Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 521
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în com., sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr.58 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în B, Cartier 5, str.-. -.15,.B,.58, jud.B, domiciliat în B, Cartier Broșteni, -.54,.3,.7, cu pârâții domiciliat în com.Smeeni, sat, jud.B, domiciliată în com.Gherăseni, sat, jud.B, domiciliată în B, Cartier 5, str.-. -.15,.B,.58, jud.B, Primăria Mun.B - prin primar.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei potrivit chitanței nr. -/05.06.2009 și timbru judiciar de 1,50 lei, anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-pârât, intimații-pârâți, prin procurator G în baza procurii autentificate sub nr. 1292/01.09.2008 (fila 86 dosar fond), lipsind intimații-reclamanți, intimata Primăria Mun.B - prin primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimaților ,.
Recurentul-pârât solicită acordarea unui termen pentru lipsă apărare și pentru a mai putea depune înscrisuri.
Curtea respinge cererea de amânare ca nefondată, față de data depunerii recursului și primirii citației, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-pârât, pentru motivele depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată.
Având pe rând cuvântul, intimații-pârâți, și prin procurator G, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea:
-2-
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr- reclamanții reclamantii, și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămase de pe urma defuncților și.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că de pe urma defunbcților au rămas ca moștenitori părțile din proces în calitate de fii și respectiv nepoți iar averea succesorală se compune din terenurile reconstituite în baza Legii 18/1991 înscrise în cele două titluri de proprietate depuse la dosarul cauzei.
În dovedirea acțiunii la dosar s-au depus acte iar la termenul de judecată din 18.06.2008 reclamanții au arătat că renunță la capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctei.
În termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că nu este de acord cu împărțirea terenurilor în 5 părți ci în 3 părți deoarece de pe urma defunctului au rămas doar 3 moștenitori care au acceptat succesiunea.
După analizarea probatoriului administrat, Judecătoria Pogoanelea pronunțat la data de 01.08.2008 încheiere interlocutorie de partaj prin care a admis în parte acțiunea, constatând deschisă succesiunea defunctului, moștenitorii acestuia și cotele ce le revin din averea succesorală a acestuia, dispunând efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea bunurilor și propuneri de lotizare.
Prin sentința civilă nr.873/02.10.2008, Judecătoria Pogoanelea dmis în fond acțiunea și a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma defunctului, respectiv a terenurilor înscrise în titlurile de proprietate emise de Comisia Județeană B pentru Stabilirea dreptului de proprietate, conform încheierii interlocutorii de partaj și a varianteai a-II-a din raportul de expertiză întocmit de expert.
La pronunțarea soluției instanța fondului a avut în vedere disp. art.728 cod civil și art.6739Cod pr.civilă.
Apelul declarat de pârâtul împotriva încheirii de partaj și a sentinței a fost respins ca nefondat de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.58/23.02.2009, instanța de control reținând că în mod corect a fost stabilită componența masei succesorale rămasă de pe urma defunctului și totodată a înlăturat susținerea apelantului-pârât referitoare la cei trei presupuși renunțători, făcându-se aplicarea disp. art.13 alin.2 din Legea 18/1991 în sensul că renunțătorii sunt repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul acestei legi.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, fără să invoce vreunul din motivele de casare sau modificare limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, că instanțele au încălcat dispozițiile legale în materie de succesiune, acordând bunuri din masa succesorală unor persoane care nu mai aveau calitatea de erede deoarece autorii lor renunțaseră expres la succesiune.
Se solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
.//.
-3-
Critica, neîncadrată de recurent în drept, va fi analizată de instanță în condițiile art.306 alin.(3) Cod pr.civilă din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 din același cod, față de împrejurarea că s-a invocat nesocotirea unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei.
Recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art.312(1) Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:
În speță, prin acțiunea cu care a fost investită prima instanță, s-a solicitat ieșirea din indiviziune a părților cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma defuncților și, cererea fiind ulterior restrânsă doar cu referire la prima succesiune, activul succesiunii ce urmează a fi împărțit fiind constituit din terenurile înscrise în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar.
În apărare, pârâtul -recurentul din prezenta cauză a susținut, fără însă a formula întâmpinare în termenul prevăzut de lege și fără a face dovada susținerilor sale în sensul disp. art. 1169 Cod civil, că la emiterea titlului de proprietate invocat prin cererea de chemare în judecată, nu s-a ținut seama de certificatul de moștenitor nr.1568/23.12.1982 în care sunt menționați ca fiind străini de moștenire fii defunctului, respectiv, și, prin renunțare sau în condițiile art.700 Cod civil.
Instanța de fond, a cărei soluție este validată în apel, reține corect sub acest aspect, făcând trimitere la dispozițiile art. 13(2) din Legea 18/1991 că moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși în drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Atâta vreme cât în titlurile de proprietate nr- și nr- eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și nemodificate sunt menționați toți moștenitorii defuncților, inclusiv cei străini de succesiune înscriși în certificatele de moștenitor invocate de recurentul-pârât, instanțele au stabilit legal că toți moștenitorii sunt îndreptățiți la averea autorilor lor.
De altfel, nu se poate reține că este vorba despre o renunțare expresă la succesiune a respectivilor moștenitori atâta vreme cât declarațiile de renunțare a celor trei descendenți la succesiunea defunctului nu poartă număr de înregistrare, ceea ce poate presupune că ele nici nu au existat.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea reține că nu sunt afectate legalitatea și temeinicia deciziei atacate, motiv pentru care va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în com., sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr.58 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în B, Cartier 5, str.-.
-4-
-.15,.B,.58, jud.B, domiciliat în B, Cartier Broșteni, -.54,.3,.7, cu pârâții domiciliat în com.Smeeni, sat, jud.B, domiciliată în com.Gherăseni, sat, jud.B, domiciliată în B, Cartier 5, str.-. -.15,.B,.58, jud.B, Primăria Mun.B - prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae
C - - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
2 ex./16.06.2009
f- Judecătoria Pogoanele
Putere
a- Tribunalul Buzău
,
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae