Divort. Decizia 1072/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1072/R-MF
Ședința publică din 04 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.2/A-MF din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.8/2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual și intimatul-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.94/11.03.2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,50 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 9,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea instanței, părțile prezente precizează pe rând că nu mai există posibilitatea unei împăcări. Și că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris și care vizează doar legătura cu minorul. Depune concluzii scrise și un set de acte în dovedirea cererii, pe care nu le-a prezentat și părții adverse.
Curtea pune în vedere apărătorului recurentei-reclamante să prezinte înscrisurile pe care le-a depus la dosar și se reia cuvântul asupra recursului.
Avocat critică, în principal, modalitatea de realizare a legăturii cu minorul rezultat din căsătoria părților. Precizează că, ori de câte ori de prezintă intimatul-pârât este în stare de ebrietate, fapt care este în detrimentul minorului. Așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, minorul este bolnav și necesită o îngrijire deosebită. Intimatul locuiește în prezent cu o femeie, care are doi copii mari dintr-o altă căsătorie, iar minorul necesită spălări de câte 2-3 ori pe zi și apreciază că nu are cine să-l îngrijească la domiciliul intimatului. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, stabilirea legăturii cu minorul o dată la 2 săptămâni, la domiciliul mamei și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. Precizează că cererea formulată de recurenta-reclamantă și intitulată reconvențională, are caracter de memoriu.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, însă conform art.43 din Codul familiei, intimatul are dreptul să solicite legătura cu minorul rezultat din căsătoria părților. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că minorul are o rinită alergică dar, poate fi o vină chiar a mamei și nu se poate susține că dacă ar veni minorul în domiciliul tatălui se va agrava această afecțiune. Instanța a reținut, în urma administrării probelor că vina este a ambelor părți și nu se poate spune că intimatul nu are dreptul la legături cu minorul. De altfel, intimatul împreună cu părinții săi s-au ocupat permanent de minor până la vârsta de 4 ani, când părțile s-au despărțit în fapt. Nu există nici un motiv de nelegalitate și recurenta nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Cele două instanțe au aplicat dispozițiile legale în vigoare.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04.02.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 03.07.2002 din vina exclusivă a acestuia, să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei, acela de "" și să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, născut la 11.12.2002, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere corespunzătoare.
A motivat reclamanta că a fost determinată să promoveze prezenta acțiune de comportamentul pârâtului care avea viciul beției, devenea adesea violent și provoca scandal, o lovea, îi distrugea bunurile din locuință, uneori dând dovadă chiar de infidelitate, despărțirea în fapt intervenind la data de 14.05.2007, când a fost alungată de soț împreună cu copilul minor.
La data de 14.03.2008 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, în care a arătat că, în realitate, destrămarea relațiilor de familie s-a datorat de fapt reclamantei-pârâte, care lipsea frecvent de acasă sub justificarea că merge la părinții săi. A mai arătat pârâtul-reclamant că reclamanta-pârâtă mai are un copil dintr-o căsătorie anterioară căruia îi acordă o atenție deosebită față de cel rezultat din căsătoria cu acesta.
Prin cererea formulată, pârâtul-reclamant a solicitat să-i fie încredințat acestuia spre creștere și educare minorul, iar în subsidiar să-i fie încuviințate legături personale cu acesta după un program prestabilit.
Prin sentința civilă nr.3045 din 23 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Piteștia fost admisă în parte acțiunea și tot în parte cererea reconvențională.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la 03.07.2002 din vina ambilor soți, iar pentru soție s-a încuviințat revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", fiind încredințat reclamantei-pârâte spre creștere și educare minorul, cu obligarea pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreținere de 25% din veniturile sale lunare nete, începând cu data pronunțării hotărârii și până la majorat.
Au fost încuviințate pârâtului legături personale cu minorul, astfel: primul și al treilea week-end din lună de vineri orele 17 până duminică orele 17; o lună în vacanța de vară; o săptămână în vacanța de iarnă; a doua zi de C, a doua zi de Anul și a doua zi de Paște.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că relațiile dintre soți sunt grav vătămate, iar conviețuirea nu mai este posibilă. S-a constatat că reclamanta-pârâtă dispune de condiții de creștere și educare corespunzătoare și astfel minorul îi poate fi încredințat. Totodată, instanța a apreciat că se justifică în favoarea pârâtului-reclamant legături personale cu minorul după programul amintit anterior.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta-pârâtă, apreciind că este nelegală și netemeinică.
Motivele de apel au vizat numai programul de vizitare a minorului, rezervat pârâtului-reclamant.
În criticile aduse sentinței apelate a arătat că vizitarea minorului trebuie să se realizeze numai la căminul frecventat de copil și după un alt program, mai flexibil și realist în raport cu posibilitățile tatălui de a-l respecta.
Dezvoltând criticile aduse sentinței de fond, apelanta a arătat că măsura luată de instanța de fond în legătură cu programul de vizitare a minorului nu ține cont de interesul major al acestuia, de vârsta la care se află, programul de vizită acordat fiind prea amplu și solicitant pentru copil.
Au fost aduse în discuție cu această ocazie și unele vicii ale intimatului-pârât și anume: beția și violența care îl pun în situația de a nu fi un exemplu pentru propriul copil.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.2/A/MF din 09 ianuarie 2009, a espins ca nefondat apelul declarat de reclamanta, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, ste nefondată critica referitoare la modalitatea în care urmează să fie executat programul de vizitare a minorului în opinia apelantei și anume la căminul frecventat de acesta și nu există niciun motiv întemeiat pentru ca tatăl să nu aibă dincolo de obligațiile legale de sprijin material al minorului și drepturi corelative, între care și pe acela de a-și vedea propriul copil, în chiar domiciliul său.
Faptul că tatăl nu a făcut dovezi peste cele ale apelantei în legătură cu oferirea de condiții de creștere și educare a minorului este un fapt deja analizat de către instanță și tranșat în favoarea acesteia din urmă, prin încredințarea acestuia.
Pe de altă parte, măsurile stabilite de către prima instanță în baza art.43 din Codul familiei au o natură provizorie și pot fi schimbate în raport de noile condiții oferite de către foștii soți.
Din conținutul criticilor aduse sentinței apelanta nu a produs nicio dovadă clară că desfășurarea programului de vizitare a minorului ar fi imposibil de realizat și că de aceasta s-ar face culpabil intimatul-pârât.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, susținând că soluția adoptată de tribunal nu este motivată, cu referire la faptul că singurul considerent care a fost avut în vedere la pronunțarea deciziei vizează, în mod exclusiv, faptul că măsurile stabilite de judecătorie în baza art.43 din Codul familiei au o natură provizorie și pot fi schimbate în raport de noile condiții oferite de către foștii soți.
În dezvoltarea criticii se susține că instanța de fond nu a avut în vedere probele administrate în cauză, întrucât nu a făcut referire la acestea, deși erau lămuritoare sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul programului de legături personale cu minorul, în acest sens este citată depoziția martorului din care rezultă firea violentă, consumul de alcool și atitudinea necorespunzătoare a tatălui față de minor, iar din depoziția martorului se putea reține faptul că pârâtul locuiește singur în apartament, lucrează 10-12 ore pe zi și ajunge acasă în jurul orelor 18-19.
Se susține că instanțele de fond nu au avut în vedere interesul superior al minorului, întrucât au permis programul de legături personale dintre pârât și minor, fără să aibă în vedere, pe de o parte, vârsta minorului, iar pe de altă parte, interesul acestuia, care impuneau limitarea legăturilor (doar la cămin), urmând ca, ulterior, să fie modificate.
Față de cele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:
Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă.
În realizarea efectivă a acestei legături trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens.
Art.43 alin.3 din Codul familiei utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională în opoziție cu celălalt părinte căruia i-a fost încredințat copilul și care devine debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut să-i asigure fostului soț care păstrează calitatea de părinte realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
O atare conduită este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât nu este decăzut din drepturile părintești.
Dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Judecătorul este obligat la soluționarea cererilor accesorii divorțului, cum este cea care privește legăturile personale cu minorul, să țină seama de interesele copilului (art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), contactele reciproc acceptabile ale copilului cu părintele său constituie un element fundamental al vieții de familie, iar relațiile de familie nu se sfârșesc odată cu plasarea copilului în custodia unuia dintre părinți sau autorităților publice (hotărârea din 24 martie 1988, cauza Olsson /Suediei).
Având în vedere vârsta minorului, capacitatea acestuia de înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl său, specifică vârstei (peste 6 ani) și sexului, în temeiul art.43 din Codul familiei critica este privită ca neîntemeiată.
Din răspunsul reclamantei la cererea reconvențională de la fila 21 dosarului de fond, ce avea ca obiect legăturile personale ale tatălui cu copilul, rezultă atitudinea mamei care solicită restrângerea legăturilor personale cu minorul și efectuarea acestora doar la cămin, grădiniță.
Este cert că reclamanta nu pune pe primul plan interesul superior al copilului, care trebuie să primeze față de atitudinea ostilă pe care aceasta o manifestă față de fostul soț.
Tocmai această atitudine face imposibilă desfășurarea legăturilor personale ale tatălui cu minorul în prezența sa și va presupune luarea minorului în domiciliul tatălui.
Nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicată, cu atât mai mult cu cât minorul a pierdut obișnuința relației cu tatăl, presupunându-se prin reluarea comunicării să recupereze pe cât posibil firescul acestei legături.
Deplasarea împreună cu minorul în afara locuinței mamei este absolut necesară pentru realizarea apropierii dintre tată și fiu, ceea ce nu se poate întâmpla în cadrul fixat de instanța de apel.
Critica astfel formulată, nu se încadrează in dispozițiile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, hotărârea instanței de apel motivând soluția adoptată în concordanță cu soluția pronunțată. Judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea capetelor de cerere. Fiind investită numai cu critica privind modalitatea de stabilire a legăturilor cu minorul, motivarea instanței de apel s-a circumscris acestui aspect criticat de reclamantă.
Recurenta invocă și încălcarea dispozițiilor privind interesul superior al copilului, critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și care este neîntemeiată.
Potrivit art.14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, aliniatul final al acestui text de lege statuează că părinții nu pot împiedica legăturile personale ale copilului cu celelalte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie decât pentru motive temeinice, de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În speță, însă, Curtea constată că nu există astfel de motive care să justifice împiedicarea relațiilor personale ale tatălui cu minorul în modalitatea stabilită de instanță.
Luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, și având în vedere și prevederile art.16 din aceeași lege, se constată că nu se impune limitarea dreptului tatălui de a menține legăturile personale cu minorul, așa cum solicită în mod constant recurenta-reclamantă.
Art.97 din Codul familiei statuează că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, drepturi ce sunt exercitate numai în interesul copiilor. În speță se constată că instanțele nu au precizat în mod expres modalitatea de efectuare a legăturilor personale ale tatălui pârât cu minorul, fiind stabilit doar programul de desfășurare al acestora.
Acest aspect însă nu a fost criticat de către reclamantă nici în apel și nici în recurs, instanțele, din oficiu, neputând pune în discuție această problemă, decât cu încălcarea dreptului de dispoziție al părților.
Precizarea din decizia atacată vizând posibilitatea modificării măsurilor dispuse, cu privire la legăturile personale ale părintelui divorțat cu minorul ce a fost încredințat celuilalt părinte, este de natură a determina partea interesată să se adreseze instanței în măsura schimbării considerentelor avute în vedere de instanțele de fond la adoptarea soluțiilor atacate pentru respectarea interesului superior al minorului.
Susținerile referitoare la interpretarea probelor administrate sau înlăturarea acestora exced analizei de față, urmare modificărilor aduse Codului d e procedură civilă prin abrogarea pct.10 și 11 ale art.304.
Pentru aceste considerente, decizia tribunalului este legală și temeinică, recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.2/A-MF din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.06.2009
Jud.apel:
Gh.
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 82/2008. Curtea de... | Plasament. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
