Divort. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 13/
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul cu domiciliul ales la av., din Târgu-M,-,. 2, județul M, împotriva deciziei civile nr. 86 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pârâta intimată a, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, timbrat cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbre judiciare, iar reclamantul recurent a depus la dosar prin registratura instanței la data de 11 ianuarie 2010 o declarație dată de - și - la data de 21 mai 2008.
De asemenea se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 11 ianuarie 2010 din partea pârâtei intimate Marce a, întâmpinare.
Pârâta intimată a depune la dosar o caracterizare eliberată de SC Industries SA T în ceea ce o privește pe aceasta din care rezultă împrejurarea că pârâta intimată lucrează la societatea menționată în calitate de operator confecționer de 11 ani, având o comportare bună la locul de muncă.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 222 din 11 martie 2009 Judecătoria Toplițaa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta a, a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională a în contradictoriu cu pârâtul reconvențional și în consecință a desfăcut căsătoria încheiată la data de 6 septembrie 1997 și înregistrată sub nr. 69/6.09.1997 în registrul de stare civilă al mun. T, din vina ambilor soți, a dispus ca pârâta să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat pârâtei spre creștere și educare pe minora, născută la data de 5 martie 1998, obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum lunar de 400 lei, începând cu data de 11 martie 2009 și până la împlinirea vârstei majoratului, a atribuit pârâtei beneficiul contractului de închiriere al locuinței situate în mun. T, str. -. 1C,. 2. 5, jud. H, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată făcute de părți și a disjuns capătul de cerere formulat de reclamant cu privire la modificarea programului de vizitare al minorei, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 330/21.06.2007.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins de către Tribunalul Harghita, prin decizia civilă nr. 86 din 22 iunie 2009.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a intimatei, încredințării minorei spre creștere și educare lui, în calitate de tată, reducerii cuantumului obligației de întreținere în cazul în care minora nu îi va fi încredințată spre creștere și educare, atribuirii în favoarea lui a beneficiului contractului de închiriere și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că instanța nu a ținut cont de starea de fapt, l-a lipsit de mijloacele de probare a adevărului, neluând în considerare declarațiile martorilor din Spania și nefiind de acord cu cererea de comisie rogatorie în Spania iar datele la care au avut loc întâmplările au fost modificate, diminuându-se culpa pârâtei și intervalele de timp la care ea s-a întors la minoră la locuința din țară. El a plecat în Spania în anul 2002 și nu în 2004 iar după circa 1 an și 4 luni, datorită unei relații extraconjugale cu un vecin de la scara alăturată pârâta a introdus divorțul, dar s-au împăcat și în 2004 au plecat împreună în Spania.
În nici un moment nu a locuit cu martorul și nici cu martora, cu aceasta din urmă au fost vecini de cameră.
Pârâta a abandonat domiciliul conjugal datorită unei relații extraconjugale, plecând la un tânăr care este și narcotraficant, iar cu ocazia comisiei rogatorii în Spania va demonstra acest lucru. Pârâta nu s-a mai întors în țară timp de 2 ani, din iunie 2004 până în iulie 2006, l-a agresat și a spart prin casă, așa cum reiese din traducerile plângerilor făcute la Tribunalul Madrid și și din certificatul medical depus la dosar.
După ce s-a stabilit domiciliul minorei la ea, pârâta lăsat minora la părinții ei și a plecat iarăși la concubinul ei, în luna septembrie 2006 și s-a mai întors în iulie 2007, cu ocazia divorțului. Pentru el a fost imposibil să restabilească orice relație, deoarece pârâta era cu un alt.
Pârâta și tatăl ei nu l-au lăsat să viziteze fetița decât după ce a depus plângere împotriva lor la Poliția T iar apoi tot timpul i-au conturbat programul de vizitare.
După ce s-a stabilit domiciliul minorei la mamă, minora a avut probleme de sănătate.
A depus la dosar acte doveditoare că nu mai are locuință în Spania și nici loc de muncă și nu mai realizează nici un fel de venit încă din 24 ianuarie 2009.
A dovedit că pârâta a constrâns-o pe minoră să mintă la audierea din camera de consiliu.
Mama pârâtei i-a donat acesteia o parte din casă și nu are de ce să îl priveze pe el de unica locuință pe care o are și crede că este mai îndreptățit să locuiască acolo și să păstreze legăturile firești cu minora.
Instanța, la stabilirea cuantumului alocației nu a ținut cont de starea sa în prezent, fiind în căutarea unui loc de muncă și fără venituri. Nu are altă locuință și locuiește singur în acel apartament, al a suportat toate cheltuielile de mai bine de 4 ani, așa cum reiese din chitanțele de chirie, din cererea de reînnoire a acoperișului. Pârâta nu a mai trecut pe acolo din 2004 până în 2007, când s-a dus să sustragă bunurile lui din apartament, așa cum reiese din plângerea făcută către Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița și din declarațiile martorilor.
Susținerea pârâtei că ar fi avut o concubină în Spania a fost falsă și nedovedită și a fost o încercare de a-și motiva oarecum abandonarea familiei în 11 mai 2005, mai ales că ea avea acea relație cu 3 luni înainte să abandoneze domiciliul și minora, așa cum s-a dovedit cu martori.
În drept, a invocat dispozițiile art. 302 alin. 1 lit. c, art. 305 și 312 Codul d e Procedură Civilă.
La dosar s-a depus din partea reclamantului traducerea unor înscrisuri redactate în limba spaniolă (filele 15-17, 23), o declarație extraconjugală (fila 25), și copii mandate poștale (filele 18-20).
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cadrul cererii de recurs reclamantul nu a indicat motivele de nelegalitate pentru care solicită modificarea hotărârii atacate, însă dezvoltarea acestor motive face posibilă încadrarea lor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă.
Reclamantul este în esență nemulțumit de soluția instanței de apel întrucât nu s-a reținut culpa exclusivă a pârâtei la desfacerea căsătoriei, nu i s-a încredințat minora, a fost obligat la o pensie mai mare de întreținere decât s-ar fi cuvenit și s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere reclamantei. Totuși, în dezvoltarea motivelor de recurs a insistat mai mult pe dovedirea culpei exclusive a pârâtei în destrămarea relațiilor de familie.
Curtea constată că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este legală și temeinică, fiind ferită de orice critici. În cadrul hotărârii recurate s-a reținut o corectă stare de fapt, o legală administrare și analizare a probatoriului. Din probele administrate în fața instanței de fond și a celei de apel a rezultat culpa ambilor soți în destrămarea căsătoriei. Nu se poate reține o culpă exclusivă a pârâtei, câtă vreme reclamantul nu a avut o atitudine care să poată duce la reluarea unor relații normale unei vieți de familie. Dimpotrivă, prin atitudinea lor, soții s-au îndepărtat tot mai mult unul de celălalt și în timp reluarea conviețuirii a devenit imposibilă.
Reclamantul nu a dovedit motivul pentru care solicită ca minora să îi fie încredințată lui spre creștere și educare, cu atât mai mult cu cât pârâta se află în țară alături de minoră, din probatoriul administrat rezultă că minora este bine îngrijită iar reclamantul se află în străinătate, fără a face dovada unei locuințe statornice și a unui loc de muncă stabil. Încredințarea minorei reclamantului ar pune minora într-o situație incertă, ar rupe-o din mediul familiar în care a crescut până la această vârstă și ar fi nevoită să locuiască într-o țară străină. Reclamantul a susținut că nu are loc de muncă și nu realizează nici un fel de venit încă din ianuarie 2009. În această situație, în mod firesc se pune întrebarea cum ar putea reclamantul să întrețină minora în străinătate în mod corespunzător, câtă vreme în cadrul cererii de recurs a solicitat reducerea pensiei de întreținere datorată minorei, tocmai pentru lipsa unor venituri.
Referitor la acest motiv de recurs - reducerea cuantumului obligației de întreținere - Curtea constată că instanța de apel a făcut o legală aplicare a prevederilor art. 94 din Codul familiei, fiind luate în calcul veniturile obținute de reclamant pe o perioadă de 6 luni anterioară stabilirii pensiei de întreținere.
Reclamantul a mai solicitat atribuirea în favoarea sa a beneficiului contractului de închiriere a locuinței situate în mun. T, str. -, întrucât pârâta are o altă locuință, donată de către mama sa. Curtea constată că atribuirea beneficiului contractului de închiriere în favoarea pârâtei este o măsură legală. În mod corect s-a ținut seama de starea de fapt, respectiv de faptul că pârâta și minora locuiesc efectiv în România, că reclamantul locuiește în străinătate și că este în interesul superior al copilului luarea unei astfel de măsuri.
Față de cele ce preced, constatând că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Codul d e Procedură Civilă și nici motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu de către instanță, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în Târgu-M,-,. 2, județul M, împotriva deciziei civile nr. 86 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
red.
tehnored. BI/5ex
jud.fond:
jud.apel: N; Sz.
-8.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 33/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
