Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Înregistrat la data de 05.02.2008
DECIZIA CIVILĂ nr.247
Ședința publică din 6 martie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.935/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă personal reclamantul recurent asistat de avocat și personal pârâta intimată asistată de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul apel al pârâtei intimate, avocat, depune la dosar împuternicire avocațială.
Părțile, prin apărător învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul de a respinge apelul formulat împotriva hotărârii primei instanțe, să se constate că s-a făcut interpretarea greșită a dispozițiilor art.689 pr.civ. cu cheltuieli de judecată. A susținut că instanța de apel a fost dusă în eroare cu proba cu interogatoriul recurentului și a arătat că a lua o bluză sau un inel nu înseamnă acceptare tacită a succesiunii. Din declarațiile martorilor rezultă că recurentul a efectuat în imobil lucrări de renovare, s-a ocupat de înmormântare și a achitat impozitul. A susținut și că faptul că intimata nu s-a prezentat la notar nu înseamnă că a acceptat tacit succesiunea, întrucât nu au existat din partea acesteia intenții neîndoielnice de administrare a imobilului.
Avocat, pentru pârâta intimată, solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate în apel, fără cheltuieli de judecată. A precizat că pârâta a luat un lănțișor din aur, că nu au existat decât două obiecte din aur, acel lănțișor și o verighetă. A arătat că în ceea ce privește imobilului, recurentul a avut calitate de coproprietar al acestuia, iar intimata nu putea efectua lucrări de administrare, întrucât nu i s-a permis accesul. A susținut că intimata s-a prezentat la notar în termenul legal, însă nu a dat declarație de acceptare a succesiunii, dar a acceptat-o tacit luând bunuri ce i-au aparținut mamei sale și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.935/14.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.4120/24.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, schimbând în parte sentința apelată, în sensul că în rejudecare a admis în parte atât acțiunea principală a reclamantului, cât și cererea reconvențională a pârâtei.
În consecință, tribunalul a constata că ambele părți litigante sunt moștenitori ai defunctei, în calitate de descendenți de gradul I, cu cote egale de câte parte din masa succesorală, dispunând înscrierea în CF 3095 Tad reptului de proprietate al fiecărei părți în cote de din imobil, cu titlu de moștenire.
Totodată, tribunalul a dispus sistarea stării de indiviziune, atribuind în natură reclamantului întregul imobil înscris în CF 3095 T,-, în valoare de 390.496 lei. Pentru egalizarea loturilor, a obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă de 91.218 lei, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a deciziei și a autorizat reclamantul să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului, în cotă de 1/1, cu titlu de moștenire legală.
În final, instanța de apel a respins în rest atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Prin această decizie, tribunalul a infirmat în cea mai mare măsură sentința judecătoriei, care în primă instanță a admis doar acțiunea principală, respingând cererea reconvențională a pârâtei.
Drept urmare, instanța de fond a constatat deschisă succesiunea după defuncta, decedată la data de 06.07.2005, în T, observând totodată că masa succesorală de compune din cota de din imobil înscris în CF 3095 T,-, nr.top.2302-2303, casă, curte și grădină, în valoare de 390.496 lei.
Judecătoria a apreciat că reclamantul este unicul moștenitor acceptant al succesiunii defunctei, în calitate de fiu, reținând că pârâta - fiica defunctei - este străină de succesiune, prin neacceptare, motiv pentru s-a și respins în totalitate cererea reconvențională a acesteia.
În esență, prima instanță a constatat că defuncta mamă a părților -, a decedat la data de 06.07.2005, astfel că în baza art.651 civ. s-a constatat deschisă succesiunea acesteia, în masa succesorală fiind inclus imobil înscris în CF 3095 T,-, nr.top.2302-2303, casă, curte și grădină, în valoare de 114.696 EURO, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară realizat de exp.ing..
În continuare, judecătoria a reținut că potrivit art.653 alin.1 civ. descendenții au de drept posesiunea moștenirii - sezina - din momentul morții defunctului, astfel că frații din speță nu trebuie să ceară trimiterea în posesiune. Totuși, în baza art.700 civ. dreptul de accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, fără a se face distincție după cum moștenitorii sunt sau nu sezinari.
Prin urmare, a concluzionat prima instanță, descendenții din speță se pot bucura de sezină numai dacă au acceptat succesiunea, în termenul prev.de art.700 civ. însă pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că ar fi acceptat tacit ori expres succesiunea mamei sale, în termenul de 6 luni. Spre deosebire de pârâtă, reclamantul a făcut astfel de dovezi întrucât a locuit permanent în casa defunctei și a efectuat o serie de investiții la casă, acceptând astfel succesiunea în mod tacit, fiind de altfel și unicul moștenitor al tatălui său - defunctul, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.899/14.04.1992, asociat cu declarațiile martorilor și, care au arătat că reclamantul a locuit cu părinții săi din anul 1972.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, calea de atac fiind ulterior recalificată în apel, observându-se că petitele acțiunii principale și ale cererii reconvenționale vizează și partajul judiciar al masei succesorale.
Apelant susținut că judecătoria a apreciat greșit probele dosarului și că în mod eronat a reținut că pârâta ar fi renunțat la moștenirea mamei sale.
De asemenea, a criticat și argumentul potrivit cu care reclamantul a făcut dovada acceptării tacite prin simplul fapt al locuirii sale în imobil, în condițiile în care aceeași instanță a ignorat probele din care rezultă că ambele părți s-au prezentat simultan la notar pentru dezbaterea succesiunii, însă din cauza neînțelegerilor ivite, nu s-a ajuns la un rezultat concret și echitabil.
Apelanta a mai susținut că investițiile efectuate de reclamant la imobil nu au fost o dovadă a acceptării tacite a succesiunii defunctei, în condițiile în care reclamantul era oricum proprietar asupra cotei sale proprii de parte și investițiile au fost realizate în acest context.
În plus, pârâta a susținut că la dosarul de fond există probe din care rezultă că și ea a făcut acte de acceptare tacită, prin preluarea unor bunuri ale moștenirii, respectiv bunuri ale defunctei, în măsura în care reclamantul i-a permis accesul în imobil, iar această preluare de bunuri mobile ale defunctei s-a făcut tocmai în calitatea de erede a pârâtei.
Tribunalul, după ce a reanalizat materialul probator administrat în fața primei instanțe, raportat la motivele prezentate, a constatat că apelul pârâtei este întemeiat.
Astfel, s-a constatat din răspunsurile intimatului-reclamant, la interogatoriu, că acesta a recunoscut că apelanta solicitat de la reclamant partea sa de moștenire după defuncta mamă, însă reclamantul a refuzat să ajungă la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, concluzia tribunalului fiind că nu există un refuz al acceptării succesiunii din partea pârâtei, ci dimpotrivă, aceasta a acceptat tacit succesiunea mamei sale, în termenul prev. de art.700 civ. Din răspunsul reclamantului la întrebarea a 6-a a interogatoriului rezultă că pârâta a formulat cererea de împărțire a succesiunii în termen, față de data decesului - 06.07.2005 și data prezentării la notar - decembrie 2005.
Tribunalul a mai reținut că răspunsurile reclamantului la interogator se coroborează cu declarația martorului, care a auzit despre neînțelegerile dintre părți, ivite în fața notarului și a cunoscut faptul că reclamantul i-a interzis pârâtei accesul la imobil, astfel că pârâta - apelantă a fost exclusă în mod nejustificat de la moștenirea mamei sale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul, recursul fiind motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 pr.civ.
Recurentul a reproșat instanței de apel că a interpretat greșit disp.art.689 civ. privind acceptarea tacită a moștenirii, în condițiile în care natura bunurilor mobile succesorale preluate de pârâta-intimată și valoarea acestora este nesemnificativă, iar aceste bunuri sunt din categoria celora care se împart în mod uzual între succesibil, fiind vorba de bijuterii și haine ale defunctei.
În opinia recurentului, pentru a valora acceptare tacită, actul săvârșit de succesibil trebuie să implice cu puterea necesității intenția neechivocă de acceptare a succesiunii, astfel încât să nu poată primi și o altă interpretare.
În acest context, simplele discuții în legătură cu succesiunea defunctei, chiar în fața notarului nu semnifică acte de acceptare tacită neechivocă a succesiunii și nici refuzul întocmirii de către intimata - pârâtă a actului autentic privind renunțarea la moștenire nu reprezintă, prin el însuși, un act de acceptare tacită, atâta timp cât o astfel de atitudine nu este însoțită de alte acte materiale sau juridice care să confirme acceptarea.
Recurentul a mai susținut că potrivit art.689 civ. dintr-o altă perspectivă, acceptarea expresă trebuie să îmbrace forma scrisă, autentică sau chiar sub semnătură privată și să exprime din nou fără echivoc, însușirea de către succesibil a calității sale de moștenitor, simpla afirmare verbală a intenției de a culege o parte a succesiunii neavând valoarea unei acceptări exprese și cu atât mai puțin, valoarea unei acceptări tacite.
În plus, recurentul a mai susținut că după decesul tatălui părților, în anul 1992, pârâta a renunțat expres la succesiunea acestuia, care a fost culeasă integral de către reclamant, aspect care se coroborează cu faptul că pe timpul vieții părinților, pârâta-intimată a primit sume de bani de la aceștia, realizându-se astfel o veritabilă împărțeală de ascendent, iar aceste argumente converg spre concluzia că pârâta nu a acceptat succesiunea mamei.
Pârâta-intimată nu a răspuns cu întâmpinare acestor motive, însă la termenul de judecată de azi - 06.03.2008 - a prezenta concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, susținând că tribunalul a interpretat și aplicat corect disp.art.689 și 700.civ. atunci când a constatat că pârâta a acceptat tacit succesiunea mamei sale, în termenul prevăzut de lege.
Curtea, analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind prezente motive de modificare a deciziei recurate, dintre cele menționate la art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, curtea va constata că întreaga controversă juridică din această speță se cantonează asupra modalităților/modului în care se realizează acceptarea tacită a unei succesiuni.
In acest context, art.689 civ. prevede că acceptarea poate fi sau expresă sau tacită.
Acceptarea este expresă atunci când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat.
Acceptarea este tacită atunci când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
În același timp, art. 690.civ. arată că actele pur conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, nu sunt acte de primirea moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
Pe de altă parte însă, pentru ușurința interpretării acestor situații, art. 693.civ. mai statuează că în ipoteza în care erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru renunțarea la succesiune, atunci succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar.
Or, în contextul prezentei spețe pârâta a realizat o înlănțuire de acte materiale, pe care le putea face numai în calitatea sa de erede, constând în preluarea unor bunuri mobile succesorale (bijuterii și obiecte de îmbrăcăminte personale, ce au aparținut defunctei), pe care nu le putea culege decât în această calitate, fără a avea importanță valoarea acestor bunuri, atât pentru faptul că doar astfel de bunuri au fost lăsate de defunctă și totodată, pentru că a avut accesul restricționat în imobilul din litigiu, deținut anterior în proprietate de recurent, pentru cota de .
Totodată, pârâta - intimată s-a prezentat la notar simultan cu reclamantul-recurent, nu doar pentru simple discuții, ci efectiv pentru dezbaterea succesiunii defunctei lor mame și nu pentru ca pârâta-intimată să renunțe la succesiune, atitudinea sa manifestă fiind fără echivoc în sensul acceptării, culegerii și împărțirii succesiunii, iar în această ipoteză, art.693 civ. indică că, în lipsa unei înțelegeri între succesibili, cum s-a întâmplat în speță, moștenirea se consideră acceptată sub beneficiu de inventar, în cazul ambilor succesibili.
Pe de altă parte, curtea va constata că o bună parte din actele materiale săvârșite de reclamant cu privire la imobilul aflat în masa succesorală și descrise în motivele de recurs reprezintă parțial acte pur conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, în timp ce o altă parte a investițiilor realizate s-au efectuat în considerarea calității de proprietar a acestuia, asupra unei cote de parte și aceasta nu influențează și nu aduc echivocul în privința actelor și faptelor materiale săvârșite de pârâta - intimată, cu scopul de a culege succesiunea mamei sale.
În sfârșit, contrar susținerilor recurentului, curtea va constata că nu există niciun fundament juridic care să permită identificarea unei presupuse împărțeli de ascendent, care să se fi realizat de către părinții părților, sub auspiciile disp.art.794 și urm.civ. în condițiile în care reclamantul nu a prezentat niciun act juridic în acest sens, pe toată durata desfășurării acestui litigiu.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.935/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimate a renunțat să solicite cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.935/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.CP/11.03.2008
Tehnored.MM/2 ex/12.03.2008
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Cristian Pup, Florin Șuiu
