Divort. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.108/FM
Ședința publică de la 23.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant - domiciliat în județul T - împotriva deciziei civile nr.111 din 18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - domiciliată în comuna județul T și autoritate tutelară PRIMĂRIA COMUNEI - comuna județul T având ca obiect divorț cu minori.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant personal și intimata-pârâtă prezentă personal și asistată de avocat conform împuternicirii avocațiale nr.38/22.09.2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este netimbrat.
După referatul grefierului de ședință, instanța procedează la legitimarea recurentului-reclamant, care se identifică cu seria nr.- și depune la dosar taxa judiciară de timbru de 20 lei conform chitanței seria - nr.14490 și timbru judiciar de 0,15 lei; solicită un termen pentru a se prezenta avocatul acestuia,.
Instanța constată că nu există dovada împuternicirii avocatului care a formulat recursul.
Întrebat de instanță dacă își însușește recursul formulat de avocatul, recurentul -reclamant răspunde că își însușește recursul formulat; față de acestera, constatând că avocatul nu are calitate de reprezentant în prezenta cauză, curtea respinge cererea de amânare.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Recurentul-reclamant, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și încredințarea minorei spre creștere și educare acestuia.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul consideră decizia atacată ca fiind legală și temeinică, deoarece instanța de apel a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale, atunci când a dispus încredințarea minorei mamei spre creștere și educare, sub acest aspect nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă care prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Arată că potrivit art.42 al.1 Codul Familiei s-a făcut o justă apreciere a probelor de la dosar și a anchetei sociale efectuate în cauză și a concluzionat în mod temeinic că ceea ce este primordial în stabilirea căruia dintre părinți să i se încredințeze minora, nu este starea materială, a părinților, ci interesul minorei de a se afla la părintele care are o mai puternică afinitate și care în raport de vârsta acesteia îi poate acorda sprijinul și consilierea cea mai potrivită.Tatăl minorei este și este mai mult plecat. Minora este în vârstă de 11 ani și are nevoie de consilierea și îndrumările pe care i le poate da mama în legătură cu dezvoltarea fizică și intelectuală.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la 05.09.2008 reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 15.02.1998 la Primăria Comunei, revenirea pârâtei la numele avut anterior de "", încredințarea minorei născută la 5.08.1998 spre creștere și educare și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia.
În motivare cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în cursul anului 1998, iar din conviețuirea cu pârâta a rezultat minora la 5.08.1998 care în prezent se află în îngrijirea și întreținerea lui.
Privitor la deteriorarea relațiilor de familie, reclamantul a învederat că situația se datorează culpei exclusive a pârâtei, care întreținea relații extraconjugale, motiv pentru care a survenit și despărțirea în fapt, la data de 29 august 2008.
Reclamantul a mai precizat că lucrează în calitate de autorizat și lipsește perioade îndelungate de la domiciliu, timp în care pârâta a contacta și întreținut relații cu bărbați din localitate; în timpul conviețuirii, părțile au locuit la domiciliul părinților reclamantului, iar în perioada în care pârâta lipsea de la domiciliu minora se afla în grija bunicilor paterni.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului pârât, revenirea pârâtei reconveniente la numele avut anterior căsătoriei de "", încredințarea către ea spre creștere și educare a minorei, obligarea reclamantului pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și restituirea bunurilor personale menționate în lista anexă la cerere.
În motivare cererii reconvenționale, pârâta a arătat că părțile sunt despărțite în fapt de mai mult timp deși au locuit o perioadă în același imobil; vinovat de această situație este, în exclusivitate, reclamantul-pârât care a tratat relația de căsătorie cu dezinteres manifestând lipsă de afectivitate, deoarece lipsea perioade lungi de la domiciliu, întreținea relații extraconjugale, nu contribuia la întreținerea gospodăriei și a copilului și o jignea în permanență pe pârâta reconvenientă.
Privitor la situația minorei, pârâta precizează că aceasta a fost crescută de ea și îi este foarte atașată, dar se află sub influența negativă a reclamantului pârât; aceasta este la o vârsta când are nevoie de mamă, iar reclamantul nu este în măsură să-i asigure un climat sănătos de creștere și educare, aflându-se în permanență sub influența băuturilor alcoolice; legătura afectivă puternică dintre pârâta reconvenientă și minoră pledează pentru încredințarea copilului spre creștere și educare a acesteia.
În ședința publică din 14.10.2008, părțile au declarat că sunt de acord cu desfacerea căsătoriei din culpă comună fără motivare; la același termen, apărătorul pârâtei a declarat că renunță la capătul de cerere privind restituirea bunurilor personale.
Prin sentința civilă nr. 817/04.11.2008, Judecătoria Babadaga admis acțiunea civilă principală și, în parte, cererea reconvențională și a desfăcut căsătoria dintre părți din culpa comună a ambilor soți, dispunând ca, pe viitor, pârâta să revenă la numele avut anterior căsătoriei, acela de; de asemenea, a fost încredințează reclamantului spre creștere și educare pe minora născut la 05.08.1998, cu obligarea pârâtei către reclamant la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 125 lei în favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul copilului; totodată s-a luat act că pârâta a renunțat la capătul de cerere privind restituirea bunurilor personale.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele art.38 Cod familiei, relațiile dintre soți fiind grav vătămate datorită comportamentului amândurora, despărțirea în fapt dovedindu-se a fi o situație ireversibilă.
Judecătoria a mai constatat că reclamantul este angajat lucrând calitate de la, iar veniturile realizate la această unitate sunt suficiente pentru creșterea și întreținerea copilului, în timp ce pârâta - care lucra ca muncitor ziler -, cât timp a locuit împreunăm cu reclamantul, la domiciliul său, obișnuia să consume băuturi alcoolice și nu se ocupa de minoră.
Având în vedere vârsta copilului, precum și împrejurarea că acesta și-a exprimat dorința să rămână împreună cu tatăl său, precum și concluziile anchetei sociale care a învederat că la domiciliul bunicilor paterni minorei i se oferă tot ce a ce este necesar pentru îngrijire și educare, judecătoria a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui, cu obligarea pârâtei către reclamant la plata unei pensii de întreținere calculată la venitul minim pe economia națională.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta-reclamantă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitata, sub aspectul soluționării capetelor de cerere privind încredințarea minorei și plata pensiei de întreținere.
În motivarea apelului, pârâta-reclamantă a susținut că judecătoria nu a făcut o justă interpretare a probelor administrate în cauză cu privire la încredințarea minorei și nu a administrat suficiente probe din care să poată trage o concluzie justă asupra condițiilor oferite de fiecare dintre părinți pentru creșterea și educarea minorei.
Astfel, arată apelanta, s-a dat o importanță declarației minorei prin care și-ar fi manifestat dorința de a rămâne sub ocrotirea tatălui precum și declarației martorei - mama tatălui - care însă arătat doar că minora este atașată de tată, care are condiții bune pentru creșterea și educarea sa, dar care nu relatează nimic în legătură cu afecțiunea dintre minoră și mamă, modul în care mama s-a îngrijit de minoră până la data despărțirii în fapt și în condițiile pe care aceasta le oferă.
De asemenea, apelanta mai precizează că martora a arătat că ea s-a ocupat de copil în tot timpul conviețuirii părinților și că acesta este bine îngrijit, că are condiții bune de creștere și educare a acesteia, însă instanța de fond nu a înlăturat în nici un fel această declarație; apoi, ancheta socială efectuată de Primăria, județul T, se ocupă în mod amănunțit de situația materială a tatălui, dar nu discută aproape de loc de condițiile pe care mama le poate oferi pentru buna îngrijirea minorei și nici nu își exprimă opinia cu privire la căruia dintre părinți să i se încredințe ze minora.
Prin decizia nr. 111/18.06.2009, Tribunalul Tulceaa admis apelul și, schimbând în parte sentința atacată - numai cu privire la capătul de cerere referitor al încredințarea minorei și plata pensiei de întreținere -, a admis în parte cererea principală și în totalitate cererea reconvențională, dispunând încredințarea minorei către pârâta-reclamantă, spre creștere și educare, cu obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 150 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei, începând cu data de 14 octombrie 2008 și până la majorat, păstrând celelalte mențiuni ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constată că probatoriul administrat de către instanța de fond, nu era suficient pentru a putea concluziona că mama nu este în măsură să asigure condiții bune pentru creșterea și educarea minorei, soluția întemeindu-se, în mod preponderent, pe declarația martorei care este mama reclamantului intimat.
Astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, legăturile dintre mamă și minoră nu au încetat, lucru care nici nu ar fi fost posibil, că mama are condițiile materiale necesare creșterii și educării situație care rezultă din declarația martorei coroborată cu concluziile anchetei sociale, chiar dacă referirea la situația socială a mamei este foarte scurtă.
De asemenea, tribunalul a considerat că este în interesul copilului ca acesta să nu simtă acut separarea părinților mai ales că, la o vârstă fragedă, sentimentele de afecțiune ale copilului se manifestă în mod egal față de ambii părinți.
Deși neînțelegerile părinților, nu ar trebui să afecteze buna dezvoltare; creștere și educație copilului ci, dimpotrivă, acestora le incumbă, deopotrivă, obligația asigurării unui climat normal de creștere, tribunalul a observat că în contextul despărțirii soților la 28.08.2008, și a conviețuirii lor separate, era greu și chiar imposibil pentru pârâta apelantă să se ocupe de minoră, ceea ce a condus, pe fondul influenței tatălui și a bunicii paterne, la o răcire a relațiilor dintre mamă și fiică, fără ca vreuna dintre ele să poarte o culpă.
Referitor la condițiile oferite de cei doi părinți, tribunalul a constatat că mama locuiește împreună cu bunicul patern, născut la data de 13.04.1930, pe care îl îngrijește (fiind o persoană cu grad de handicap accentuat) și că acesta beneficiază de pensie de 760 lei și de o indemnizație de 230 lei; în schimb, dacă minora i-ar fi încredințată tatălui, persoana care s-ar fi ocupat mai mult de creșterea și educarea acesteia ar fi bunica paternă deoarece intimatul, fiind lipsește, uneori perioade mai lungi de timp, deplasându-se în alte localități pentru a pescui; or, interesul este ca de aceasta să se ocupe unul dintre părinți dacă este posibil, iar modul în care tatăl și bunica paternă acționează asupra minorei pentru a îndepărta de mamă, nu sunt în interesul acesteia.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. solicitând casarea deciziei nr. 111/18.06.2009 și menținerea soluției pronunțate de prima instanță.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, la judecata în apel, s-a făcut o apreciere subiectivă asupra probelor administrate, astfel că se impune ca minora să-i fie încredințată spre creștere și educare.
Recurentul a precizat că interesul minorei este de a fi încredințată spre creștere și educare către el, criteriul după care se călăuzește instanța pentru a decide cu privire la încredințarea minorei fiind interesul acesteia în determinarea căruia se ține seama de o serie de factori, printre care: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportarea părinților față de copil înainte de divorț, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie, sexul copilului, starea sănătății lui, serviciile pe care le au soții, atașamentul copilului față de unul sau altul dintre părinți, posibilitățile materiale și moralitatea părinților, în general de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului. Ca noțiune, sintagma "interesul copilului minor" are un caracter complex, existând în funcție de factori multipli care sunt apreciați de instanță. Aceleași izvoare mai sus arătate au statuat că, la încredințarea copilului, ținându-se seama de interesul acestuia, instanța îl poate încredința chiar părintelui care se face vinovat de divorț.
Recurentul mai arată că atitudinea inconstantă a mamei minorei a fost reținută atunci când a fost necesară o decizie în ceea ce privește părintele căruia minora urma să-i fie încredințată. Afirmațiile nesincere pe care apelanta le face acum în privința intereselor minorei sunt evidente atât timp cât din economia textului cererii de apel se vede interesul oportunist al mamei minorei de a-i fi acum încredințat copilul. Între părți nu a existat niciodată o înțelegere în sensul ca minora să-i fie încredințată recurentului chiar și temporar. În realitate, atitudinea apelantei este determinată de faptul că aceasta este o persoană care manifestă multă iubire, din păcate nu față de cei care i-o merită (minora și poate recurentul) co față de bărbații cu care aceasta a întreținut relații extraconjugale, reținute și de instanța de fond. Acesta este profilul moral al apelantei și afecțiunea pe care aceasta o manifestă față de minora pe care instanța a încredințat-o spre creștere și educare tatălui.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent, raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Astfel, instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 42 Codul familie, pronunțând - în privința încredințării - o soluție care nu este deloc concordanță cu interesele copilului rezultat din căsătorie, interese care impuneau ca aceasta să fie crescută și educată de tată.
Noțiunea de "interes superior al copilului" - care constituie un imperativ ce trebuie respectat în toate măsurile ce privesc copilul - are, în cazul cererilor de încredințare formulate odată cu acțiunea de divorț, un înțeles specific.
Astfel, în stabilirea care dintre cei doi părinți întrunește cele mai bune condiții pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului, instanțele trebuie să analizeze un complex de împrejurări și să pună în balanță exclusiv aspecte legale de relația părinte-copil (cu ignorarea relațiilor dintre părinți) ce se referă la aspecte cu mult mai importante decât cele de natură materială (locuință, venituri).
Vor avea, deci, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinte și copil, aptitudinile parentale dezvoltate de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinți o creează pentru copil (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte).
De asemenea, având în vedere conținutul art. 42 Codul familiei, care se referă nu numai la obligația de creștere, ci cuprinzând aspecte mult mai ample de "educare, învățătură și pregătire profesională", la stabilirea cărui dintre părinți îi vor fi încredințați copiii rezultați din căsătorie, instanțele trebuie să analizeze și posibilitățile fiecăruia dintre părinte referitoare la îndeplinirea obligațiilor în discuție.
Vor avea deci influență și circumstanțele privitoare la capacitatea educațională oferită de unul dintre părinți, fiind incluse aici nu numai perspectiva pregătirii școlare (din punct de vedere strict) cât, mai ales, posibilitatea implicării părintelui în această pregătire astfel încât valențele acestuia să atingă cote maxime.
În fine, trebuie analizată securitatea emoțională pe care creșterea de către unul dintre părinți o creează copilului; va căpăta relevanță, sub acest aspect, sentimentul de siguranță pe care încredințarea unui părinte a oferi copilului, prin referire nu numai la membrii familiei acestui părinte, dar și la toate celelalte medii (școlar, de vecinătate, etc.) ce configurează în mintea copilului un sentiment de apartenență.
Or, din punctul de vedere al acestor dezvoltări teoretice referitoare la cuprinsul noțiunii de "interes al copilului", se constată că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materie.
În primul rând, curtea observă că, din procesul verbal întocmit cu ocazia audierii minorei în apel a rezultat că aceasta își iubește puțin mama, are sentimente de compasiune față de aceastaînsă dorește să rămână cu tatăl său; deși tribunalul a reținut această situație, nu a dat niciun fel de relevanță juridică opiniei copilului - de altfel, constantă pe parcursul desfășurării procesului - care se găsește la o vârstă suficient de mare astfel încât să exprime o părere bazată mai mult pe rațiune decât izvorând din presupusa influență negativă a tatălui și bunicii paterne (astfel cum o reține tribunalul).
Apoi, analizând materialul probator administrat în cauză - declarații martori, anchete sociale întocmite de autoritățile tutelare la domiciliul părinților și înscrisuri - instanța de apel nu a dat o corectă relevanță informațiilor privind veniturile părților, posibilitățile locative și posibilitatea ca părintele căruia îi este încredințat copilul să vegheze, după terminarea programului de lucru, la educarea copilului.
Se adaugă la acestea situația că, din 28.08.2008, fetița se află în grija exclusivă a tatălui, unde este bine îngrijită și are condiții bune de locuit.
Împrejurarea - reținută de tribunal - că, în perioada în care tatăl ar fi plecat la muncă, minora ar rămâne în grija bunicii paterne, nu poate avea o greutate atât de mare astfel încât să determine (în contra întregului material probator - declarații martori, referat de anchetă socială și opinia copilului) încredințarea către mamă.
Dimpotrivă, situația că aceasta nu are un serviciu (intimata arătând că lucrează ca ziler) în condițiile în care ar trebui să poarte grija și unei persoane cu handicap accentuat, este de natură să conducă la concluzia că mama nu are niciun fel de venit propriu din care să suporte cheltuielile pentru creșterea și educarea copilului.
Apoi, presupunând că și intimata pârâtă ar fi angajată în câmpul muncii, prestarea activității ar determina lăsarea copilului în supravegherea bunicului bolnav; or, față de situația că, în urma divorțului se creează - prin forța împrejurărilor - familii monoparentale, în care orice sprijin din partea celorlalți membri ai familiei lărgite este un avantaj în favoarea părintelui care cere încredințarea, reiese că, din nou, tribunalul a dat o interpretare exact contrară situației ce reieșea din ansamblul cauzei.
Pentru aceste motive, având în vedere în special continuitatea unei situații în care se găsește fetița - de la naștere a trăit permanent împreună cu familia sa în casa bunicilor paterni - împrejurare care impune menținerea ei, dată fiind și evoluția bună a copilului în mediul școlar, condițiile materiale net superioare de care dispune tatăl recurent și opinia copilului, curtea consideră că tribunalul a dat o interpretare eronată sintagmei "interes al copilului", motiv pentru care va fi admis și în urma modificării deciziei atacate, va fi respins apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admis recursul civil declarat de recurentul-reclamant, domiciliat în județul T, împotriva deciziei civile nr. 111 din 18.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, domiciliată în comuna județul T și autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna județul
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI JUDECĂTORI,
- - - - - -
Pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
jud. fond - Gh.
jud. apel - Șt.,
red. dec. recurs jud. /19.02.2010
tehnoredactat gref. /4 ex./23.02.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Gabriel Lefter
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 1508/2009. Curtea de... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 44/2009. Curtea de... → |
|---|
