Divort. Decizia 1015/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1015
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 2: Pană Constanța
JUDECĂTOR 3: Panait
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în comuna, sat județul P și cu domiciliul ales la. " și " - B-, parter, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 443 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P, -, -.A,.3,.13, județul P și Autoritatea Tutelară - Consiliul Local P și Consiliul Local, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât asistat de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr.13 din 7 decembrie 2009 și intimata-reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 23 din 7 decembrie 2009, lipsind Autoritatea Tutelară - Consiliul Local P și Consiliul Local.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr.- din 9 decembrie 2009 în valoare de 6,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către intimata-reclamantă întâmpinare, înregistrată sub nr. 19393 din 7 decembrie 2009.
Se comunică întâmpinarea recurentului-pârât prin apărător.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea, având în vedere declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că decizia pronunțată de Tribunalul Prahova este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, având în vedere că prin aceasta s-a modificat hotărârea instanței de fond din două motive, respectiv că părțile au aceleași condiții pentru creșterea și educarea minorului, iar al doilea că recurentul nu a permis intimatei să viziteze minorul. În ceea ce privește primul motiv arată că părțile nu au aceleași condiții de locuit, deoarece intimata stă împreună cu mama și frații acesteia într-un apartament cu două camere, pe când recurentul dispune de o casă de locuit, care, chiar dacă este la țară, oferă condiții mai bune de creștere și este domiciliul pe care minorul l-a avut încă de la naștere. Al doilea motiv, în sensul că recurentul nu i-a permis intimatei să-l viziteze pe minor, este la fel de nefondat, dat fiind faptul că din nicio probă nu a rezultat acest lucru. Mai arată recurentul că prin decizia pronunțată instanța de apel a încălcat principiul stabilității prevăzut de art.6 din legea nr. 272/2004, atunci când a constatat că minorul se poate adapta la orice mediu, cu toate că acesta a fost obișnuit într-un mediu liniștit, la țară.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond care este legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel, care este legală și temeinică. Având în vedere probele administrate, tribunalul a apreciat corect că intimata a avut afecțiune pentru minor și l-a căutat în permanență la grădiniță pentru că acasă nu i s-a permis. Mai arată că intimata locuiește doar cu mama sa, deoarece frații ei sunt plecați în străinătate, astfel că susținerile recurentului sunt neîntemeiate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de fata, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună stabilirea domiciliului minorului, născut la 05.04.2004, la ea, precum și obligarea paratului la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat s-a căsătorit cu pârâtul la data de 18 martie 2004 și în prezent sunt despărțiți în fapt, ca urmare a comportării necorespunzătoare a pârâtului, precizând că la data de 12.12.2004, orele 10,00, a fost alungată din domiciliu, fiind bătută fără motiv, în acest sens fiindu-i eliberat certificat medico legal și a fost împiedicată să-l ia pe minor cu ea, întrucât este la o vârstă fragedă, deși are mai multă nevoie de îngrijirea și supravegherea sa și dispune de condiții optime pentru o dezvoltarea morală și sănătoasă în raport cu condițiile pe care le are pârâtul.
Reclamanta a susținut că în prezent minorul primește o educație necorespunzătoare, întrucât în lipsa sa, supravegherea acestuia este asigurată de bunica paternă, care împreună cu pârâtul îl obligă să-i zică pe nume și să-i atribuie cuvinte necuviincioase, iar atunci când îl întreabă care este motivul acestei comportări, minorul îi spune că bunica este cea care îl învață să pronunțe acele cuvinte și care depășesc puterea de înțelegere a acestuia, bunica sa chiar amenințându-
Pârâtul, la data de 31.12.2008, a depus întâmpinare la cererea formulată de reclamantă, solicitând respingerea acesteia și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a precizat că în ce privește calea procedurală aleasă de reclamantă, consideră că este greșită, având în vedere că instanța, potrivit art. 100 alin.3 cod familie va trebui să asculte autoritatea tutelară, respectiv să facă o anchetă socială pentru a vedea care sunt condițiile de locuit și situația materială a părintelui la care se va stabili domiciliul minorului și vor trebui ascultați și părinții și în concluzie să se pronunțe asupra fondului cererii.
Pe de altă parte, pârâtul a arătat că cererea reclamantei pe cale de ordonanță președințială este greșită, aceasta putând fi admisibilă numai în cazul în care părinții minorului sunt în divorț, situație nedovedită în cauză, astfel că pentru a formula o astfel de cerere, era obligatoriu ca reclamanta să fi formulat anterior cerere de divorț, ori în aceste condiții instanța nu va putea dispune care va fi domiciliul copilului, în situația în care reclamanta se poate reîntoarce în orice moment în domiciliul comun unde se află minorul în cauză.
A mai menționat de asemenea pârâtul că reclamanta a plecat din domiciliu de circa 2 săptămâni, iar cererea a fost formulată doar cu scopul de"a-l speria", astfel cum rezultă din modul de redactare a acesteia și din faptul că nu a formulat acțiune de divorț.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că minorul locuiește în domiciliul comun al părților din comuna, jud. P încă de la naștere, fiind îngrijit și educat atât de către reclamantă și pârât, cât și de bunicii paterni cu care locuiesc, copilul fiind bine dezvoltat, inteligent și frecventând cursurile grădiniței din localitate, unde socializează foarte bine alături de ceilalți copii.
Cu privire la susținerile reclamantei, referitoare la modul în care i se adresează minorul, pârâtul a susținut că este vorba de o exprimare întâmplătoare a acestuia, fiind un lucru firesc pentru un copil de vârsta lui, având în vedere modul de adresare ale celorlalte persoane din familie către reclamantă, iar minorul nu face decât să îi imite, membrii familiei sale comportându-se civilizat, iar afirmațiile reclamantei sunt exagerate.
Pârâtul a mai susținut că reclamanta nu s-a ocupat niciodată de minor și nici de el și că nu are un loc de muncă permanent, spre deosebire de el care lucrează la SN CFR Călători - P Sud și are un venit suficient pentru a se întreține pe el și pe minor.
Pârâtul a solicitat să se dispună efectuarea unei anchete sociale la domiciliile actuale ale părților, precizând că părinții reclamantei, care fac parte din cultul de credincioși în sunt plecați în străinătate, iar imobilul pe care l-au avut în România l-au vândut, reclamanta locuind într-un spațiu închiriat și în momentul în care aceasta este la serviciu, minorul va fi lipsit de supraveghere, spre deosebire de domiciliul lui, unde minorul este și poate fi supravegheat permanent de el sau de membrii familiei sale.
La termenul din 09.01.2009, apărătorul reclamantei a solicitat judecarea cererii de stabilire a domiciliului minorului, potrivit procedurii obișnuită de drept comun, iar la termenul din 02.02.2009, prin încheiere, având în vedere cererile părților, în sensul că pe rolul instanței se află și acțiunea de divorț, prin care reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată intre părți din culpa exclusive a paratului, să-i fie încredințat minorul spre creștere si educare și a fie obligat paratul la plata unei pensii de întreținere, instanța a dispus conexarea dosarului nr- având ca obiect acțiunea de divorț promovată de aceiași reclamantă în contradictoriu cu pârâtul, la dosarul cu nr- ce formează obiectul prezentei cauze, luându-se act și de precizarea apărătorului reclamantei, în sensul că obiectul cererii este acela de încredințare minor și stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea cestuia, pe lângă cererea de desfacerea căsătoriei.
Prin sentința civila nr.234/09.02.2009, Judecătoria Mizila admis acțiunea conexată, a esfăcut căsătoria încheiată între părți și trecută în registrul stării civile de la Primăria comunei, jud.P sub nr. 4/18 martie 2004, din culpă comună, a incuviintat ca e p. viitor reclamanta pârâtă sa-si reia numele avut anterior căsătoriei, acela de.
Prin aceeași sentința a fost încredințat pârâtului reclamant spre creștere și educare minorul -, născut la 05.04.2004 și a fost obligata reclamanta pârâtă la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 242 lei lunar, începând cu 29.01.2009 și până la majoratul minorului.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut ca părțile s-au căsătorit la data de 18 martie 2004 și s-au despărțit în fapt în luna decembrie 2008, când reclamanta a plecat din domiciliul comun, iar minorul rezultat din căsătoria părților, -, născut la 05 aprilie 2004, a rămas în îngrijirea pârâtului, în domiciliul comun, respectiv în locuința părinților pârâtului din comuna, jud. P, astfel încât, fata de solicitările părților de a se desface căsătoria din culpa comuna si pronunțarea unei hotărâri nemotivate, instanța a constatat că cererile acestora în acțiunile conexate sunt întemeiate, in condițiile art. 37 alin.2 și art. 38 cod familie.
În ce privește cererea de încredințare a minorului spre creștere și educare și stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea acestuia, instanța de fond a arătat ca, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv anchetele sociale efectuate la domiciliile părților, rezulta ca interesul minorului este acela de a rămâne în continuare în îngrijirea pârâtului reclamant, având în vedere că acesta s-a născut și a crescut în fostul domiciliu comun al părților din comuna, jud. P, fiind legat afectiv de tatăl pârât, precum și de bunica paternă, care îl ajută pe pârât și contribuie la întreținerea minorului, acesta frecventând în mod regulat cursurile grădiniței din localitate, obișnuindu-se cu grupul de copii împreună cu care frecventează grădinița, iar de la data despărțirii în fapt a părților, mama minorului s-a interesat o singură dată de acesta, vizitându-l la grădiniță pentru a-i aduce fructe și dulciuri, fără a contribui material de la aceiași dată, la cheltuielile de creștere și îngrijire ale minorului, aspecte care rezultă și din caracterizările depuse la dosar în ceea ce-l privește pe pârâtul reclamant.
Împotriva acestei sentința a declarat apel reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului si schimbarea in parte a sentinței apelate in sensul de a-i fi ei încredințat minorul spre creștere si educare.
In motivarea apelului apelanta reclamanta a arătat ca in mod greșit instanța de fond l-a încredințat pe minorul - tatălui, in condițiile in care acesta este la o vârsta frageda, necesitând îngrijire din partea sa si nu a tatălui său, care este violent atât in limbaj cat si in comportament, iar mama acestuia îl influențează negativ pe copil cu privire la persoana sa si nu i s-a permis sa-si vadă copilul nici măcar cu ocazia sărbătorilor.
Precizează apelanta ca din actele depuse la dosar reiese ca are condiții optime de creștere si îngrijire a copilului, acesta fiind supravegheat de mama sa, care s-a întors din Spania in acest scop, intre ea si minor existând o afecțiune deosebita, iar faptul ca minorul a crescut pana la vârsta de 4 ani si 9 luni in com., nu înseamnă ca schimbarea domiciliului va avea urmări grave asupra minorului.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrata la nr- din data de 02.04.2009.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând ca susținerile apelantei reclamante sunt nereale.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 443 din 11 iunie 2009 admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins cererea reconvențională și a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul ian și a obligat pârâtul să plătească în favoarea acestuia o pensie de întreținere în procent de 25% din venitul net lunar, de la data pronunțării deciziei și până la majorat, reținând următoarele considerente:
Conform martorilor audiați in cauza, părtile au locuit împreuna cu minorul, născut la data de 05.04.2004 in comuna, la domiciliul părinților paratului, fiind bine îngrijit, iar după despărțirea in fapt a soților, reclamantei i s-a interzis să-l mai vadă pe minor, aceasta ducându-se la grădinița pentru a lua legătura cu fiul său.
Potrivit anchetei sociale întocmita de autoritatea tutelara - Consiliul Local P, in prezent, mama minorului locuiește in apartamentul proprietate personala a mamei sale situat in P, -, -.A,.13, compus din 2 camere, mobilat si igienic întreținut si realizează venituri fiind angajata la SC SA.
Pentru a se dispune încredințarea unui copil, trebuie sa se seama de interesul acestuia, la determinarea căruia se iau in calcul o serie de factori cum ar fi posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților fata de copil înainte de divorț, legăturile de afecțiune stabilite intre copil si familie, sexul copilului, starea de sănătate a acestuia, etc.
Așadar, din probele administrate in cauza reiese ca din căsătoria părților a rezultat minorul, ns.la data de 05.04.2004, minor care, pana la despărțirea părinților săi a locuit cu aceștia la domiciliul bunicilor paterni, unde a continuat sa locuiască împreuna cu tatăl său, după divorțul părinților, având condiții materiale corespunzătoare de creștere si educare, condiții de care insa, poate beneficia si la mama sa, aceasta locuind in apartamentul proprietate personala a mamei sale situat in P, -, -.A,.13, compus din 2 camere, mobilat si igienic întreținut si realizează venituri fiind angajata la SC SA.
Astfel, criteriul condițiilor materiale nu va fi avut in vedere la determinarea interesului minorului, ambii părinți beneficiind de condiții de creștere si educare a copilului, urmând a fi avute in vedere celelalte criterii, respectiv acela al afecțiunii, al comportamentului părinților fata de copil, si, implicit influenta asupra psihicului si caracterului copilului, vârsta acestuia, etc.
In acest sens, instanța a apreciat ca este in interesul copilului sa fie încredințat mamei sale spre creștere si educare, ținând seama ca are numai 5 ani, vârsta la care are mai multa nevoie de îngrijirea mamei atât in ceea ce privește creșterea, cat si formarea caracterului.
Mai mult chiar, deși din nici o proba administrata nu rezulta ca reclamanta nu s-ar fi îngrijit de minor, nu ar fi manifestat afecțiune pentru acesta, totuși, după despărțire, tatăl copilului, îi interzice mamei sa-si vadă propriul copil, ceea ce denota o dorința de răzbunare împotriva reclamantei prin intermediul copilului, fapt care nu poate avea decât o influenta negativa asupra nu numai a psihicului copilului in condițiile in care creste intr-o atmosfera de respingere, de negare a propriei mame, dar si asupra formarii caracterului său.
Pe de alta parte, faptul ca a crescut la bunicii paterni încă de la naștere, nu înseamnă ca minorul nu se poate adapta intr-un mediu nou, cu atâta mai mult cu cat noul mediu nu presupune persoane străine, ci, chiar mama si bunica materna, aceasta din urma putându-l supraveghea cat timp mama este la serviciu si, de asemenea, dat fiind vârsta foarte frageda, își poate face foarte repede prieteni noi la o alta grădinița.
De altfel, din nici o proba administrata nu rezulta ca minorul nu ar fi atașat de mama sa sau ca aceasta nu s-ar fi preocupat de creșterea si educarea minorului si astfel nu ar fi in interesul acestuia sa fie încredințat mamei sale.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:
Instanța de apel, în motivarea hotărârii pronunțate, a ignorat probele administrate aflate la dosar, respectiv anchetele sociale, declarațiile martorilor, care stabilesc în mod clar care este interesul superior al minorului, care dintre părinți oferă condiții de locuit și are posibilităților materiale, probe față de care apreciază că acesta trebuie încredințat recurentului, în calitate de tată.
Arată recurentul că realizează un venit lunar de 1500 lei, deține un loc de muncă stabil încă din 1990, în timp ce intimata are un venit lunar de numai 1040 lei, la îngrijirea minorului a fost ajutat de mama sa încă de la naștere, astfel cum a recunoscut chiar intimata la interogatoriu, pe când mama intimatei este plecată în Spania și nu o poate ajuta la creșterea copilului.
Totodată, susține recurentul, instanța de apel a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, a aplicat în mod eronat principiul respectării cu prioritate a interesului superior al copilului, pronunțând o hotărâre care nu cuprinde motive întemeiate și care să poată fi acceptate.
Consideră recurentul că hotărârea instanței de apel este nu numai nelegal motivată, dar reprezintă și un exemplu de discriminare, considerându-se aprioric ca mamele își îndeplinesc datoria de părinte mai bine decât tații, deși în cauza de față din probele administrate rezultă că în interesul minorului ar fi să se afle în creșterea și îngrijirea acestuia.
Mai susține recurentul că instanța de apel a aplicat în mod greșit principiul apărării interesului minorului lăsându-l în grija intimatei, deși aceasta nu are timp suficient pentru a se ocupa de creșterea și educarea acestuia.
Hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece a făcut o aplicare greșită a principiului stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, dispunând scoaterea acestuia din mediul în care a trăit și s-a dezvoltat armonios până la vârsta de 4 ani și 9 luni, astfel cum rezultă din probele administrate.
În plus, susține recurentul, de la despărțirea în fapt a părților, minorul a rămas în grija sa, existând o relație afectivă foarte strânsă, fiind în interesul acestuia să rămână în grija sa.
Pentru cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
Curtea, examinând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform disp. art. 42.fam.,art.2 și art.16 alin.2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, toate deciziile care privesc copii în cauzele soluționate de instanțele de judecată, inclusiv cele referitoare la măsura încredințării acestuia și a exercitării legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, sunt subsumate interesului superior al minorului.
Raportat la probatoriul administrat în cauză și la criteriul legal susmenționat Curtea apreciază că soluția dispusă cu privire la încredințarea minorului - spre creștere și educare intimatei-reclamante e temeinică și legală. Astfel, atât din declarațiile martorilor audiați în cauză cât și din cuprinsul anchetelor sociale reiese fără putință de tăgadă că ambii părinți sunt în măsură să asigure minorului condiții materiale și afective similare, necesare pentru normala dezvoltare psiho-fizică și intelectuală a acestuia, beneficiind și de sprijinul părinților lor pentru asigurarea supravegherii lui în perioadele când sunt la serviciu. Cu toate acestea, în condițiile în care vârsta fragedă a minorului justifică o atentă îngrijire și supraveghere a acestuia, în mod corect instanța de apel a apreciat că este în interesul său să fie încredințat spre creștere și educare mamei.
Din considerentele susmenționate, în condițiile în care decizia recurată a fost motivată cu respectarea disp. art. 261 pct.5 prc.civ., fiind arătate motivele de fapt și de drept ce justifică soluția dispusă, Curtea urmează a aprecia că în cauză nu subzistă motivele de casare prev. de art. 304 pct.7 și 9 proc.civ., astfel încât în baza art. 312 proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei nr. 443/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul domiciliat în comuna, sat județul P și cu domiciliul ales la. " și " - B-, parter, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 443 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P, -, -.A,.3,.13, județul P și Autoritatea Tutelară - Consiliul Local P și Consiliul Local, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - C - -
Grefier,
Red. PM
6ex./15.12.2009
f- Judecătoria Mizil
a- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Pană Constanța, Panait
| ← Divort. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Craiova | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
