Contestare recunoastere paternitate. Decizia 88/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2228/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.88
Ședința publică de la 25.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.599 din data de 15.04.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 2
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 18.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 B la data de 14 mai 2008 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele, Primăria Sectorului 2 B - Serviciul de Stare Civilă, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelara - Primăria sector 2 B, să se constate nulitatea absolută a recunoașterii de paternitate a minorului, născut la data de 18 aprilie 2003 și în consecință, să se dispună anularea mențiunilor trecute în registrul de stare civilă, în actul de naștere al minorului, să se constate că reclamantul nu datorează întreținere minorului, nefiind tatăl acestuia, cu obligarea în consecință, a pârâtelor și Primăria Sectorului 2 B la restituirea contravalorii pensiei de întreținere reținute reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 11129 din 22 decembrie 2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea formulată de reclamant, a constatat că acesta nu este tatăl minorului și a obligat pârâta să plătească reclamantului, sumele de 1.493 lei plată nedatorată și 1.667 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29 ianuarie 2009, formulat apel pârâta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii solicitate și casarea hotărârii atacate.
La termenul de judecată din 15 aprilie 2009, tribunalul din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a apelului.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 Cod de procedură civilă, excepția netimbrării apelului declarat, excepție de procedură, dirimantă și absolută, tribunalul a constat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
La înregistrarea apelului pe rolul Tribunalul București - Secția a Va Civilă, s-a stabilit în baza art. 20 alin. 2 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, obligația apelantei - pârâte de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, apelanta fiind citată cu aceste mențiuni, așa cum a rezultat din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 din dosarul de apel.
La termenul din data de 15 aprilie 2009, tribunalul a constatat că apelanta - pârâtă nu a înțeles să se conformeze acestor dispoziții, astfel încât, față de cele ce preced și în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, sancționându-se cu anularea cererii, tribunalul a admis excepția netimbrării și a dispus anularea apelului ca netimbrat.
În temeiul art. 274 alin. 1, 3 Cod de procedură civilă, tribunalul a obligat apelanta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant, suma reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat achitat de acesta, suma fiind redusă în raport cu munca îndeplinită de avocat (un singur termen de judecată, cauză soluționată pe excepție), prin decizia civilă nr. 599 din 15 aprilie 2009 Secției a Va Civilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 02 noiembrie 2009, în termen legal, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
A arătat că în fapt, la data de 21 ianuarie 2009, formulat apel împotriva sentinței civile nr. 11129/2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii solicitate și casarea hotărârii atacate.
La data de 13 aprilie 2009, suferit o fractură la unul din membrele inferioare, fiind pusă în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009, pentru a solicita termen în vederea angajării unui apărător și totodată fiind pusă în imposibilitate de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Recurenta a solicitat să se aibă în vedere că este singură, are în îngrijire un minor de 6 șase ani și nu s-a putut deplasa la instanța de judecată pentru a depune acea taxă și a solicita un termen în vederea angajării unui apărător, deoarece a suferit acea fractură care a pus-o în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată și totodată de a achita taxa la primul termen de judecata, așa cum prevede Legea nr. 146/1997.
La termenul din data de 15 aprilie 2009, Tribunalul din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a apelului, excepție pe care a admis-o, anulându-se apelul ca netimbrat.
În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 de lei, acordate de instanța de apel, intimatului - reclamant, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că această modalitate a instanței de a acorda în mod nejustificat, cheltuieli de judecată într-o cauză în care nu s-a ținut cont de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocatul intimatului (așa cum prevede art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă), reprezintă o îmbogățire fără just temei.
Recurenta a considerat că instanța de apel trebuia să acorde acele cheltuieli de judecată intimatului, proporțional cu prestația depusă de apărător, prestație pe care instanța nu trebuia să o ia în considerare și să o permită, fiind vorba de o excepție invocată din oficiu de instanța de judecată, iar onorariul de 1.000 de lei este exagerat în raport de simpla susținere a acestei excepții, de către apărătorul intimatului (apelul fiind judecat la primul termen de judecată).
Faptul că nu s-a putut prezenta la termenul din data de 15 aprilie 2009, este o împrejurare mai presus de voința sa și prin aceasta i s-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, consfințite prin Constituție și normele europene.
A solicitat în consecință, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Și-a întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul - reclamant a depus întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, invocând excepția de nulitate a cererii de recurs, ca urmare a nesemnării cererii de recurs de către recurentă, precum și excepția de netimbrare a recursului promovat. Sub aspectul fondului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ca urmare a faptului că recurenta nu a realizat dovada achitării taxei judiciare de timbru impuse, iar reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate în apel, a fost nejustificată. A formulat apărări și sub aspectul fondului cererii deduse judecății. A depus la dosar două înscrisuri copie, cuprinzând semnătura recurentei, în susținerea excepției de nulitate a cererii de recurs.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe prevederile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 18.01.2010, intimatul a renunțat la cele două excepții invocate.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal- În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs,exempli gratianerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată (în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488).
1.Sub un prim aspect, Curtea constată că recurenta invocă prin prima parte a criticilor sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept procesual ale art. 20 al. 1,3 din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora:"(1) judiciare de timbru se plătesc anticipat.-
(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Textul legal evocat reglementează excepția de netimbrare caracterizată ca o excepție de procedură, dilatorie inițial, dar peremptorie în final și absolută.
Baza legală a acestei excepții, impune ca și premisă a aplicării sancțiunii nulității, faptul neachitării taxei judiciare până la termenul de judecată acordat în cauză.
Sancțiunea care intervine, prevăzută de altfel,expressis verbis, este cea a nulității. Legislatia noastra nu cuprinde o definitie a nulitatii actelor de procedură, însă literatura de specialitate a desprins o definitie elocventă:"nulitate actelor de procedură este acea sanctiune procedurală care intervine în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parțial de efectele sale firești"(în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 145).
În aceeași literatură juridică, s-a arătat că în afara cazurilor de nulitate prevăzute de art. 105 Cod de Procedură Civilă, mai există și altele, precum netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererilor, reaua compunere a completului de judecată și nerespectarea termenelor prohibitive, subliniindu-se că în toate aceste trei situații, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări. Aceste cazuri privesc condițiile externe ale actului de procedură, în timp ce pentru condițiile proprii actului de procedură (privitoare la forma și conținutul acestora), se aplică art. 105 al. 2 Cod de Procedură Civilă.
Sancțiunea nulității în cazul în discuție, al neachitării taxei judiciare de timbru, nu intervine în mod automat, ci instanța va trebui să acorde un termen pentru plata taxei de timbru, iar numai dacă aceasta nu se plătește în termenul acordat, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Așadar, anularea cererii, a actului procedural, reprezintă o sancțiune pentru atitudinea omisivă, culpabilă, a părții căreia îi incumbă obligația procedurală.
2. Aplicând aceste considerente în cauza prezentă, dedusă judecății, Curtea constată că potrivit rezoluției de primire a apelului, a fost stabilită în sarcina apelantei pârâte, obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 20 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei pârâte (fila 7 dosar apel) cuprinde mențiunea obligației achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, citația fiind afișată pe ușa locuinței destinatarului, ca urmare a negăsirii vreunei persoane.
Cu toate acestea, apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită, astfel încât situația premisă a incidenței sancțiunii nulității amintite, respectiv neplata taxei, se regăsește în cauză, tribunalul constatând în mod corect, intervenția acestei sancțiuni.
Prin motivele de recurs, recurenta a invocat faptul că o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv fracturarea unuia dintre picioare, a împiedicat-o să achite taxa judiciară de timbru și să se prezinte pentru a solicita un nou termen de judecată în acest sens.
Motivul invocat este arondat de către recurentă, domeniului excepțiilor de la incidența sancțiunii nulității amintite, justificat prin înlăturarea caracterului culpabil al atitudinii omisive menționate, de neachitare a taxei incumbând.
Recurenta nu a realizat însă, nici o dovadă a situației deosebite invocate, deși potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 al.1 Cod de Procedură Civilă, avea această obligație, astfel încât Curtea nu poate analiza în continuare, justețea calificării acestei împrejurări drept o cauză exoneratoare de răspundere procesuală.
Criticile sunt în consecință, nefondate, inclusiv cele referitoare la nerespectarea astfel, a dreptului său la apărare și la un proces echitabil, atât timp cât în cursul judecării apelului, apelanta-pârâtă nu a formulat vreo cerere de amânare a cauzei și nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită într-un cuantum rezonabil, deși potrivit art. 129 al.1 Cod de Procedură Civilă,"Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările".Atât timp cât nu s-a dovedit împrejurarea deosebită invocată, din punct de vedere juridic, aceasta nu există, conform regulii de dreptidemest nonessenon probari.
3.Sub un al doilea aspect, Curtea constată că prin cea de-a doua parte a criticilor sale, recurenta invocă de asemenea, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept procesual ale art. 274 Cod de Procedură Civilă, vizând greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată către intimat.
Este de menționat în prealabil, referitor la înțelesul sintagmei"încălcarea sau aplicarea greșită a legii" al motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, faptul că prin concept, trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
Unul dintre aceste texte de lege îl reprezintă art. 274 pct. 3 Cod Procedură Civilă:"Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".
Interpretând literal și rațional, acest text de lege, Curtea constată că el nu impune judecătorului, obligația de a modifica onorariul (în sensul de cheltuieli de judecată la care partea căzută în pretenții, va fi obligată) la însăși contravaloarea muncii îndeplinite de avocat sau la valoarea pricinii. Așadar, cele două criterii reprezintă puncte de reper care dau posibilitatea judecătorului să aprecieze asupra modificării. Or, în lipsa într-adevăr, a unor prevederi legale sau criterii jurisprudențiale care să stabilească cert, matematic, care este valoarea optimă a onorariului (în sensul de cheltuială de judecată ce va fi acordată) pentru o anumită valoare a pricinii sau pentru o anumită muncă îndeplinită (contravaloare a muncii îndeplinite) de avocat, judecătorul nu va putea aprecia asupra unei asemenea modificări, decât în baza unor principii generale de drept care de altfel, stau la baza și guvernează virtual, orice normă scrisă, precum ar fi: principiul echității - " jus est ars boni aequi" (dreptul este arta binelui și a echității), principiu consacrat încă din perioada romanilor, principiul rezonabilității. Toate aceste principii devin aplicabile în ceea ce privește primul criteriu evocat, al muncii îndeplinite de avocat, prin intermediul altor trei criterii subsecvente: al efectivității, al utilității și al necesității activităților efectiv întreprinse de avocat (în sensul de activități/servicii precis determinate și totodată, nesupraevaluate).
Dispozițiile art.274 al.3 Cod procedură civilă au fost apreciate constituționale prin raportare la prevederile art.24 al.2 din Legea fundamentală. Nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege, a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport de convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect, creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor vizând rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (a se vedea în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr.401/2005, Of. nr.848 din 20 septembrie 2005, Decizia nr.184/2006, Of. nr.281 din 29 martie 2006; Decizia nr.492/2006, Of. nr.583 din 5 iulie 2006; Decizia nr.746/2005, Of. nr.961 din 29 noiembrie 2006).
4. Aplicând aceste considerente în cauza prezentă, dedusă judecății, Curtea constată că într-adevăr, instanța de apel, în determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată datorate, prin prisma criteriului muncii îndeplinite de avocat, a avut în vedere delimitarea activităților efectiv întreprinse de avocat (în sensul de activități/servicii precis determinate și totodată, nesupraevaluate) și care să fi fost și necesare și utile clientului său, în același timp.
Astfel, apreciind că suma solicitată cu titlu de cheltuială de judecată, reprezentând onorariu de avocat ales, de 3.500 lei este exagerată față de contravaloarea muncii îndeplinite de avocat, prin prisma faptului că s-a acordat un singur termen de judecată, iar apelul s-a soluționat pe excepția de netimbrare, tribunalul a procedat la reducerea sa, în virtutea criteriului evocat, la un cuantum pe care l-a considerat echitabil și rezonabil.
Curtea își însușește cuantumul apreciat de instanța de apel, pentru aceleași considerente reținute de tribunal, pe care le completează în sensul că avocatul intimatului a formulat și depus la dosar, întâmpinare, cuprinzând excepția de netimbrare a apelului, dar și apărări de fond legate de apelul declarat în cauză. Invocarea excepției de netimbrare s-a realizat așadar, inclusiv în scris, de către intimat și nu de către tribunal, cum în mod greșit recurenta a invocat.
Așadar, raportat la formularea și depunerea întâmpinării cu un conținut complex, la dosar, la invocarea de către parte, a excepției de netimbrare a apelului, la formularea de concluzii sub acest aspect, în fața instanței de apel, Curtea apreciază că instanța de apel nu a depășit marja de apreciere recunoscută potrivit considerentelor anterioare, realizând un bilanț echitabil al tuturor considerentelor incidente.
Pentru aceleași argumente, Curtea nu își poate însuși criticile recurentei sub aspectul că munca efectivă a avocatului nici nu trebuia a fi luată în considerare. Adoptarea punctului de vedere al recurentei ar echivala pe de o parte, cu ignorarea deplină a prezenței și muncii realizate de avocat, iar pe de altă parte, cu încălcarea prevederilor art. 274 al. 1 Cod Procedură Civilă, care permit părții ce a câștigat (intimatul aflându-se în această poziție procesuală în apel) să își recupereze cheltuielile de judecată efectuate: " Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivul de recurs invocat nefiind fondat.
Dată fiind culpa procesuală a recurentei în declanșarea și desfășurarea prezentei căi de atac, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe aceasta la plata de cheltuieli de judecată către intimat, în cuantum de 3500 lei, reprezentând onorariu avocat ales, Curtea apreciind că raportat la obiectul cauzei, dar și la munca efectiv îndeplinită de avocat, prin prisma formulării întâmpinării, care cuprinde inclusiv excepții, a prezenței acestuia la ambele termene de judecată, a formulării de concluzii în cadrul dezbaterilor, inclusiv sub aspectul fondului soluției pronunțate de către instanța de apel, nu se impune reducerea acestora potrivit art. 274 al. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 599 din data de 15 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă să plătească intimatului - reclamant, suma de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. 24.02.2010
Tehnodact.
2ex./ 24.02.2010
-5.-;
Jud.2.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Divort. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Iasi | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
