Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.165
Sedința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 734/02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată F.P T, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta recurentă personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta recurentă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei și a prezentat, spre vedere, actul juridic intitulat "testament" al numitului, despre care susține că nu este scris de domnia sa dar este semnat de testator.
Instanța, în atare situație, a constatat că reclamanta nu posedă noțiunea termenului " olograf",motiv pentru care i-a adus la cunoștință conținutul art. 859 Cod civil.
Reclamanta recurentă, la solicitarea instanței, a arătat expres că nu deține înscrisuri, eventual obținute după pronunțarea hotărârii atacate, cu relevanță pentru o expertiză grafologică care impune compararea scrisului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Prin Decizia civilă nr.734/A/02.10.2007 Tribunalul Timișa respins apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr.3139/28.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei P T, prin care reclamanta a urmărit să culeagă succesiunea rămasă după defunctul, valorificând testamentul lăsat de acesta, datat, 10.11.2005, prin prisma dispozițiilor art. 859 Cod civil.
Ambele instanțe au reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 859 Cod civil, întrucât actul juridic intitulat " testament" nu a fost scris și semnat de aceeași persoană, fiind evidente diferențele de scris dintre cuprinsul actului, data acestuia și semnătura actului.
Totodată, instanțele au reținut că reclamanta nu a produs înscrisuri relevante pentru ordonarea unei expertize grafologice a înscrisului valorificat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct.7, 9 Cod procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 129, 130 Cod procedură civilă și art. 859 Cod civil.
Se susține că instanța nu a avut rol activ pentru clarificarea situației de fapt, neacordând o expertiză grafologică în cauză.
În același timp, se susține valoarea de testament olograf al actului juridic intitulat " testament", administrat în cauză.
Verificând recursul astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, în raport cu motivele invocate, Curtea a chestionat pe reclamantă în legătură cu deținerea unor înscrisuri relevante, eventual obținute după pronunțarea hotărârii atacate, însă aceasta a arătat expres că nu deține astfel de înscrisuri cu relevanță pentru o expertiză grafologică care impune compararea scrisului și, în plus, reclamanta a susținut că, într-adevăr, testamentul în cauză a fost doar semnat de către defunct, nefiind scris de acesta, căci scrisul relevat de înscris este evaluat în raport cu semnătura pe care actul o poartă, care relevă, întocmai, nivelul de instrucție al defunctului, și anume unul redus!
În aceste condiții, Curtea reține că reclamanta nu posedă proprietatea termenului " olograf",motiv pentru care i s-a adus la cunoștință conținutul art. 859 Cod civil, prin lecturarea normei.
În raport cu această stare de fapt, Curtea constată legalitatea hotărârilor pronunțate, prin prisma exigențelor art. 859 cod civil și a art. 129, 130 Cod procedură civilă, astfel că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă invocate, precum nici dispozițiile art. 312 (3) Cod procedură civilă, cu referire la probatoriul administrat în cauză și aprecierea lui.
Așa fiind, recursul urmează a fi respins, în baza art. 312 Cod procedură civilă, reclamanta putând uza de dispozițiile art. 75 (2) din Legea nr. 36/2005, prin declanșarea unei proceduri notariale, necontencioase, în măsura în care susține că testamentul în discuție nu este contestat de nici o persoană.
În cauză nu s-a depus întâmpinare și nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 734/A/02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.B/25.02.2008
DACT.S/2ex/28.02.2008
INST.APEL--C- Tribunalul Timiș
INST.FOND-- Judecătoria Timișoara
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica