Stabilire program vizitare minor. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1002
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B, sector 5,-, -. 1,. 1,. 6, împotriva deciziei civile nr. 143 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și împotriva încheierii de recuzare nr. 28 din Camera de Consiliu de la 19 mai 2009, în contradictoriu cu intimata pârâtă (), domiciliată în S,-,. C,. 4,. 19, jud. O, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă (), reprezentată de avocat, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de către recurentul reclamant de note scrise și o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă; de asemenea, s-a învederat depunerea întâmpinării și a unui set de înscrisuri de către intimata pârâtă (), după care;
Avocat, pentru intimata pârâtă (), a depus la dosar adeverința nr. 486/06.10.2009, eliberată de Grădinița cu program prelungit nr. 2 S din care rezultă că minorul frecventează Căminul nr. 2 la grupa mijlocie A în anul școlar 2009-2010. A precizat că nu mai are alte probe de solicitat, apreciind cauza în stare de soluționare.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă (), a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică, apreciind că programul de vizitare a minorului a fost corect stabilit de către instanța de apel. A precizat că recurentul reclamant a formulat acțiune în tăgada paternității, considerând că minorul nu poate fi copilul său, în acest sens existând pe rolul Judecătoriei Craiova dosarul nr-, cu termen de judecată la data de 28.10.2009, fiind în faza de administrare de probe; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 4.07.2008, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta (), pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să i se încuviințeze dreptul de a avea legături personale cu minorul, născut la 26.09.2005, în prima săptămână din lună, timp de 4 zile și pe perioada concediului de odihnă, timp de 2 săptămâni, în domiciliul său.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minorul a rezultat din căsătoria părților, care, în prezent, sunt divorțate, fiind încredințat mamei, prin hotărârea de divorț și urmare a neînțelegerilor dintre foștii soți, dreptul său de a avea legături personale cu minorul nu poate fi exercitat pe cale amiabilă.
La data de 05.09.2008, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, iar ulterior, reclamantul a depus la dosar o precizare la acțiune, solicitând încuviințarea legăturii personale cu minorul, în prima săptămână din lună, timp de 4 zile, de joi până duminică și pe perioada concediului său de odihnă, timp de 2 săptămâni, în domiciliul său.
Prin sentința civilă nr.2570/16.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâtei (fostă ).
S-a încuviințat reclamantului legătura personală cu minorul, născut la 26.09.2005, în următoarea modalitate: în prima săptămână din lună, sâmbăta, între orele 14-17, în domiciliul mamei și două săptămâni pe perioada concediului de odihnă al reclamantului, în domiciliul acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 139/2007, a Judecătoriei Sector 2 B, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, minorul, născut la 26.09.2005, fiind încredințat spre creștere și educare mamei.
Prin proba testimonială administrată în cauză, reclamantul a făcut dovada că a încercat să ia legătura cu minorul, însă nu a reușit acest lucru, apelând chiar la instituțiile statului pentru a-l sprijini în exercitarea dreptului său, o perioadă negăsind-o pe pârâtă la domiciliu, aceasta refuzând să-i răspundă și la telefon pentru a-l putea contacta pe minor.
Părinții divorțați păstrează drepturile și îndatoririle părintești, însă exercițiul acestora de către părintele divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul, suferă anumite limitări și particularități. Acest părinte continuă a avea dreptul și este ținut de îndatorirea de a crește copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte și copil fiind expresia principiului constituțional al respectării dreptului la viața de familie, precum și protecției speciale a drepturilor copiilor.
Dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei reprezintă mijlocul legal pus la dispoziția părintelui divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul, pentru a-și putea îndeplini îndatoririle sale față de copilul minor, textul de lege subscriindu-se și prevederilor Declarației Drepturilor Copilului și Convenției Internaționale cu privire la drepturile copilului.
Măsura prevăzută de disp. art. 43 alin. 3. fam. are caracter accesoriu, în raport cu cea a încredințării copilului, permițând exercitarea, în mod direct, a supravegherii, ajutorării și îndrumării minorilor și în ipoteza în care minorul refuză păstrarea legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat.
Prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Dreptul tatălui de a păstra legătura cu minorul nu poate fi exercitat eficient în situația în care ar fi restrâns, prin vizitarea minorului numai în domiciliu mamei, așa cum a solicitat pârâta și nici nu poate fi limitat, prin anticipare, întrucât reclamantul nu a exercitat în mod abuziv acest drept.
Programul de vizitare trebuie să fie stabilit de așa natură încât să asigure o continuitate a legăturii dintre copil și tatăl său, fără ca acest lucru să dăuneze în vreun fel minorului, ale cărui interese trebuie cu prioritate protejate.
Împotriva sentinței civile au declarat apel apelantul reclamant B și apelanta pârâtă.
În motivarea apelului formulat de apelantul B s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 2570/ 16.02.2009, instanța de fond, analizând ererea sa introductivă, a decis să-i acorde un interval de 3 ore lunar, de fiecare dată însă la domiciliul paratei.
În motivare, instanța de fond a arătat faptul că relația copilului cu ambii părinți constituie interesul major al unui copil. Astfel, dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul amiliei statuează dreptul părintelui căruia nu i-a fost acordată custodia copilului de avea relații cu acesta, întrucât este părintele său biologic.
Singurul motiv prin care instanța își argumentează limitarea dreptului de vizită a copilului la numai 3 ore pe lună a fost evitarea stării de oboseală ce s-ar induce acestuia, deși practica judecătorească stabilește că acest drept trebuie să cuprindă cam două week-end-uri pe lună.
În motivarea apelului formulat de pârâta, s-a solicitat respingerea pe fond a acțiunii or, în subsidiar, admiterea în parte, în sensul că legăturile personale ale acestuia cu minorul, născut din relația noastră de căsătorie, să se înfăptuiască pentru început doar prin vizitarea copilului la domiciliul său.
Apelanta a învederat că prima instanță a interpretat greșit probele administrate, dând relevanță exclusiv celor propuse de către reclamant și ignorând cererea formulată de către ea pentru ca în cauză concretă dedusă judecății să-și exprime punctul de vedere un specialist psiholog, după întâlnirea acestuia cu părțile și cu minorul.
Un alt motiv al sentinței atacate este acela că nu se lămurește în ce perioadă de timp copilul va petrece două săptămâni în domiciliul reclamantului, lăsându-i acestuia posibilitatea să-și fracționeze concediul de odihnă anual și să beneficieze în mai multe perioade de câte două săptămâni cu copilul, chiar dacă minorul este înscris la grădiniță și are un regim de viață ordonat.
Prin decizia civilă nr.143 din 19 mai 2009, pronunțată în dosar nr-, s-a admis apelul reclamantului, împotriva sentinței civile nr. 2570/16.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-.
S-a admis apelul pârâtei (), împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a dispus încuviințarea ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul în următoarea modalitate: în prima săptămână a fiecărei luni, sâmbătă și duminică între orele 14 - 17 la domiciliul pârâtei, fiind înlăturate mențiunile din sentință privind dreptul la vizită din perioada concediului de odihnă al reclamantului și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul nu a păstrat o legătură cu minorul, astfel că acesta nu este familiarizat cu el, fapt care presupune anumite dificultăți în desfășurarea unei relații normale cu acesta în lipsa mamei sale, datorită vârstei sale.
Chiar admițând că această situație nu este imputabilă reclamantului, trebuie avut în vedere interesul minorului, care primează față de cele ale părinților.
Prin urmare, se impune ca o perioadă, în care să se ofere posibilitatea refacerii relațiilor dintre minor și tatăl său, legăturile dintre cei doi să se desfășoare la domiciliul pârâtei.
S-a reținut totuși că intervalul de doar 3 ore/lună, stabilit de prima instanță, în care reclamantul se poate întâlni cu minorul este insuficient, astfel că, având în vedere și motivele de apel ale acestuia, instanța a încuviințat ca aceste legături să se desfășoare în prima săptămână a fiecărei luni, sâmbătă și duminică între orele 14 - 17 la domiciliul pârâtei.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece hotărârea pronunțată în apel este nulă, conform art. 105 alin.2 Cod pr. civ. față de faptul că nu a fost comunicat apelul declarat de pârâtă, motiv pentru care nu s-au putut formula apărările; în situația în care a fost respinsă cererea de recuzare, s-a declarat recurs și împotriva acestei încheieri, conform art. 34 alin.2 Cod pr. civ.; pronunțarea hotărârii în apel s-a făcut pe baza unor motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește încuviințarea relației personale părinte-copil, modalitatea stabilită de instanța de apel d e legătura cu minorul neputându-se îndeplini practic, legătura cu minorul fiind eficientă în domiciliul tatălui.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea nu este afectată de nulitate, conform art. 105 alin. 2 Cod pr. civ. având în vedere că, potrivit art. 291 Cod pr. civ. în cazul în care intimatul nu a primit în termenul prev. de art. 1141Cod pr. civ. comunicarea motivelor de apel și a dovezilor invocate va putea cere la prima zi de înfățișare un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare. Dacă intimatul lipsește la prima zi de înfățișare, iar motivele nu au fost comunicate în termen, instanța va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea dispoz. art. 1141alin.3 și 4 Cod pr. civ. cerințe care se referă la suspendarea judecății.
În cauză, reclamantul, apelant ca și pârâta, la acea dată, a formulat, la prima zi de înfățișare cerere de judecată în lipsă a cauzei, conform art. 242 Cod pr. civ. însă instanța a acordat un nou termen de judecată, constatând că pârâta apelantă era în imposibilitate de a se apăra. La următorul termen de judecată, reclamantul-apelant a solicitat din nou judecata în lipsă a cauzei, conform art. 242 Cod pr. civ. și a formulat cerere de recuzare a judecătoarei, pe considerentul că respectivul complet de judecată este constituit numai din persoane de sex feminin care își vor întemeia hotărârile pe o judecată bazată pe "principiul priorității mamei în raport cu copilul" solicitând ca, pentru înlăturarea oricărei urme de suspiciune, în complet să fie reprezentate ambele sexe.
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, instanța de apel a respectat norma procedurală, iar reclamantul apelant la prima zi de înfățișare nu a solicitat acordarea unui termen pentru depunerea întâmpinării, potrivit art. 291 Cod pr. civ. termenul fiind acordat de instanță la cererea apelantei pârâte.
În ceea ce privește cererea de recuzare, se reține că aceasta fost respinsă prin încheierea nr. 28 din 19.05.2009, din ședința din Camera de Consiliu, instanța constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 pct. 7 Cod pr. civ. respectiv motivele invocate de apelant neregăsindu-se în cazurile de incompatibilitate prevăzute de acest text de lege.
Se constată că această încheiere este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispoz. art. 27 Cod pr. civ. simpla bănuială a apelantului că întregul complet de judecată fiind format numai din judecători de sex feminin va duce la o judecare părtinitoare în favoarea mamei, nefiind un motiv de incompatibilitate prev. de lege și de altfel această bănuială nu poate fi întemeiată aprioric.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 43 alin.3 Codul familiei, potrivit căruia părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
În stabilirea modalității de legătură a părintelui cu minorul, instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, potrivit dispoz. art. 2 alin.2 din Lg. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului care prevăd în mod expres că principiului interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copiilor, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii.
Instanța de apel a avut în vedere aceste dispoziții legale raportat la situația minorului B, născut la 26.09.2005. Cei doi părinți s-au separat în fapt începând cu luna august 2006, când reclamanta a introdus acțiunea de divorț soluționată prin sentința nr. 139 din 11.01.2007, a Judecătoriei sect. 5 La data separării în fapt a soților, minorul avea o vârstă fragedă de câteva luni și din acel moment a rămas exclusiv în grija mamei, fiind întrerupte relațiile cu tatăl său.
Reclamantul a introdus acțiunea de încuviințare a legăturilor personale cu minorul în luna iulie 2008, or, față de această dată, se constată că pentru minorul în vârstă de aproximativ 3 ani, tatăl este un necunoscut.
Față de vârsta minorului și de comportamentul psiho-social al minorului caracteristic acestei vârste, se constată că instanța de apel a avut în vedere interesul superior al minorului, considerând că se impune mai întâi familiarizarea lui cu tatăl și acceptarea acestuia, în calitate de părinte.
Tocmai pentru ca obișnuirea copilului cu celălalt părinte să se facă treptat și pentru a nu se schimba brusc climatul în care este obișnuit copilul să-și deruleze traiul s-a stabilit ca legătura cu minorul să fie în domiciliul mamei care constituie, de altfel, și domiciliul său. La vârsta pe care o are copilul, orice schimbare bruscă în viața sa poate avea urmări nedorite, ulterior, în comportamentul copilului.
După crearea unui climat de apropriere între tată și minor, nimic nu împiedică să se producă o schimbare în modalitatea de stabilire a legăturii cu minorul, la cererea tatălui.
Din acest punct de vedere nu este contradictorie soluția instanței de apel în ceea ce privește modalitatea de acordare a legăturii cu minorul pentru o perioadă de 2 zile, între orele 14-17 în prima săptămână a fiecărei luni și înlăturarea mențiunii privind perioada concediului de odihnă al reclamantului, deoarece s-a urmărit mai întâi familiarizarea copilului cu tatăl său, pe care până la vârsta avută în prezent nu l-a cunoscut.
Urmează ca, aplicând art. 312 alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat atât împotriva deciziei pronunțată în apel cât și împotriva încheierii de recuzare, iar în baza art. 274 Cod pr. civ. va fi obligat recurentul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, sector 5,-, -. 1,. 1,. 6, împotriva deciziei civile nr. 143 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și împotriva încheierii de recuzare nr. 28 din Camera de Consiliu de la 19 mai 2009, în contradictoriu cu intimata pârâtă (), domiciliată în S,-,. C,. 4,. 19, jud.
Obligă recurentul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./30.10.2009
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 84/2010. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
