Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1359/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1429
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECATOR - MARI
GREFIER -
***** *****
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.468 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
are ca obiect - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-reclamantă, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.101.271/15.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.48054/12.08.2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet Individual, aflată la fila 16 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr.-/1/17.09.2009 în cuantum de 9 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea procedează la anularea chitanței CEC nr.-/1/17.09.2009 în cuantum de 9 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și a timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocatul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri întrucât a depus la dosar copia certificatului de deces al defunctului, dar nu și verso-ul acestui act pe care există o ștampilă prin care se face dovada că Sectorul 3 al Casei de Pensii a achitat ajutorul de înmormântare, act pe care îl depună astăzi în ședință publică.
Avocatul intimatului-pârât nu solicită probe.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri la cererea recurentei-reclamante, prin avocat, în conformitate cu dispozițiile art.305 din Codul d e procedură civilă cu referire la art.167 din Codul d e procedură civilă și ia act că să s-a depus astăzi în ședință publică actul de deces al numitului, față și verso, conform cu originalul, comunicând un exemplar al acestuia avocatului intimatului-pârât. De asemenea, ia act că partea adversă, respectiv intimatul-pârât nu solicită probe.
Avocatul recurentei-reclamante, de asemenea, solicită încuviințarea unei adrese către Casa de Pensii a Sectorului 3 B întrucât nu poate obține relațiile necesare decât în baza unei adrese oficiale emisă de instanță, pentru ca reprezentanții acestei instituții să comunice dacă puteau să emită decizie de transfer a unei pensii, în lipsa unui domiciliu și dacă puteau să plătească ajutorul de înmormântare în lipsa acestui domiciliu. Acest aspect fiind clarificat de dispozițiile art.135 lit.c din Legea nr.19/2000, în sensul că ajutorul de înmormântare nu putea fi acordat decât de casa teritorială, unde își avea defunctul domiciliul.
Avocatul intimatului-pârât apreciază că nu este utilă proba solicitată, respectiv emiterea unei adrese către Casa de Pensii a Sectorului 3 B, atâta timp cât avocatul recurentei confirmă împrejurarea că la dosar există suficiente dovezi necesare soluționării cauzei, pentru ca instanța să aprecieze cu privire la ultimul domiciliu al defunctului în sensul dispozițiilor legale. Pe de altă parte, nu se contestă faptul că defunctului i-a fost emisă decizia de pensionare la B, acesta domiciliind în Însă, în timp ce era spitalizat a formulat o cerere pentru a fi transferată plata efectivă a drepturilor sale, decizia de transfer a pensiei, fiind comunicată cu o zi înainte de decesul numitului, motiv pentru care drepturile sale au fost primite la Consideră că această situație s-a clarificat nefiind contestată, astfel că nu mai este necesar acordarea unui alt termen în acest sens.
Curtea, după deliberare apreciază că proba în sensul emiterii unei adrese la Casa de Pensii nu este utilă cauzei, având în vedere că potrivit legii se apreciază dacă această instituție putea sau nu să acorde pensia defunctului în
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru soluționarea pe fond a cauzei, în principal. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor, în sensul admiterii apelurilor formulate de ambele părți și dispunerea modificării sentinței atacate conform solicitărilor recurentei, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate cererile formulate, nu a stabilit care sunt cotele succesorale și nu s-a pronunțat nici pe stabilirea sultei și dacă mai este îndreptățit pârâtul la primirea acestei sulte.
Arată că instanța de apel a aplicat greșit anumite dispoziții legale, respectiv art.14, 19 și art.159 din Codul d e procedură civilă, precum și art.13 din Decretul nr.31/1954.
Instanța de apel a considerat că ultimul domiciliu al defunctului este cel din Râmnicu și a dispus declinarea competenței și trimiterea cauzei la această judecătorie.
Mai arată că potrivit actelor de la dosarul cauzei necontestate, așa cum susține și partea adversă, există o dovadă a deciziei de transfer a pensiei de la Râmnicu V la B, care a fost emisă cu o lună de zile înaintea decesului numitului și comunicată acestuia așa cum susține și avocatul intimatului, cu o zi înainte de deces.
Această decizie nu a fost contestată de părți și potrivit art.33 din Decretul nr.217/1977, a rămas definitivă și în consecință, apreciază că prin aceasta se face dovada ultimului domiciliu, care era în B, sector 3.
Susține că de la momentul la care a fost comunicată această decizie și până la deces, avocatul intimatului nu a produs o altă dovadă care să răstoarne această prezumție a ultimului domiciliu, astfel cum a fost ea stabilită în decizia de transfer a pensiei.
Apreciază că instanța de apel a stabilit în mod greșit că Judecătoria Râmnicu Vâlcea este competentă, în loc de Judecătoria Sectorului 3 B, unde a domiciliat, în ultima vreme defunctul și unde a și decedat.
Consideră că domiciliul este o stare de fapt care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, domiciliul este locuința unde a domiciliat în fapt partea și nu cea înscrisă în actul de stare civilă, în buletinul de identitate.
Între o mențiune care se face în certificatul de deces și o altă mențiune făcută în decizia de pensionare, apreciază că se poate da întâietate mențiunilor înscrise în decizia de pensionare, care are caracter definitiv conform legii, nefiind contestată sub aspectul mențiunilor, implicit și al domiciliului.
De asemenea, consideră că prin admiterea apelului reclamantei și al pârâtului, modificându-se în tot sentința atacată i s-a adus atingere intereselor recurentei, în sensul că i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac.
Depune la dosar note scrise și nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform criticilor din întâmpinarea depusă la dosar.
Arată că potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu dispozițiile art.14 din Codul d e procedură civilă, noțiunea de domiciliu poate fi asimilată și transpusă și cu privire la o locuință statornică principală de sine stătătoare, ceea ce nu există în cauza de față.
Mai arată că numitul a stat o lună în Spitalul de Urgență, în stare de comă și tot în această stare a fost luat acasă la fiica sa, potrivit actelor medicale putea interveni decesul în orice moment și nici în acele zile nu s-a înregistrat nicio viză de flotant sau o altă mențiune care să ateste că locuia sau acceptase să locuiască conștient în altă parte decât avea domiciliul pe toate actele de la dosar.
Decizia de transfer a fost urmare a unei cereri firești și nu poate să atragă nici aceasta o altă calificare decât cea pe care instanța de apel corect a dat-o, respectiv de transfer a plății drepturilor bănești.
Decizia de pensionare este emisă de Direcția Județului V și este de 15 -20 de ani, însă fiind în spital autorul trebuia să suporte cheltuieli, astfel că nu era interesul recurentei de a suporta aceste cheltuieli și a solicitat ca acestea să se dacă din sumele proprii ale defunctului și din acest aspect a fost necesară o decizie de transferarea drepturilor bănești.
La dosar nu există nici un act cu mențiunea unei vize, ci actul de identitate, certificatul de deces și decizia de pensie, în care apare menționat ultimul domiciliu al defunctului, în comuna Golești, județul V, fiind înhumat în Județul
În ceea ce privește motivul doi de recurs, în opinia sa consideră că hotărârea din apel este amplu motivată și a exemplificat clar de ce a ajuns la această concluzie cu privire la competența instanței, astfel că nu poate primit nici acest motiv de recurs.
De asemenea, motivul trei de recurs nu este fondat, întrucât nu ne aflăm în situația prevăzută de art.296 din Codul d e procedură civilă, în sensul că apelantului în propria sa cale de atac i se poate crea o situație mai grea, întrucât partea nu are apel d eclarat, nu este în propria cale de atac, fiind apelul pârâtului, iar partea adversă formulând numai cerere de aderare la apel pe de o parte. Pe de altă parte dispozițiile art.296 din Codul d e procedură civilă se aplică numai când nu sunt incidente dispozițiile art.293 din Codul d e procedură civilă, atunci când apelantul este în situația aderării, fiind aderant sau în situația în care acceptă acest aspect.
Mai mult, prin cererea de apel a solicitat expres casarea și nulitatea hotărârii atacate și respectiv casarea acesteia cu rejudecare la instanța de fond pentru împrejurarea că instanța a omis să se pronunțe cu privire la calitatea de moștenitor, cu privire la cote și nu a dispus exact ieșirea din indiviziune.
Consideră că motivul invocat de apelantul-pârât în apel și motivul invocat de aderantul la apel erau numai în parte convergente, nu justifică această admitere, nefiind temeinic acest motiv de recurs.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform actelor de la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 25.03.2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, tatăl reclamantei, decedat la data de 04.08.1998, în B, sector 3, să stabilească moștenitorii și cotele cuvenite acestora, să se constate că masa succesorală este compusă din: a) active: bunurile evidențiate în sentința civilă nr.5921/17.09.1998 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.7129/1998, la care se adăugă cota de din imobilul construcție situat în B, sector 2,-, compus din două camere și dependințe în valoare totală de 6350 lei; b) pasiv: suma de 5500 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastasele ulterioare conform datinii ortodoxe, precum și cheltuielile cu spitalizarea defunctului înainte de deces, să se constate că activul net al succesiunii rămase de pe urma defunctului la care se raportează rezerva succesorală este de 850 lei, să se constate că tranzacția încheiată de reclamantă și defuncta consfințită de instanța de judecată prin sentința civilă nr.5921/17.09.1998 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, județul V nr.7129/1998 reprezintă rezerva succesorală a defunctei, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă, format din două camere și dependințe, situat în B,- sector 2, în sensul atribuirii către reclamantă, pârâtul nefiind îndreptățit la plata vreunei sulte, întrucât rezerva succesorala a mamei sale a fost respectată și chiar mai mult decât atât îndestulată prin tranzacția încheiată după decesul autorului reclamantei.
In motivare, reclamanta a arătat că în baza testamentului autentificat sub nr.1594/25.06.1995 de către BNP, a fost instituită legatar universal al tatălui său, conform art.888 Cod civil.
În anul 1993, mama reclamantei, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din-, sector 2, prin ordinul Prefectului nr.154/02.12.1993. După decesul mamei sale, reclamanta a solicitat dezbaterea succesorală notarială, ocazie cu care au fost descoperite unele nereguli.
Prin încheierea din 24.06.2008, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Având în vedere că reclamanta a făcut dovada că ultimul domiciliu al defunctului a fost în sectorul 3, B, prin aceeași încheiere a respins excepția de necompetenta teritoriala invocata din oficiu, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.8419/30.09.2008, Judecătoria sectorului 3 Baa dmis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la 04.08.1998, în B, sector 3 și că moștenitorii acestuia sunt reclamanta, în calitate de descendent și, soție supraviețuitoare. Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la 09.02.1999, că pârâtul, în calitate de fiu, este moștenitor al acesteia, iar masa succesorală de pe urma defunctului este compusă din bunurile evidențiate în sentința civilă nr.5921/17.09.1998 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, județul V, în dosarul nr.7129/1998, la care se adăugă cota de 1/4 din construcția situată în B,-, sector 2. De asemenea, s-a constatat că partajul pentru o parte tranzacția dintre reclamantă și, consfințită prin sentința civilă nr. 5921/17.09.1998, pronunțata de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. 7129/1998. Totodată, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului format din două camere și dependințe situat în B,-, sector 2 și s-a atribuit reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie construcția situată în B,-, sector 2.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 04.08.1998 a decedat, cu ultimul domiciliu în B,-, - 22,.7,.65, sector 3. De pe urma acestuia au rămas ca moștenitori, reclamanta, în calitate de fiică, având o cota de din succesiune și, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cota de din succesiune.
Moștenitoarele defunctului au încheiat o tranzacție cu privire la partajarea masei succesorale de pe urma defunctului ce a făcut obiectul dosarului nr.7129/1998 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, județul V, tranzacție consfințita prin sentința civilă nr.5921/17.09.1998.
Prima instanță a reținut că această tranzacție nu cuprinde însă întregul drept de proprietate asupra imobilului din-, sector 2, B, aflat în masa succesorală și supus partajului, ci numai o cotă de 3/4, motiv pentru care reclamanta solicită completarea masei succesorale și cu cota de 1/4 neinclusă în tranzacția încheiată la 17.09.1998, în cadrul dosarului nr.7129/1998 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Instanța de fond a constatat că la data de 09.02.1999 a decedat, cu ultimul domiciliu în comuna Golesti, județul V, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitor pârâtul, în calitate de fiu. Aceasta s-a prezentat personal în instanță, la termenul din 24.06.2008, fiind legitimat cu cartea de identitate seria - nr. - eliberata de Politia Municipiului V și a recunoscut pretențiile reclamantei, fiind de acord cu admiterea acțiunii și cu ieșirea din indiviziune, așa cum a solicitat reclamanta.
Față de aceste considerente, instanța, în baza art.651 Cod civil, a constatat deschisă succesiunea defunctului decedat la 04.08.1998.
În baza art.669 cod civil și a art.1 lit.a din Legea nr.319/1994, a constatat că moștenitorii acestuia sunt reclamanta în calitate de fiica și, soție supraviețuitoare.
În baza art.651 Cod civil, a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 09.02.1999.
În baza art.669 Cod civil, a constatat că pârâtul, în calitate de fiu, este moștenitorul acesteia.
A constatat că masa succesorală de pe urma defunctului este compusă din bunurile evidențiate în sentința civilă nr.5921/17.09.1998 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, județul V în dosarul nr.7129/1998, la care se adaugă cota de 1/4 din construcția situată în B,-, sector 2 și că partajul pentru o parte din bunurile care au aparținut defunctului a intervenit tranzacția dintre reclamantă și, consfințită prin sentința civilă nr.5921/17.09.1998, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. 7129/1998.
În baza art. 728 Cod civil a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului format din două camere și dependințe situat în B,-, sector 2 și a atribuit reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie construcția situată în B,-, sector 2.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în motivare arătând următoarele:
Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.14 Cod de procedură civilă potrivit cărora, în materie de moștenire, competența aparține instanței celui din urma domiciliu al defunctului, precum și a disp.art.13 din Decretul nr.31/1954 potrivit cărora domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală.
Așadar, competența teritorială în materie de moștenire, fiind reglementată expres printr-o normă juridică cu caracter imperativ, stabilirea unei situații de fapt prin care să se înlăture aplicarea normei, trebuia sa fie dovedita neîndoielnic.
Instanța a interpretat eronat noțiunea de domiciliu, in raport cu disp.art.13 din Decr.31/1954. Într-adevăr, nu întotdeauna domiciliul unei persoane înscris în actul de identitate coincide și cu locuința acestuia, însă textul citat se referă în mod expres la o locuință statornică sau principală, statuare față de care era obligatorie o dovadă în acest sens.
Împrejurarea ca autorul a decedat în B la data de 4 august 1998 și că a primit în luna iulie 1998 pensia pe adresa reclamantei nu face dovada, nici măcar prezumptiv, că la acea adresă el avea o locuință statornică ori principală.
Autorul nu a avut în B nici măcar o locuință provizorie, dovada certa în sensul acestor susțineri fiind încheierea de autentificare nr. 1594 din 25 iulie 1998, prin care se atestă ca testamentul cu titlu universal în beneficiul reclamantei a fost semnat într-un autoturism staționat în fața biroului notarial "întrucât susnumitul nu a putut urca scările la etajul 2".
Față de cele expuse, apelantul a conchis că este exclus ca autorul să fi fost într-o stare fizică corespunzătoare care să îi permită "să locuiască statornic" la etajul 7 și fără a fi înregistrat în cartea imobilului.
In realitate, autorul a decedat în Spitalul Militar București, unde era internat în stare gravă de cca.2-3 luni de zile, prin transferare din Spitalul Județean V, situație recunoscută de reclamantă chiar prin cererea de chemare în judecată prin care la pct.3 lit.b) solicita "cheltuielile cu spitalizarea defunctului înainte de deces".
Din acest motiv a fost necesară transferarea plății pensiei la B, pentru a se achita cheltuielile și tot din acest motiv apare întocmit acel testament în condițiile menționate și cu doar o luna de zile înainte de deces.
Mai mult decât atât, instanța a fost investita cu o cerere de partaj suplimentar pentru un singur bun din averea autorului, întrucât succesiunea a fost dezbătută și întreaga avere a autorului a fost partajată tot la cererea reclamantei de Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin Sentința civilă nr.5921 din 17.09.1998 (14). hotărâre pronunțata la cca. o luna de la data decesului.
Față de cele arătate mai sus, apelantul a susținut că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată de o instanță necompetentă teritorial, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art.304 pct. 3 Cod de procedură civilă, coroborat cu art.159 pct.2 Cod de procedură civilă.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată de către acest apelant și pe aspecte de fond susținând că este nelegală întrucât instanța nu a soluționat corect cererile cu care a fost investită și nu a stabilit corect masa succesorală și drepturile cuvenite moștenitorilor.
La data de 19.12.2008 intimata a formulat întâmpinare și cerere de aderare la apelul formulat de apelantul pârât, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, stabilirea cotelor succesorale cuvenite moștenitorilor, precum și a calității moștenitorilor.
Cu privire la motivul de apel invocat de către apelantul, privind nelegalitatea hotărârii deoarece ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial, intimata a susținut că este nefondat, deoarece noțiunea de domiciliu constituie o situație de fapt și poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, pentru a se stabili în mod real localitatea în care persoana fizică își are locuința statornică și principală. Buletinul de identitate face dovada domiciliului, însă dacă există contestație asupra acestei mențiuni, instanța este obligată să determine ea domiciliul.
A mai susținut aceasta că noțiunea de ultim domiciliul prevăzut la art.14 Cod procedură civilă se referă la ultima locuința de fapt a defunctului (decuius) și nu neapărat la adresa trecută în cartea de identitate la care decedatul nici nu a mai locuit în ultimii ani ai vieții.
De altfel, și art. 82 alin. 2 din Legea 19/2000 legea pensiilor, prin care a fost abrogată Legea nr.3/1977 (în baza căreia i s-a stabilit pensia autorului său), prevede că "cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului".
A mai arătat aceasta că prin decizia nr.-/20.07.1998 emisă de Direcția de munca si Protecție Sociala a Sectorului 3 s-a admis cererea de transfer a plații pensiei autorului de la Râmnicu V în B, sector 3,-, - 22,.,.65 ceea ce dovedește faptul că ultimul domiciliu al defunctului, ca ultimă locuință de fapt, a fost în B, sector 3.
În plus, chiar în certificatul de deces este precizat în mod expres că ultimul domiciliu al defunctului a fost în sectorul 3. Această mențiune din certificatul de deces contrazice afirmațiile apelantului, prin care învederează faptul că defunctul ar fi decedat la Spitalul Militar din B, pentru că Spitalul Militar este situat în sectorul 6 din B, iar dacă ar fi decedat în acest spital, certificatul de deces s-ar fi fost eliberat de Primăria sectorului 6.
Tot cu caracter de întâmpinare s-a mai arătat că apelantul - parat, prezent în fața instanței la momentul când s-a pus în discuție excepția, a fost de acord ca Judecătoria sectorului 3 B să soluționeze cauza, neconsiderându-se prejudiciat în vreun fel, precizând că este de acord cu acțiunea. În consecință, apelantul pârât își invocă propria culpă, iar cererea este tardiv formulată și nu poate constitui un motiv întemeiat de apel, pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.108 alin.3 Cod procedură civilă pârâtul putea invoca acest aspect la termenul din 30.09.2008, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pentru a susține motivul de apel privind necompetența teritorială, apelantul a invocat faptul că partajul bunurilor s-a efectuat în fața instanței din Râmnicu V, însă atât timp cât nu a fost dezbătută și succesiunea, partajul bunurilor se face la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, conform art.13 Cod procedură civilă. Cum partajul privea bunuri imobile situate în județul V, competentă să ia act de tranzacție a fost într-adevăr, Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la faptul că instanța de fond nu a soluționat cererile cu care a fost investită, apelanta a arătat că este de acord cu aceasta afirmație, însă nu și cu motivele invocate de apelantul. Pentru a se acoperi această neregularitate, a formulat cererea de aderare la apelul formulat de pârâtul.
In acest sens, a solicitat să se aibă în vedere că apelantul a solicitat în mod greșit instanței să împartă întregul imobil din B,-, sector 2, deși în mod corect a stabilit instanța de fond că doar cota de 1/2 din construcție era în patrimoniul defunctului. A precizat că lipsa acestei cote din tranzacție nu este o greșeală, ci este dovada faptului că defuncta nu numai că nu era îndreptățită în nici un fel la acest imobil, dar nici nu a emis vreo pretenție asupra acestui imobil pe parcursul vieții sale.
După decesul mamei, a descoperit lacune ale actelor de proprietate, în sensul că, din eroare, tatăl său nu își lichidase total starea de indiviziune cu mama apelantei în urma contractelor de vânzare - cumpărare efectuate, iar notarul a îndrumat-o să rezolve această situație pe cale judecătorească.
Faptul că părțile dețin în indiviziune cota de din imobilul construcție, generează o stare de indiviziune asupra întregului imobil din B-, sector 2, pentru că nu a fost individualizată în concret acea din construcție pe care părțile o au de împărțit, iar instanța de fond, în mod corect a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra întregului imobil construcție și a atribuit imobilul către apelantă, cum era și corect, fără să se pronunțe asupra sultei.
Pentru că evaluările au fost efectuate și necontestate, motivele invocate de apelant în susținerea afirmației că instanța de fond nu a soluționat cererile cu care a fost investită, sunt nefondate.
Așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, doar cota de 1/4 din imobilul construcție trebuie partajat și nu întregul imobil, astfel cum susține apelantul, pentru motivele exprimate în cuprinsul întâmpinării.
In ceea ce privește cotele cuvenite moștenitorilor și calculul rezervei succesorale, acestea au fost indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, raportat la situația când soția supraviețuitoare, respectiv (fosta ), vine la succesiunea defunctului în concurs cu apelanta în calitate de descendent instituit legatar universal.
De asemenea, a solicitat să se constatate că activul net al succesiunii este de 850 lei și că rezerva succesorala a defunctei nu a fost încălcată prin tranzacția efectuată, astfel încât pârâtul nu este îndreptățit să primească nici o sultă ca urmare a sistării stării de indiviziune asupra cotei de 1/4 din imobilul construcție situat în B,-, sector 2.
Prin decizia civilă nr.468/18.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile declarate de apelantul pârât și de apelanta reclamantă, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că hotărârea a fost dată cu nerespectarea normelor de competență, reglementate de art.14 Cod de procedură civilă referitoare la competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului. dispozițiilor legale este acela de a determina competența unei instanțe în care se pot administra cu ușurință probele. Împrejurarea că defunctul a decedat în B și că s-a dispus transferul pensiei la adresa din B - domiciliu reclamantei nu determină competența instanței din Domiciliul, în sensul reglementat de art.13 din Decizia nr.31/1954 este locuința statornică, iar nu localitatea în care defunctul a fost îngrijit pentru ultima boală. De altfel, sentința inițială pentru partajarea bunurilor având rămase de pe urma defunctului a fost pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la cererea aceleiași reclamante.
Potrivit dispozițiilor art.105 Cod de procedură civilă și art.297 alin.2 Cod de procedură civilă, Tribunalul a admis apelurile, față de nulitatea hotărârii pentru lipsa competenței teritoriale exclusive, în considerarea și a dispozițiilor art.19 și art.159 pct.3 Cod de procedură civilă, cauza urmând fi trimisă instanței determinate potrivit dispozițiilor art.14 pct.2 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate, respingerea apelului formulat de pârât ca nefondat, admiterea apelului formulat de apelanta reclamantă, iar pe fond, modificarea în parte a sentinței civile nr.8419/30.09.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, în sensul de a completa această sentință cu cotele de moștenire ale părților și cu faptul că în conformitate cu rezerva succesorală și cu sentința civilă nr.5921/17.09.1998 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul nu este îndreptățit la primirea vreunei sulte.
1. Prin prima critică a recursului, s-a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.14 art.19 și art.159 pct.3 Cod de procedură civilă și art.13 din Decretul nr.31/1954 cu privire la ultimul domiciliu al defunctului. De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.723 alin.1 Cod de procedură civilă, dispozițiile art.27 alin.1 din Decretul nr.217/1977, în vigoare la momentul emiterii deciziei de transfer a pensiei, precum și art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 legea pensiilor care a preluat aceste dispoziții.
acestui motiv de recurs s-a arătat că art. 14 Cod procedură civilă se referă la locuința de fapt a defunctului. În privința acestuia a arătat că prin decizia nr. -/20.07.1998 emisă de Direcția de Muncă și Protecția Socială a sectorului 3 Bad ovedit faptul că ultimul domiciliu al defunctului, ca ultimă locuință de fapt, a fost în B, sector 3. În mod nelegal instanța de apel a înlăturat constatările din decizia de transfer a pensiei cu privire la domiciliu, deoarece prin aceasta a fost anulată decizia, iar instanța de apel nu a fost investită cu asemenea cerere. Mai mult, a arătat că chiar în certificatul de deces este precizat în mod expres că ultimul domiciliu al acestuia a fost în sectorul 3. Recurenta a susținut că și din certificatul de îmbălsămare rezultă că ultimul al defunctului este B, sector 3.
Față de poziția exprimată de pârât în fața instanței de fond în sensul că este de acord cu admiterea acțiunii și implicit este de acord ca judecarea să se facă de Judecătoria sectorului 3 B, acest aspect a fost clarificat, iar instanța de apel nu avea dreptul să modifice voința părților.
S-a susținut că nulitatea sentinței civile nr. 8419/30.09.2008 invocată de către apelantul pârât cu privire la competența teritorială este o nulitate relativă care în conformitate cu art. 108 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă se acoperă dacă nu a fost invocată la prima zi după săvârșirea neregularității, astfel că pârâtul putea să invoce această neregularitate până la termenul din 30.09.2008.
Instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv decizia de transfer a pensiei și certificatul de îmbălsămare, schimbându-se natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora.
2. Prin cea de-a doua critică a recursului s-a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, s-a arătat că instanța de apel nu a motivat de ce a înlăturat actele depuse la dosar constând în înscrisuri oficiale emise de instituții publice care dovedeau clar că ultimul domiciliu al defunctului a fost în B sector 3 și nu a precizat în concret motivul pentru care aceste înscrisuri nu determină competența instanței din De asemenea, instanța de apel nu a precizat de ce nu a avut în vedere poziția pârâtului exprimată în fața instanței de fond când a afirmat că nu are nimic împotrivă ca judecata să aibă loc la instanța din
3. Cea de-a treia critică a recursului a constat în faptul că tribunalul a încălcat principiul de drept conform căruia în propria cale de atac nu i se poate crea părții o situație mai gravă. Or, admițând apelul său și dispunând trimiterea cauzei la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în condițiile în care nu a formulat un astfel de motiv de apel și a solicitat respingerea acestui motiv de apel al pârâtului, instanța de apel i-a creat o situație mai grea în propria cale de atac.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă cu referire la dispozițiile de drept la care a făcut trimitere în cuprinsul motivelor de recurs.
În calea de atac a recursului, intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la care recurenta a făcut trimitere în motivele de recurs, tribunalul și-a argumentat decizia prin raportare la decizia de pensionare, respectiv hotărârea de partaj pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În ce privește ultimul motiv de recurs, intimatul pârât a arăta că este nefondat deoarece recurenta nu a formulat apel d e sine stătător, ci a aderat la apelul declarat de el, aspect față de care nu se poate susține că apelul său trebuia respins, pentru că în acest caz cererea sa de aderare la apel ar fi rămas fără efecte. În al doilea rând, soluția pronunțată nu vizează fondul litigiului, astfel că recurentei reclamante nu i s-a creat o situație mai grea.
Instanța de recurs a încuviințat și administrat la cererea recurentei proba cu acte constând în certificatul de deces al defunctului, față- verso, și a luat act că intimatul nu solicită probe.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor de recurs formulate, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Art. 14 din Codul d e procedură civilă stabilește că în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moștenitori sau împotriva executorului testamentar.
Având în vedere obiectul pricinii deduse judecății, prin care reclamanta solicită deschiderea succesiunii de pe urma autorului său și dezbaterea moștenirii rămase de pe urma acestuia, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a constatat incidența acestei dispoziții legale în pricina de față.
Dispoziția cuprinsă în acest articol referitoare la competența în materie de moștenire are caracter derogator, de excepție de la regula comună a competenței teritoriale înscrise în art. 5 din același cod. Aprecierea făcută de legiuitor în sensul că drepturile și interesele moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor vor putea fi stabilite în condiții mai bune de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului, decât aceea de la domiciliul pârâtului, imprimă dispoziției din art. 14 Cod procedură civilă un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, instanțele fiind ținute să le respecte prin invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale întemeiate pe acest articol atunci când părțile nu le invocă.
Excepția de necompetență absolută, cum este cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, în orice fază a judecății. Dacă necompetența absolută nu a fost ridicată în fața primei instanțe, ea poate fi invocată direct în apel, însă partea interesată trebuie să o facă prin cererea de apel sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare în apel, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă. Dacă instanța respinge excepția de necompetență, declarându-se competentă, ea pronunță o încheiere interlocutorie, care poate fi atacată cu apel sau recurs numai o dată cu fondul potrivit art. 158 alin. 2 Cod procedură civilă.
În speță, Curtea constată că, la data de 24.06.2008, instanța de fond a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, însă față de aprecierea făcută ulterior în sensul că reclamanta a făcut dovada că defunctul a avut ultimul domiciliu în B, sector 3, respins această excepție ca neîntemeiată.
Curtea reține că apelantul pârât a criticat prin motivele de apel reținerea de către Judecătoria sector 3 cauzei spre rejudecare ca urmare a greșitei interpretări a art. 13 din Decretul 31/1954 și aplicări a art. 14 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele reținute mai sus apare ca nefondată susținerea recurentei în sensul că nulitatea sentinței civile apelate este o nulitate relativă care în conformitate cu art. 108 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă se acoperă dacă nu a fost invocată la prima zi de după săvârșirea neregularității, astfel că pârâtul putea să invoce această neregularitate până la termenul din data de 30.09.2008, când instanța de fond a declarat închise dezbaterile.
Așa cum s-a reținut mai sus, cererea de apel a pârâtului cuprinde critici referitoare la modul în care instanța de fond a rezolvat excepția de necompetență teritorială întemeiată pe dispozițiile art. 14 Cod procedură civilă. Reaua credință susținută de către recurentă a apelantului pârât prin formularea acestor critici în condițiile în care a fost de acord cu acțiunea inițială nu este de natură a împiedica instanța de apel în soluționarea corectă a cauzei prin luarea în discuție a excepției de ordine publică privitoare la necompetența teritorială a instanței de fond.
De asemenea, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 14 din Codul d e procedură civilă, apare ca nefondată susținerea recurentei în sensul că instanța de apel nu avea dreptul să modifice voința părților, dedusă din poziția exprimată de pârât în fața instanței de fond care a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Art. 19 Cod procedură civilă prevede că părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16.
Cum în speță, astfel cum s-a arătat mai sus, este aplicabil art. 14 cod procedură civilă, care cuprinde dispoziții imperative, rezultă că nu-și au aplicabilitate dispozițiile art. 19 cod procedură Civilă în sensul că părțile pot conveni să fie judecată pricina lor de către Judecătoria sector 3
Referitor la art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19 legea pensiilor, Curtea constată că dispozițiile acestui text de lege sunt în sensul că: "Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului". Acest articol dispune cu privire la un aspect din cadrul procedurii administrative de stabilire și plată a pensiilor, în sensul că stabilește competența teritorială a caselor de pensii în funcție de domiciliul asiguratorului.
Numai că, în luna iulie 1998, nu s-a aflat în situația celui care dorește să i se stabilească drepturile bănești cu titlu de pensie, ci în situația prevăzută de art. 96 din același act normativ care dispune în sensul că: "Beneficiarul dreptului de pensie este obligat să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condițiile de acordare și de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la apariția acesteia". Astfel, la cererea acestuia, având în vedere că nu se afla în domiciliul său pentru a putea încasa pensia, s-a realizat transferul plății pensiei de la Râmnicu V la Casa de pensii sector 3 Așa cum a reținut și instanța de apel, transferul pensiei la o altă casă de pensii nu determină prin ea însăși competența instanței din
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954: "Domiciliul unei persoane este acolo unde își are locuința statornică sau principală".
Dovada ultimului domiciliu se face cu cartea de identitate sau certificatul de deces, iar dacă mențiunile din aceste acte oficiale sunt contestate nimic nu se opune ca "ultimul domiciliu" la care face trimitere art. 14 Cod procedură civilă, reprezentând o chestiune de fapt, să fie dovedit cu orice mijloc de probă, prin coroborarea tuturor probelor de care părțile înțeleg să se folosească.
În ce privește readucerea în discuție de către recurentă a tuturor actelor aflate la dosarul cauzei cu incidență în stabilirea ultimului domiciliu al defunctului, Curtea reamintește faptul că recursul constituie o cale de atac extraordinară, care este pusă la dispoziția părților de către legiuitor numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel. Dacă în calea de atac a apelului se poate realiza o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili pe baza probatoriului administrat o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță, în calea de atac a recursului se realizează un control asupra hotărârii atacate fără posibilitatea de a se realiza o rejudecare în fond a pricinii prin prisma probatoriilor administrate.
Având în vedere această caracteristică a recursului, în sensul că instanța investită cu soluționarea acestuia nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte care ar viza aprecierea probatoriului, Curtea constată că nu poate face o analiză a actelor administrate în fața instanțelor anterioare la care face trimitere recurenta pentru stabilirea ultimului domiciliu al defunctului, care, așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă o situație de fapt și poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Recurenta a mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, respectiv decizia de transfer a pensiei și certificatul de îmbălsămare, schimbându-le natura și înțelesul vădit neîndoielnic. Această susținere este nefondată având în vedere că instanța de apel a analizat conținutul deciziei de transfer a pensiei și a concluzionat cu privire la ultimul domiciliu al defunctului, decizia de transfer fiind luată în discuție ca atare și nu ca reprezentând un alt act. În ce privește certificatul de îmbălsămare, instanța de apel nu a făcut nici o referire astfel că susținerea recurentei în sensul că i-a schimbat înțelesul este nefondată.
2. În ce privește cea de-a doua critică, Curtea reține că tribunalul a analizat apelurile prin raportare la dispozițiile art. 14 Cod procedură civilă, care stabilesc, așa cum a precizat și aceasta, competența instanței în raport de ultimul domiciliu al defunctului. Curtea reține că instanța de apel și-a motivat soluția prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 referitoare la domiciliu definit ca fiind locuința statornică sau principală.
Tribunalul și-a argumentat decizia arătând că decesul autorului reclamantei survenit la B, precum și transferul plății pensiei nu pot determina stabilirea competenței Judecătoriei sector 3 în soluționarea cauzei de față. Instanța de apel a făcut referire în considerentele deciziei date și la certificatul de deces, precum și la partajul succesoral ce s-a soluționat la Judecătoria Rm. V, care a privit masa succesorală de pe urma aceluiași defunct cu excepția unui singur bun ce face obiectul cauzei de față.
Având în vedere că soluția instanței de apel cuprinde atât o motivare în fapt, cât și una în drept, Curtea constată neincidența în cauză a art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
3. Curtea constată nefondat și cel de-al treilea motiv de recurs având în vedere că pârâtul a formulat apel, iar reclamanta a formulat cerere de aderare la apel, fiind posibil procedural a se admite doar cererea de apel sau numai cea de aderare la apel, fără a se putea susține încălcarea principiului de drept conform căruia în propria cale de atac nu se poate crea părții o situație mai grea.
În speța de față, prin considerarea ca fondată a criticii referitoare la competența instanței de fond, critică conținută în apelul pârâtului, nu s-a creat o situație mai grea reclamantei având în vedere că instanța de apel nu a tranșat nimic cu privire la fondul litigiului, părțile urmând să-și facă susținerile și apărările în ce privește cauza dedusă în fața instanței de judecată competentă să o soluționeze.
În consecință, Curtea, față de considerațiile expuse mai sus, care completează motivarea instanței de apel, în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 7,8, și 9 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenta fiind căzută în pretenții prin respingerea recursului ca nefondat, Curtea o va obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr.468/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - MARI
GREFIER
Red.
Tehnored./
2 ex/26.11.2009
.------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 3 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ioana Aurora Herold Petre
