Reziliere contract. Speta. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.162

Sedința publică din 20 februarie 2008

PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

JUDECĂTOR 2: Cristian Pup

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr.1089/01.11.2007, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta ( decedată) și pârâții intimați și, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent prin avocat și pârâtul intimat personal și asistat de avocat, aflat și în reprezentarea pârâtei intimate.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului recurent a depus un set de înscrisuri din care rezultă valoarea obiectului dedus judecății.

Reprezentantul pârâților intimați a invocat atât oral cât și în scris excepția inadmisibilității recursului civil de față și excepția de necompetență materială.

Reprezentantul pârâților intimați a învederat, în susținerea excepției de inadmisibilitate, faptul că decizia atacată cu recurs este irevocabilă, astfel că aceasta nu putea fi atacată pe calea recursului, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, ci numai cu contestație în anulare atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoarea la competență, potrivit art. 317 alin.1, pct. 2 Cod procedură civilă.

Totodată, reprezentantul pârâților intimați a solicitat admiterea excepției de necompetență materială, întrucât valoarea obiectului cauzei nu depășește un miliard,fiind vorba de un contract de întreținere din care reiese valoarea sus-menționată.

Reprezentantul reclamantului recurent a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate, având în vedere faptul că au fost încălcate gradele de jurisdicție iar motivele de ordine publică pot fi invocate și în recurs iar, cu privire la excepția de necompetență materială, a solicitat respingerea, întrucât valoarea obiectului nu este reprezentată de suma din contractul de întreținere.

Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul pe fond, a solicitat admiterea recursului, întrucât probatoriul a fost administrat greșit în cauză, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul C- care este competent cu soluționarea cauzei în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.3 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin.3 Cod procedură civilă.

Reprezentantul pârâților intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1257/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta, decedată și continuată de fiul ei G, împotriva pârâților și, pentru reziliere contract de întreținere și restituire bunuri. S- respins cererea reconvențională formulată și precizată de pârâții și, pentru pretenții.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că reclamanta și soțul ei G au înstrăinat imobilele proprietatea lor prin contractele de întreținere autentificate de Notarul public sub nr. 629/1997, nr.623/1997, nr. 1987/1996 și nr.2193/1996 încheiate cu pârâții, în schimbul întreținerii pe care aceștia s-au obligat să o acorde în timpul vieții iar, la deces, să-i înmormânteze conform obiceiul local.

Până în vara anului 2006, pârâții și-au îndeplinit obligațiile contractuale, au întreținut și îngrijit pe reclamantă și pe soțul acesteia până la deces, care au avut loc în 13 mai 2004, căruia i-au organizat și înmormântarea cu tot ritualul, punându-i și pomenile de 3 și 6 săptămâni, apoi la 6 luni și un an, conform tradiției creștine.

S-a reținut că în primăvara anului 2006, reclamanta fiind bolnavă și neputându-se ridica din pat, a fost dusă la casa pârâților, aici fiind vizitată și de preotul din sat în postul ( fila 53 dosar fond).

După circa 2 luni reclamanta s-a certat cu pârâții și s-a întors la locuința ei nedorind să-i primească pe pârâți sau să accepte ceva de la ei. A fost îngrijită de fiul ei adoptiv G și la scurt timp a decedat, fiind înmormântată de acesta.

S-a reținut că este de principiu că rezilierea contractului nu este posibilă dacă neexecutarea obligației a fost determinată de culpa creditorului iar, în cauză culpa reclamantei este dovedită de martora, propusă de ea.

Având în vedere că, potrivit art. 1020-1021 Cod civil, pentru a se dispune rezilierea contractelor, trebuie îndeplinite mai multe condiții: una din părți să nu-și fi executat obligațiile total sau parțial, neexecutarea obligației să-i fie imputabilă debitorului, debitorul să fi fost pus în întârziere în formele prevăzute de lege, prima instanță a constatat că acțiunea este neîntemeiată, neexecutarea obligației de întreținere nefiind imputabilă pârâților, ci beneficiarei care a refuzat întreținerea.

În ceea ce privește cererea pentru restituirea bunurilor, prima instanță a constatat că nu a fost dovedită, declarațiile martorilor fiind contradictorii sau au relatat împrejurări care se bazează pe spusele reclamantei.

Așa fiind, prima instanță a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta, decedată și continuată de fiul ei

Ca urmare a respingerii acțiunii principale, cererea pârâților apare ca lipsită de interes și drept urmare, prima instanță a respins-

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul G, apel care la termenul de judecată din data de 04.10.2007 s-a transpus ca fiind recurs având în vedere faptul că valoarea litigiului nu depășește 5 mil. lei criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia civilă nr.1089/01.11.2007 Tribunalul C-S a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1257 din 25.06.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-;

A fost obligat recurentul față de intimații și la 17,2 RON cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva Deciziei civile nr.1089/01.11.2007 a Tribunalului C- a declarat recurs reclamantul G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs reclamantul a susținut că Tribunalul C-S a calificat greșit calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.

Totodată, s-au adus critici cu privire la aprecierea eronată a probatoriului administrat în cauză.

Prin notele de ședință depuse la termenul din 23.01.2008 reclamantul recurent a solicitat casarea hotărârii atacate, întrucât nu s-a respectat principiul celor două grade de jurisdicție.

Pârâtul intimat a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului și cea a necompetenței materiale.

În susținerea excepțiilor a arătat că, raportat la obiectul procesului și valoarea acestuia ( sub un miliard lei) în mod corect Tribunalul C-S a apreciat că recursul este calea de atac.

Pronunțând tribunalul o hotărâre irevocabilă, aceasta nu poate fi atacată cu recurs ci pe calea contestației în anulare.

Curtea, analizând recursul, raportat la dispozițiile art. 282 ind.1, 299 Cod procedură civilă, a constatat că acesta este inadmisibil.

Astfel, din încheierea de ședință din data de 04.10.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- rezultă că însuși reclamantul prin reprezentantul său a solicitat instanței recalificarea căii de atac din apel în recurs, față de valoarea litigiului.

În consecință, instanța de apel a transpus cauza spre competentă soluționare unui complet compus în mod legal pentru soluționarea recursurilor declarate în dosar.

Așa fiind, criticile formulate de reclamantul recurent privind greșita recalificare a căii de atac nu pot fi primite.

Raportat la valoarea litigiului la data înregistrării acțiunii, respectiv 06.10.2006, valoare susținută de reclamant, așa cum rezultă din încheierea de ședință despre care s-a făcut vorbire mai-sus, văzând dispozițiile art. 181Cod procedură civilă, Curtea apreciază că raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la 14.02.2008 depus la termenul de astăzi nu are relevanță în cauză, valoarea litigiului apreciindu-se la data investirii instanței de fond.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 299 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul de față, ca fiind inadmisibil.

În baza art. 274 Cod procedură civilă va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul recurent împotriva Deciziei civile nr.1089/R/01.11.2007, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr- și va obliga reclamantul recurent să plătească pârâtului intimat suma de 1020, 10 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul recurent împotriva Deciziei civile nr.1089/R/01.11.2007, pronunțată de Tribunalul C- în dosar nr-.

Obligă reclamantul recurent să plătească pârâtului intimat suma de 1020, 10 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica

PROF.-.DR.- - - - -

Grefier

RED.N/25.02.2008

DACT.S/2ex/27.02.2008

INST.RECURS-- ---S

INST.FOND--Jud.

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara