Divort. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 111/FM
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în Sud, str. -. - nr. 116, județul C, împotriva deciziei civile nr. 355 din 16 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul C, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă -, personal și asistată de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 13 august 2009, depuse la dosar și intimatul reclamant, personal.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanțelor nr. - din 30 septembrie 2009 (2 lei) și nr. - din 30 septembrie 2009 (2 lei), depuse la dosar (filele 11, 12) și timbru judiciar mobil în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta pârâtă, prezentă personal, învederează că în prezent minorul se află în creșterea și îngrijirea sa.
Întrebate, părțile învederează că au luat cunoștință de conținutul referatului de anchetă socială depus la dosar la data de 4 noiembrie 2009, precum și de conținutul procesului-verbal încheiat cu ocazia audierii minorului. Totodată, arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat și, socotindu-se lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul, învederează că din luna iunie minorul se află în creșterea și îngrijirea mamei, iar în ce îl privește pe intimat, în toată această perioadă, nu a contribuit financiar la întreținerea minorului. Mai mult, de la momentul pronunțării hotărârii din apel, recurenta îi
plătește intimatului pensia de întreținere la care a fost obligată de către instanța de fond iar intimatul beneficiază de acest drept al minorului, inclusiv pentru luna noiembrie 2009, depunând dovadă în acest sens.
Solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să aibă în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor care au fost audiați la fond și care nu au fost luate în considerare de către instanța de apel, declarații din conținutul cărora rezultă că cea care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea minorului a fost mama, precum și referatul de anchetă socială care evidențiază strânsa legătură dintre minor și mamă și condițiile materiale de care beneficiază minorul la domiciliul recurentei.
Critică hotărârea recurată pentru nelegalitate sub aspectul contradictorialității din considerente, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 42 Codul familiei, cele două instanțe dispunând încredințarea minorului către bunicii paterni, fără a avea în vedere atitudinea acestora.
Solicită ca instanța să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii comportamentul intimatului, care nu s-a ocupat de minor în perioada cât l-a avut în întreținere, precum și împrejurarea că după pronunțarea hotărârii din apel, prin pasivitatea de care a dat dovadă, intimatul a fost de acord ca minorul să rămână în îngrijirea mamei și să încaseze de la recurentă dreptul de pensie al minorului.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii din apel, admiterea apelului și pe fond admiterea cererii reconvenționale cu privire la încredințarea minorului spre creștere și educare recurentei și obligarea intimatului la plata pensiei de întreținere de la data introducerii cererii și până la majoratul minorului.
Intimatul reclamant, având cuvântul, învederează că a încasat dreptul de pensie al minorului doar pentru o lună, respectiv pentru luna august sau septembrie 2009. Totodată, învederează că nu a primit alți bani de la recurentă, că minorul a fost în îngrijirea lui și nu s-a opus ca recurenta să aibă legături cu minorul. Nu este de acord ca minorul să-i fie încredințat recurentei având în vedere că el are condiții mai bune decât recurenta, care nu are o locuință stabilă, aceasta locuind cu chirie în comuna. Totodată, arată că recurenta nu i-a permis să ia legătura cu minorul. Pentru motivele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea din culpa soției pârâte a căsătoriei încheiate de părți la data de 15 ianuarie 2005, revenirea pârâtei la numele de familie purtat anterior căsătoriei, încredințarea minorului - spre creștere și educare reclamantului, obligarea pârâtei la plata în favoarea minorului a unei pensii lunare de întreținere și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 15 ianuarie 2005 iar din căsătorie a rezultat minorul -, născut la data de 5 februarie 2005.
S-a arătat de către reclamant faptul că raporturile dintre soți sunt grav vătămate datorită comportamentului necorespunzător al soției pârâte care, pe fondul unei relații extraconjugale și al neînțelegerilor cu părinții reclamantului, a început să neglijeze treburile gospodărești, nu se mai interesa de îngrijirea minorului, întârzia mult timp la serviciu, lipsea nejustificat și fără explicații de la domiciliu pentru perioade chiar de 24 de ore, nu aducea acasă banii din salariu iar la data de 15 septembrie 2007 părăsit domiciliul comun.
Reclamantul a mai arătat faptul că încercările de împăcare nu au dat rezultate întrucât pârâta s-a reîntors la domiciliu la data de 21 octombrie 2007 dar l-a părăsit din nou la data de 15 noiembrie 2007, dată de la care părțile nu au mai reluat conviețuirea.
Cu privire la minor s-a arătat că acesta locuiește împreună cu reclamantul și cu părinții acestuia din urmă, este bine îngrijit și îi sunt oferite condiții corespunzătoare de creștere și educare.
S-a mai arătat faptul că pârâta a părăsit domiciliul comun fără a-l lua și pe copil, întreține o relație de concubinaj și locuiește în municipiul C împreună cu alt și cu copilul rezultat dintr-o relație anterioară, nu a mai participat la cheltuielile impuse de creșterea minorului rezultat din căsătoria cu reclamantul și nu manifestat nici interesul de a păstra legături personale cu acesta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37 alin. 2, art. 38, art. 40 și art. 42 Codul familiei.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa soțului reclamant, revenirea pârâtei reconveniente la numele de familie purtat anterior căsătoriei, încredințarea minorului - spre creștere și educare mamei, obligarea reclamantului-pârât la plata în favoarea minorului a unei pensii lunare de întreținere în cotă procentuală de 25% din veniturile obținute cu începere de la data introducerii acțiunii și până la majoratul copilului și obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta reconvenientă a arătat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate din culpa soțului reclamant care, începând din anul 2007, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al practicării de jocuri de noroc, a manifestat un comportament violent atât față de pârâtă cât și față de cei doi copii, cel rezultat din căsătorie și cel aflat în întreținerea pârâtei și rezultat din afara căsătoriei, și un dezinteres total față de problemele familiei.
Pârâta reconvenientă a mai arătat faptul că despărțirea în fapt a părților se datorează împrejurării că a fost alungată de reclamantul-pârât din domiciliul comun și amenințată cu moartea dacă va încerca să ia și copilul.
Cu privire la minor s-a arătat că acesta nu se bucură de o îngrijire adecvată din partea reclamantului-pârât și a bunicilor paterni la domiciliul cărora locuiește și în luna decembrie 2007 fost văzut singur pe stradă, dezbrăcat și murdar.
S-a mai arătat de către pârâta reconvenientă faptul că în prezent locuiește în Municipiul C, într-o garsonieră închiriată, împreună cu minorul rezultat din afara căsătoriei, este ajutată la creșterea copilului de către o mătușă care locuiește într-un apartament învecinat și prezintă garanții materiale și morale că poate asigura copilului o creștere și o educație corespunzătoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 alin. 1, art. 40, art. 42, art. 86, art. 94 Codul familiei și art. 274 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2008 reclamantul-pârât a învederat instanței faptul că înțelege să își modifice cererea de chemare în judecată și a solicitat instanței desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților și fără motivarea sentinței de divorț.
La același termen de judecată, pârâta reconvenientă a învederat instanței faptul că înțelege să își modifice cererea reconvențională și a solicitat instanței desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților și fără motivarea sentinței de divorț.
Prin sentința civilă nr. 2295/C din 12 noiembrie 2008 instanța de fond a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională, în sensul că a dispus desfacerea din culpa comună a soților a căsătoriei încheiate de părți la data de 15 ianuarie 2005 și înregistrată în Registrul stării civile al Comunei, județul C, sub nr. 1 din 15 ianuarie 2005, revenirea pârâtei reconveniente la numele de familie purtat anterior căsătoriei:.
A încredințat pe minorul -, născut la data de 5 februarie 2005, spre creștere și educare, reclamantului-pârât, cu obligarea pârâtei reconveniente la plata în favoarea minorului - a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 16% din veniturile salariale nete realizate cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 13 martie 2008 și până la împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani.
A dispus, din oficiu, înființarea în mâinile terțului poprit & a popririi asupra veniturilor salariale nete obținute de pârâta reconvenientă -, în limita sumei cuvenite lunar minorului - cu titlu de pensie de întreținere.
A respins ca nefondate cererea pârâtei reconveniente de încredințare a minorului și cererea de obligare a reclamantului pârât la plata pensiei de întreținere și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în prezenta cauză.
Pentru a hotărî în acest fel a reținut instanța de fond că părțile s-au căsătorit la data de 15 ianuarie 2005 iar căsătoria a fost înregistrată sub nr. 1/2005 în Registrul Stării Civile al Comunei (certificat de căsătorie).
Din căsătoria părților a rezultat minorul -, născut la data de 5 februarie 2005 (certificat de naștere).
Raporturile dintre soți sunt grav vătămate datorită unor motive temeinice generate de comportamentul necorespunzător al ambelor părți, motive
pe care instanța, potrivit solicitării părților și în conformitate cu dispozițiile art. 617 alin. 2 Cod procedură civilă, nu le-a expus în cuprinsul prezentei sentințe.
În ceea ce privește încredințarea minorului instanța de fond a reținut că părțile au locuit împreună în comuna, într-o locuință de serviciu atribuită reclamantului-pârât.
Părțile s-au despărțit în fapt în luna octombrie 2007, când pârâta reconvenientă a părăsit domiciliul comun, și nu au mai reluat până în prezent conviețuirea (declarațiile martorilor).
Până la despărțirea în fapt a părților, ambii soți s-au ocupat de creșterea și educarea copilului și au beneficiat de ajutorul părinților reclamantului-pârât, care îl îngrijeau pe minor în timpul programului de serviciu al părților (declarațiile martorilor).
De la momentul despărțirii în fapt a părților, minorul rezultat din căsătorie a rămas în îngrijirea reclamantului-pârât și a bunicilor paterni (declarațiile martorilor, referatele de anchetă socială).
Minorul locuiește și în prezent în comuna, împreună cu reclamantul-pârât și bunicii paterni, într-un imobil proprietatea părinților reclamantului-pârât, compus din patru camere și dependințe, corespunzător întreținute (referatul de anchetă socială).
Reclamantul-pârât manifestă interes pentru îngrijirea copilului, se ocupă în mod corespunzător de creșterea și educarea minorului, beneficiază în acest scop și de ajutorul părinților săi și prezintă suficiente garanții de ordin material și moral că îi poate asigura și în viitor condiții bune pentru o dezvoltare psihosomatică armonioasă (referatul de anchetă socială, declarațiile martorilor).
Reclamantul-pârât are loc de muncă stabil, este salariat la Regionala CFR C și a obținut în anul 2007 venituri nete în sumă totală de 12089 lei (adeverința depusă la dosar - fila 11).
Pârâta-reclamantă locuiește în Municipiul C, într-o garsonieră închiriată, împreună cu minorul născut dintr-o relație anterioară căsătoriei și este ajutată la creșterea acestui copil de o mătușă care locuiește într-o garsonieră situată pe același palier de bloc (referatul de anchetă socială).
Pârâta-reclamantă are loc de muncă stabil, este salariată la & în funcția de barman, cu salariu lunar de încadrare de 600 lei și mai are în întreținere pe minorul -, născut la data de 2 august 1998, din afara căsătoriei (referatul de anchetă socială, certificatul de naștere depus în copie la dosar).
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și vârsta copilului, de 3 ani și 7 luni, împrejurarea că de la momentul despărțirii în fapt a părinților, respectiv din luna octombrie 2007, rămas în grija exclusivă a reclamantului-pârât, acesta se ocupă în mod corespunzător de creșterea și educarea minorului, prezintă garanții îndestulătoare că îi poate asigura și pe viitor condiții bune pentru o dezvoltare armonioasă și pentru o bună educație și beneficiază și de ajutorul părinților săi iar pârâta nu a manifestat un interes constant pentru creșterea copilului și nu a contribuit la cheltuielile legate de întreținerea acestuia, instanța de fond a apreciat că este în interesul superior al minorului să fie încredințat spre creștere și educare tatălui.
Susținerile pârâtei reconveniente în sensul că reclamantul-pârât și părinții acestuia nu-i asigură minorului condiții corespunzătoare de creștere și educare și că nu îi permit să păstreze legăturile personale cu minorul nu au fost reținute întrucât nu au fost dovedite prin probele administrate în cauză.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză la propunerea ambelor părți a rezultat că minorul este bine îngrijit, condițiile materiale și morale oferite la locuința bunicilor sunt corespunzătoare unei creșteri și dezvoltări armonioase, părinții reclamantului-pârât sunt în vârstă dar au încă puterea de a-l supraveghea și de a-l îngriji pe minor cât timp tatăl acestuia este la serviciu iar minorul a dezvoltat sentimente de atașament puternice atât față de tată cât și față de bunicii paterni.
De asemenea, prin probele administrate în cauză, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada unui interes constant pe care l-ar fi manifestat pentru creșterea și îngrijirea minorului și nici împrejurarea că reclamantul-pârât ar fi împiedicat-o să îl viziteze pe copil, să păstreze legăturile personale cu acesta sau să contribuie la cheltuielile legate de întreținerea copilului.
Împrejurarea că minorul a fost observat în timp ce se la poarta locuinței bunicilor paterni nu este de natură să conducă la concluzia că minorul nu beneficiază de o îngrijire adecvată câtă vreme din declarațiile martorilor audiați nu a rezultat că minorul s-ar fi aflat în pericol.
Astfel, din declarațiile martorilor a rezultat că minorul era bine îngrijit, curat și vioi, pe stradă nu circulau animale sau vehicule care să le pună copiilor viața sau sănătatea în pericol real și concret iar în mediul rural se obișnuiește ca minorii să se joace și pe stradă.
Nici susținerile pârâtei-reclamante în sensul că îi poate oferi minorului condiții mai bune de creștere și educare decât acelea de care beneficiază în prezent și că îl poate supraveghea mai bine pe minor nu au fost primite întrucât nu au fost dovedite prin probele administrate în cauză.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză și din referatul de anchetă socială a rezultat că pârâta reconvenientă locuiește într-o garsonieră închiriată, mai are în întreținere încă un copil minor împreună cu care locuiește, lucrează într-un bar pe raza localității, obține venituri salariale mai mici decât cele obținute de reclamantul-pârât, este ajutată la creșterea și supravegherea celui de-al doilea copil de o mătușă care locuiește în imediata apropiere și nu se poate ocupa în mod personal și exclusiv de supravegherea minorului.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și hotărârea instanței de a- încredința pe minor spre creștere și educare tatălui, care își va îndeplini astfel în natură obligația de întreținere, vârsta minorului, cerințele mari impuse de necesitatea asigurării unor condiții optime de trai și de educație, a unei alimentații corespunzătoare creșterii și dezvoltării armonioase din punct de vedere psihosomatic și ținând seama atât de posibilitățile pârâtei reconveniente, care are loc de muncă dar mai are în întreținere încă un copil minor, instanța de fond a apreciat că minorul se află în nevoie și s-a impus obligarea pârâtei-reclamante la plata în favoarea acestuia a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 16% din veniturile salariale nete.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta-reconvenientă criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește încredințarea minorului către tată.
Apelanta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere și declarațiile martorilor audiați în favoarea sa, din cuprinsul cărora a rezultat că minorul s-a aflat, încă de la naștere și până la împlinirea vârstei de 2 ani, în îngrijirea exclusivă a mamei, care s-a preocupat în mod corespunzător de creșterea și educarea sa, precum și celelalte probe ce au dovedit că acesta are venituri pentru îngrijirea copilului. Apreciază apelanta că vârsta fragedă a minorului impune ca acesta să se afle lângă mama și că nici tatăl și nici bunicii nu pot înlocui în creșterea unui copil dragostea și afecțiunea mamei.
În susținerea apelului s-au depus înscrisuri care au atestat veniturile realizate de mama minorului. În suplimentarea probatoriilor instanța a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul apelantei, în dovedirea condițiilor de trai ale acesteia.
Deși nu a depus întâmpinare, intimatul-reclamant și-a exprimat poziția procesuală cu ocazia concluziilor orale adresate instanței, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 355 din 16 iunie 2009 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă - împotriva sentinței civile nr. 2295/C din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că de la data plecării mamei pârâte din domiciliul conjugal minorul a rămas în îngrijirea tatălui reclamant, ajutat de către bunicii paterni.
Interesul copilului este să rămână în continuare în îngrijirea tatălui care prezintă garanții morale și materiale pentru creșterea și educarea minorului, condiții bune de locuit, este atașat față de familia paternă, comparativ cu mama pârâtă, care nu a manifestat interes pentru creșterea și îngrijirea minorului și nici nu l-a vizitat cu toate că reclamantul nu i-a interzis acest lucru.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 355 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa declarat recurs pârâta -, pe care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează recursul arătând că instanța de apel în mod greșit motivează hotărârea atacată numai în baza probelor administrate în fața instanței de fond.
Aceasta nu a cercetat motivele de apel deși avea obligația, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, de a verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Instanța de apel nu a luat în considerare declarațiile martorilor audiați în cauză care au precizat că încă de la naștere minorul s-a aflat în îngrijirea mamei, ea fiind singura care s-a ocupat de creșterea și educarea lui.
În toată perioada cât părțile au conviețuit împreună, reclamantul nu a manifestat interes pentru creșterea minorului, el fiind preocupat de consumul de băuturi alcoolice și de practicarea jocurilor de noroc.
Deși după despărțirea în fapt minorul a rămas la tatăl reclamant, el nu s-a ocupat de creșterea și educarea minorului, ci părinții acestuia care, fiind la o vârstă înaintată, au puterea de a-l îngriji pe minor.
Cu toate acestea, minorul are nevoie de afecțiune și îngrijire din partea ambilor părinți, îngrijire de care nu beneficiază din partea tatălui; dovadă că după despărțirea în fapt nu l-a înscris la un medic de familie pentru a beneficia de servicii medicale adecvate.
În prezent, minorul se află în îngrijirea mamei, fiind profund atașat de aceasta, refuzând să o părăsească și să revină la domiciliul tatălui și a bunicilor paterni; mama pârâtă îi oferă condiții morale și materiale pentru creșterea și educarea minorului cât și condiții bune de locuit.
Instanța de apel nu a luat în considerare faptul că după despărțirea în fapt mama pârâtă a mers des la domiciliul intimatului reclamant pentru a-l vizita pe minor, păstrând tot timpul legături personale cu acesta.
De asemenea, nu a luat în considerare vârsta fragedă a minorului care are nevoie de grija și afecțiunea mamei, de împrejurarea că prezintă garanții morale și materiale pentru creșterea și educarea minorului și de faptul că minorul nu mai dorește să o părăsească pe mamă.
În raport de cele relatate mai sus, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței apelate, admiterea cererii reconvenționale și încredințarea spre creștere și educare a minorului rezultat din căsătoria părților.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:
Legea nr. 272/2004 a instituit un principiu de natură a garanta respectarea drepturilor copilului, respectiv cel al interesului superior al copilului, principiu ce este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților acestuia, altor reprezentanți legalei ai săi, precum și oricăror persoane cărora copilul le poate fi dat în plasament, potrivit art. 2 din lege.
Părinții au obligația să asigure copilului condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală, socială iar exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.
În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească hotărăște potrivit interesului superior al copilului, în conformitate cu art. 31 alin. 3 din același act normativ.
Este demonstrat că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile ce privesc copilul, acest interes fiind ridicat la de principiu atât prin normele naționale, cât și prin cele internaționale în materie, respectiv art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului mai sus menționată, art. 42 alin. 1 Codul familiei și art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România în anul 1990 prin Legea nr. 18/1990.
Prin urmare, la încredințarea copiilor minori condiția esențială în raport de care instanțele judecătorești au îndatorirea să se pronunțe constă în interesul superior al copilului, interes ce urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop în doctrină și jurisprudență.
Aceste criterii sunt vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor, precum și al minorului față de părinte, grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor în fapt, precum și alte asemenea. Acestea formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective, astfel spus, în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le analiza în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
criteriile enunțate la situația de fapt din speță, se constată că măsura încredințării către mamă corespunde interesului superior al copilului având în vedere că oferă garanții morale și materiale pentru creșterea și educarea lui, condiții bune de locuit, vârsta fragedă a acestuia care are nevoie de îngrijirea și afecțiunea mamei, de împrejurarea că din luna noiembrie 2008 minorul locuiește cu mama sa cu acordul tatălui, de atașamentul acestuia față de mamă și că este bine îngrijit.
Față de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, ca modifica în tot decizia recurată în sensul că va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată și va admite în tot cererea reconvențională. Va încredința spre creștere și educare pe minorul, născut la 5 februarie 2005 mamei pârâte recurente.
În baza art. 86 și 94 Codul familiei, care prevăd că obligația de întreținere există între părinți și copii și când aceasta este prestată pentru un copil, se stabilește până la o pătrime din venitul net lunar, instanța îl va obliga pe reclamant către pârâtă, în favoarea minorului, la o pensie de întreținere în cotă de 20% lunar din venitul net, începând cu luna iunie 2009 și până la majoratul minorului.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în Sud, str. -. - nr. 116, județul C, împotriva deciziei civile nr. 355 din 16 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în,-, județul
Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în tot cererea reconvențională.
Încredințează pârâtei reconveniente pe minorul, născut la 5.02.2005.
Obligă reclamantul la 20% din venitul net lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului, începând cu luna iunie 2009 și până la majorat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/29.12.2009
gref. -
4 ex./5.01.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Vanghelița Tase
| ← Plasament. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Oradea → |
|---|
