Divort. Decizia 1000/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1000

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 66 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 15698 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în urma anulării deciziei civile nr. 678 din 25 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- prin decizia civilă nr. 892 din 08 iulie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, având ca obiect divorț.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata reclamantă -, personal și asistată de avocat, lipsind recurentul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru intimata reclamantă -, a depus concluzii scrise, în raport de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, apreciind că în mod corect atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut că recurentul pârât a avut venituri cu caracter de continuitate în perioada martie - august 2008, venituri la care s-au raportat în stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, iar moneda în care va fi plătită pensia este euro, întrucât recurentul este remunerat în această monedă; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la nr. 24365/215/22.11.2007, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți și înregistrată sub nr. 1649/12.10.2002, la Primăria mun. C, din vina pârâtului, reclamanta să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de, să-i fie încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul -, născut la data de 06.05.2002 și să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-au căsătorit la data de 12.10.2002, iar din relația lor a rezultat minorul -.

Prin sentința civilă nr.15698/27.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului, pentru desfacerea căsătoriei.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul.

S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată în registrul stării civile al mun. C, jud. D, la nr. 1649 din 12.10.2002, din vina ambilor soți, reclamanta reluându-și numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.

S-a încredințat mamei reclamante spre creștere și educare minorul -, născut la data de 06.05.2002.

A fost obligat pârâtul la pensie de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 150 euro lunar, începând cu data de 04.03.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.

S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:

Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 12.10.2002, iar din relația părților, anterioară încheierii căsătoriei, a rezultat minorul -, născut la data de 06.05.2002.

Potrivit art. 42 alin. 1 Codul familiei, instanța l-a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul -, apreciind că este în interesul acestuia să rămână la mamă.

La încredințarea minorului, instanța a avut în vedere interesele acestuia, rezultate din proba testimonială administrată în cauză coroborată cu concluziile anchetei sociale care a opinat în acest sens, faptul că minorul a fost crescut de mamă, precum și vârsta minorului, acesta având mai multă nevoie de îngrijirea mamei în ceea ce privește creșterea sa și formarea caracterului.

Având în vedere dispozițiile art. 42 alin. 3, art. 86 alin. 3, art. 94, art. 97 alin. 1, art. 101 și art. 107 alin. 1.fam. instanța a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 euro lunar, începând cu data la care reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere veniturile realizate de pârât în Italia în ultimele luni, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.

În motivarea apelului acesta a arătat că nelegal s-a stabilit pensia de întreținere datorată minorului în EURO, respectiv 150 EURO lunar, întrucât instanța trebuia să aplice legea teritoriului, iar pensia de întreținere trebuia stabilită în moneda națională, respectiv în lei și nu în euro.

De asemenea, a motivat faptul că această pensie nu poate fi stabilită la 150 EURO, nu poate să fie executată legal, deoarece cursul valutar oscilează de la o lună la alta.

Un alt motiv este acela că s-a stabilit un cuantum al pensiei de întreținere foarte mare atâta timp cât la dosar nu existau veniturile care să justifice calculul acelei pătrimi pentru minor din veniturile pe ultimele 6 luni pe care le realizează și în plus nu realizează un salariu mare care să-i permită să plătească această obligație.

Prin decizia civilă nr. 66 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respins apelul formulat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 15698/27.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că, în mod corect, prima instanță a stabilit pensia de întreținere în EURO, aceasta fiind moneda în care a fost remunerat apelantul pârât.

Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul precizează că instanțele nu au avut în vedere faptul că, în Italia, în perioada martie-august 2008, nu a desfășurat o activitate stabilă, iar, în prezent, acest fel de raporturi de muncă au încetat, nemaiputând face față obligației stabilită de către instanță în sarcina sa, solicitând, de asemenea, stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la valoarea minim pe economie.

În dovedirea acestui motiv de recurs, pârâtul-recurent a depus la dosar o declarație pe proprie răspundere, traducere legalizată a unei chitanțe privind cererea de șomaj agricol, formulată de recurent în Italia, la data de 12.02.2009.

Prin decizia nr.678 din 25 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.66 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței civile nr.15698 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -.

S-a modificat decizia civilă sus menționată.

S-a admis apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 15698/27.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că pensia de întreținere se stabilește la 543 lei, în loc de 150 EURO.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile.

A fost obligată intimata reclamantă - la 500 lei cheltuieli de judecată, către recurentul pârât.

S-a reținut că, cuantumul pensiei de întreținere trebuie stabilit în raport de nevoia celui care o primește dar și cu mijloacele pe care cel care urmează aop lăti le are la data judecării acțiunii.

Pârâtul-recurent a făcut dovada faptului că nu are venituri cu caracter permanent în raport de care să se determine cuantumul obligației de întreținere în moneda EURO.

Recurentul-pârât, însă, solicitat și reducerea cuantumului pensiei de întreținere, nu doar raportarea acestui cuantum, deja stabilit în euro, la moneda națională.

Stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se face în raport de veniturile încasate și cu caracter de continuitate ale persoanei care va fi obligată la pensie de întreținere la data soluționării cererii.

În speța de față, corect instanța de fond a stabilit pensia de întreținere raportat la perioada martie-august 2008.

Cum, însă, veniturile pârâtului nu aveau caracter de continuitate și, mai mult, ulterior au scăzut considerabil, instanța a admis recursul, în conformitate cu dispoz. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ. Și respectiv, art. 312 Cod pr. Civ.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare contestatoarea () -, solicitând în temeiul art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, admiterea acesteia, întrucât decizia atacată a fost dată fără respectarea procedurii de citare a contestatoarei și că în urma verificărilor pe care le-a întreprins la oficiul poștal s-a constatat că nu am fost comunicată vreo citație pe numele său în cursul lunii mai, nefiind înștiințată de existența procesului pentru a-și face apărarea.

Soluția dată de către instanța de recurs o afectează pe contestatoare și în aceeași măsură și pe minor, prin modificarea cuantumului pensiei de întreținere.

S-au depus la dosar: taxa timbru, timbru judiciar, certificat nr.26287 din dosar nr-, împuternicire avocat, adeverința nr.13/2.06.2009.

Prin decizia civilă nr.892 din 8 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea () - împotriva deciziei civile nr. 678 din 25 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

S-a anulat decizia civilă și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 7 octombrie 2009, ora 11,00.

Verificând piesele dosarului, instanța a constatat că pe parcursul întregii derulări a procesului la fond și în apel reclamanta contestatoare a fost citată la adresa indicată de aceasta prin toate actele și cererile formulate (filele 3,16) și anume la domiciliul ales în C, str. 1 - 2. Bl.24,.3.16, unde i-au fost comunicate și hotărârile pronunțate.

Însă în recurs, citația a fost emisă la -.14 în loc de -4 (acest aspect reieșind din citativ conceptă si citatii),aspect confirmat prin adeverința nr.13/02.06.2009 emisă de C - Oficiul Județean de Poștă

În această situație, este cert că procedura de citare cu recurenta nu a fost legal îndeplinită, aceasta nefiind încunoștințată de proces, prin citarea la o cu totul altă adresă decât cea indicată, încălcându-se ca atare dreptul la apărare.

Neavând posibilitatea de a-și formula apărarea în cauză, prin aceasta i s-a adus o încălcare a drepturilor sale,în conformitate cu art.6 CEDO, privind dreptul la un proces echitabil.

Art.317 Cod pr.civilă deschide calea extraordinară a contestației împotriva hotărârilor definitive, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina n-a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când judecata s-a făcut fără competență.

Această cale de atac este o aplicare a principiului contradictorialității în procesul civil, care cere ca judecarea procesului, în toate fazele sale, să se facă cu regulata citare a părților, spre a le dat putința să-și apere interesele. De aceea, încălcarea regulilor privitoare la citarea în fața instanței de recurs, deschide părții vătămate calea contestației.

În rejudecare s-au depus la dosar: împuternicire avocat, onorariu avocat și concluzii scrise.

Recursul este fondat.

Potrivit art.86 alin.3 Codul familiei "descendentul, cât timp este minor are dreptul la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află".

Corect este ca recurentului pârât să i se stabilească obligația plății întreținerii în moneda națională, aceasta justificându-se în principal funcție de calitățile părților, legile după care se judecă, dar dincolo de aceste aspecte, în mod obiectiv plata în moneda națională în cazul în speță se justifică prin aceea că pârâtul a făcut dovada că veniturile sale în euro nu au caracter permanent, de continuitate.

A stabili, în cazul în speță, cuantumul pensiei în euro, ar echivala cu o obligație prea oneroasă pentru recurentul pârât și important și în interesul minorului este ca recurentul să aibă efectiv posibilitatea de a achita și a-și îndeplini în mod corespunzător această obligație.

Corect însă, datorită specificului caracterului temporar al câștigurilor recurentului pârât, instanța a stabilit cuantumul pensiei prin raportare la perioada

martie - august 2008, conform actelor doveditoare depuse la dosarul cauzei.

Procedând la transformarea în moneda națională se obține un cuantum al pensiei de 600 lei, chiar mai mic decât din media acestor sume.

Numai în acest mod stabilirea cuantumului pensiei de întreținere poate asigura îndeplinirea eficientă a obligației în virtutea asigurării respectării interesului minorului de către recurentul pârât, care nu desfășoară o activitate stabilă în Italia, acesta având astfel posibilitatea să-și achite efectiv obligația.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este incertă situația locului acestuia de muncă în străinătate, neavând stabilitate în obținerea veniturilor în euro, așa încât este firesc să se aibă în vedere moneda națională.

Văzând și dispozițiile art.94 Codul familiei și art.312 alin.2 teza 1 și al..3 rap. la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica decizia civilă și se va admite apelul.

Se va schimba în parte sentința civilă în sensul că pensia de întreținere se stabilește la 600 lei, în loc de 150 euro.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Va fi obligată intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către recurent, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 66 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 15698 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -.

Modifică decizia civilă și admite apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.15698/27.10.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.

Schimbă în parte sentința civilă în sensul că pensia de întreținere se stabilește la 600 lei, în loc de 150 euro.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către recurent.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.jud.

Tehn.2 ex/16.10.2009

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 1000/2009. Curtea de Apel Craiova