Restituire metale prețioase. Decizia 163/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.163
Sedința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile 699/A/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele R B și R - sucursala T, având ca obiect revendicare aur.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent prin avocat și pârâtele intimate prin consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile G nr. 190/2000 cu modificările ulterioare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtelor intimate, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică, învederând că nu s-a făcut dovada calității de proprietar a reclamantului asupra bunurilor pe care le revendică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.9638/20.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3914/2006 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva Statului român, R B, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantului obiectele din aur cuprinse/descrise în inventarul nr. -/03.11.1988 și expertiza tehnică nr. 29501/22/07.08.1989.
Totodată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârât.
Instanța a reținut că, din inventarul nr. - din 03.11.1988 ( 3 dosar) rezultă că, la data de 07.10.1988 au fost găsite, abandonate, în B, 10 lingouri turnate artizanal, de formă paralelipipedică, din aur, în greutate de 10.011,60 daune bunuri, în prezent, depozitate la.R - B - conform adresei nr. 12437/18.09.2006 a RB și expertiza tehnică nr. 29501/22 ( 43).
Din avizul de valorificare nr. VIII/2110/1989 a R - rezultă că temeiul juridic al măsurilor de valorificare a bunurilor abandonate îl reprezintă Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor la orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori, sau fără stăpân ( 44).
Instanța a reținut, din coroborarea declarației martorilor și, că în toamna anului 1988, reclamantului i-au fost confiscate 10 bucăți lingouri turnate artizanal, însă în actele de preluare a bunurilor a fost trecută mențiunea " abandonate".
În raport cu această stare de fapt s-a reținut incidența dispozițiilor art. 26 (1)2lit. d din G nr. 190/2000, modificată și completată prin Legea nr. 591/2004, preluarea fiind abuzivă.
Prin Decizia civilă nr. 699/A/21.09.2007, Tribunalul Timișa admis apelul declarat în cauză de R- sucursala T, în calitate de reprezentant al R B, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului, întrucât instanța, pe baza unor probe testimoniale, a înlăturat consemnările efectuate în înscrisurile de preluare a bunurilor, care atestă caracterul de bun abandonat a bunurilor reclamate în prezenta cauză.
În plus, se reține că aceleași bunuri au fost revendicate și în dosarul nr. 4153/2005 al Judecătoriei Lugoj de către altă persoană de cât reclamantul în cauză, respectiv de către reclamanta.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, căci hotărârea pronunțată este rezultatul aplicării greșite a legii la starea de fapt pertinent reținută de prima instanță, în raport cu problemele administrative și împrejurările în care au fost confiscate abuziv bunurile reclamante în cauză, împrejurări care nu pot fi dovedite decât cu martori, probe neinterzise de G nr. 190/2000, Legea nr. 213/1998.
În cauză, pârâta Raf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât hotărârea atacată este legală, căci declarațiile martorilor nu se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că bunurile au fost preluate ca bunuri abandonate.
În recurs s-a solicitat Inspectoratului General al Poliției Române, relații în legătură cu calitatea martorilor audiați în instanța de fond, astfel că s-a depus adresa nr. 97538/07.01.2008, cât și adresa nr. 165.479/18.01.2008.
Verificând recursul astfel declarat, în raport cu dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 1909 Cod civil, art. 26 (1) din G nr. 190/2000, cu completările și modificările ulterioare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1909 cod civil posesia de bună-credință cu privire la bunurile mișcătoare valorează proprietate.
Din probele administrate în cauză, rezultă că bunurile - obiect al acțiunii prezente - s-au aflat în posesia reclamantului, fiind confiscate de agenții fostei miliții ai județului T, chiar de la domiciliul reclamantului. Din aceleași probe rezultă că organele de poliție au cunoscut că obiectele din aur ridicate sunt proprietatea reclamantului.
Faptul că, în procesele-verbale de confiscare a bunurilor respective au fost inserate împrejurări ireale vizând persoana de la care s-au preluat bunurile, locul găsirii acestora, condițiile în care au fost preluate nu este edificator, întrucât asemenea împrejurări au fost, pe deplin elucidate în prezenta cauză.
Astfel, agenții fostei miliții care au participat la operațiunea de confiscare a bunurilor în discuție, audiați ca martori în prezenta cauză, arată că, din rațiuni de politică penală, impusă de statul comunist, au efectuat proceduri de confiscare a unor bunuri de tipul celor din acțiunea de față, în afara cadrului legal existent la acea vreme, proceduri ce impuneau în principal protejarea unor persoane care făceau parte din sfera informatorilor și colaboratorilor poliției secrete, în absența unor privilegii legale în favoarea unor astfel de persoane, pe de o parte, iar, pe de altă parte asemenea proceduri erau utilizate pentru a cosmetiza starea infracțională reală din societate în segmentul vizat de infracțiunile prevăzute în Decr. 210/1960 și Decr.244/1978.
Raportat la speța de față, agenții audiați ca martori au arătat că bunurile reclamate în cauză s-au ridicat de la reclamantul în cauză, în vara anului 1987, respectiv în iarna anului 1988, acesta fiind cunoscut de organele de poliție sub mai multe nume, respectiv, (zis ).
Aceiași martori declară că reclamantul, împreună cu concubina sa au predat lucrătorilor de miliție 10 bucăți lingouri artizanale de aur. Ei precizează că reclamantul face parte dintr-o familie bogată, că s-a ocupat de tranzacționarea obiectelor din aur, suportând rigorile legii penale atât înainte, cât și după predarea bunurilor din litigiu către lucrătorii fostei miliții.
Aceiași martori atestă că înscrisurile de preluare au consemnat calitatea de bunuri abandonate, în mod fictiv.
Prin acest procedeu, deseori reclamantul s-a sustras de sub exigențele actelor normative care sancționau ca infracțiune operațiunile cu mijloace prețioase, aspect recunoscut de către reclamant, în recurs, context în care același reclamant arată că, deseori, a furnizat relații de interes în materie foștilor agenți ai miliției, fiind un "om de încredere" al acestora.
În asemenea condiții, Curtea a constatat că organele fostei miliții negociau chiar legea, contrar Constituției vremii.
Pe cale de consecință, Curtea constată caracterul abuziv al preluării, căci ipoteza descrisă în actul de preluare relevă că bunurile vizate în înscrisuri au avut caracterul unor bunuri abandonate, în sensul Decr. 111/1951, fără ca autoritățile să declanșeze procedurile vizate de acest act normativ, respectiv fără concursul unei instanțe judecătorești care să pronunțe o hotărâre de constatare abandonului, în prealabil operațiunii de confiscare a respectivelor bunuri.
Apărarea intimaților pârâți, respectiv susținerile relative la forța probantă a înscrisurilor în raport cu proba testimonială administrată de instanță, urmează a fi înlăturată de C, întrucât finalitatea dispozițiilor art. 180 și urm. Cod proc.civilă a fost realizată în prezenta cauză, prin aceea că însăși agenții care au procedat la ridicarea bunurilor au arătat caracterul fictiv al consemnărilor din înscrisuri, inclusiv din procesul verbal de confiscare, ceea ce echivalează, în fapt, cu o retractare a înscrisului însuși, astfel emis.
A pretinde, în prezent, reclamantului să urmeze o procedură pentru desființarea înscrisurilor în discuție, în mod simetric este de natură a ignora caracterul abuziv al preluării, dovedit în cauză, aspect care legitimează administrarea oricăror probe, inclusiv a probei testimoniale, a cărei administrare ar putea fi pusă la îndoială numai în ipoteza în care s-ar tinde la dovedirea unor împrejurări consemnate în înscrisuri regulat încheiate care au forță probantă tocmai pentru că se bucură de autenticitatea atribuită lor de lege, ceea ce nu este cazul în speța de față, în raport cu modul de operare descris de către cei doi martori care au avut calitatea de ofițeri, în perioada 1984-1989, cu atribuții în domeniul combaterii traficului de aur și valută, aspect confirmat cu adresa nr. 165-4789/8.01.2008 emisă de MIRA Inspectoratul General al poliției Române.
Prin urmare, instanța de fond a obținut informații pertinente tocmai de la sursă, respectiv de la agenții care au coordonat operațiunea de ridicare a obiectelor din aur din posesia reclamantului.
În plus, la dosarul cauzei nu a putut fi depus procesul verbal de constatare a abandon ului, 1988, întrucât asemenea înscrisuri au fost distruse, termenul de păstrare de 10 ani fiind depășit, aspect învederat Curții prin adresa nr. 97538/7.01.2008 emis de aceeași unitate.
Nici procesul verbal de confiscare a bunurilor nu a putut fi depus la dosarul cauzei.
Sub toate aceste aspecte, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică căci reclamantul și-a dovedit calitatea procesuală activă, în timp ce pârâții în cauză nu au putut face dovada preluării legitime a bunurilor pretins abandonate, nici din perspectiva Decr. 111/1951, care impunea procedura declarării judecătorești a abandonului neurmată în cauză și nici din perspectiva producerii procesului verbal de confiscare sau ridicare a bunurilor în discuție, ca probe, asemenea înscrisuri fiind distruse după expirarea termenului de păstrare de 10 ani, deși erau cunoscute împrejurările în care s-au săvârșit asemenea preluări abuzive în România, în perioada regimului totalitar.
În asemenea condiții nu se poate imputa reclamantului imposibilitatea producerii unor probe cu înscrisuri, în sens contrar înscrisurilor depuse la dosar - inventarului din care rezultă, exclusiv, faptul predării bunurilor în depozit la BNR ca bunuri abandonate.
Nici împrejurarea că aceleași bunuri au fost revendicate de numita într-un alt proces nu este relevantă în cauză, căci din probele dosarului rezultă că această persoană și-a retras acțiunea formulată aspect consemnat în . Nr. 1946 din 20.06.2006 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 4153/2005 al Judecătoriei Lugoj.
Hotărârea Tribunalului Timiș este nelegală și prin prisma disp. art. 6 din CEDO, întrucât, în apel, s-au ordonat probe care vizează fondul cauzei, efectuându-se, inclusiv, o expertiză tehnică de prețuire a bunurilor reclamate, lăsându-se astfel credința reclamantului că litigiul său va beneficia de o soluționare pe fond, pentru ca, în final, Tribunalul să pronunțe o hotărâre pe cale de excepție - reținând lipsa calității procesuale active a reclamantului, cu ignorarea, inclusiv, a cheltuielilor suportate de reclamant impuse de administrarea unei probațiuni de fond, cât și a duratei procedurii, în apel, de cca un an.
Sub toate aceste aspecte, în baza art. 312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul, cu consecința respingerii apelului pârâtei Banca Națională a României, în condițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, 294 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fon d fiind temeinică și legală, din perspectiva art.1 protocolul nr.1 adițional la Convenție, art. 26(1)2din OUG 190/2000, modificată și completată prin Legea nr.591/2004, art. 1909 Cod civil, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 180, 186 Cod proc.civ, art. 136 Cod proc.civl
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantului împotriva Deciziei civile 699/A/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta R - Sucursala T, în calitate de reprezentant al RBî mpotriva sentinței civile nr.9638/20.10.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3914/2006, ca neîntemeiat.
Menține sus-arătata sentință civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.B/ 01.04.2008
DACT.S/2ex/ 16.04.2008
INST.APEL--- Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
