Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2092/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1341
Ședința publică de la 19.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror .
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI I, împotriva sentinței civile nr. 950 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații și.
are ca obiect - nulitate adopție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic pentru recurenta reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, în baza delegației nr. 18894/05.10.2009 (fila 23 dosar), lipsind intimații și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 16.10.2009, de către Consiliul Local Sector 3 - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a referatului cu privire la situația copilului, precum și a raportului de consiliere psihologică.
Curtea constată că în pofida emiterii a două invitații către copilul, pentru a își preciza punctul de vedere față de cererea prezentă, conform art. 58 al. 2 din Legea 273/2004, copilul nu s-a prezentat, ignorând și citația emisă pe numele său (fila 45 dosar recurs). Având în vedre că dispozițiile legale evocate instituie un drept în favoarea copilului și nu o obligație, Curtea va proceda la judecarea în continuare a pricinii.
Reprezentantul recurentei, față de dispozițiile instanței de la termenul anterior, depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: raport de anchetă socială privind familia și, înregistrat sub nr. 20001/16.10.2009, sentința civilă nr. 1360 din 11.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, prin care s-a încuviințat adopția copilului (), raport de consiliere cu privire la familia și, copie de pe actele de identitate ale numiților și, însoțite de către taloanele de pensie, înscrisuri care sunt prezentate și reprezentantului Ministerului Public, pentru a lua cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.
Arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că a luat cunoștință de înscrisurile administrate la acest termen.
Mai arată că nu are alte probe de solicitat și administrat în cauză și nici cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei petente Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii, avându-se în vedere înscrisurile administrate în cauză, din care rezultă faptul că tânărul nu dorește să mai fie adoptat de către familia. De altfel, acesta refuză orice contact cu familia adoptatoare sau cu orice persoane care încearcă să îl contacteze.
Totodată, consideră că instanța de fond nu a ținut cont nici de buna credință a adoptatorilor care au dorit să îi ofere tânărului o viață mai bună, dar acest lucru nu este posibil dacă el nu și-l dorește.
Mai arată că, instituția pe care o reprezintă monitorizează în permanență astfel de cazuri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. La momentul formulării cererii, prin care familia și, au solicitat încuviințarea adopției tânărului, organele abilitate au cercetat condițiile de fond și de formă și au avut în vedere numai interesul superior al copilului. Faptul că familia are domiciliul în străinătate și atitudinea copilului de respingere a oricăror relații cu aceștia, nu sunt motive întemeiate pentru constatarea nulității adopției, aceste aspecte putând fi reglementate pe parcurs.
La interpelarea instanței, reprezentantul Ministerului Public, consideră că, în speță, este vorba de o adopție națională, Curtea apreciind în mod similar, în raport de sentința civilă nr. 1360/2006.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ias olicitat în contradictoriu cu intimații și, ca prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună anularea adopției tânărului, născut la data de 29 octombrie 1991, în orașul Otopeni, județul I, fiul lui și, încuviințate prin sentința civilă nr.1360/11.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, tânărul să revină la numele de, precum și să se dispună măsura de protecție specială a plasamentului la Centrul de Plasament nr.6, cu delegarea exercitării drepturilor și obligațiilor părintești către Președintele Consiliului Județean
În motivarea cererii, s-a arătat că tânărul a fost adoptat prin sentința civilă nr.1360, pronunțată la data de 11.10.2006, de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, de către adoptatorii și, cetățeni români, domiciliați în orașul Otopeni,-, județul I, rezidenți în
După decesul părinților naturali ai tânărului, în urma unui accident rutier produs pe raza Municipiului C, la data de 21.08.2004, reprezentantul său a devenit G, unchi matern (dispoziția nr.9099/24.11.2004 a Primarului Sectorului 3 B), ce, în această calitate, și-a exprimat consimțământul la deschiderea procedurii adopției interne (sentința civilă nr.911/07.09.2005 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă).
A urmat încredințarea în vederea adopției, încuviințată prin sentința civilă nr. 269/F, pronunțată la data de 23 februarie 2006, de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Reclamanta a arătat că intimații sunt nașii de cununie ai părinților naturali, precum și de ai surorii tânărului, aflată în Centrul de Recuperare -motorie și Asistență Socială " ". și au manifestat pentru afecțiune, grijă, atenție, ei oferind condiții materiale și prezentând garanții morale corespunzătoare creșterii și îngrijirii lui, tânărul, la rândul său, având o atitudine prietenoasă, de încredere față de familia, favorizată de existența unor relații apropiate, încă dinainte de decesul părinților firești.
După încuviințarea adopției, tânărul a continuat să locuiască la rudele părinților naturali, bunici materni și paterni, în așteptarea încuviințării demersurilor efectuate de către familia în vederea deplasării în SUA. Aceste demersuri au rămas fără rezultat, familia reușind însă ca în anul 2008, să-i fie aprobată pentru tânăr doar o viza de turist, valabila cinci ani. Înaintând în vârstă și neavând un sprijin adecvat care să-l ghideze în construirea unui viitor, a rupt contactul cu bunicii săi, întorcându-se să locuiască în casa părinților naturali, situată în B,-, - se. E,. 4,. 49, sectorul 3. telefonic de către fostul tutore, o echipă formată din doi juriști și un psiholog s-a deplasat la adresa indicată, unde, după tratative, a reușit să pătrundă în apartament. Tânărul, care era împreună cu alți șase prieteni, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, a declarat că nu înțelege să răspundă întrebărilor, că dorește sa fie lăsat în și că nu vrea sa mai aibă legături cu rudele sale.
Referitor la familia adoptatoare, a susținut că dorește ca adopția să fie desfăcută, întrucât membrii familiei nu au făcut nimic pentru el și că, deși are o viză, refuză sa plece. A mai declarat că nu dorește să-și continue studiile și că lucrează, refuzând sa dea relații cu privire la angajator sau la locul de muncă. În scurt timp, în apartament au pătruns fostul tutore și trei lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor, ce i-au legitimat pe cei șase, punându-le în vedere să părăsească locuința și să nu mai revină, întrucât prin comportamentul lor, cauzează neplăceri vecinilor.
Pe tot parcursul vizitei, tânărul a avut o atitudine sfidătoare, rebelă și chiar persiflatoare față de polițiști, fiind în permanență agitat atunci când unul dintre noii veniți încerca să pătrundă în alt spațiu decât cel în care se afla el.
Deși inițial a refuzat o măsură de protecție într-un centru, amintind faptul că în curând devine adult, a contactat unul dintre reprezentanții petentei, la data de 19 ianuarie, arătând că dorește să știe care sunt condițiile pe care le oferă centrul de plasament, ce program trebuie să respecte și dacă poate să plece pentru a se întâlni cu prietenii săi.
În urma vizitei efectuate în Centrul de Plasament nr.6, s-a arătat dezamăgit de amplasarea zonală a centrului și de distanța față de locuința părinților naturali. A solicitat să viziteze și un centru de plasament aflat în subordinea DGASPC Sectorul 3 B, reclamanta transmițând o cerere prin care solicita identificarea unui loc de protecție.
Adopția reprezintă o măsură de protecție alternativă a copilului care trebuie să respecte principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial, iar adopția tânărului nu și-a produs efectele scontate, neoferindu-i mediul familial stabil de care avea atâta nevoie după dispariția tragică a părinților naturali.
Reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a arătat că adopția tânărului de către familia și, nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art.56 alin.l din Legea nr. 273/2004, și anume nu și-a produs efectele, deoarece tânărul a rămas în România, iar familia locuiește în fapt în Reclamanta a mai arătat că demersurile făcute au rămas fără rezultat până în anul 2008, când au reușit să obțină o viza de turist pentru tânăr, valabilă cinci ani, dar acesta a refuzat să plece.
Astfel, reclamanta a solicitat să se declare nulitatea adopției tânărului și să se dispună instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului la Centrul de Plasament nr.6.
Prin sentința civilă nr. 950/25.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 11.10.2006, prin sentința civilă nr. 1360, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, s-a dispus încuviințarea adopției minorului, născut la data de 29.10.1991, de către și.
Potrivit art.54 din Legea nr. 273/2004, adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulității acesteia, prevederile art. 55 stabilind că adopția se desface în cazul prevăzut de art. 7 alin. 3 lit. a din același act normativ.
Așadar, adopția se poate desface numai în ipoteza în care adoptatorul sau soții adoptatori au decedat și instanța de judecată încuviințează o nouă adopție. In temeiul art. 7 alin. 3. a, anterior menționat, prin excepție de la regula interzicerii adopțiilor simultane sau succesive, poate fi încuviințată o nouă adopție în ipoteza în care adoptatorul sau soții adoptatori au decedat. În acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții.
Această reglementare a desfacerii adopției, deosebit de restrictivă, relevă caracterul perpetuu al adopției. În fapt, cu excepția cazurilor în care adopția este declarată sau constatată ca fiind nulă și a cazului prevăzut de art. 7 alin. 3 lit. a, adopția, în noul context juridic creat de Legea nr. 273/2004, subzistă chiar și după decesul, după caz, al adoptatorului sau familiei adoptatoare ori al adoptatului. Pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții, încetează pentru viitor efectele acesteia și, corelativ, se produc efectele adopției subsecvente. În speță, nu se regăsesc elementele ipotezei textului legal menționat, astfel că cererea privind desfacerea adopției nu este întemeiată.
Chiar în măsura raportării la prevederile art. 13 parag. 1 al Convenției europene în materia adopției de copii, încheiate la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, în situația în care adoptatul este major, el poate revoca unilateral adopția, fără a fi obligat să facă dovada existenței unor motive temeinice și fără să fie necesară intervenția vreunei autorități judiciare sau administrative, numai cu condiția ca legislația internă a statului să permită revocarea. Or, posibilitatea unei asemenea revocări nu este reglementată de dispozițiile legii speciale interne.
Prin cererea formulată la data de 26.02.2009, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea adopției minorului și instituirea măsurii de protecție socială a plasamentului la Centrul de Plasament nr. 6.
Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. I din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, adopția este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege.
Motivele nulității adopției în cauză, astfel cum sunt invocate de către reclamantă, exced ipotezei textului legal invocat. Astfel, argumentul potrivit căruia adopția minorului nu îndeplinește condițiile de formă ale adopției, în sensul că adopția nu și-a produs efectele deoarece adoptatul a rămas în România, iar familia locuiește în fapt în, nu poate fi primit.
Dimpotrivă, se constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele condițiilor de fond ale adopției, fiind respectat atât principiul interesului superior al copilului, cât și principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial și, în egală măsură, principiul continuității în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa culturală, etnică și lingvistică.
La momentul încheierii adopției în discuție, a fost îndeplinită cerința respectării interesului superior al adoptatului, ca unic scop al adopției. Prin încuviințarea adopției, copilul urma să se bucure de o stare de sănătate și de un nivel de trai mai bune, deoarece părinții adoptivi dispun de mijloacele materiale necesare, existând și garanțiile că urmau să acționeze pentru îngrijirea și întreținerea lui corespunzătoare, astfel cum își asumaseră această obligație.
Împrejurarea că, la acel moment, nu fusese obținută viza necesară stabilirii copilului în Statele Unite, alături de părinții adoptivi, se explică prin însăși nefinalizarea procesului adopției. De la momentul la care hotărârea de încuviințare a adopției a devenit irevocabilă, părinții adoptivi aveau obligația să locuiască împreună cu copilul adoptat, iar nu să își stabilească rezidența în Statele Unite, abandonându-l pe copil în România.
În același timp, însă, împrejurarea că părinții adoptivi au fost prezenți la soluționarea cauzei, deși numai pentru a arăta că sunt de acord cu admiterea cererii, subliniază faptul că aveau posibilitatea de a se deplasa în România și de a se ocupa de creșterea și îngrijirea copilului.
În aceste circumstanțe, faptul că părinții adoptivi nu mai înțeleg în prezent să își îndeplinească obligațiile părintești, nu poate constitui un motiv de nulitate a adopției încheiate conform sentinței civile nr. 1360/11.1 0.2006, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iaf ormulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece adopția încheiată nu și-a produs efectele scontate, neoferind acestuia mediul familial stabil de care avea atâta nevoie după dispariția tragică a părinților naturali, adopția fiind o măsură de protecție alternativă a copilului.
După ce a expus istoricul situației minorului - încuviințarea adopției, evoluția ulterioară a familiei adoptatoare rezidente în SUA, lipsa de contact cu copilul adoptat și atitudinea refractară a copilului față de autoritățile publice având atribuții în monitorizarea situației sale, recurenta - reclamantă a arătat că tribunalul în mod greșit a ignorat actele cauzei care atestă faptul că la momentul încuviințării adopției, familia era deja rezidentă în SUA, faptul că tânărul refuză orice contact cu familia sau cu orice alte persoane, faptul că familia nu a fost prezentă decât la termenul când s-a lămurit situația copilului, nu și la celelalte termene de judecată, soții având locuri de muncă stabile în SUA, neputând veni oricând doresc.
S-a ignorat și împrejurarea bunei - credințe a adoptatorilor care au dorit să îi ofere tânărului, o viață mai bună, neputând să realizeze acest lucru, dacă minorul nu și-l dorește.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea în fond, a cauzei.
Și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 299 - 316 Cod de procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză, deși aveau această obligație, potrivit art.308 al.2 Cod procedură civilă.
În recurs, s-au administrat potrivit art. 63 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, proba cu ancheta socială la locuința minorului, precum și proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 Cod de procedură civilă: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor".
Minorul a fost invitat în instanță, în conformitate cu art. 58 al. 2 din Legea 273/2004, la două termene de judecată consecutiv, pentru a își preciza punctul de vedere față de cererea prezentă, însă nu a dorit să se prezinte. Având în vedre că dispozițiile legale evocate instituie un drept în favoarea copilului și nu o obligație, Curtea a procedat la judecarea pricinii.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, conform art. 3041Cod de procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca și constatare prealabilă, Curtea constată în virtutea prevederilor art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă că criticile recurentei - reclamante, astfel cum au fost ele indicate în motivele de recurs, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", sub aspectul greșitei neaplicări în cauză, a prevederilor art. 56 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 273/2004,"(1) Adopția este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, instanța va putea respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă va constata că menținerea adopției este în interesul celui adoptat".
Adopția reprezintă un act juridic complex, fiind conform art. 1 din același act normativ special, o "operațiune juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului".
Reprezentând un act juridic, nulitatea sa se va aprecia în funcție de cauzele de nulitate, existente la momentul încheierii sale, nulitatea fiind acea sancțiune care constă in lipsirea actului juridic civil de efectele sale firești întrucât acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative sau cu încălcarea condițiilor de validitate ale actului respectiv. În consecință, diversele cauze ulterioare acestui moment - cel al încheierii actului adopției care coincide cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care adopția a fost încuviințată potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, nu pot fi relevante în operațiunea juridică a analizei nulității adopției. Așadar, acest regim juridic - de nerelevanță, este aplicabil împrejurărilor invocate de reclamanta - recurentă: refuzul ulterior încheierii adopției, al copilului, de a avea contract cu familia adoptatoare sau cu orice alte persoane, refuzul său de a pleca după obținerea vizei de turist, în SUA, imposibilitatea obiectivă a familiei adoptatoare de a veni în România, după bunul său plac. Multe dintre aceste aspecte sunt legate de modul de exercitare a obligațiilor părintești, fără nici o legătură cu validitatea adopției ca act juridic.
Curtea constată faptul că recurenta - reclamantă realizează o confuzie între cauzele de nulitate (concomitente încheierii actului juridic al adopției) și efectele adopției, reglementate de art. 50 - 53 din lege, atunci când arată că, în urma încheierii adopției, nu i s-a oferit copilului, mediul familial de care avea nevoie. Neproducerea în fapt, a acestui efect specific al actului adopției nu determină nulitatea acestui act juridic, ci determină diligențe, din partea părților implicate, precum și a autorităților abilitate în materie, pentru epuizarea deplină a acestei operațiunii juridice complexe.
Singura critică posibil a fi subsumată într-adevăr, unei cauze de nulitate a adopției, respectiv cea a încheierii adopției în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului, este cea privitoare la împrejurarea că la momentul încheierii adopției, familia era deja rezidentă în SUA, astfel încât nu ar fi putut să asigure creșterea și educarea copilului într-un mediu familial, potrivit principului evocat de art. 2 lit. b din Legea nr. 273/2004.
Curtea constată sub acest aspect, că tribunalul a apreciat corect că la momentul încheierii adopției, interesul superior al copilului a fost respectat. În acest sens, Curtea constată că din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul procedurii adopției, rezultă dimpotrivă, că locuința copilului, ca de altfel, și domiciliul adoptatorilor, este în orașul Otopeni, județul I, unde a existat "posibilitatea asigurării unui trai decent, realizând venituri constante și într-un cuantum rezonabil" (fila 15 dosar fond, filele 17 - 20 dosar fond). Nu mai puțin, din copiile actelor de identitate ale soților adoptatori, rezultă domiciliul acestora în același oraș, fără a se face vreo mențiune referitoare la rezidența în SUA (fila 21 dosar fond).
Singura mențiune în acest sens, aparține reclamantei - recurente, fiind realizată în cadrul referatului cu privire la situația copilului (fila 50 dosar fond), însă ea nu este susținută de nici o altă probă administrativă în cauză, necoroborându-se așa cum impune principiul echivalenței și coroborării probelor în procesul civil.
De altfel, chiar dacă acest aspect - al rezidenței în SUA, ar fi fost dovedit, Curtea constată că tribunalul în mod just a apreciat că acest aspect nu este de natură să înlăture urmărirea acestui principiu prioritar la momentul încheierii adopției, deplasarea ulterioară și demersurile efectuate pentru stabilirea întregii familii nou formate în SUA, reprezentând un aspect al vieții de familie care nu poate fi îngrădit, potrivit prevederii art. 8 din Convenția Europeană cu privire la Drepturile Omului și Libertățile sale Fundamentale.
De altfel, chiar recurenta recunoaște prin motivele de recurs, împrejurarea că la momentul încheierii adopției, familia și au manifestat "afecțiune, grijă, atenție, ei oferind condiții materiale și prezentând garanții morale corespunzătoare creșterii și îngrijirii lui" (fila 2 dosar recurs), soții fiind de bună - credință, dorind "să îi ofere tânărului, o viață mai bună" (fila 4 dosar recurs), recunoaștere care echivalează cu afirmarea respectării principiului evocat, al prevalenței interesului superior al copilului, la momentul încheierii adopției.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că declarația scrisă a copilului prin care a precizat că este de acord cu desfacerea adopției (fila 10 dosar fond), nu este de natură, deși nu a fost formulată în fața instanței, ca cerință impusă de art. 58 alin. 2 din Legea nr. 273/2004 și art. 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului din 1989, să determine admiterea cererii, pentru că opinia copilului nu reprezintă o cauză legală internă, de nulitate a adopției, fapt permis de art. 13 paragraful I al Convenției europene în materia adopției de copii, încheiate la Strasbourg la 24 aprilie 1967, la care România a aderat prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993, ci este expresia principului implicării copilului, ca participant pro-activ și subiect de drept cu drepturi depline, în orice procedură decizională care îl privește. De altfel, opinia copilului exprimată în scris, nu a privit împrejurări concomitente încheierii adopției, ci aspecte ulterioare, legate de evoluția nemulțumitoare pentru dumnealui, a relațiilor familiei.
Privind în mod coroborat, opinia copilului, cu ansamblul probelor administrate cauzei, Curtea apreciază că într-adevăr, cauzele de nulitate a adopției invocate de către recurentă, nu sunt întemeiate, iar adopția a fost legal încheiată, sub aceste aspecte.
Dincolo de aspectele juridice stricte ale prezentei cauze, Curtea atenționează toate părțile implicate, inclusiv tânărul, să dea dovadă de înțelege, toleranță, disponibilitate sufletească, înțelepciune și calm, pentru surmontarea problemelor delicate din familie și pentru stabilirea unor relații calde, de sprijin reciproc moral, material între membrii săi.
Pentru ansamblul Pentru ansamblul acestor considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în,--96, jud. I, împotriva sentinței civile nr. 950 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații și, domiciliați în Otopeni,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. / 22.10.2009
Tehnodact. / 2 ex./19.11.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1527/2009. Curtea... → |
|---|
