Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA 477
Ședința publică din data de 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier --
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în comuna sat, județul B, împotriva deciziei civile nr. 35 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu în contradictoriu cu reclamanta și pârâții, -, C, - domiciliați în comuna, jud.B, - domiciliată în O,-, - 24,.1, jud.B, - domiciliat în comuna, jud.B și - domiciliat în B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât, personal, lipsind intimata reclamantă și intimații pârâți, C, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care se învederează că recursul declarat este netimbrat.
Recurentul pârât având cuvântul arată nu a știut că recursul trebuie timbrat.
Curtea din oficiu invocă netimbrarea recursului formulat de recurentul pârât, recursul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe încă de la data de 20 martie 2009 și fiind la al doilea termen de judecată, pentru ambele termene acesta fiind citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru și timbru judiciar, aducându-i-se la cunoștință atât cuantumul, cât și sancțiunea în caz de neplată.
Recurentul având cuvântul arătă că nu a cunoscut împrejurarea că recursul trebuie timbrat.
CURTEA:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la Judecătoria Râmnicu Sărat reclamanta domiciliata în com., jud. B în contradictoriu cu pârâții domiciliata com., jud. B, domiciliat in com., jud. B, domiciliat în com., jud. B, domiciliat în com., jud. B, domiciliata în com., jud. B, domiciliata în com., jud. B, C domiciliata în com., jud. B, domiciliata în com., jud. B, domiciliata în com., jud. B, domiciliat în com., jud. B, l domiciliat în com., jud. Bas olicitat ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafața de 1200. teren intravilan in cote de 1/2 reclamanta si pentru pârâți, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea de fapt a acțiunii se arata ca reclamanta si defuncta au fost verișore de gradul I, tatăl sau si tatăl defunctei fiind frati.
Prin dispoziția nr. 3 din 11.01.2002 a Primăriei com. s-a dispus restituirea in natura a terenului in suprafața de 950. aflat in intravilanul com, cu vecibnatatile: la nord, la sud si moștenitorii defunctului, la est moștenitorii defunctului, la vest.
Prin sentința civila nr. 199/ 09.04.2003 a Tribunalului Buzăus -a admis plângerea împotriva dispoziției nr. 3/2002 si s-a dispus obligarea paratei Primaria la restituirea si a suprafeței de 250. intravilan, astfel încât, suprafața totala restituita este de 1200.
Prin sentința civilă nr. 1510/29.10.2008 pronunțata de Judecătoria Râmnicu Ss -a admis acțiunea si s-a dispus ieșirea din indiviziune prin omologarea raportului de expertiza expert în varianta a I-a.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel paratul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea cererii de apel se arata în esența ca în mod greșit instanța de fond a reținut ca reclamanta are un drept de moștenire asupra terenului în suprafața de 1200 mp, care a aparținut bunicului sau si ca aceasta suprafața ii revine in totalitate.
Se solicita apelantul anularea titlurilor de proprietate in care figurează numita deoarece aceasta a fost favorizata.
Prin decizia civilă nr. 35 din 4 februarie 2009 Tribunalul Buzău - Secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, obligând pe acesta și la plata cheltuielilor de judecată către intimata în cuantum de 500 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod justificat instanța de fond a reținut ca terenul de 1200 mp se afla in indiviziune intre reclamanta si mama apelantului, situație ce reiese din Dispoziția nr. 3 din n11.091.2002 a Primăriei comunei, jud.
Așa fiind critica conform căreia tot terenul îi revine apelantului este neîntemeiata.
Apelantul nu poate solicita in apel anularea titlului de proprietate in care figurează si reclamanta, întrucât nu a formulat cerere reconven țională, iar potrivit art. 294 proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea parților, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
La termenul de judecată din data de 27.05.2009 Curtea a invocat din oficiu netimbrarea cererii de recurs.
Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat.
Alineatul 2 al aceluiași text de lege dispune că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau a cererii instanța va dispune petentului să achite suma datorată până la termenul fixat.
În lumina dispozițiilor art. 20 al. 3 din același act normativ neîndeplinierea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În același sens sunt și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, precum și cele ale art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar.
Ori, în speța dedusă judecății, recurentul - pârât nu a achitat taxa judiciară de timbru cu 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, punându-i-se în vedere atât cuantumul cât și sancțiunea în caz de neplată,așa cum rezultă din dovezile de citare aflate la filele 7 și 30 dosar.
Într-o atare situație Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentului în sensul că nu a cunoscut despre împrejurarea că recursul trebuie timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de pârâtul domiciliat în comuna sat, județul B, împotriva deciziei civile nr. 35 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu în contradictoriu cu reclamanta și pârâții, -, C, - domiciliați în comuna, jud.B, - domiciliată în O,-, - 24,.1, jud.B, - domiciliat în comuna, jud.B și - domiciliat în B,-, jud.B, ca netimbrat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C,
GREFIER,
Red. /CN
2 ex./2.06.2009
nr- Judecătoria Râmnicu Sărat
nr- Tribunalul Buzău Secția civilă
;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană, Elena