Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 649/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 649/2009-
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți cu domiciliul în S M,-, județul S M, cu domiciliul în S M,-, județul S M, cu domiciliul în S M,-/A, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în S M, str. -, nr. 6. județul S M, împotriva deciziei civile nr. 305/Ap din data de 24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care s- schimbat în parte sentința civilă nr. 4172 din data de 30.06.2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 02.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09.04.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4172/30.06.2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea înaintată de reclamantele, și împotriva pârâtului, s-a respins cererea reconvențională formulată de către acesta din urmă împotriva reclamantelor pârâte de mai sus și s-a constatat că masa succesorală rămasă după def. (dec.13.01.2003) se compune din imobil casă și teren în suprafață de 800. situat în mun.S M, str.- nr.55, jud.S M, evaluat conform exp.ing. la o valoare de 306.760,60 lei, și teren în suprafață totală de 4 ha și 8000. situat în com. sat, jud.S
În privința acestei mase succesorale instanța de fond a constatat vocația succesorală egală a părților în cote de părți fiecare în calitate de copii, a menținut starea de indiviziune succesorală în privința terenului de 4 ha și 8000. a atribuit întregul imobil casă și teren din mun.S M pe seama reclamantei obligând-o la plata unei sulte corespunzătoare pe seama celorlalți comoștenitori, stabilind ca termen de plată data de 01.10.2008 conform art.673 indice 10 pct.4 Cod de procedură civilă.
Totodată prima instanță a constatat că reclamanta a realizat investiții la imobilul casă și teren din mun.S M în sumă totală de 3.535,59 lei, că pârâtul-reclamant a fost escontentat cu suma de 20.000 lei în anul 1977 și a respins restul capetelor de cerere formulate în cauză, disjungând completarea la cererea reconvențională formulată de către pârâtul reclamant de mai sus și având ca obiect partajul bunurilor mobile succesorale, dispunând compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că părțile în proces sunt copiii def. sen. (dec.01.03.2003 în mun.S M), că imobilul casă și teren situat în mun.S M, str.- nr.5, constituie proprietatea tabulară a defunctei, conform extrasului CF nr.7391 S M, că în privința terenului în suprafață de 4 ha și 8000. nu s-au depus înscrisuri doveditoare de către părțile în părți dar că existența și întinderea acestuia nu au fost contestate de către niciunul dintre comoștenitori.
În privința valorii bunurilor succesorale, prima instanță a dispus efectuarea unui număr de 3 expertize judiciare, reținând în final valoarea consemnată în cuprinsul raportului de expertiză cel mai recent, care de altfel a stabilit o valoarea intermediară celorlalte două lucrări de specialitate efectuate în cauză. Totodată, având în vedere opțiunea exprimată de către 3 dintre cei 4 comoștenitori (reclamantele), coroborat cu împrejurarea că în prezent în respectivul imboil locuiește reclamanta jun. care de altfel a efectuat o serie de investiții la acesta, a dispus atribuirea casei și a terenului de 800. pe seama reclamantei de mai sus, stabilind obligația de plată a unei sulte în condițiile art.673 indice 10 Cod de procedură civilă, în cuantumul și la termenul cuprinse în dispozitivul sentinței.
În ce privește cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, prima instanță a reținut că terenul în suprafață de 3 ha și 4800. situat în com. sat, jud.S M constituie proprietatea exclusivă a reclamantei și că nu face parte din masa succesorală în cauză, că investițiile la imobilul casă și teren din mun.S M pretinse de către pârâtul-reclamant că ar fi fost efectuate de către acesta nu au fost dovedite în cauză și că din declarațiile testimoniale a rezultat chiar că în anul 1977 pârâtul-reclamant a fost escontentat cu suma de 20.000 lei Rol.
Prin prisma celor de mai sus instanța de fond a pronunțat soluția expusă anterior și a făcut aplicarea disp.art.276 Cod de procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță părților în proces, disjungând totodată completarea la cererea reconvențională depusă de către pârâtul-reclamant cu încălcarea disp.art.132 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal pârâtul-reclamant solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, al includerii în masa succesorală a terenului în suprafață de 3 ha și 4800. situat în com. sat, jud.S M, al atribuirii în proprietate exclusivă pe seama apelantului a casei și terenului de 800. din mun.S M, precum și în sensul constatării unor investiții proprii la imobilul succesoral și al respingerii capătului de cerere din acțiunea intimatelor-reclamante privind constatarea escontentării din anul 1977, cu cheltuieli de judecată în apel.
Totodată, apelantul invocă în privința acestui ultim capăt de cerere, pe cale de excepție, prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune (fila nr.14 din dosarul de apel).
Prin decizia civilă nr. 305/Ap din data de 24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr- s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât -,.în mun.S M,-/21, jud.S M, împotriva sentinței civile nr.4172/30.06.2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante,.în mun.S M, str.- nr.55, jud.S M, (născ.),.în mun.S M, str.- nr.31, jud.S M, și (născ.),.în mun.S M, str.- nr.5. jud.S M, și în consecință:
S-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al intimatelor-reclamante privind reducțiunea liberalităților excesive dispuse față de apelantul-pârât, respinge capătul de cerere al reclamantelor privind constatarea faptului că pârâtul a fost escontentat cu suma de 20.000 lei în anul 1977 și stabilește în favoarea apelantului-pârât o sultă în cuantum de 75.806 lei RON pentru imobilul succesoral casă și teren situat în mun.S M, str.- nr.55, jud.S M, înscris în CF nr.7391 S
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimatele să plătească apelantului suma de 1209,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În privința sumei de bani de 20.000 lei plătită apelantului-pârât-reclamant în anul 1977 în schimbul drepturilor sale succesorale în cauză, invocată de către intimatele-reclamante-pârâte ca reprezentând o escontentare a acestuia, tribunalul a reținut că potrivit art.847-848 cod civil acțiunea coerezilor de reducțiune a liberalităților excesive are un caracter personal și este recunoscută în mod limitativ doar comoștenitorilor ori altor titulari de drepturi succesorale.
În consecință dreptul material la acțiune în această situație este prescriptibil extinctiv, conform regulilor generale cuprinse în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, în termenul general de prescripție de 3 ani de zile.
În privința acestui teren, tribunalul a reținut că potrivit art.650 Cod civil, acesta a început să curgă de la data deschiderii succesiunii, moștenirea după def. sen. fiind deschisă de la data decesului acesteia, aceea de 13.01.2003 (fila nr.11 din dosarul primei instanțe).
Raportat la acest moment procesual, înregistrarea cererii introductive în instanță din partea reclamantelor la data de 26.10.2006 la Judecătoria Satu Mare (fila nr.2 idem) prin care s-a solicitat constatarea liberalității excesive de mai sus și reducțiunea acesteia s-a realizat cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani anterior menționat.
Prin prisma acestor considerente tribunalul a constatat că, în privința excepției invocate de către pârâtul-reclamant prin motivele sale de apel, criticile formulate se prezintă a fi fondate sub acest aspect.
Referitor la componența masei succesorale criticată de același apelant, tribunalul a reținut că reclamantele au indicat două imobile succesorale (casă și teren situate în mun.S M, str.- nr.55 jud.S M, respectiv teren în suprafață de 4 ha și 8000. situat în com. sat, jud.S M).
La rândul său pârâtul-reclamant a solicitat prin cererea reconvențională (filele nr.19-20 din dosarul primei instanțe) includerea în masa succesorală a terenului în suprafață de 3 ha și 4800. situat în com. sat, jud.S M, pe seama căruia s-a eliberat TP nr.86807/11.10.1995 (fila nr.26 idem).
În privința acestui din urmă imobil tribunalul a constatat că, raportat la declarația olografă a numitei (fila nr.51) și sentința civilă nr.4667/17.07.1992 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.3480/1992 (fila nr.52 din dosarul primei instanțe) rămasă irevocabilă, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate în privința terenului în suprafață de 3,48 ha situat în com. sat, s-a dispus în mod exclusiv pe seama reclamantei în temeiul dreptului său propriu la restabilirea dreptului de proprietate, după cum s-a stabilit în mod irevocabil și din hotărârea de mai sus.
În ce privește solicitarea apelantului-pârât-reclamant de a i se atribui în proprietate exclusivă imobilul casă și teren situate în mun.S M, la valoarea cea mai M stabilită prin lucrările de specialitate efectuate în fața primei instanțe, tribunalul a apreciat că prima instanță a realizat o justă aplicare a disp.art.673 indice 10 Cod de procedură civilă prin atribuirea acestui imobil pe seama aceluia dintre comoștenitori care locuiește în prezent în imobilul succesoral, a efectuat anumite investiții la aceasta, are o cotă succesorală egală cu a celorlalți moștenitori și a întrunit acordul a doi dintre ceilalți trei moștenitori de a i se atribui respectivul imobil, această soluție relevând și aplicarea corectă a disp.art.673 indice 9 Cod de procedură civilă.
Solicitarea apelantului de a se avea în vederea valoarea cea mai M stabilită în cadrul expertizelor judiciare de evaluare a imobilelor se prezintă a fi lipsită de relevanță în absența oricărei dovezi de solvabilitate și de disponibilitate în vederea achitării sultelor corespunzătoare, tribunalul constatând totodată legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe în privința valorii respectivului imobil reținute de aceasta, prin prisma faptului că, ulterior depunerii celor trei expertize judiciare (filele nr.110-121, 134-152 și 160-162 din dosarul primei instanțe), având în vedere valorile diferite la care s-au oprit cei trei experți, instanța de fond a uzat de procedura reglementată prin art.210-211 Cod de procedură civilă citându-i pe cei trei experți pentru termenul de judecată din data de 03.06.2008 (fila nr.181) în vederea acordării de lămuriri și reținând în final valoarea de mai sus pe baza explicațiilor care au fost furnizate de către aceștia.
În ce privește investițiile proprii la imobilul situat în mun.S M afirmate de către apelant, tribunalul a apreciat că în mod legal prima instanță a reținut că din declarațiile martorilor și G coroborat cu celelalte probe din dosar (interogatoriile părților - filele nr.40-50, declarațiile martorilor - filele nr.56-59, 86, 88-89), inclusiv expertizele tehnice în cauză (prin care s-a concluzionat anexa bucătărie de vară nu putea avea destinație de atelier edificat de către pârâtul-reclamant, câtă vreme racordarea la curent electric - alternativ, fiind inexistentă o rețea de curent electric trifazic - se realiza tot de la construcția casă de locuit), rezultă că tatăl pârâtului-reclamant a fost cel care a realizat aceste investiții și că din dovezile administrate nu a rezultat o contribuție a pârâtului-reclamant în acest sens.
Prin prisma considerentelor ce preced tribunalul a admis apelul declarat în cauză și în consecință a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al intimatelor reclamante privind reducțiunea liberalitățile excesive dispuse față de apelantul pârât reclamant în anul 1977, respins capătul de cerere al reclamantelor privind constatarea faptului că pârâtul a fost escontentat cu suma de 20.000 lei în anul 1977 și stabilit în favoarea acestuia o sultă de 75.806 lei Ron pentru imobilul succesoral casă și teren situate în mun.S M, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Totodată, întemeiat pe disp.art.274 raportat la art.298 Cod de procedură civilă și pe înscrisurile doveditoare de la dosar (filele nr.2, 3, 15) a obligat intimatele reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel pârâtului-reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, și, solicitând admiterea lui și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a excepției de prescripție a dreptului la acțiunea în constatarea escontentării intimatului cu suma de 20.000 lei în 1977.
În motivarea recursului se arată că decizia instanței de apel este nelegală întrucât, nu se arată motivarea în fapt și în drept a admiterii excepției de prescripție a dreptului la acțiune privind reducțiunea liberalității. Instanța avea obligația să arate când a început și când s-a împlinit prescripția; ori neindicând acest lucru soluția instanței de apel nesocotește dispozițiile art. 738 și următoarele Cod civil care reglementează raportul donațiilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. În mod corect instanța a apreciat că așa zisul capăt de acțiune privind "escontentarea" este o acțiune personală, prescriptibilă în 3 ani, momentul în care începe să curgă prescripția fiind cel al deschiderii succesiunii, după cum explicit a arătat instanța de apel. Cum acțiunea a fost introdusă la 26 octombrie 2006 evident că era prescrisă cu privire la acest capăt de cerere, momentul deschiderii succesiunii fiind 13 ianuarie 2003.
În altă ordine de idei, se arată în întâmpinare, că oricum cei 20.000 lei ce se susține de către recurenți că i-ar fi primit intimatul pentru a-și cumpăra un apartament în 1977 sunt susțineri.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, instanța constată că recursul este fondat și-l va admite în baza prev. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Capătul de cerere privind așa zisa "escontentare" nu este o, escontentare, ci un raport al donațiilor, care este o acțiune personală patrimonială supusă prescripției conform art. 3 din Decretul 167/1958. Așa după cum a reținut și instanța de apel momentul în care începe să curgă prescripția dreptului de a cere raportul donației este cel al deschiderii succesiunii, în cazul din speță 13 ianuarie 2003, fapt ce reiese și din prevederile art. 757 Cod civil. Raportat la acest moment termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 13 ianuarie 2006, ori acțiunea reclamanților a fost introdusă la instanță la data de 26 octombrie 2006, deci peste termenul general de prescripție.
Așa fiind, criticile aduse de recurenți privitor la excepția de prescripție sunt nefondate și ca atare recursul va fi respins iar decizia recurată va fi menținută în întregime fiind temeinică și legală.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți cu domiciliul în S M,-, județul S M, cu domiciliul în S M,-, județul S M, cu domiciliul în S M,-/A, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în S M, str. -, nr. 6. județul S M, împotriva deciziei civile nr. 305/Ap din data de 24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 15.04.2009
- judecător fond -
- judecători apel -,
- dact. gref. - 15.04.2009 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia