Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(642/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.738
Ședința publică de la 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți și, împotriva deciziei civile nr.1560 A din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât.
are ca obiect - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții pârâți, personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. 44-- din 11.03.2009, eliberată de Baroul București, reprezentat de același avocat, intimata reclamantă, personal și intimatul pârât, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că intimata reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 24.04.2009, întâmpinare.
Apărătorul recurenților pârâți depune la dosar 2 chitanțe CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, fiecare și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
La interpelarea instanței, intimatul pârât arată că a luat cunoștință de motivele de recurs, deși în citativ se menționează că nu i-au fost comunicate.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților pârâți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și în opinia sa judecarea apelului s-a făcut cu încălcarea legii taxelor de timbru, respectiv Legea nr.146/1997. Menționează că la fila 10 din dosarul instanței de apel se regăsește chitanța cu numărul - la care instanța de apel a reținut că este cuantumul taxei de timbru bine achitat, iar părțile nu au învederat acest aspect prin cererea de repunere pe rol a cauzei și faptul că taxa de timbru a fost achitată în alt cont decât contul unde era arondat tribunalul.
Precizează că, pe chitanță se arată că taxa este achitată la trezoreria sectorului 5 în contul Judecătoriei sector 3 B, astfel încât judecarea apelului s-a făcut cu neachitarea legală a taxei judiciare de timbru.
Mai arată că apelul s-a judecat în lipsa apelantului reclamant deoarece la momentul reținerii în pronunțare a dosarului, la fila 28 din dosarul de apel s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru neachitarea corespunzătoare a taxei de timbru iar instanța a rămas în pronunțare, părțile neavând cunoștință de motivele pentru care pricina a fost reținută în pronunțare și mai mult prin serviciul registratură a fost primită cererea de repunere pe rol a cauzei, iar instanța nu s-a pronunțat pe această cerere, încât, față de aceste considerente recursul este fondat.
Referitor la întâmpinarea depusă la dosar de către reclamantă, arată că se află un punct contradictoriu față de cererea acesteia depusă la fila 31 din dosarul de apel și consideră că punctul 2 reliefat de intimată este nefondat, iar punctul său de vedere este contradictoriu în raport de actele depuse la dosar.
În plus, arată că la fila 8 din dosarul de apel se regăsește dovada de îndeplinire a citației pentru și nu pentru.
Intimata - reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Intimatul - pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică și a se avea în vedere că apartamentul nu are o valoare foarte mare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3163/2.06.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosarul nr- s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, împotriva pârâților, și, s-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei, decedată la data de 16.08.2006, cu ultim domiciliu în B,- sector 4; s-a constatat că masa partajabilă rămasă de pe urma defunctei se compune din apartamentul nr.582 situat în B,- bI.S 1,.9, sector 4, în valoare de 197.850 lei, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1603/24.09.2001 Ia BNP, și suma de 1240,73 lei aflată în contul curent nr. - 8225 deschis la Bank; s-a constatat că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori, în calitate de soț supraviețuitor, cu o cota de din masa partajabilă și, în calitate de ascendent privilegiat, cu o cota de . S-a constatat ca pârâții și sunt străini de moștenirea defunctei prin neacceptare. S-a dispus iesirea din indiviziune asupra masei partajabile prin atribuirea imobilului către pârâtul, iar a sumei din contul deschis la Bank către reclamantă. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 97684,27 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 16.08.2006 a survenit decesul numitei, cu ultimul domiciliu cunoscut în B,- sector 4, împrejurare atestată de certificatul de deces seria - nr. - eliberat de Primăria Sectorului 4 B, a cărui copie se află la fila 26 din dosar.
S-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1603/24.09.2001 la BNP defuncta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 582 situat în B,-, - 1.3,.9 sector 4, compus dintr-o cameră de locuit și dependințe: vestibul, bucătărie, baie, logie, cu o suprafața utilă totală de 30,54 mp. precum și cota indiviza de 0,2 % din suprafața de folosință comună a imobilului, împreuna cu dreptul de folosință asupra terenului aferent locuinței în suprafață de 4,2 mp, valoarea de circulație a acestuia fiind stabilită la suma de 197.850 lei conform raportului de expertiza întocmit în cauza de expertul tehnic.
Totodată, adresele comunicate de diferitele bănci indicate de părți, precum BCR, BRD, Bank și Banca din confirmă existența unui singur cont cu lichidități pe numele defunctei, respectiv contul curent nr. 0000 0600 0786 8225, deschis la 11.05.2006 la Bank, al cărui sold la data de 11.03.2008 era de 2481,46 lei.
Cât privește bunurile mobile indicate de reclamantă în cerere, instanța a reținut că, deși la dosar nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate decât pentru o parte dintre acestea precum: calculator, ușă metalică, canapea și bibliotecă respectiv factura fiscală nr. -/2005 în care figurează numele pârâtului, factura fiscala nr.-/2006 emisă pe numele pârâtului și factura fiscala nr.-/2004 emisă pe numele reclamantei, la efectuarea expertizei evaluatoare bunuri mobile, expertul tehnic scu a identificat și alte bunuri precum: masă calculator, scaun rotativ, televizor, video, rochie de mireasa, aspirator, casete video, cd-uri, ventilator, bicicletă, ușă metalică, perdele, draperii, pilotă, plapumă, aragaz, frigider, mobilă bucătărie, mașină de spălat rufe, chiuveta inox, cuptor cu microunde, robot de bucătărie, mixer, grill, vase inox, nefiind găsite bunuri precum radio, camera video, servanta hol, covor, carpete, cergă, cuvertură, garnitură pat, fețe de masa, geci din piele, haină din piele, bijuterii din aur.
Cât privește moștenitorii îndreptățiți să culeagă moștenirea rămasă de pe urma acesteia, instanța a reținut ca sunt aplicabile regulile devoluțiunii succesorale legale dat fiind că din probatoriul administrat nu rezultă existența vreunui testament lăsat de defunctă.
Ca atare, în temeiul art.659 și următoarele Cod civil, coroborat cu cele ale Legii nr.319/1944, potrivit cărora, în lipsa de descendenți ai persoanei decedate moștenirea se cuvine părinților și fraților, surorilor acesteia ori, după caz, nepoților de frate sau soră, în concurs cu soțul supraviețuitor, instanța a reținut că la moștenirea numitei aveau vocație succesorală concretă reclamanta; în calitate de mama, pârâtul, în calitate de tată, pârâtul, în calitate de frate, și pârâtul, ca soț supraviețuitor. Dintre aceștia, numai reclamanta și pârâtul au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 Cod civil, reclamanta, în mod expres, prin declarația notarială autentificată sub nr.3323/16.10.2006 la Biroul Notarului Public, iar pârâtul, în mod tacit, prin folosirea în continuare a garsonierei situate în B,- - 1,.9. 582 sector 4 ce a aparținut defunctei, ca bun propriu dobândit înainte de căsătorie, această împrejurare fiind recunoscută atât de reclamantă cât și de ceilalți pârâți la termenul din 18.01.2008.
Astfel,s-a apreciat că deși s-a pus în vedere tuturor părților să depună la dosar toate înscrisurile pe care le dețin cu privire la acceptarea moștenirii încă de la termenul din 18.01.2008, pârâții și nu au solicitat administrarea nici unei probe pe acest aspect iar la interogatoriul luat din oficiu în ședința respectivă, pârâtul a recunoscut că nu a luat nici unul din bunurile mobile pe parcursul procesului și că nici nu a locuit în imobil.
Referitor la faptul că la câteva zile de la deces acesta a ridicat de la Spitalul Clinic de Urgenta indemnizația aferentă ajutorului de deces, și la deținerea de către acesta a unui rând de chei de la garsoniera ori luarea din garsoniera a titlului de proprietate pentru imobil, s-a apreciat că aceste fapte, nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moștenirii întrucât nici unul dintre acestea nu acreditează ideea de acceptare a moștenirii.
Dat fiind că neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege determină stingerea dreptului de a accepta moștenirea și, implicit, stingerea cu efect retroactiv a titlului de moștenitor pentru succesibilul respectiv, instanța a constatat că pârâții și sunt străini de moștenirea defunctei prin neacceptare.
Cât privește bunurile mobile, față de natura acestora și dispozițiile art.5 din Legea nr.319/1944 potrivit cărora în cazurile în care vine la succesiune în concurs cu tatăl și mama defunctului, ori numai cu unul dintre aceștia, soțul supraviețuitor moștenește, în afară de partea sa succesorală, mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nuntă, instanța a reținut că reclamanta, ca ascendent privilegiat, nu are niciun drept asupra acestora, astfel că nu au fost incluse în masa partajabilă.
De asemenea, în masa partajabilă nu a fost inclus nici dreptul de folosință asupra locului pentru înhumare din Cimitirul figura II, locul 162 întrucât acesta nu exista la data decesului numitei, actul de concesiune respectiv, nr.5070/2006, fiind emis la 22 septembrie 2006 pe numele pârâtului.
Având în vedere componența masei partajabile, faptul că, după decesul soției sale, pârâtul a continuat să locuiască în imobil și este singurul care și-a exprimat dorința de a rămâne în locuința respectivă, iar imobilul nu poate fi partajat în natură, conform constatărilor din raportul de expertiza imobiliară, în temeiul art.728 cod civil și art.6731și urm. Cod procedură civilă, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor ce comun masa succesorală partajabilă prin atribuirea imobilului către pârâtul și a sumei de 1240,73 lei către reclamantă.
Totodată, în conformitate cu art.67310alin.4 Cod procedură civilă, pentru egalizarea loturilor, instanța a obligat pe pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de sulta suma de 97684,27 lei, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pe același pârât sa plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând J din onorariile pentru expertiză achitate de aceasta pe parcursul procesului de față.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta și pârâții și.
In susținerea apelului formulat de apelanta - reclamantă s-a arătat că instanța, în mod greșit nu a inclus în sulta ce i-a fost acordată și suma de 1240,73 lei și de asemenea că nu i-au fost acordate toate cheltuielile de judecată solicitate, respectiv suma de 600 lei reprezentând cheltuieli cu traducerea unor acte străine.
În motivarea apelului formulat de apelanții - pârâți, aceștia au criticat sub un prim aspect, reținerea calității de moștenitor acceptant a apelantei - reclamante în baza declarației de acceptare pe care ei au considerat-o prematură, apreciind că deschiderea succesiunii nu operat câta vreme nu a fost deschisă procedură notarială în acest sens.
S-a mai susținut și că instanța a nesocotit prevederile art. 670 Cod civil în raport de care ei trebuiau să fi fost reținuți ca moștenitori câtă vreme, mama defunctei a fost considerată astfel, că, atâta vreme cât succesiunea nu a fost dezbătută la notariat, iar ei s-au prezentat la instanță pe tot parcursul judecății, nefiind asistați de avocat, dar cerând probe, acest fapt atestă acceptarea moștenitorii și că, însăși chemarea lor în judecată de către reclamantă pentru deschiderea succesiunii atestă faptul că erezii s-au întâlnit să accepte succesiunea la instanță, iar nu prin notariat în acest sens invocând și dovezile pe care le-au propus în prima instanța.
Apelanta - reclamantă, prin apărător a depus la dosar întâmpinare, la apelul formulat de către cei doi apelanți pârâți solicitând respingerea apelului pârâților ca nefondat, arătând că deschiderea acțiunii în contradictoriu cu aceștia nu echivalează cu recunoașterea dreptului lor la succesiunea pe care nu au acceptat- în termen, întrucât constatarea calității apelanților de persoane înlăturate de la moștenire se putea constata doar cu ocazia dezbaterii succesorale.
S-a mai invocat faptul că prezenta celor doi apelanți în instanța nu echivalează cu un act de acceptare succesiunii, că aceștia sunt străini de succesiune și că nu existat nicio învoială de se dezbate succesiunea pe cale necontencioasa, dimpotrivă, intre reclamanta și cei doi pârâți exista stare conflictuală, aceasta alegând calea exercitării unei acțiuni contencioase tocmai în scopul de a demonstra că doar aceasta și soțul supraviețuitor al defunctei au făcut acte de acceptare succesiunii urmând procedura legala.
Prin decizia civilă nr. 1560 din 04.12.2008 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta - reclamantă și apelanții - pârâți și, împotriva sentinței civile nr.3163/02.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Pentru se dispune astfel, s-a reținut în ceea ce privește motivele de critică formulate de apelanta - reclamantă pe de o parte, că sulta acordată acesteia pentru compensarea și egalizarea loturilor stabilite de instanță pentru moștenitorii acceptanți avuți în vedere, este corectă, suma de 1240,78 RON la care apelanta face referire fiindu-i atribuită acesteia separat și ca făcând parte din lotul său din bunurile succesorale, diferența între cele 2 loturi fiind apoi compensată prin sulta de 97.684,27 lei la care a fost obligat intimatul pârât.
Referitor la criticile formulate de pârâții - apelanți, Tribunalul a reținut că deoarece moștenirea se deschide prin "moarte" conform art. 651.civ. data deschiderii moștenirii coincide cu data morții, iar nu cu data când se solicită de către cei interesați deschiderea procedurii succesorale pe cale notarială sau în caz de neînțelegere, prin intermediul instanței de judecată, cum greșit se susține în apelul acestora, ori la o altă dată.
Pe de altă parte, exercitarea dreptului de opțiune succesorală în sensul acceptării moștenirii ca și în cazul apelantei - reclamante, trebuie făcută în intervalul de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii respectiv data decesului, într-una din cele formele prevăzute de lege.
În speță, apelanta - reclamantă a înțeles să-și manifeste dreptul de opțiune succesorală sub forma unei declarații expuse în acest sens (fila 61 de fond) autentificată la 16 oct. 2006, în vreme ce decesul fiicei sale a intervenit la 06.08.2008, dată ce reprezintă conform celor deja arătate, data deschiderii succesiuni, deci în intervalul de timp de 6 luni reglementat de art.700 Cod civil. Ca atare, s-a apreciat ca nefondată susținerea apelanților - pârâți în sensul că această declarație de acceptare pură și simplă a moștenirii este prematură.
Referitor la problema considerării apelanților pârâti ca și moștenitori acceptanți, Tribunalul a reținut, de asemenea, ca fiind eronate și nefondate susținerile acestora, pe de o parte pentru că este fără relevanță conduita lor procesuală pe parcursul procesului și față de modul în care au înțeles să participe la desfășurarea acestuia și administrarea de probe, procesul în fața instanței neavând vreo relevanță sub aspectul momentului deschiderii succesiunii ori al exercitării dreptului de acceptare a moștenitorii, care trebuie să se producă în cele 6 luni de la deces, ori instanța, în mod corect a reținut că apelanții - pârâți, în acest interval de timp nu au efectuat acte de acceptare a succesiunii.
În aceste condiții, s-a apreciat că apelantii pârâti sunt străini de succesiune, sub acest aspect, neavând relevanță împrejurarea declanșării litigiului de față, având ca obiect lămurirea tocmai a acestor aspecte legale privind calitatea de moștenitori acceptanți, cotele cuvenite fiecăruia și componența masei succesorale, aceasta în lipsa unei procedurii succesorale notariale.
Totodată din punct de vedere al actelor de acceptare tacită a unei moșteniri, prezența într-un proces cu acest obiect nu echivalează cu un astfel de act, cum greșit pretind apelanții - pârâți în finalul motivelor de apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, la data de 24.03.2009.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind vădit lipsită de temei legal.
Recurenții arată că transmiterea moștenirii operează în virtutea legii, conform art.700 Cod civil, din momentul deschiderii moștenirii, condiția pozitivă fiind vocația legală succesorală, cele negative nefiind operante în speța de față și care de altfel se referă la nedemnitate si dezmoștenire.
Se susține că în acest caz vocația succesorală este generală, în raport de căsătoria defunctei dar și față de ascendenții și celelalte rude ale acesteia, că în linie dreapta, pentru ascendent, conform art. 659-663 Cod civil - legea nu prevede nici o limitare căci aici legile firii impun limitarea necesară. Arată recurenții că potrivit principiului reciprocității vocației succesorale legale, dacă soțul supraviețuitor are vocație succesorală la un bun propriu defunctei, deci din afara căsătoriei atunci și celelalte rude - în speță ambii părinți au vocație succesorală, un părinte nu poate exclude pe altul, transmisiunea operând pentru cauză de moarte, ambii părinți ai defunctei fiind de buna credință.
Vocația legală concretă trebuie să fie efectivă și utilă, în speță nefiind vorba de fărâmițarea averii sau de caracterul diferit al legăturilor de afecțiune. Prin urmare condiția pentru o astfel din urma vocație este că persoana chemată la moștenire să nu fi fost dezmoștenită sau nedemnă, aceasta fiind o condiție negative. În speță tatăl și fratele s-au ocupat tot timpul de apartament și înaintea decesului și după deces, au ținut legătura strâns cu ceilalți moștenitori acceptați de instanța de fond, iar interpretareain strict sensoprecum că actele dovedite nu fac dovada acceptării, sunt doar opinia magistratului de apel.
S-a mai apreciat că ambii părinți chemați la deschiderea succesiunii-prin instanța, sunt moștenitori sezinari și nu pot fi înlăturați de la succesiune de către instanța, dar și față de recunoașterea reclamantei-apelante precum că au calitatea de moștenitori legali ai defunctei și tatăl și fratele defunctei; instanța excedând cadrului procesual și cu care de altfel a fost investită, și astfel acordând ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct.6 Cod procedură civilă.
alta critică vizat faptul că judecarea cauzei s-a făcut fără taxă de timbru corespunzătoare judecării apelului.
Se arata că deși la dosarul de apel a fost depusa și primită cerere de repunere pe rol pe data de 19.XI-2008, având semnătura și stampila instanței de apel, instanța nu a dispus în niciun fel pe aceasta cerere, mai mult decât atât a amânat în mod nejustificativ cauza în vederea depunerii unor concluzii scrise deși apelanții de față nu au cerut instanței o asemenea amânare si nici nu au cunoscut motivele amânării, judecarea apelului făcându-se în lipsa lor, iar la condica, instanța nu a consemnat motivele amânărilor.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și în raport de care curtea a fost legal investita, prin raportare la prevederile legale înscrise în art. 303 alin. 1 și 2, art. 301 și art. 306 din Codul d procedură civilă și a prevederilor legale incidente în cauză, Curtea constată recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare în cauză prevederilor art. 700 din Codul civil.
Critica este nefondată.
Potrivit art. 651 din Codul civil, succesiunile se deschid prin moarte iar în conformitate cu prevederile art.686 din Codul civil,nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine".Totodată, art. 700 din Codul civil stabilește că,dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.
În raport de dispozițiile legale sus citate, transmiterea patrimoniului succesoral operează din momentul deschiderii moștenirii, însă, aceasta transmisiune nu are caracter definitiv și obligatoriu, întrucât, unul dintre principiile de ordine publică care reglementează aceasta materie, consacrat expres de art. 686 din Codul civil, este acela că,nimeni nu poate fi silit a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine". Prin urmare, succesibilul, care are vocație succesorala concretă- în sensul că, în raport de gradul sau de rudenie cu defunctul nu este înlăturat de la moștenire de către rudă mai apropiată, nu este exheredat și nici nu este nedemn - are dreptul de a alege - numit drept de opțiune succesorală - între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea succesiunii sau desființarea acestui titlu.
Pe de alta parte, acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, esențialmente personal și voluntar și care are caracter declarativ de drepturi, ceea ce înseamnă că acceptarea succesiuniise face de către fiecare succesibil, iar în cazul în care exista mai mulți succesibili, ei nu exercită dreptul de opțiune în mod colectiv, ci fiecare în parte trebuie să se pronunțe individual,soarta juridica a opțiunii făcuta de unul dintre ei neputând afecta opțiunea făcuta de ceilalți, succesibilul având dreptul absolut de alege între posibilitățile conferite prin dreptul de opțiune succesorală.Daca există pluralitate de succesibili, fiecare este liber a opteze în sensul dorit, indiferent de alegerea făcută de ceilalți, fiind deci posibil ca unii să accepte succesiunea iar ceilalți sa renunțe la ea, dar odată exprimată voința de a accepta succesiunea, opțiunea succesibilului produce efecte retroactiv, de la data deschiderii succesiunii. În același timp, toți succesibilii care au vocație succesorală, au obligația de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală, în termenul de prescripție de 6 luni, termen care începe să curgă, potrivit art. 700 alin.1 Cod civil, de la data deschiderii succesiunii.
În speță, din situația de fapt reținută de către instanțele de fond, pe baza analizei întregului material probator administrat, rezultă că la data deschiderii succesiunii defunctei -16.08.2006, aveau vocație succesorală (calitate derivând din relația de rudenie existenta între defuncta și aceștia), atât soțul supraviețuitor cât și părinții și fratele defunctei.
Totodată, a rezultat că doar mama defunctei - reclamanta din prezenta cauza și soțul supraviețuitor au efectuat acte de acceptare a succesiunii, în intervalul de timp de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, reclamanta, făcând acceptare expresă iar pârâtul, efectuând acte materiale de acceptare tacită.
vreme în cauzănu s- probat căcei doi recurenți, deși aveau vocație succesorala utilă, în sensul că potrivit legii aveau posibilitatea de a culege succesiunea, au efectuat înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, stabilit de art. 700 din Codul civil acte de acceptare a succesiunii, expres sau tacit, în mod corect au apreciat instanțele de fond că aceștia, prin neeexercitarea dreptului de opțiune succesorala în acest interval de timp, au devenit străini de succesiune, în puterea legii.
Aceasta întrucât dreptul de opțiune succesorală este un drept cuvenit oricărui succesibil, care însă, prin neexercitarea lui, în termenul prevăzut de lege se stinge.Efectele intervenirii prescripției sunt opozabile "erga omnes" și se produc retroactiv, începând cu momentul deschiderii succesiunii, astfel încât cel care nu acceptă succesiuneaîn termenul de prescripție- de 6 luni de la data decesului defunctului a cărui moștenire se dezbate - este considerat ca nu avut niciodată calitate de succesor, pierzându-și chiar vocația succesorală.
de aceste considerente, susținerile recurenților relative la regulile ce guvernează condițiile generale ale dreptului la moștenire, respectiv la calitatea lor de rude cu defuncta, la principiul reciprocității vocației succesorale, la buna credință, la inexistenta unor cauze de natura să înlăture vocația lor succesorală concretă (exheredarea și nedemnitatea succesorală) sunt în mod vădit nefondate, statuarea instanțelor de fond și de apel, cu privire la lipsa calității de moștenitori pentru cei doi recurenți întemeindu-se pe omisiunea culpabilă a acestora de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală în termenul de prescripție stabilit de lege iar nu prin raportare la vocația succesorală acestora, noțiune care are în vedere, în literatura de specialitate, sfera persoanelor care au vocația de a culege moștenirea.
În ceea ce privește susținerea recurenților referitoare la acceptarea tacită succesiunii de către aceștia.
Curtea reține că art. 689 Cod civil, prevede că acceptarea poate fi sau expresă sau tacită, stabilind că acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de eredeîntr-un act autentic sau privatrespectiv că aceasta este tacită, cânderedele face un act, pe care n-ar putea să- facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Din interpretarea coroborată prevederilor legale mai sus citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei acceptări tacite, este necesar ca acceptarea să fie concretizată în acte și fapte care să fie săvârșite de succesibil,după data deschiderii succesiunii (sau concomitent), dar înăuntrul termenului de 6 luni, mai sus amintit și care să implice, cu puterea necesității, intenția de a accepta moștenirea și să nu poată primi și o altă interpretare,întrucât, așa cum s-a decis în mod constant, actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta moștenirea.
Prin raportare la aceste considerente, în mod corect analiza probatoriului a fost efectuată de către instanțele de fond, prin prisma prevederilor art. 689 Cod civil.
Pe de alta parte, esența acceptării tacite o constituie manifestarea intenției neîndoielnice de a accepta succesiunea, prin îndeplinirea a două condiții:
1. actul să presupună intenția de a accepta;
2. actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moștenitor.
Din aceasta perspectivă reținerea instanțelor de fond în sensul că nu poate prezenta relevanță, atitudinea procesuală recurenților, sub aspectul ce face obiectul analizei, câta vreme, aceștia nu au înțeles să investească instanța cu cerere de dezbatere a succesiunii defunctei înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, este temeinică și legală.
Astfel, din verificarea actelor dosarului se reține că singura cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei, a fost formulată exclusiv de reclamanta și numai după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni, de la data decesului defunctei-mai exact la data de 03.07.2007, în condițiile în care termenul de prescripție de 6 luni se împlinise la data de 16.02.2007.
Prin urmare, deși formularea unei astfel de cereri este apreciată în practica și în doctrina ca reprezentând un act de acceptare tacita a succesiunii, câta vreme, pe de o parte cererea de chemare în judecata fost formulata după împlinirea termenului de prescripție dreptului de opțiune succesorala iar pe de alta parte, cei doi recurenți pârâți nu au înțeles să investească nici notarul public și nici instanța de judecata cu cerere de dezbatere a succesiunii defunctei înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, de la data deschiderii succesiunii, este temeinică și legală aprecierea instanțelor de fond în sensul că simpla participare acestora în litigiul prin care reclamanta a solicitat dezbaterea succesiunii defunctei, în calitate de pârâți, nu are valoarea unui act de acceptare a succesiunii.
Totodată, în prezentul recurs se invocă faptul că acceptarea tacită a succesiunii s-a făcut prin efectuarea unor acte din care rezultă că cei doi recurențis-au ocupat de apartamentul care face parte din masa succesorala și au ținut legătura strâns cu ceilalți moștenitori.
Curtea reține însă că situația de fapt conturată în cauză, ca urmare a interpretării și aprecierii probatoriului administrat, în primele doua faze procesuale - în faza procesuală recursului nefiind administrate alte probe - nu relevă că cei doi recurenți, cărora le revenea sarcina probei, în conformitate cu prevederile art. 1169 din Codul civil și art. 129 alin. 1 din Codul d procedură civilă, au dovedit efectuarea unor acte, înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, de la data decesului autoarei, care să fie de natură să conducă, neechivoc, indubitabil la concluzia că aceștia ar fi acceptat tacit succesiunea.
Astfel, pe de o parte, declarațiile date de martorii audiați în cauza nu prezintă elemente care să fie relevante sub acest aspect iar pe de alta parte, în interogatoriul administrat în prima instanța, recurentul arătat că nu locuit în imobilul care face parte din masa succesorala și că nu luat (în sensul de a-și însuși) bunuri mobile care sa îi fi aparținut defunctei, precizând că a plătit întreținerea pentru acest apartament înperioada în care defuncta trăia,din fondurile depuse de aceasta din urma la banca, că deținea încă din aceasta perioada un rând de chei de la acest apartament si că singurele acte efectuate, după deschiderea succesiunii, au fost: luarea, cu prilejul decesului fiicei, din apartamentul aflat în masa succesorală, a actului de proprietate al bunului imobil și a certificatului de naștere al defunctei.
Or, aceste ultime fapte, în mod singular, deși au fost săvârșite potrivit susținerilor recurenților, ulterior deschiderii succesiunii, nu îndeplinesc cerințele mai sus menționate și nu sunt de natură să conducă, neechivoc, indubitabil la concluzia că cei doi recurenți ar fi acceptat tacit succesiunea.
De altminteri, deși în recurs se susține că cei doi recurenți s-au ocupat de apartament și au păstrat legătura cu ceilalți moștenitori, pe de parte aceștia nu au detaliat aceste susțineri iar pe de alta parte, ar fi putut prezenta relevanță în analiza calității acestora de moștenitori acceptanți ai succesiunii, în mod tacit, doar actele de administrare importante sau actele de dispoziție, cum ar fi: luarea în stăpânire a acestui bun, efectuarea unor lucrări în legătură cu acesta, care să nu aibă un caracter urgent, înstrăinarea bunului, constituirea unor drepturi reale asupra acestuia sau renunțarea la un drept în legătura cu acesta, efectuarea a unor acte de administrare sau chiar de conservare asupra bunului imobil sau asupra altor bunuri succesorale ( cum ar fi efectuarea formelor de publicitate imobiliară- (în cauză, cartea funciara imobilului fiind insa deja deschisă la data deschiderii succesiunii, mai exact din 25.09.2001), efectuarea de cheltuieli utile în legătura cu aceste bunuri, ulterior deschiderii succesiunii - (în cererea aflata la fila 154 dosar fond, recurentul făcând referire la efectuarea unor lucrări în legătura cu imobilul care însa, potrivit propriilor susțineri, au fost efectuate în data de 27.01.2006, deci anterior decesului sau plata unor datorii ale defunctei ). Or, în cauză, situația de fapt stabilită în primele faze procesuale nu confirmă efectuarea de către cei doi recurenți unor astfel de acte sau fapte.
În ceea ce privește susținerea vizând greșita dezlegare data de instanța de apel cauzei de față, prin raportare la calitatea de moștenitori sezinari celor doi recurenți.
O prima constatare care se impune a fi făcută este aceea că deși ambii recurenți invocă faptul că au calitatea de moștenitori sezinari, potrivit art. 653 din Codul civil, numai descendenții și ascendenții au drept de sezină, or, în speță, recurentul nu îndeplinește cerințele impuse de textul de lege anterior citat, neavând calitatea de ascendent sau descendent în raport cu defuncta a cărei succesiune se dezbate în cauza, ci de colateral privilegiat, fiind fratele defunctei. În consecința, critica formulată de acest recurent, nu poate fi apreciată decât ca fiind nefondată, acesta neputându-se prevala de dispoziții legale care, în ceea ce privește persoana sa nu sunt incidente.
În ceea ce îl privește pe recurentul ,curtea retine că în raport de prevederile înscrise în art. 653 din Codul civil, sezina este un beneficiu al legii care conferă moștenitorului în cauză, posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și de exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct sau intrate în moștenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de moștenitor pe cale notariala sau judecătorească.
Curtea retine însă că art.685- 686 Cod civil cât și art. 700 din Codul civil, care consacră dreptul de opțiune succesorala, vizează orice transmisiune succesorală, inclusiv în ceea ce privește moștenitorii rezervatari și sezinari și aceasta, având în vedere interpretarea coroborată a prevederilor care reglementează transmisiunea succesorală dar și topografia acestor texte de lege. De altfel aceasta este opinia exprimată în mod constant în practica și doctrina.
Așa fiind, întrucât Codul civil nu face nici o deosebire între moștenitorul sezinar și cel nesezinar, rezultă că ascendentul se bucură de sezină, numai dacă a acceptat succesiunea în prevăzut de art. 700 din Codul civil și în modalitățile prevăzute de art. 689 din Codul civil, sezina nefiind susceptibilă de a avea înrâurire asupra modalităților de acceptare sau renunțare la succesiune.
În consecința nu se poate retine aplicare eronata în cauza a acestor dispoziții legale.
În ceea ce privește susținerea referitoare la recunoașterea reclamantei referitoare la calitatea de moștenitori celor doi recurenți.
Verificând în aceasta perspectivă legalitatea deciziei recurate, curtea reține că în cauză nu este incident nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d procedură civilă și nici cel prevăzut de art. 304 pct.6 din Codul d procedură civilă.
Câtă vreme, prin cererea introductivă, reclamanta solicitat pe calea unei acțiuni contencioase, dezbaterea succesiunii defunctei, investind instanța de fond cu cerere expresă de stabilire moștenitorilor defunctei, ceea ce implica tocmai verificarea acestei calități în persoana tuturor părților, nu se poate reține acordarea de către prima instanța a ceea ce nu s-a cerut.
În acest sens curtea are în vedere, poziția procesuală exprimată de reclamanta în cererile formulate în prima instanța, în cadrul întâmpinării la apelul declarat de către cei doi pârâți recurenți cât și în cadrul dezbaterilor asupra apelului, aceasta, potrivit mențiunilor încheierii din data de 17.11.2008, personal și asistată de avocat, solicitând respingerea apelului declarat de cei doi pârâți- recurenți, motivat de neacceptarea de către aceștia succesiunii defunctei, în termenul de prescripție. De asemenea, curtea are în vedere, conduita procesuală intimatei reclamante în prezenta faza procesuală - reținând că aceasta, atât în întâmpinarea formulată -fila 11 dosar recurs cât și în ședința publică din data de 30.04.2008 a solicitat personal, expres, respingerea recursurilor ca nefondate, susținând că cei doi recurenți nu, s-au ocupat de apartamentul defunctei și nici nu au ținut legătura cu ceilalți moștenitori".
Pe de alta parte, potrivit art. 18 din același act normativ,instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris" iar dispozițiile Decretului nr. 167/1958 nu au fost modificate sau abrogate, astfel că își mențin valoarea normativă de lege civilă cu vocație de aplicare.
Totodată, prin raportare la soluția pronunțată de instanța de fond și la poziția procesuală exprimata neechivoc, în modalitatea sus menționată, în faza procesuală apelului, de către reclamanta, în analiza eficienței și efectelor cererii aflate la fila 31 din dosarul de apel, în planul drepturilor deduse judecații, curtea retine pe de o parte că aceasta a fost anexată la dosar, după reținerea apelului spre soluționare, nu a fost redactată în forma autentică, fiind depusă ulterior consumării termenului de judecată la care au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului, așadar nu în ședință publică și nici nu poartă mențiunea că la data depunerii ei, reclamanta s-ar fi prezentat personal în instanța și și-ar fi manifestat neechivoc voința în acest sens.
Or, deși Codul civil, permite renunțarea la prescripție, manifestarea de voință reclamantei în acest sens ar fi trebuit să îndeplinească cerințele impuse de art. 247 din Codul d procedură civilă, întrucât este indubitabil că astfel se renunță la un drept - cerințe care însă nu sunt întrunite. În plus, în speță, întrucât calitatea de moștenitori fost recunoscută atât în favoarea reclamantei cât și a pârâtului, astfel că deopotrivă aceștia au posibilitatea de opune prescripția dreptului de opțiune succesorala, pentru putea prezenta relevanță astfel de, recunoaștere" s-ar fi impus ca ea să fie făcută nu în mod exclusiv de către reclamanta ci și de către soțul supraviețuitor al defunctei, or, acesta din urmă, în mod consecvent solicitat atât în faza procesuala apelului cât și în recurs, expres, respingerea cererilor de apel și de recurs, formulate de cei doi pârâți, prin care aceștia solicitau a li se recunoaște calitatea de moștenitori ai defunctei.
În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurenților, în apel.
Critica este nefondată.
Astfel, prin cererea depusă la dosar la data de 11.11.2008, apărătorul recurentului solicitat tribunalului,lăsarea cauzei la urmă" pentru termenul de judecată din data de 17.11.2008, susținând că era necesară prezența sa la alta instanța, la aceeași dată.
Potrivit încheierii de ședința din data de 17.11.2008, rezultă că pentru acest termen, recurentul pârât fost prezent în sala de judecată, la un prim apel al acesteia, susținând aceeași cerere- de lăsare a cauzei la ultima strigare, cerere care a fost încuviințată de către tribunal, din conținutul încheierii rezultând că dezbaterile asupra apelului s-au desfășurat la ultima strigare a cauzelor, fără că vreunul dintre cei doi recurenți sau apărătorul acestora să răspundă în cauză, la acest moment.
Curtea retine că potrivit art. 152 din Codul d procedură civilă,dacă, la orice termen fixat pentru judecată, se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește.
vreme, ceea ce se invocă este soluționarea apelului în lipsa celor doi recurenți, care, însă nu au înțeles să formuleze o cerere pentru amânarea cauzei, cerere care potrivit art. 156 alin. 1 din Codul d procedură civilă, oricum ar fi trebuit să fie temeinic motivată, în apel fusese angajat un apărător-fila 15 dosar apel, care nu făcut dovada unei imposibilități de prezentare, la acest termen, critica este neîntemeiată, instanța de apel, făcând aplicare corectă a prevederilor art. 152 din Codul d procedură civilă, în cauză.
Totodată, curtea reține că potrivit actelor dosarului de apel, tribunalul amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, drept de care însă recurenții nu au înțeles să uzeze. Faptul că aceștia nu au solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, nu era de natură să împiedice instanța de apel să ia astfel de măsură, în raport de prevederile înscrise în art. 146 din Codul d procedură civilă, potrivit cu care, părțile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susținerilor lor verbale. Părțile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate" iar pe de alta parte, astfel de posibilitate acordata de lege are ca scop tocmai ocrotirea dreptului la apărare al părților.
De altminteri, curtea remarcă în acest sens că, deși după reținerea cauzei spre soluționare de către tribunal, recurenții, care au invocat faptul că nu au cunoscut acest aspect, au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, ceea ce conduce la concluzia că aveau cunoștință de faptul că apelul fusese reținut pentru soluționare - însa, în cuprinsul acesteia,singurul motiv invocat nu viza fondul apelului ci plata taxei de timbru de către partea adversă, or, cu privire la acest aspect, tribunalul se pronunțase deja în ședința publică, la termenul de judecata din data de 17.11.2008, astfel că eventualele nemulțumiri ale recurenților sub acest aspect nu mai puteau fi analizate de către aceasta instanța ci puteau fi valorificate de către cei doi recurenți exclusiv în calea de atac a recursului, dezlegarea dată aspectului timbrajului fiind obligatorie pentru tribunal, în sensul că mai putea reveni asupra ei, în raport de prevederile art. 268 alin. 3 din Codul d procedură civilă. Pe de alta parte, potrivit art. 723 din Codul d procedură civilă, drepturile procesuale, trebuie exercitate cu bună credință și în limitele scopului pentru care ele au fost recunoscute de lege, or, în cauza, recurenții au înțeles să formuleze cererea de repunere pe rol, după ce instanța de apel deja soluționase incidentul ce făcea obiectul acesteia, printr-o încheiere interlocutorie, iar pe de alta parte, în raport de dispozițiile exprese ale art. 105 alin. 2 din Codul d procedură civilă, s-ar fi putut reține existenta unui motiv de nulitate deciziei recurate doar în măsura în care recurenții ar fi făcut dovada unei vătămări care să se fi produs în persoana lor și care să nu poată fi altfel înlăturată, condiții care însă sunt îndeplinite, în raport de considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În ceea ce privește susținerea referitoare la greșita achitare taxei de timbru plătită de către apelanta reclamanta.
Curtea reține în primul rând că ceea se invocă este nu nerespectare obligației de plată taxei judiciare de timbru de către apelanta reclamanta ci consemnarea acestei taxe în mod eronat, la alta unitate a trezoreriei decât cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul apelantei.
Curtea reține însă că, potrivit art. 19 din legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data achitării acestei taxe, taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar sau prin virament,în contul bugetului de stat, la unitățile trezoreriei statului sau ale Casei de Economii și Consemnațiuni", iar în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 1 din aceeași lege,,sumele provenind din taxele judiciare de timbru, precum și din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești constituie venituri la bugetul de stator, în cauză, apelanta reclamanta achitat prin chitanța nr.- /22.09.2008, suma de 10 lei cu acest titlu, indicând ca beneficiar Ministerul Finanțelor Publice-fila 10 dosar apel.
Se retine totodată că, obligația de plată a taxelor judiciare de timbru este o obligație fiscală, prevăzută de legea specială în sarcina celor care apelează la justiție. taxei judiciare de timbru se află într-un raport de autoritate cu instanța de judecată, separat și distinct de raportul juridic pe care îl are cu partea cu care se judecă.
Raportat la speța de față, se constată că apelanta reclamanta s-a conformat obligației de plăti taxa de timbru stabilită în sarcina sa și datorată potrivit art. 11 alin. 1 din legea nr. 146/1997 raportat la art. 2 lit.c din același act normativ, că plata taxei de timbru fost efectuată în contul bugetului de stat, or, în raport de aceste împrejurări, nu se poate reține existenta unei vătămări care să fi fost produsă nici recurenților și nici chiar bugetului de stat, nefiind deci îndeplinite cerințele impuse de art. 105 alin. 2 din Codul d procedură civilă.
Mai mult, potrivit legislației actuale, cazul în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, nu constituie un motiv de modificare a hotărârii atacate, întrucât, pentru o asemenea situație, a fost instituită, o normă juridică specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, care prevede că: "în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu".
În ceea ce privește susținerile din cadrul concluziilor orale formulate în recurs în sensul că în citația expediată apelantului pârât, s- menționat numele acestuia ca fiind, " iar nu, ", curtea reține că în cadrul cererii de recurs acest recurent nu înțeles să formuleze critica sub aspectul modului în care instanța de apel apreciat asupra legalității îndeplinirii procedurii de citare în această faza procesuală iar pe de altă parte că aceasta susținere vizează exclusiv modul în care a fost dactilografiat numele acestui recurent în citație, respectiv fără folosirea diacriticei aferente ultimei litere numelui acestei părți, fără însă se susține că recurentul pârât nu ar fi cunoscut termenul stabilit pentru soluționarea apelului, în sensul necomunicării către acesta citației existentă la fila 27 apel sau a precizării unei alte vătămări care să fi fost astfel produsă parții și în condițiile în care, chiar în cererea cuprinzând motivele de apel -fila 13 dosar apel, ca și în cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată -fila 28 dosar apel, acte de procedura provenind de la recurenți - numele aceluiași recurent pârât a fost dactilografiat-, "
de toate considerentele prezentate anterior, în aplicarea prevederilor art. 312 din Codul d procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr.1560 A din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact./
Ex.2/29.05.2009
Secția a III-a Civ. -;
Jud.sector 4. -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Rodica Susanu, Ilie
