Divort. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 10/FM
Ședința publică din data de 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, șoseaua din Vii nr. 55, județul C și cu domiciliul procesual ales în C, strada - C M nr. 128, - 1,. B,. 18, județul C, la Cabinet avocat, împotriva deciziei civile nr. 438/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în C, șoseaua din Vii nr. 55, județul C, având ca obiect divorț cu minori.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 80682/20.11.2009, depusă la dosar și intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, după care:
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul de a se dispune, în principal, obligarea reclamantului, către copilul minor, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 16,8% de la data pronunțării hotărârii, și în subsidiar, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în cuantum fix de la data pronunțării hotărârii, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța de apel, în mod greșit, l-a obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 18% din venitul net realizat lunar, încălcând dispozițiile legale în materie, care stipulează că întreținerea datorată de părinte se stabilește, pentru doi copii, la 1/3 din câștigul său din muncă. Precizează că reclamantul a fost obligat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 16,5% și limita maximă prevăzută de lege până la care se poate stabili obligația de întreținere pentru doi copii este de 33,33%, astfel încât veniturile salariale ale recurentului sunt grevate în cuantum de 34,5%, depășind plafonul maxim legal.
Intimata pârâtă, având cuvântul, învederează că este de acord cu plata unei pensii de întreținere, în favoarea minorei, de către recurent, de la data pronunțării hotărârii de divorț.
Curtea, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 17.05.2007, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei dintre părți cu revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei și încredințarea minorei către el și obligat pârâtei la plate unei pensii de întreținere în favoarea minorei.
În motivare cererii, reclamantul a arătat că relațiile dintre părți sunt grav vătămate și iremediabil afectate - sunt despărțiți în fapt de doi ani - nemaifiind posibilă continuarea căsătoriei; referitor la cererea de încredințarea minorei către el reclamantul a precizat că solicită aceasta având în vedere relațiile dintre el și copil și faptul că veniturile sale reprezintă o garanție asigurării unor condiții corespunzătoare tuturor nevoilor minorei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care s-a declarat de acord cu desfacerea căsătoriei solicitând, conform art. 617. pr. civ. nemotivarea hotărârii de divorț.
Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat păstrarea numelui - dacă există acordul reclamantului -, încredințarea minorei către ea și obligarea reclamantului la plate unei pensii de întreținere în favoarea minorei. În motivare cererii, de încredințare, pârâta a arătat că i-a asigurat copilului condiții bune pentru o dezvoltare normală intelectuală și fizică și între ea și minoră există un atașament manifestat pe toată perioada de la nașterea ei până în prezent.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care s-a declarat de acord cu încredințarea minorei către mamă și obligarea sa la plate unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 1.500 lei lunar, dat fiind faptul că beneficiază de un venit lunar de minim 7000 lei lunar, variabil în funcție de anumite criterii; reclamantul s-a opus însă cererii, pârâtei de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie.
Prin sentința civilă nr.16104/06.12.2007, Judecătoria Constanțaa admis în parte acțiunea și cererea reconvențională și a desfăcut căsătoria încheiată între părți din culpă comună, dispunând revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei,; de asemenea, s-a dispus încredințarea minorei, născută la 28.08.1992, către pârâta-reclamantă în vederea creșterii și educării, cu obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia în cota procentuală de 25% lunar din venitul obținut, de la data pronunțării și până la majorat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 06.08.1988, iar din uniunea lor a rezultat minora, născută la 28.08.1992; pentru a dispune cu privire la desfacerea căsătoriei și la relațiile nepatrimoniale dintre soți, instanța a avut în vedere poziția procesuală a părților, disp. art. 38 alin.1 fam. ale art. 617. pr. civ. și ale art. 40 alin.3 fam. desfăcând căsătoria fără a expune considerentele care au condus-o la concluzia că, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Cu privire la încredințarea minorei, judecătoria a apreciat că este în interesul superior al minorei să fie încredințată mamei, față de vârsta și afecțiunea existentă între copil și părintele căruia i se încredințează copilul, părintele prezentând garanțiile materiale și morale necesare pentru creșterea copilului.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei în sensul stabilirii pensiei de întreținere în cuantum fix.
În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că venitul său net la acest moment este în cuantum de minim 7000 lei, venit variabil în funcție de anumite criterii, iar suma de 1500 lei propusă de el în fața primei instanțe este mai mult decât suficientă pentru a satisface nevoile copilului, chiar făcând abstracție de aportul părintelui căruia acesta i-a fost încredințat.
A mai susținut apelantul că stabilirea pensiei de întreținere în cuantum fix reprezintă și o măsură de protecție a drepturilor copilului, în condițiile în care în societatea românească există o problemă în legătură cu stabilitatea funcțiilor și a locului de muncă.
La termenul de judecată din data de 16.09.2008, cu respectarea condițiilor prevăzute de art.293 alin.1 pr. civ. intimata-pârâtă a aderat la apelul declarat de reclamant, solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul de a i se încuviința păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.
Prin încheierea de ședință pronunțată la același termen, instanța de apel a suspendat judecata cauzei la cererea ambelor părți, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.pct.1 pr. civ.
După reluarea judecății, apelantul-reclamant a depus la dosar sentința civilă nr.2030/04.02.2009 a Judecătoriei Constanța și a solicitat ca, la aprecierea cuantumului pensiei de întreținere datorate minorei rezultate din căsătoria cu intimata-pârâtă, să se țină cont de faptul că mai plătește pensie de întreținere pentru un copil minor, născut din relația cu o altă femeie.
Față de opoziția apelantului-reclamant, în ședința publică din 06.10.2009, pârâta a declarat că renunță la cererea de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie și, implicit, la judecata cererii de aderare la apelul declarat de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 438/06.10.2009, Tribunalul Constanțaa luat act de renunțarea apelantei-pârâte la judecarea apelului incident și a admis apelul reclamant cu consecința chimbării în parte a sentința în sensul că a fost obligat reclamantul-pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei -, născută la data de 28.08.1992, în cuantum de 18% din venitul net lunar realizat de la data introducerii acțiunii, respectiv 17.05.2007 și până la majoratul acesteia; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, potrivit art. 94 alin.1 fam. cuantumul pensiei de întreținere se determină în raport de nevoia celui care o solicită și de mijloacele celui care urmează aop lăti, iar în cazul în care întreținerea este datorată de părinte, art. 94 alin.3 fam. stabilește un plafon maxim până la care ea poate fi acordată, și anume până la o pătrime din câștigul din muncă al debitorului pentru un copil și o treime pentru doi copii.
Tribunalul a mai observat că, întinderea întreținerii se stabilește în raport de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreținut, indiferent dacă aceștia sunt rezultați din căsătorie sau din afara căsătoriei, coborârea sub coeficienții stabiliți de art. 94 alin. 3.fam. neputându-se face decât în mod excepțional; ca atare, dacă C obligat la întreținere nu are sarcini familiale deosebite, stabilirea cuantumului pensiei de întreținere pentru copil trebuie orientată înspre plafonul maxim prevăzut de textul menționat.
Tribunalul a mai constatat că, în speță, prin sentința civilă nr.2030/ 04.02.2009 a Judecătoriei Constanța, reclamantul din prezenta cauză a fost obligat să plătească numitei - o pensie de întreținere de 16,5% din venitul net, lunar, în favoarea minorei, născută la data de 28.05.2008, începând cu data de 30.06.2008 și până la împlinirea de către minoră a vârstei de 18 ani.
Față de această situație, tribunalul a considerat că se impune ca, la stabilirea pensiei de întreținere pentru minora, născută în timpul căsătoriei cu pârâta din prezenta cauză, să se țină cont de limita maximă prevăzută de lege pentru situația în care debitorul datorează întreținere la doi copii, dar și de faptul că, raportat la vârsta pe care o are, nevoile minorei rezultate din căsătorie sunt mai mari decât cele ale minorei născute în afara căsătoriei.
Tribunalul a reținut că solicitarea apelantului-reclamant de stabilire a pensiei de întreținere în cuantum fix trebuie înlăturată, în condițiile în care art. 94. fam. prevede implicit și permite stabilirea obligației de întreținere într-o cotă procentuală, fiind posibilă stabilirea cuantumului obligației de întreținere în această modalitate, câtă vreme aceasta poate fi executată și în natură, iar, pe de altă parte, este justificată de evidentul proces inflaționist al economiei naționale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul-pârât, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct.6 și pct. 9. pr. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei instanței de apel în sensul obligării sale reclamant la plata unei pensii de întreținere în beneficiul copilului minor în cuantum de 16, 8%, de la momentul pronunțării hotărârii (în principal) și, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei în sensul obligării sale la plata unei pensii de întreținere în beneficiul copilului minor în cuantum de 1.500 lei de la momentul pronunțării hotărârii.
În motivarea căii de atac, recurentul reclamant a arătat că a fost încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac deoarece, în calitate de singur apelant, nu a solicitat modificare sentinței de fond care prevedea obligarea sa la plata pensiei de la momentul pronunțării, sub acest aspect și nici pârâta reconvenientă nu a criticat soluția instanței de fond pe acest aspect, sau pentru alte motive, în fapt acesta nedeclarând apel.
Totodată, recurentul a supus atenției instanței împrejurarea că părțile - el, pârâta reconvenientă și copilul minor - au continuat, neîntrerupt până la acest moment, să locuiască împreună în același domiciliu și să se gospodărească împreună, recurentul reclamant îndeplinindu-și obligația de întreținere către copilul minor, atât prin sprijin financiar ce a fost superior valoric cuantumului fixat de instanțele de fond și apel, cât și în mod direct, nemijlocit.
Așadar, conchide recurentul, instanța de apel a dat ce nu s-a cerut, pronunțându-se asupra unor aspecte ce nu au fost contestate de către părți, și cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la neagravarea situației în propria cale de atac.
În referire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 recurentul indică faptul că instanța de apel a dispus modificarea sentinței în sensul obligării recurentului reclamant la plata unei pensii de întreținere stabilită în cotă procentuală de 18% din veniturile lunare.
Aceasta în condițiile în care el este obligat, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 16,5% și limita maximă prevăzută de lege până la care se poate stabili obligația de întreținere pentru 2 copii este 33,33%; astfel, recurentul apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii stabilind un cuantum procentual de 18%, depășind așadar plafonul maxim legal, - veniturile salariale ale sale fiind grevate în cuantum de 34,5%, în condițiile în care cuantumul procentual maxim până la care putea fi stabilită pensia de întreținere era 16,8%.
În subsidiar, recurentul a solicitat stabilirea pensiei de întreținere în beneficiul minor în cuantum fix de 1.500 lei, apreciind că stabilirea pensiei în acest cuantum fix este, în fapt, benefică și se constituie între-o măsură de protecție a drepturilor copilului; este adevărat că, la acel moment, în virtutea funcției pe care o ocupa, avea posibilitatea de a oferi o pensie într-un cuantum care depășește chiar venitul lunar net mediu pe țară, în situația în care pensia de întreținere ar fi stabilită într-o cotă procentuală, însă se poate pune problema stabității locului de muncă dar și a funcțiilor ocupate.
Recurentul mai învederează și faptul că, din interpretarea textelor legale în materie, rezultă că pensia de întreținere se stabilește în funcție de nevoile beneficiarului, și într-un cuantum just să satisfacă aceste necesități; cum venitul său net la acel moment este în cuantum de minim 7.000 lei lunar - venit variabil în funcție de anumite criterii - că suma de 1.500 lei propusă de el ca și cuantum al pensiei de întreținere este mai mult decât suficientă să satisfacă necesitățile copilului.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
După cum reiese din probatoriul administrat de instanța de fond, reclamantul lucrează în funcția de director producție la având un venit lunar de 7.000 lei (conform anchetei sociale și lipsei oricărei opoziții a pârâtei la afirmațiile reclamantului referitoare la cuantumul veniturilor sale salariale).
Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv pentru satisfacerea nevoilor spirituale precum și a mijloacelor pentru educarea, învățătură și pregătirea profesională (în cazul în care creditorul întreținerii este un copil minor).
După cum reiese din prevederile art. 86 alin. 2 Codul familiei, pentru ca o persoană să poată solicita întreținere, trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiții: să se găsească în stare de nevoie și neputința câștigului din muncă să se datoreze incapacității de a munci; cu referire la obligația de întreținere datorată de părinte copilului său, legea a stabilit că, atât timp cât acesta este minor, are dreptul la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Dispoziția legală expusă (art. 86 alin. 3 Codul familiei) are semnificația că descendentul minor este dispensat de obligația de a dovedi că se află în nevoie din cauza incapacității de a munci; cealaltă condiție a stării de nevoie - ce are un alt înțeles decât în cazul celorlalți creditori ai obligației de întreținere - se interpretează într-un sens mai larg, în sensul că minorul se găsește în nevoie când nu are venituri din care să-și acopere întreținerea.
Obiectul acestei obligații de întreținere este determinat de interpretarea coroborată a prevederilor art. 86 alin. 1 și art. 107 alin. 1. Astfel, executarea întreținerii trebuie să acopere nu numai cheltuielile necesare traiului cotidian (alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, nevoi spirituale) ci și mijloacele necesare pentru creșterea educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
În concordanță cu statuările tribunalului, Curtea observă, referitor la cuantumul obligației de întreținere, că aceasta se determină "potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti", în limita unor platforme maxime stabilită în raport de numărul creditorilor întreținerii.
Din analiza art. 94 alin. 3 Codul familiei reiese că întinderea întreținerii nu este stabilită într-o cotă fixă ci doar "limitată la un maxim legal"; de aceea, instanța nu poate stabili cote superioare plafonului legal; corespunzător, instanța - ținând seama de nevoile celui ce pretinde pensia de întreținere și mijloacele celui ce urmează a le plăti, poate să stabilească o întreținere în cuantum situat sub limita maximă prevăzută de art. 94 Codul familiei.
Deși, tradițional (în baza unor mai vechi decizii de speță pronunțate înainte de 1989), se considera că scăderea sub coeficienții prevăzuți de alin. 3 art. 94 Codul familiei nu se poate face decât în mod excepțional, astfel încât (dacă C obligat la întreținere nu are alte sarcini familiare deosebite) stabilirea cuantumului pensiei de întreținere pentru copil trebuie orientat spre maximul prevăzut de lege, în condițiile actuale, soluțiile jurisprudențiale nu trebuie acceptate fără o critică rațională, rezultând din aplicarea principiului general ce guvernează obligația de întreținere.
Astfel, este evident că - la fel ca în cazul oricărui solicitant al pensiei de întreținere -, și în situația copiilor minori, cuantumul obligației de întreținere se stabilește în mod concret, pentru fiecare copil, în raport de nevoile fiecăruia; de asemenea, este aplicabil și C de-al doilea criteriu fixat de art. 94 alin. 1 Codul familiei, referitor la posibilitățile celui ce urmează a plăti pensia, fiind evident că, spre diferență de epoca în care au fost pronunțate deciziile amintite în care se pute obține doar un salariu ce se încadra in anumite limite, în contextul economic actual, veniturile din care se datorează întreținerea pot fi foarte mari.
De aceea - desprins de ideologii egalitariste - determinarea cuantumului întreținerii nu se face în mod abstract prin stabilirea cotei fixate de lege în raport de numărul de copii ci, pornind de la plafonul maxim, în urma analizei stării de nevoie a copilului, se determină suma la care este îndreptățit minorul.
Or, după cum reiese din materialul probator administrat de instanța de fond (la care judecătoria nu face nici o referire critică, într-o înțelegere total greșită a prevederilor art. 617 alin. 2 Cod pr. civilă ce privesc exclusiv lipsa motivării soluției de desfacere a căsătoriei, sub aspectul neindicării motivelor temeinice pentru care continuarea că situația nu mai este posibilă), creditorul întreținerii are vârsta de 16 ani, urmând cursurile Liceului C C, beneficiază de locuință (imobilul pe care părțile l-au construit în timpul căsătoriei) și, cu toate că reclamantul a părăsit acest domiciliu din anul 2007, acesta i-a prestat întreținere, fără a considera necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.
De asemenea, Curtea constată că recurentul, începând cu data de 30.06.2008, este obligat la plata uni pensii de întreținere în cuantum de 16,5% din venitul obținut din muncă, în favoarea unui copil rezultat din afară căsătoriei.
Această situație impunea ca plafonul maxim - prevăzut de art. 94 alin. 3 Codul familiei pe care pensiile de întreținere cumulate datorate de recurent - putea să fie de 33,3% din venitul din muncă; or, cum celălalt copil beneficiar deja de o pensie în cotă de 16,5%, pensia maximă la care putea fi obligat reclamantul în apel era de 16,8% și nu 18%, când întreținerea datorată ar fi grevat 34,5% din salariu.
De asemenea, Curtea observă că aplicarea acestui procent de 16,8 % la veniturile recurentului de 7.000 lei (luându-se în calcul doar retribuția obișnuită, cu excluderea veniturilor întâmplătoare precum cele din ore suplimentare, indemnizațiile de transferuri concediere care nu au caracter permanent) ar însemna o sumă de aproximativ 1.200 lei lunar.
Or, suma oferită de recurent - 1.500 lei depășește în mod considerabil plafonul legal și aceasta fără a afecta drepturile legale cuvenite celuilalt copil.
Pentru aceste considerente, considerând că, în mod eronat instanța de apel a stabilit o obligație de întreținere în sarcina recurentului în cotă de 18% din veniturile datorate din muncă, soluția fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 alin. 3 Codul familiei, Curtea va modifica decizia tribunalului cu privire la acest aspect.
Și celălalt motiv de recurs este întemeiat; recurentul a solicitat schimbarea sentinței judecătoriei cu privire la cuantumul pensiei de întreținere apreciind că suma de 1.500 lei este suficientă nevoilor copilului și, în subsidiar, stabilită la cota de 16,5%; tribunalul admițând apelul a schimbat hotărârea apelată nu doar sub aspectul cuantumului obligației, ci și referitor la data acordării, pe care a considerat-o a fi 17.05.2007 - data introducerii acțiuni și nu data pronunțării sentinței - 06.12.2007.
Tribunalul nu a motivat deloc aceste soluție, deși decizia sa depășea limitele învestirii în apel care priveau - așa cum s-a arătat - doar cuantumul pensiei.
Din această perspectivă, tribunalul nu a făcut o corectă aplicare a caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, respectiv provocarea unei noi judecăți în fond cu privire la problemele de fapt dar și cele de drept, cu posibilitatea readministrării probelor de la prima instanță și administrarea oricăror probe noi, în considerarea limitelor efectului devolutiv dintre care, cea mai importantă, se referă la aplicarea principiului disponibilității.
Principiul disponibilității - văzut în special în antagonism cu principiul oficialității din procesul penal, conform căruia organele judiciare trebuie să aibă inițiativa declanșării procesului, pornind din oficiu mecanismul procesual - semnifică posibilitatea părții, în limitele legii, de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale acordate de lege.
Din punct de vedere analitic, principiul disponibilității privește dreptul unei persoane de a porni sau nu un proces civil, dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată, dreptul de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa și de a face o tranzacție, dreptul de a ataca sau nu hotărârea și de a stărui sau nu în calea de atac și dreptul de a cere executarea hotărârii judecătorești.
În cuprinsul dreptului de a determina limitele acțiunii introductive intră posibilitatea părții de a stabili cadrul procesual (persoanele chemate în judecată) și obiectul (pretenția din cerere).
Astfel, în litigiile civile instanța nu poate introduce, din oficiu, altă persoană în proces, decât cele indicate de reclamant, prin cerere. Posibilitatea de a lărgi sfera subiectivă a procesului o au numai părțile - reclamantul sau pârâtul - ori chiar terțele persoane care doresc să intervină într-un procesul în curs, instanța putând C mult (în virtutea rolului activ) să pună în discuția părților necesitatea introducerii în proces și a altor persoane de către aceste părți - prin formele prevăzute de art. 49-56 Cod procedură civilă.
Referitor la obiect, instanța este ținută de cererea reclamantului, neputând să depășească limitele acesteia deoarece este ținută de obligația de a se pronunța doar cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă).
Deoarece, și în această etapă, procesul este guvernat de principiul disponibilității, instanța de apel nu poate proceda la această nouă judecată decât în limitele stabilite de apelant: tantum devolutum, quantum apellatum.
Deoarece hotărârea primei instanțe poate fi atacată doar cu privire la soluționarea unor capete de cerere sau referitor la anumite părți din proces, atunci când există un apel parțial, ceea ce nu a fost supus apelului trece în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel nu poate modifica sub aspecte sau efecte părțile pentru care nu s-a făcut apel.
Din cauză că apelantul și-a întemeiat calea de atac pe greșita soluționare a unui singur aspect - pensia de întreținere în cuantum fix reprezenta o măsură de protecție a drepturilor copilului -, în concordanță cu statuările recurentului, curtea consideră că a fost încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac deoarece, în calitate de singur apelant, nu a solicitat modificare sentinței de fond care prevedea obligarea sa la plata pensiei de la momentul pronunțării și, sub acest aspect, nici pârâta reconvenientă nu a criticat soluția instanței de fond, sau pentru alte motive, în fapt acesta nedeclarând apel.
Or, față de această situație, cum instanța de apel nu a făcut o justă aplicare a principiul disponibilității și a regulii tantum devolutum, quantum apellatum, iar admiterea apelului trebuia să aibă singura consecință doar reaprecierea cuantumului pensiei de întreținere și nu și data stabilirii acesteia.
Pe lângă nelegalitatea acestei soluții, tribunalul a greșit și din punct de vedere al fondului problemei ignorând situația - admisă de ambele părți - că recurentul a continuat prestarea întreținerii copilului.
Față de această situație, Curtea va modifica decizia apelată sub aspectul datei de la care obligația este exigibilă ca fiind data pronunțării hotărârii în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, șoseaua din Vii nr. 55, județul C și cu domiciliul procesual ales în C, strada - C nr. 128, - 1,. B,. 18, județul C, la Cabinet avocat, împotriva deciziei civile nr. 438/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în C, șoseaua din Vii nr. 55, județul
Modifică decizia recurată, în sensul că obligă reclamantul recurent la plata unei pensii de întreținere de 1.500 lei lunar în favoarea minorei, de la data pronunțării hotărârii de divorț (06.12.2007) până la majoratul copilului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
Red.dec.jud. /14.04.2010/
gref. /16.04.2010/2 ex.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
| ← Plasament. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Craiova | Plasament. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Tg Mures → |
|---|
