Divort. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1282
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 162 din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 13006 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurenta pârâtă, și procurator, reprezentând intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost depusă întâmpinare.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a depus dovada achitării taxei de timbru și i-a fost comunicată întâmpinarea. A solicitat acordarea unui nou termen pentru proba cu înscrisuri, constând în adeverință școlară privind rezultatele slabe ale minorului, precum și caracterizare a minorului. A precizat că minorul frecventează Școala din com..
Procuratorul, pentru intimatul reclamant, s-a opus administrării probei cu înscrisuri.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a considerat că se impune ca intimatul reclamant să facă dovada domiciliului său în străinătate, întrucât reclamantul este în țară în prezent.
Față de susținerile din recurs, potrivit cărora intimatul reclamant se află în țară, curtea a constatat că procura de reprezentare acordată de acesta numitei a încetat.
Totodată, Curtea a respins proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentei, considerând că nu este utilă și concludentă, cât timp partea a arătat în cerereile sale că se află în țară,așa cum susține și recurenta pârâtă.
a depus delegație avocațială, precizând că va reprezenta interesele intimatului reclamant în calitate de avocat.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că la pronunțarea deciziei s-a ținut cont doar de faptul că minorul se află la tatăl său, fără să se aibă în vedere că, până la despărțirea în fapt, minorul a fost crescut doar de mamă. A mai arătat că în Spania reclamantul a luat minora din domiciliul mamei și nu a mai returnat- A pus concluzii de admitere a recursului și schimbarea hotărârilor în sensul încredințării minorei către mamă, avându-se în vedere și faptul că reclamantul este angajat într-o relație de concubinaj.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a arătat că în cauză a fost depusă o anchetă socială, minora și-a exprimat dorința de a sta cu tatăl său în fața instanței, în momentul de față aflându-se în îngrijirea acestuia, unde are condiții bune. A solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 13006/22.09.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâtei pentru desfacerea căsătoriei.
S-a admis în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâta .
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată în registrul stării civile al mun. C, jud. D, la nr. 1726 din 28.10.2000, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca pârâta să reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
S-a încredințat tatălui reclamant spre creștere și educare minorul -, născut la data de 16.11.2000.
A fost obligată pârâta la pensie de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 105 lei lunar, începând cu data de 29.08.2007 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, ins tanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 alin. 1. ambele părți solicitând ca hotărârea prin care se pronunță divorțul să nu se motiveze potrivit art. 617 alin. 2.proc.civ. S-a considerat că este în interesul minorului să fie încredințat tatălui, care îi poate asigura condiții bune de creștere și educare.
Din ancheta efectuată prin procedura comisiei rogatorii civile nr. 17/18 P de către Judecătoria d e Primă Instanță nr. 2 () din Spania, instanța a reținut că minorul locuiește cu tatăl său, cu care se înțelege bine, minorul este bine îngrijit și curat, merge la școală, frecventează cursuri la Colegiul Public El din, are un randament bun școlar, iar reclamantul are condiții materiale pentru creșterea și educarea minorului.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului a arătat că Judecătoria Craiova și-a depășit competența materială și teritorială, deoarece potrivit disp. art. 38 din Legea nr.105/1992 măsurile care se iau de către părinți cu privire la minor, sunt supuse legii statului ale cărui acutorități îndrumă și supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept. Luarea unei măsuri față de un minor a cărui reședință nu se află în țară de către instanța română echivalează cu o violare a drepturilor conferite atât de legile speciale dar și cu o încălcare a convențiilor la care România este parte. Astfel, potrivit disp. Art. 3 din Convenția d l Haga prevede că încredințarea copilului este supusă legii statului în care copilul își are reședința obișnuită.
Pe fond, s-a criticat soluționarea capătului de cerere privind încredințarea minorului, considerându-se că declarațiile celor doi martori nu sunt concludente și nu pot fi coroborate cu celelalte probe, astfel încât să se stabilească faptul că minorul are cele mai bune condiții la tată, deși din probatoriul administrat rezultă că ambii părinți au condiții bune pentru creșterea și educarea minorului.
Apelanta a demonstrat faptul că minorul a fost anterior la ea, iar apoi prin abuz al intimatului acesta a refuzat să-i permită întoarcerea minorului la mamă. Nu s-a stabilit de către instanța de fond nici atașamentul minorului față de tată așa cum se susține, iar cu privire la faptul că tatăl nu-l supraveghează îndeajuns și nu se preocupă de minor, apelanta invocă rezultatele școlare destul de slabe ale minorului.
Prin decizia civilă 162 din 4 iunie 2009 Tribunalului Doljs -a respins apelul ca nefondat, cu obligarea apelantei la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Tribunalul a reținut că la data introducerii acțiunii de divorț reclamantul avea domiciliul în țară, fiind cel indicat în acțiune, respectiv comuna, satul, jud. D, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Regulamentul 2201/2003 al CE instanța competentă să hotărască în problemele privind divorțul fiind instanța din statul membru pe teritoriul căruia se află reședința obișnuită a soților, iar potrivit pct. 2 instanței din statul membru pe teritoriul căruia se află ultima reședință obișnuită a soților în cazul în care unul dintre ei încă locuiește acolo.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de apel ce vizează încredințarea minorului tatălui reclamant, tribunalul a apreciat că instanța de fond, în concordanță cu probele administrate în cauză, declarații de martori și ancheta socială, a reținut condițiile bune pe care reclamantul le oferă creșterii, îngrijirii și educării minorului, precum și atașamentul și afecțiunea reciprocă manifestate de copil și părinte. S-au considerat incidente disp. art. 6 lit.i din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora unul din principiile prin care se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului este asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea minorului. Ambii părinți manifestă afecțiune față de minor, însă instanța de fond în mod corect a avut în vedere și asigurarea unei continuități și a unui mediu familial stabil, precum și voința exprimată de minor, aceea de a locui cu tatăl său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, motivând că în mod nelegal tribunalul a reținut, în temeiul art 6 lit i din legea 272/2004, că este în interesul minorului să fie încredințat tatălui, luându-se în considerare doar probatoriul administrat de reclamant. Recurenta a susținut că martorul a făcut afirmații nesincere, în contradicție cu celelalte declarații ale martorilor.
Recurenta a arătat că nu s-a ținut seama de legătura afectivă puternică dintre mamă și minor, de faptul că acesta fost luat de tată din Spania și adus în țară fără acordul recurentei, că reclamantul era în concubinaj cu o altă femeie, din pricina acesteia fiind deteriorate relațiile de căsătorie.
S-a susținut că tribunalul analizat cu superficialitate probatoriul, că pârâta nu este vinovată de destrămarea relațiilor de căsătorie, că este o mamă devotată și oferă bune condiții materiale și morale pentru creșterea minorului.
Recursul nu este fondat.
În fața primei instanțe ambele părți au declarat că nu doresc motivarea hotărârii de divorț, astfel că referirile pârâtei recurente la vinovăția părților în destrămarea relațiilor de căsătorie sau la relațiile de concubinaj ale reclamantului nu pot fi analizate în recurs, ele nefiind supuse nici atenției tribunalului. Criticile din căile de atac au vizat doar soluția privind încredințarea minorului rezultat din căsătorie, instanța având în vedere doar relațiile dintre părinți și copil, precum și acele aspecte ale speței care definesc noțiunea de interes al minorului, nicidecum culpa soților la divorț.
Potrivit art. 42 alin 1 din codul familiei, odată cu divorțul, instanța trebuie să hotărască asupra încredințării copiilor minori, ținând seama de interesul acestora. Interesul superior al minorului este și principiul reflectat în dispozițiile art. 2 și art. 6 lit.a din legea 272/2004, care impun ca în luarea măsurilor privitoare la copii să prevaleze interesul acestora.
Stabilind care este interesul minorului, instanța trebuie să analizeze condițiile materiale pe care le oferă fiecare părinte, atașamentul copilului față de părinți, să urmărească asigurarea unei îngrijiri care să răspundă nevoilor copilului în scopul dezvoltării personalității sale, astfel ca trauma firească produsă de separarea familiei să nu aibă efecte negative asupra personalizății copilului.
În speță, s-a constatat că, o perioadă de timp, ambii soți și minorul au locuit în Spania, unde, în luna martie 2008, fost efectuată și o anchetă socială. Din anul 2007, adică înaintea de promovarea acțiunii de divorț, minorul a locuit numai cu tatăl său, revenind în România, unde se află și în prezent, în timp ce mama pârâtă a continuă să locuiască în Spania. Fiind audiat de instanță, minorul și-a manifestat dorința de a continua să locuiască împreună cu tatăl.
Instanțele de fond au considerat corect că sunt aplicabile prevederile art. 6 lit. i din legea 272/2004, care reglementează principiul asigurării stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, iar intrepretarea dată acestui text este în concordanță cu situația minorului.
Deși nu este negat atașamentul firesc al minorului față de mamă, în condițiile actuale, când minorul a început să frecventeze cursurile școlare în România, fiind obișnuit de circa doi ani să locuiască împreună cu tatăl său, este mai important să i se asigure acestuia continuitate și stabilitate în viața de familie, decât să meargă împreună cu mama în străinătate.
Criticile formulate de recurenta pârâtă cu privire la conținutul declarațiilor martorilor nu pot fi analizate în recurs, deoarece aceasta este o cale extraordinară de atac, ce privește numai legalitatea hotărârilor aaterioare, stabilind dacă instanțele au aplicat corect legea la situația de fapt ce a fost reținută.
Față de modul în care a fost motivată decizia din apel, se constată că instanța a dat o valoare egală tuturor declarațiilor martorilor și nu a considerat ca esențială numai declarația unui singur martor. În ipoteza în care una din părți are convingerea că un martor a depus o mărturie mincinoasă are la îndemână alte mijloace procedurale pentru a stabili dacă a fost săvârșită o infracțiune, simpla susținere că o anumită declarație este nesinceră nefiind suficientă. Instanța poate înlătura declarația unui martor dacă este singulară și contrară celorlalate probe, însă în speță nu s-a constatat o astfel de discrepanță și soluția tribunalului nu a fost întemeiată exclusiv pe situația de fapt reținută din declarația martorului, la care se face referire în motivele de recurs.
Față de aceste considerente, se apreciază că instanțele au stabili corect că este în interesul minorului să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, că au fost aplicate corect prevederile legii 272/2004, astfel că, nefiind incidente motive de nelegalitate a deciziei așa cum sunt prevăzute de art. 304, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 162 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./tehnored. GI
2ex/17.11.2009
jud.apel enășoiu,
Jud.fond
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
| ← Supraveghere specializată. Decizia 911/2009. Curtea de Apel... | Completare dispozitiv. Decizia 139/2010. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
