Divort. Decizia 1267/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1267
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 113 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 634 din 03 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta și autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat, lipsind intimata pârâtă și autoritatea tutelară PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se: recurentul reclamant a depus acte de stare civilă ale părților, precum și înscrisuri ce atestă domiciliul acestora.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că ambele instanțe, ce au pronunțat hotărârile atacate, au făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 3 alin. 1 lit. b din Regulamentul CE nr. 2201/2003, privind competența. Trebuia avut în vedere, la soluționarea cauzei, faptul că statul de cetățenie al părților este România. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Slatina. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea formulată la data de 25.09.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorelor rezultate din căsătorie.
La data de 27.01.2009 pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând se desfacă din culpa reclamantului căsătoria, să-i fie încredințate spre creștere și educare minorele, să revină la numele purtat anterior iar reclamantul să fie obligat la plata pensiei de întreținere către minore.
Prin sentința civilă nr. 634 din 03.02.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetentei instanței române, invocată din oficiu și -a respins acțiunea și cererea reconvențională, ca nefiind de competentă instanța română.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din anul 1999 părțile au locuit in mod statornic in Republica Irlanda unde s-au căsătorit în anul 2000 și născut cele doua minore, respectiv și.
Potrivit art. 1 din cap. I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, și cap. II, secțiunea 1 sunt competente să hotărască, potrivit art. 3 alin 1 instanțele judecătorești din statul membru pe teritoriul căruia se afla reședința obișnuită a soților sau ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo sau reședința obișnuită a pârâtului sau, în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți, sau reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii sau reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin 6 luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit al Irlandei, are "domiciliul in acel loc", sau instanțele judecătorești din statul membru de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit al Irlandei, statul "domiciliului" comun.
Art. 6 prevede caracterul exclusiv al competențelor prevăzute la articolele 3, 4 si 5 din Regulament, arătând că temeiul chemării în judecată a unui soț în fața instanțelor judecătorești dintr-un alt stat membru nu poate fi decât cel dat de articolele sus menționate.
Prima instanță a constatat că România nu este țara pe teritoriul căreia se află reședința obișnuită a soților, sau ultima reședința, nici reședința obișnuită a pârâtului și nici reședința obișnuită a unuia dintre soți, în caz de cerere comună.
Împotriva sentinței civile nr. 634 din 03.02.2009 au declarat apel ambele părți, susținând că au fost greșit interpretate dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 23.11.2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, care stabilește o competență alternativă în privința soluționării divorțului fiind deopotrivă competente să judece cererea de divorț fie instanțele judecătorești din statul membru pe teritoriul căruia se află, după caz reședința obișnuită a soților, ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo, reședința obișnuită a pârâtului, în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți, reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii, reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, are "domiciliul" în acel loc, fie instanțele judecătorești din statul membru.
Prin decizia civilă113 din 2 aprilie 2009 Tribunalului Olt au fost respinse ambele apeluri.
Tribunalul a apreciat că Regulamentul reglementează competența juridică în raport de mai multe criterii însă, potrivit prevederilor de la articolul 3 litera b, competența instanțelor judecătorești se stabilește în favoarea instanțelor din statul membru de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul "domiciliului" comun, articolul 6 stabilind caracterul exclusiv al competențelor prevăzute de articolul 3 din actul juridic comunitar.
În speță, reședința obișnuită a celor doi soți este în Republica Irlanda, astfel că prima instanță a dat o interpretare corectă a dispozițiilor Regulamentului.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, motivând că dispozițiile Regulamentului (CE) nr.2201/2003 au fost greșit interpretate de instanțe, deoarece prevăd competența instanțelor din statul membru de cetățenie ala părților. Recurentul a arătat că s-a întors din Irlanda, locuiește în S, iar actele de identitate ale părților dovedesc faptul că acestea au domiciliul în această localitate.
S-a arătat că dispozițiile legii irlandeze în materia divorțului sunt deosebit de restrictive, impunând o separare în fapt de 4 ani, ceea ce recurentul apreciază ca fiind de neacceptat, fiind aplicabile prevederile art. 2 din legea 105/1992.
La data de 11.09.2009 intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Normele de drept referitoare la competența jurisdicțională de drept internațional privat sunt norme teritoriale prin care se determină competența instanțelor unei țări în raport de instanțele altei țări. Regulamentul CE 2201/2003 stabilește competența exclusivă de fond în materia divorțului, caracterul exclusiv al normelor fiind prevăzut expres prin art. 6 din capitolul II.
Instanțele de fond au stabilit corect faptul că reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 3 alineat 1lit a) din Capitolul II al Regulamentului, deoarece pârâta locuiește în Irlanda iar reclamantul nu a dovedit că a început să locuiască în România cu un an înaintea introducerii acțiunii de divorț. Desigur, modificarea situației de fapt cu privire la domiciliu poate da dreptul introducerii unei noi acțiuni.
Faptul că părțile au proprietăți imobiliare în S și au cărți de identitate eliberate de autoritățile din România nu constituie o dovadă a domiciliului lor în țara noastră, deoarece chiar și în interpretarea legislației naționale domiciliul reprezintă locuința obișnuită și stabilă, iar nu aceea care este prevăzută în acte. Mai mult, art. 3 alin 2 din regulament stabilește că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sensul sistemului de drept al Regatului Unit și Irlandei, sistem care face referire, de asemenea, la locuința efectivă.
Așadar, dovada domiciliului nu poate fi făcută, în această materie, doar cu cartea de identitate, cât timp actul este eliberat din anul 2003, ori chiar părțile au recunoscut că la data respectivă și chiar în ultima perioadă de timp înaintea introducerii acțiunii au locuit în Irlanda.
Este nefondată susținerea recurentului în sensul că instanțele românești sunt competente ca fiind instanțele din statul de cetățenie al soților, deoarece textul art. 3 alin 1 lit. b) din regulament stabilește că în cazul Regatului Unit și al Irlandei este competent statul domiciliului comun, ceea ce înseamnă că pentru persoanele care locuiesc în Irlanda, instanțele irlandeze au o competență exclusivă la divorț, dacă nu sunt îndeplinite vreuna din condițiile din art. 3 alin 1 lit. a).
Nu se poate aprecia ca fiind competente instanțele românești deoarece normele din Irlanda privind divorțul sunt restrictive, cât timp ele dau posibilitatea părților să ceară desfacerea căsătoriei iar, în plus, dispozițiile legii 105/1992 privind reglementarea divorțului cu elemente de extraneitate trebuie aplicate prin raportare la normele comunitare, după aderarea României la UE, astfel că Regulamentul 2201/2003 este pe deplin aplicabil.
Constatând că nu sunt fondate criticile și că dispozițiile legale au fost corect aplicate de instanțele anterioare, nefiind motive de nelegalitate ale deciziei în condițiile art. 304 c, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în localitatea S,-, -. B,. 4,. 19, Județul O împotriva deciziei civile 113 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată domiciliată în localitatea S, str. - -, -. B,. 1, Județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./tehnored. GI
2ex/13.11.2009
Jf.
apel,
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
| ← Divort. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Craiova | Plasament. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
