Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1652/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1652/R-MF
Ședința publică din 12 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Laura
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.100/A/ din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în B,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât și avocat, pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.146/2009, eliberată de Baroul Vâlcea.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 123 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 08.09.2009, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: Avocat precizează că, valoarea masei partajabile este de 60.000 lei.
Curtea, în raport de valoarea precizată de către reclamantă în cererea introductivă, pune în discuția părților excepția legalității și admisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Recurentul-pârât solicită respingerea excepției legalității și admisibilității căii de atac.
Avocat solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil, dat fiind faptul că hotărârea tribunalului nu are cale de atac, fiind irevocabilă.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 2006 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor dobândite de cei doi în timpul căsătoriei, cu reținerea unei cote de 80% pentru reclamantă la dobândirea bunurilor, susținând că, în timpul căsătoriei a dobândit următoarele bunuri: un imobil casă compusă din 2 camere, bucătărie, sală și beci, un autoturism marca 1300 cu numărul de înmatriculare VL-03- și un autocamion marca R cu numărul de înmatriculare VL-07-.
Prin întâmpinare, pârâtul a recunoscut că bunurile realizate în căsătoria cu reclamanta sunt cele din acțiunea de partaj, respectiv o casă cu două camere, bucătărie, sală și beci și două autovehicule, însă a pretins că el este cel care are o contribuție mai mare la realizarea bunurilor, realizând în timpul căsătoriei venituri mai mari decât cele ale reclamantei.
După administrarea probatoriului, la data de 12 septembrie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa pronunțat Încheierea de admitere în principiu nr. 4406, prin care s-a admis în parte, în principiu, acțiunea și s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, reclamanta cu o contribuție de 65% și pârâtul cu o contribuție de 35%, bunurile menționate în cererea de chemare în judecată și recunoscute de pârât.
În reținerea unei cote diferențiate, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte: reclamanta a realizat venituri în mod constant din salarii; pârâtul s-a pensionat la scurt timp de la căsătorie și realiza sporadic venituri din transporturi; reclamanta s-a ocupat aproape exclusiv de creșterea și educarea celor doi copii ai părților; realizarea de către pârât a unor venituri anterior căsătoriei, folosite în căsătorie sau folosirea unor sume primite de la părinții săi, au fost lipsite de suport probatoriu.
În conformitate cu dispozițiile art. 728 cod civil și art. 36 Codul familiei, prin sentința civilă nr. 5318 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu E. în dosarul nr- (nr. în format vechi 9734/2006), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului și s-a dispus sistarea stării de codevălmășie, atribuindu-le acestora loturi în varianta a II-a de lotizare propusă de expert.
În lotul reclamantei au fost atribuite casa cu două camere, bucătărie, sală și beci, terenul proprietate exclusivă de 236. și cota de din terenul de 81. situat în Râmnicu V,-, județul
Deoarece valoarea de 923.007 lei a lotului reclamantei este mai mare decât cota stabilită în realizarea bunurilor deduse partajului, reclamanta a fost obligată la sultă față de pârât, în sumă de 129.492 lei.
În lotul pârâtului au fost atribuite un autoturism marca 1300 și un autocamion marca R, ambele însumând ca valoare 12.400 lei. Pentru echilibrarea valorică a loturilor, s-a dispus să primească sultă de la reclamantă în cuantumul menționat.
Pârâtul a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 5318 din 10.11.2008, pronunțată în dosarul nr-.
Deși în motivare se vorbește doar de sentința Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, apelantul-pârât a criticat atât sentința menționată, cât și încheierea de admitere în principiu care a stat la baza acesteia.
Apelul nu a fost motivat în drept.
În fapt, criticile au vizat două aspecte, respectiv contribuția părților la realizarea bunurilor comune și valoarea bunurilor partajabile.
S-a susținut că, pe baza probelor, se impunea a se reține o contribuție egală de 50% la dobândirea bunurilor comune, iar in ceea ce privește cea de-a doua critică a precizat că cele două autovehicule nu mai sunt în stare de funcționare, fiind, în consecință, supraevaluate, iar imobilele - teren în suprafață de 236. și casa au fost subevaluate, prețurile de circulație pentru asemenea bunuri fiind mult mai mari.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.100/A/ din 17 aprilie 2009, respins apelul declarat de pârât, reținând în esență că instanța de fond a valorificat corect probatoriul administrat, respectiv înscrisurile și declarațiile de martor și a reținut în mod întemeiat, o contribuție diferențiată a foștilor soți în realizarea bunurilor comune - 65% reclamanta și 35% pârâtul.
S-a constatat că bunurile realizate au avut la data dobândirii lor o valoare relativ scăzută, fapt ce poate determina concluzia că veniturile părților la dobândirea bunurilor erau relativ modeste. Chiar dacă pârâtul a fost cercetat înainte de 1989 pentru dobândirea ilicită a averii, nu s-a făcut dovada finalizării cercetărilor în sensul că veniturile părților, iar nu numai ale pârâtului, ar fi fost ilicite, potrivit legii care reglementa înainte de anul 1989 această situație, cu nr.18/1968.
Cu privire la cea de-a doua critică adusă de apelant încheierii de admitere în principiu și sentinței de partaj, tribunalul a reținut că și valorile bunurilor deduse partajului au fost stabilite în mod corect. Atât cele două autovehicule, cât și casa și terenul, au fost evaluate de către experți de specialitate. Pârâtul a făcut obiecțiuni care au fost respinse motivat de către instanța de fond.
Au fost privite ca neîntemeiate criticile referitoare la aspectul evaluării imobilelor, întrucât până la soluționarea apelului moneda națională s-a devalorizat semnificativ (1 euro = cca. 4,200 lei), iar în aceeași perioadă a scăzut și prețul imobilelor atât construcții cât și terenuri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, invocând următoarele motive:
1. Motivarea instanței de apel cu privire la soluția pronunțată este superficială, insuficientă și în contradicție cu dispozițiile legale incidente în cauză, hotărârea fiind nemotivată (art.304 pct.7 Cod procedură civilă).
Cu privire la motivarea hotărârii, în jurisprudența CEDO s-a statuat că nemotivarea hotărârii reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut și garantat de art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și că este necesar ca, în motivarea hotărârii, să se regăsească argumentele decisive pentru soluționarea cauzei, judecătorul având obligația de a răspunde la toate capetele de cerere.
Se susține că s-au încălcat și dispozițiile art.21 din Constituție privind accesul liber la justiție și a art.6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil.
Soluția judecătoriei atacată pe calea prezentului recurs este practic nemotivată, câtă vreme nici nu se amintesc mijloacele de probă ce au format convingerea instanței și nici nu se arată argumentele pentru care au fost înlăturate apărările părților.
2. Soluția instanțelor este în aceeași măsură și nelegală, ca urmare a greșitei aplicări a legii și interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În mod normal și legal, prezumția de comunitate a fost instituită de legiuitor ca o măsură de protecție pentru ambii soți, ea putând fi răsturnată în fața unor probe puternice, de necontestat, care să stabilească cu certitudine o altă situație de fapt.
În cazul de față, încălcarea acestor prevederi legale nu are suport și apreciază pârâtul că i se face o mare nedreptate.
Accidentul său, care i-a creat un handicap, nu l-a împiedicat să muncească peste puteri pentru familie, să se ocupe de tot felul de activități extraprofesionale aducătoare de venituri, nefiind cunoscut ca o persoană cu vicii.
Recurentul susține că hotărârea tribunalului încalcă și prevederile art.6 din Convenția pentru Drepturile Omului, care prevăd că orice cetățean trebuie să se bucure de un proces echitabil, ceea ce nu s-a întâmplat față de acesta.
Potrivit prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art.2821 (1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
Recursul este inadmisibil.
Prin art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 (1) din Codul d e procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revin persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Din cuprinsul art. 112 alin. 1 pct. 3 cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Articolul 18/1 cod procedură civilă, statuează că, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare in judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 3 cod procedură civilă, potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe.
Față de disp. art. 282/1 cod procedură civilă și statuările ICCJ, se constată că, obiectul prezentei acțiuni îl constituie partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, evaluate de reclamanta la 62.000 Ron, conform înscrisului de la fila 32, acțiune patrimonială, cu un obiect de sub 100 000 lei, in raport de care calea de atac este potrivit art. 282/1 cod procedură civilă, recursul.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.100/A/ din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - ---
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./18.11.2009
Jud. apel:
-
Jud. fond:
OPINIE SEPARATĂ
în sensul că prezentul recurs este admisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a fost investită cu o cerere de partaj în care bunurile au fost într-adevăr prețuite ca având o valoare de sub 100.000 lei.
Respectând procedura împărțelii judiciare reglementate de capitolul VII din codul d e procedură civilă, judecătoria a aplicat art.6736, în sensul că a pronunțat o încheiere (filele 105-106) prin care a stabilit masa de partaj și cota ce i se cuvine fiecăruia dintre foștii soți. De asemenea a numit experți pentru evaluarea și lotizarea bunurilor, în conformitate cu alin.2 al aceluiași articol de lege.
Pe baza expertizelor efectuate, instanța de fond, prin sentință, a dispus sistarea codevălmășiei și a împărțit bunurile între părți, atribuind fiecăreia bunuri în natură și stabilind o sultă pentru egalizarea loturilor. Valorarea totală a bunurilor rezultată din expertize este de peste 100.000 lei și aceasta a fost avută în vedere de instanță atunci când a pronunțat sentința civilă nr.4246/10.10.2008.
În condițiile în care bunurile au fost identificate și evaluate de către expert, instanța nu putea lotiza bunurile decât ținând cont de aceste valori, ea nemaiavând posibilitatea de a le lua în considerare pa acelea stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
De altfel, dacă judecătoria s-ar fi raportat la valorile trecute în acțiune, o expertiză de evaluare ar fi fost inutilă, iar loturile ar fi trebuit formate în funcție de valorile din cererea de chemare în judecată
Tribunalul a fost investit cu o cale de atac împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și apreciem că în mod corect a avut în vedere, la calificare căii de atac, valoarea bunurilor stabilite prin sentință, iar nu valoarea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Dispozițiile art.2821cod procedură civilă exclud de la calea de atac a apelului hotărârile date în primă instanță referitoare la litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
Ca atare, apreciem că în speță calificarea trebuie să se facă în funcție de dispozitivul hotărârii și deci de valoarea bunurilor așa cum e menționată în hotărâre, iar nu de aceea exprimată în acțiune.
Dacă s-ar proceda altfel, părțile s-ar afla într-o situație paradoxală, în care au obținut prin hotărâre judecătorească bunuri a căror valoare totală depășește suma de 100.000 lei și totuși nu ar avea deschisă calea de atac a apelului.
Mai mult, chiar dacă raportarea s-ar face la valoarea declarată de parte, în speță a avut loc o majorare a câtimii obiectului (ce nu reprezintă o modificare de acțiune) și ca atare trebuie valorificată această majorare.
În fine, mai trebuie precizat că în această materie nu s-a pronunțat încă un recurs în interesul legii, prin decizia nr.32/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilindu-se numai care sunt litigiile civile și comerciale evaluabile în bani.
Judecător,
-
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Laura
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1528/2009. Curtea de... | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1341/2009.... → |
|---|
