Divort. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1283
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 172 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 3027 din 20 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL C, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, asistat de avocat, lipsind recurenta pârâtă și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă, pentru angajare apărător, la care a fost anexată dovada achitării taxei de timbru.
Avocat, pentru intimatul reclamant, s-a opus cererii de amânare formulate de recurentă.
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă, apreciind că tinde la prelungirea nejustificată a cursului procesului, și, considerând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a considerat că motivele de recurs privesc motive de netemeinicie. A arătat că în mod corect s-a reținut încălcarea caracterului continuității căsătoriei, recurenta pârâtă locuind în Spania. În ceea ce privește cererea de deducere a sumei de 750 EURO din cuantumul pensiei de întreținere, această cerere a fost formulată pentru prima dată în apel. În raport de aceste motive, a solicitat respingerea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată la 7.11.2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând desfacerea căsătoriei și încredințarea minorei .
Prin sentința civilă nr. 6864/16.05.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, a fost încredințată minora tatălui.
Pârâta a declarat apel, susținând că nu a fost legal citată.
Prin decizia civilă nr. 47 din 4.04.2008 Tribunalul Dolja admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, constatând că pârâta a fost citată la un alt domiciliu decât cel de fapt.
În rejudecare, pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând desfacerea căsătoriei și a i se încuviința să aibă legături personale cu minora.
Prin sentința civilă nr. 3027/20.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul pârât în contradictoriu cu pârâta reclamantă și autoritatea tutelară Consiliul Local.
S-a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei reclamante.
S-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, căsătorie încheiată la 18.07.1998 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei C, sub nr. 952/18.07.1998.
S-a dispus reluarea numelui purtat anterior de pârâta reclamantă, acela de "."
S-a dispus încredințarea minorei născută la 22.08.2001 spre creștere și educare reclamantului pârât.
S-a dispus stabilirea în sarcina pârâtei reclamante și în favoarea minorei plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 126 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 13.12.2006- și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-a dispus încuviințarea dreptului pârâtei reclamante de a avea legături personale cu minora în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 16 până duminică la ora 16,la domiciliul pârâtei- reclamante din România (la familia ) o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară.
S-a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că părțile s-au căsătorit la data de 18.07.1998, căsătorie din care a rezultat minora, născută la 22.08.2001. Reclamantul pârât obișnuia să o agreseze fizic pe pârâta reclamantă, iar aceasta a plecat în străinătate fără acordul soțului, aproximativ în jurul anilor 2006-2007.
De la data plecării soției în străinătate minora a rămas în grija reclamantului pârât care a fost sprijinit și de părinții săi în procesul de creștere și educare al minorei. Până la plecarea în străinătate a soției, ambele părți s-au ocupat de creșterea și educarea minorei, iar ulterior pârâta reclamantă i-a trimis din străinătate în România minorei pachete și diverse sume de bani. Deși pârâta reclamantă a mai venit în România de câteva ori, soțul i-a permis doar o dată acesteia să ia legătura cu minora. Reclamantul și minora locuiesc într-un apartament situat în (proprietatea părinților reclamantului pârât ), în care există condiții bune de locuit, bunicii paterni implicându-se la rândul lor în procesul de creștere și educare al minorei.
În raport de situația de fapt probată, instanța a apreciat că ambele părți se fac vinovate de destrămarea relațiilor de familie, acestea nemaiputând ajunge la o conviețuire comodă și în bună înțelegere, iar separarea în fapt prelungită în timp constituie o încălcare a obligației pe care o au soții de a trăi împreună, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 al.1 Cod pentru desfacerea căsătoriei.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând să se admită în totalitate cererea reconvențională și să se desfacă căsătoria din vina exclusivă a reclamantului, iar cu privire la pensia de întreținere a solicitat să fie scăzută suma de 750 EURO achitată de apelantă cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei.
Prin decizia civilă 172 din 16 iunie 2009 Tribunalului Doljs -a respins apelul ca nefondat. Tribunalul a reținut că părțile nu au mai putut ajunge la o conviețuire comodă și în bună înțelegere, separarea prelungită în fapt constituind o încălcare a obligației pe care o au soții de a trăi împreună, apelanta fiind plecată din anul 2006 din țară.
S-a apreciat că al doilea motiv de apel, referitor la deducerea din cuantumul pensiei de întreținere a sumei de 750 de EURO constituie o cerere nouă pe care a formulat-o partea prin motivele de apel, iar pe de altă parte nu este susținută de probe din care să rezulte că a fost destinată minorei pentru întreținerea acesteia, cu titlu de pensie de întreținere. Dacă această cerere nouă ar fi calificată ca o compensație legală este inadmisibilă, deoarece nu există o reciprocitate a obligațiilor, părintele debitor al obligației de întreținere nu poate opune în compensație minorului o creanță pe care o are împotriva celuilalt părinte, titularul pensiei de întreținere fiind copilul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, reluând criticile din apel.
Recurenta a criticat faptul că a fost reținută o culpă comună în destrămarea relațiilor de căsătorie, susținând că a plecat în străinătate cu acordul soțului, a revenit în țară de câteva ori și a locuit în domiciliul comun, singurul vinovat de divorț fiind reclamantul, care a refuzat să mai meargă la muncă în Italia.
S-a susținut că recurenta a depus la dosar chitanțe cu care a făcut dovada plății sumei de 750 euro, sumă ce urmează a fi scăzută din pensia ce o datorează minorei.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Prima instanță a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, ținând seama de probele ce au fost administrate în cauză, care au relevat că în anul 2006 pârâta a plecat în Italia, unde locuiește și în prezent.
Motivul pentru care pârâta a plecat în străinătate nu prezintă o relevanță deosebită asupra reținerii culpei părților în destrămarea relațiilor de familie, chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul a fost de acord cu plecarea soției, motivat de găsirea unui loc de muncă. Părțile au o culpă comună deoarece sunt despărțiți în fapt de mai mulți ani și nu au făcut eforturi pentru reluarea conviețuirii, iar de esența căsătoriei este menținerea unor legături afective, stabilirea unui domiciliu comun, soții putând să se sprijine reciproc la nevoie. Atunci când soții au domicilii separate, locuind în localități sau chiar țări diferite, este necesar ca împreună să convină asupra separației de domicilii, pentru o perioadă de timp limitată.
Presupunând că părțile au fost de acord ca pârâta să meargă la muncă în Italia, urmând ca și reclamantul să o urmeze după ce ar fi găsit un loc de muncă, faptul că de o perioadă mare de timp nu au reușit să reia conviețuirea, constituie o culpă a ambilor în desfacerea căsătoriei. Culpa pârâtei este relevată și de faptul că, deși la un moment dat, pentru reclamant nu a fost găsită posibilitatea de a lucra în Italia, pârâta a continuat să locuiască în străinătate și nu a întreprins demersuri pentru a se întoarce la familia sa.
În atare situație, reținerea culpei comune la divorț nu s-a făcut cu încălcarea legii, instanțele de fond dând relevanță probelor ce au fost administrate.
Potrivit art. 294, în apel nu pot fi formulate cereri noi, instanța fiind obligată să analizeze doar cererile care au făcut și obiectul controlului primei instanțe.
În speță, se constată că prin motivele de apel formulate față de prima sentință pronunțată în cauză, pârâta a invocat faptul că a trimis din Italia suma de 750 euro, dar nu precizat că aceasta avea caracterul de pensie de întreținere pentru minoră și nici nu a solicitat să se diminueze cuantumul obligației sale cu respectiva sumă.
Pârâta nu a formulat o astfel de solicitare nici în cererea reconvențională formulată în cel de al doilea ciclu procesual, la data de 10.10.2008, ci doar în motivele de apel depuse la 2.06.2009.
În atare condiții, tribunalul a reținut că solicitarea pârâtei de a se diminua cuantumul pensiei de întreținere pe care o datorează minorei începând cu data introducerii acțiunii constituie o cerere nouă, formulată direct în apel, dispozițiile art. 294 fiind aplicate corect.
La dosar au fost depuse la filele 13, 14 din primul dosar de apel extrasele bancare cu care se face dovada că la 13.02.2007 și 13.03.2007 pârâta a trimis reclamantului sume de bani din Italia, însă nu s-a dovedit că acestea sunt parte a obligației de întreținere față de minoră, caz în care corect a fost respins și cel de al doilea motiv de apel.
În concluzie, decizia din apel este dată cu aplicarea corectă dispozițiilor legale, nu sunt incidente motive de nelegalitate care să fie circumscrise prevederilor art. 304, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274, recurenta va fi obligată către intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă împotriva deciziei civile 172 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj,în dosarul 4206.3-215-2006, în contradictoriu cu reclamantul și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Consiliului Local
Obligă recurenta pârâtă către intimatul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./tehnored. GI
2ex/13.11.2009
jud fond S
jud apelC.
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia 1059/2009. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
