității contractului nr.113/1993.
Prin decizia civilă nr. 1855/27 februarie 2007 Inalta C de Casație și Justiție admițând recursul reclamantului, a casat decizia civilă nr.465/16 decembrie 2003 Curții de APEL PLOIEȘTI și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A reținut Inalta C de Casație și Justiție că instanța de apel și-a bazat analiza pe unele supoziții în stabilirea situație de fapt și de drept a imobilului revendicat, în condițiile în care de esența acțiunii în revendicare indiferent de temeiul acesteia este identificarea imobilului ce face obiectul cererii,sub acest aspect nepreocupându-se să stabilească coordonatele de individualizare ale imobilului în raport de dinamica existenței sale (cumpărare - reconstrucție - naționalizare - înstrăinare în cadrul procesului de privatizare) și nu a verificat nici susținerea reclamantului privind afectarea unei părți a imobilului nevoilor de locuit.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție de asemenea că instanța de apel nu a analizat rigorile impuse de art.295 alin.1 Cod pr.civilă motivele de apel omițând să se pronunțe asupra unei critici chiar dacă din analiza făcută s-ar putea deduce soluția la unele din acestea.
În considerentele deciziei de casare instanța supremă a reținut că se impune cu ocazia rejudecării completarea probelor -susținerile reclamantului, apărările pârâților - cât privește natura juridică a bunului revendicat în dinamica existenței sale și transformările acesteia, numai după aceea putându-se aprecia asupra acțiunii în revendicare și din perspectiv regulilor reparatorii instituite de legiuitor.
În aceste condiții, prin decizia sus menționată s-a admis recursul declarat de reclamantul (decedat la 7 august 2006 ) a cărui calitate procesuală a fost transmisă itorilor, și.
Pe linia considerentelor deciziei de casare s-au încuviințat probatorii cu acte și martori atât la cererea apelantului reclamant cât și la cererea pârâtei SC SA.
Pentru apelant au fost audiați doi martori care conform declarațiilor lor au lucrat în fosta fabrică ce a aparținut reclamantului, sau au locuit și au și lucrat acolo și care au arătat în depozițiile lor că încă din 1945- 1946 cunosc construcția în litigiu, că era concepută ca o construcție monolit și avea destinație și de atelier pentru tăbăcărie pentru preluarea produselor brute la parter, la etaj atelierul de finisări unde se aflau de asemenea și spații de locuit în care chiar martorul a stat, o altă încăpere fiind ocupată de șofer, că separat a fost edificată o nouă clădire cu destinația de locuință, imobilele comunicând între ele.
Au precizat martorii că atât clădirea mare în care se aflau atelierele și halele tăbăcăriei dar și spații de locuit, cât și construcția separată cu destinația de locuință, erau terminate în anul 1947, ulterior nemaifăcându-se alte adăugiri sau modificări, fapt constatat personal de martori.
Deși inițial s-au încuviințat și pentru intimata pârâtă SC SA doi martori, aceasta a precizat că renunță la audierea lor.
Pe parcursul soluționării pricinii s-a depus la dosar sentința civilă nr.700/14 decembrie 2007 Secției Comerciale și de contencios Administrativ- Biroul faliment de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care s-a admis cererea Administrației Finanțelor
Publice P, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA numindu-se administrator judiciar P, lichidator ce a fost introdus în cauză la data de 15 ianuarie 2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar AVAS a invocat din nou excepțiile inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, solicitând respingerea acțiunii la fel ca și ceilalți pârâți intimați.
La dosar s-au mai depus planșe fotografice din partea apelanților, cu imobilul în discuție - atât construcția mare cât și construcția mică aflate pe terenul în discuție,care nu au fost contestate de părți.
La data de 5 februarie 2008, apelanții reclamanți prezenți în instanță au declarat că renunță la capătul doi de cerere din acțiune respectiv la cererea privind obligarea statului român la plata val. utilajelor și instalațiilor ce se găseau în imobil la data naționalizării.
Examinând excepțiile invocate și hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că excepțiile sunt nefondate în timp ce apelul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel.
Excepția inadmisibilității acțiunii și cea a prescripției dreptului la acțiune sunt excepții care au fost invocate și în instanța de fond și au fost soluționate corect de aceasta prin respingerea lor astfel că sub acest aspect urmează a se reitera soluția și a respinge cele două excepții.
Nu se poate susține că acțiunea în revendicare astfel cum a fost formulată de reclamantul apelant și întemeiată atât pe prevederile dispozițiilor art.480 Cod civil dar și pe dispozițiile Legii nr.10/2001 este inadmisibilă în condițiile în care bunul revendicat a ieșit din posesia și folosința proprietarului intrând în proprietatea statului al cărui titlu a fost contestat și supus cenzurii instanței, aspect ce rezultă și din considerentele deciziei de casare.
Excepția prescripției dreptului la acțiune corect a fost respinsă de instanță întrucât așa cum s-a arătat deja acțiunea de față a fost întemeiată atât pe dispozițiile art.480 Cod civil dar șipe dispozițiile Legii nr.10/2001. Termenul de un an prevăzut de disp.art.46 alin.1 din legea nr.10/2001 s-a împlinit la data de 15 august 2002 urmare a prelungirii lui prin Ordonanțele de Guvern nr.109/2001 și nr.145/2001, astfel că termenul de un an se împlinea la data de 15 august 2002, așa cum recunoaște chiar intimata ce a invocat excepția prin întâmpinarea depusă la dosar.
Acțiunea de față a fost expediată instanței la data de 14 august 2002 și înregistrată prima dată la ribunalul Prahova la 15 august 2002, astfel că excepția invocată este neîntemeiată.
Cât privește fondul cauzei se constată că apelul este fondat deoarece:
Prima critică vizând încălcarea dispozițiilor art.480 Cod civil și interpretarea greșită a disp.art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 și ale art.1 pct.36 din Legea nr.119/1948 este întemeiată.
Prin această perspectivă se constată că instanța de apel a concluzionat că imobilele în litigiu au intrat în proprietatea statului în baza unui titlu legal constituit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/1948 fără a analiza modul concret în care s-a aplicat dispozițiile Legii nr.1919/1948 față de reclamantul apelant.
Din probele dosarului rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare din 28 ianuarie 1944 reclamantul în prezent decedat, a dobândit proprietatea asupra imobilelor în discuție în care funcționa un atelier de tăbăcărie și care au fost demolate datorită uzurii lor, în locul acestora edificându-se alte două construcții separate dar care comunică între ele.
Construcția mare cu parter și etaj în care se aflau hale și ateliere pentru preluarea pieilor dar și spații de locuit,camere, baie, bucătărie și construcția mică cu destinație numai de spațiu de locuit compusă din mai multe camere,anexe și garaj.
Acestea s-au edificat pe terenul de 950 mp. situat în P,-, și aceasta era situația imobilelor la momentul naționalizării, aspect ce rezultă atât din declarațiile martorilor audiați în cauză dar și din actele depuse la dosar - planul atelierului de pielărie și încălțăminte, al atelierului de confecții,procesele verbale de predare- primire anexa nr.8 și urmarea acesteia aflată la fila 131 dosar fond ce atestă că parte din imobil cu destinația de fabrică era destinată nevoilor de locuit, fiind folosite ca atare chiar de martorii audiați în cauză.
În atare situație, este cert că imobilele în discuție nu puteau face obiectul naționalizării și aceasta pentru două considerente: în primul rând această tăbăcărie s-a dovedit că inițial avea o putere instalată mai mică de 20 HP (16 HP), naționalizarea putându-se realiza numai la cele cu o putere instalată mai mare de 20 HP. Este adevărat că după demolarea ei și reconstrucția noului atelier de confecționat pielărie și încălțăminte (conform permisiunii nr.8456/945 - fila 102 dosar fond) s-a emis autorizația care se află la dosar - fila 97 și în care se menționează că forța motrice va fi dată de două motoare de 25 și 85 HP, dar nu s-a dovedit cu certitudine că noua construcție avea o asemenea putere instalată sau funcționa cu vechile utilaje.
În al doilea rând s-a dovedit cu certitudine că aceste construcții aflate pe teren aveau destinația parțială și de locuință (construcția mare ) cealaltă construcție fiind numai cu această destinație, împrejurări în care de asemenea nu se puteau aplica dispozițiile Legii nr.119/1948, pentru imobilele cu destinație de locuință fiind dat ulterior Decretul nr.92/1950 care reglementa trecerea acestora în proprietatea statului.
Având în vedere că prin același act de preluare au fost trecute în proprietatea statului atât tăbăcăria propriu-zisă cât și celelalte spații care nu aveau destinație industrială ci destinație de locuință dar care erau legate indisolubil, este cert că preluarea statului s-a făcut fără titlu valabil încălcându-se înseși prevederile Legii nr.119/1948 în vigoare la acea dată, în baza căreia s-a operat trecerea bunurilor la stat, împrejurare ce conferă posibilitatea revendicărilor de la persoanele ce le dețin fără titlu valabil și de la subdobânditori în condițiile impuse de lege.
Titlul statului fiind nevalabil conduce la concluzia că acesta nu a putut transmite în mod valabil dreptul de proprietate el însuși fiind un non domino, astfel că toate actele translative de proprietate subsecvente au fost încheiate cu nerespectarea principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși.
Așa fiind contractul de vânzare cumpărare încheiat între APAPS și SC SA este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită ce decurge din reaua credință cu care au fost înstrăinate imobilele,în temeiul prevederilor art.948 Cod civil și art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În baza acestui ultim text de lege se reglementează o ipoteză generală al cărui caracter rezultă din modul imperativ de formulare al normei,în sensul că actele juridice de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută încă de la început și o altă ipoteză de excepție în care situația prezumată din prima ipoteză poate fi răsturnată de C interesat să facă dovada, respectiv în situația contractelor care sunt lovite de nulitate în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
În această ultimă situație trebuie ca dobânditorul să depună minime diligențe pentru a verifica valabilitatea titlului statului, aspect care în speță nu s-a dovedit neputându-se reține buna credință a subdobânditorului SC SA care nu a fost diligent să obțină datele necesare aprecierii valabilității titlului statului. B credință nu subzistă când subdobânditorul are sau ar fi trebuit să aibă dubii asupra operațiunii naționalizării, el putând fi considerat de rea credință dacă a putut să aibă C mai mic dubiu asupra titlului autorului său.
Deci și sub acest aspect apelul este fondat,astfel că față de dispozițiile art.296 Cod pr.civilă urmează ca pe fond să se admită apelul de față, să se schimbe în tot sentința în sensul de a se admite acțiunea și a obliga intimatele să lase reclamantului în proprietate și posesie terenul în suprafață de 950 mp. și construcțiile de pe acesta situate în P,-, județ
Urmează a se lua act de declarația apelantului reclamant, prin itorii săi legali, că s-a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata val. utilajelor și instalațiilor ce au existat în imobilul în litigiu la data naționalizării.
Urmează de asemenea a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 113/13 octombrie 1993 încheiat între AVAS și SC SA.
Se va lua act de declarația apelanților reclamanți că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâta AVAS
Admite apelul declarat de reclamantul a cărui calitate procesuală a fost transmisă itorilor, domiciliat în Târgoviște,-, județ D, domiciliată în, nr. 7, Județ P, prin procurator, și cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județ D, domiciliată în Câmpina, nr. 1, Județ P, domiciliat în, nr. 2, Județ P și domiciliat în, nr. 2, Județ P, împotriva sentinței civile nr.296 din 28 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții SA, prin lichidator judiciar L, cu sediul în P,-, județ P, MUNTENIA, cu sediul în B-, cu sediul în B,
sector 1,., nr. 21 și B, sector 1, Promoroaca, nr. 9-11, INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5, nr. 17,. P, cu sediul în P, nr. 22, județ P, și pe fond schimbă în tot sus menționata sentință în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtele intimate să lase reclamantului în proprietate și posesie terenul în suprafață de 950 mp. situat în P,-, și construcțiile existente pe acesta.
Ia act că reclamanții apelanți au renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata val. utilajelor și instalațiilor.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 113/13 octombrie 1993 încheiat între FPS (AVAS) și pârâta SC SA.
Ia act de declarația apelanților că nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. EM/BA
16 ex./20.03.2008
Trib.P nr.9572/2002
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
