Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 3/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
CAMERA DE CONSILIU
DECIZIE CIVILĂ NR. 3/FM-
Ședința din data de 27 mai 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror - -
Pe rol, soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta, domiciliată în L,-, -. B,. 2, județul T, împotriva deciziei civile nr. 1/FM-A din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr- (număr în format vechi 88/M/2005), în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în C,-, -. B,. 32, județul
La apelul nominal făcut în Camera de consiliu se prezintă pentru intimatul, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 59261 din 02.04.2009, depusă la fila 42 dosar, lipsind revizuienta.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că revizuienta a trimis la dosar, prin fax, cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsa sa și a apărătorului său ales; prin cerere, mai solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și concluziilor depuse la dosar la termenul din 10 aprilie 2009.
Întrebat fiind, apărătorul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului intimatului, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii de revizuire ca nefondată; cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Depune, totodată la dosar (filele 84-88) extras din sistemul ECRIS cu privire la dosarul nr-.
Procuror, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire.
Consideră că motivele invocate prin cererea de revizuire nu se încadrează în dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă, iar cu privire la probele extrajudiciare arată că acestea nu sunt probe noi necunoscute de instanță.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
La 20 ianuarie 2009 d-na. a solicitat instanței revizuirea deciziei civile nr. 1/FM-A pronunțată de Curtea de Apel Constanța la 16 ianuarie 2009.
În motivarea cererii revizuienta a susținut că instanța de recurs a ajuns la o concluzie eronată cu privire la creșterea intimatului de către tatăl său.
Precizează că un major poate fi adoptat numai de persoana sau familia care l-a crescut ori, în speță, pârâtul intimat nu a locuit niciodată pe timpul minoratului cu adoptatorul. Arată că, pârâtul a urmat cursurile școlare în altă localitate și că venea în casa adoptatorului doar în vizită. Susține că adopția a fost făcută ca urmare a constrângerii adoptatorului de către soția sa, care era mama pârâtului.
Revizuirea nu a indicat temeiul juridic al cererii de revizuire.
Examinând cererea formulată de d-na., Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 1/FM-A din 16.01.2009 Curtea de Apel Constanțaa admis recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1226/2004 pronunțată de Tribunalul Constanța și a modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins cererea prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității adopției pârâtului de către tatăl său, dl. (decedat ulterior).
În considerentele deciziei a cărei revizuire se cere instanța a reținut din probele administrate că pârâtul a fost crescut de mamă și de adoptatorul încă de la începutul relației de concubinaj a acestora din urmă, relație care a început în anul 1982 și în timpul căreia adoptatul a fost crescut și îngrijit de adoptator și de mama adoptatului.
Prin cererea formulată la 20.01.2009 d-na. a invocat faptul că probele administrate în dosar conduc la o altă concluzie decât aceea reținută de instanța de recurs, respectiv aceea că adoptatul nu a fost crescut în timpul minorității de către adoptator.
Potrivit art. 322.pr.civ. revizuirea este o cale de atac extraordinară care nu poate fi folosită decât în cazurile prevăzute în mod limitativ de text.
Din enumerarea punctelor de revizuire - dispoziții potrivnice în dispozitivul hotărârii; omisiune pronunțării asupra unui lucru ori, pronunțarea asupra a ceva ce nu s-a cerut; dacă obiectul pricinii nu se află în ființă; condamnarea martorului, expertului sau judecătorului pentru o infracțiune în legătură cu cauza; descoperirea unor înscrisuri doveditoare pe carte instanța nu le-a avut spre analiză; apărarea cu viclenie a statului; existența unor hotărârii judecătorești potrivnice; împiedicarea părții să se prezinte la judecată; pronunțarea unei hotărârii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului - rezultă că hotărârea definitivă poate fi atacată prin revizuire numai dacă există împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Prin intermediul revizuirii hotărârea nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării hotărârii pentru că, în cazul revizuirii, nu se pune problema unui control judiciar, ci a unei noi judecăți pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
În speță, revizuienta nu invocă elemente noi, care nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii, ci solicită reaprecierea probelor deja administrate, situație care nu se încadrează în nici unul dintre cele 9 cazuri de revizuire limitativ prevăzute de art. 322.pr.civ. și care ar constitui un veritabil recurs la recurs, inadmisibil în sistemul judiciar românesc.
Prin urmare, constatând că motivele invocate de revizuientă nu pot determina retractarea deciziei nr. 1/2009, Curtea va respinge cererea de revizuire.
În temeiul art. 274.pr.civ. la cererea intimatului, revizuienta va fi obligată la restituirea cheltuielilor de judecată suportate de acesta, respectiv onorariul de avocat în valoare de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta, domiciliată în L,-, -. B,. 2, județul T, împotriva deciziei civile nr. 1/FM-A din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul civil nr- (număr în format vechi 88/M/2005), în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în C,-, -. B,. 32, județul C, ca nefondată.
Obligă revizuienta la 200 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
Ptr. PREȘEDINTE, aflată în concediu de odihnă, potrivit dispozițiilor art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte instanță, | Judecători, - - Ptr. a, aflată în concediu de odihă, potrivit dispozițiilor art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte instanță, |
Ptr. Grefier,
- -
aflată în concediu de odihnă,
potrivit dispozițiilor art. 261(2)
Cod procedură civilă, semnează
Prim Grefier,
Red.dec./28.07.2009
Tehnored.gref./2ex./29.07.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Mariana Bădulescu
← Divort. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Suceava | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1454/2009. Curtea de... → |
---|