Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 33/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 33/R-MF
Ședința publică din 15 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Livezi, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.254 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în comuna Livezi, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.83/2009, eliberată de Baroul Vâlcea și intimata - reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 3 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 14 ianuarie 2009, eliberată de Trezoreria Bălcești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosarul cauzei un borderou cu acte, pe care le comunică și intimatei, în ședință publică.
Apărătorul recurentului și intimata-pârâtă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat si nici excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat solicită admiterea recursului, așa cum a fost motivat și modificarea hotărârii pronunțată de instanța de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de către instanța de fond. Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata solicită respingerea recursului, având în vedere faptul că minorul i-a relatat faptul că nu este bine îngrijit de către tată și este în interesul acestuia să crească alături de sora sa.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.134 din 29 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de reîncredințare minor formulată de reclamanta împotriva pârâtului, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată față de pârât.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, din probele administrate, că reclamanta nu a reușit să probeze că, ulterior pronunțării hotărârii de divorț, elementele avute în vedere la luarea măsurii încredințării s-au modificat în vreun fel, astfel că menținerea în continuare a minorului la pârât i-ar pune acestuia în pericol grav sănătatea, dezvoltarea fizică și mentală, pregătirea școlară, considerente în raport cu care cererea principală dedusă judecății a fost privită ca nefondată și respinsă ca atare.
S-a mai reținut că simpla dorință a minorului de a locui cu mama sa, exteriorizată cu prilejul audierii, nu poate dobândi eficiență juridică, neconstituind prin ea însăși un criteriu determinant pentru revocarea măsurii.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut că din relațiile cu pârâtul-intimat au rezultat doi copii, care, cu ocazia desfacerii căsătoriei, au fost încredințați, unul tatălui, respectiv băiatul și fetița mamei.
Arată apelanta că pârâtul nu este în măsură a depune toate eforturile pentru creșterea și îngrijirea corespunzătoare a minorului, care locuiește cu intimatul la domiciliul părinților acestuia și are unele probleme de sănătate care nu-i permit să manifeste suficientă preocupare față de copil.
La domiciliul bunicilor paterni, unde locuiește minorul împreună cu tatăl său este supus la munci grele și este agresat de către bunici și de către rudele intimatului, așa încât, copilul a plecat de acasă și căutându-și mama, a înțeles să rămână cu aceasta.
Examinând criticile formulate, în contextul probatoriului administrat și raportat la dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art.43, art.46 și art.2 din Legea nr.272/2004, Tribunalul Vâlceaa apreciat apelul ca întemeiat și l-a admis ca atare prin decizia civilă nr.254 pronunțată la data de 31 octombrie 2008, cu consecința schimbării sentinței în sensul admiterii cererii și a reîncredințări minorului către mama reclamantă și a obligării tatălui pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10 lei și l-a plata sumei de 170 lei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minorii și, respectiv câte 85 lei lunar pentru fiecare minor începând cu data de 08.11.2007, până la majorat.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu datele anchetelor sociale întocmite și depuse la dosar, cât și cu relatările minorului audiat în cameră de consiliu, că împrejurările ce au determinat la încredințarea copilului spre creștere și educare tatălui s-au schimbat cel puțin sub aspectul posibilităților personale ale intimatului de a-i oferi minorului supravegherea, protecția și îngrijirile necesare.
Este necontrazis de probe faptul că starea de sănătate a intimatului este afectată în prezent, acesta suferind o intervenție chirurgicală pe coloana vertebrală, ceea ce a dus, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor, la imposibilitatea participării sale în muncile gospodărești și cele agricole.
S-a mai reținut că familia intimatului, respectiv părinții acestuia au o gospodărie greu de întreținut, cu multe animale și terenuri agricole ce necesită o activitate permanentă la care a fost obligat și minorul, care arată cu ocazia audierii că a fost forțat să muncească pentru animale în condiții greu de suportat pentru el, ceea ce l-a determinat să refuze la un moment dat să mai muncească în acest mod. Atitudinea minorului i-a înfuriat pe bunicii paterni și pe tată, care au devenit agresivi față de copil, lovindu-l chiar pe acesta.
Împrejurările de acest gen arătate de către copil, în contextul particular al cauzei, l-au îndemnat să părăsească fără să anunțe pe cineva locuința tatălui și bunicilor paterni, căutându-și mama și sora.
Datele de anchetă socială efectuată la domiciliul mamei minorului dovedesc faptul că aceasta și-a schimbat condițiile de existență de la momentul divorțului, implicit al încredințării minorului către tată, în sensul că are o locuință corespunzătoare, dotată cu toate utilitățile, cu aparatură electronică, cu o igienă corespunzătoare. Apelanta este angajată în muncă și are un program ce-i permite să-și crească cei doi copii împreună, fiind în interesul acestora să beneficieze de un cămin stabil în care să se poată cunoaște și manifesta ca frați, să poată urma pregătirea școlară, fără a fi nevoiți să presteze activități împovărătoare pentru vârsta lor și care i-ar distrage de la activitățile proprii acestei perioade de viață în care ei se află.
Instanța de apel a constatat că afecțiunea mamei față de minorul în cauză există, ca și interesul, preocuparea acesteia pentru ambii copii, dovadă fiind, în contextul în speță, chiar demersul juridic al acesteia în condițiile în care împrejurările schimbate atât la domiciliul intimatului cât și al apelantei au determinat-o la aceasta.
Pentru considerentele arătate tribunalul a apreciat că se impune ca minorul să fie reîncredințat mamei spre creștere și educare, situație în care apelul a fost admis în modalitatea mai sus prezentată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs pârâtul, invocând critici încadrate în prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs se referă la greșita obligare a tatălui pârât la plata pensiei de întreținere pentru cei doi minori rezultați din căsătoria părților, în condițiile în care, nici prin acțiune, nici printr-o altă cerere reclamanta nu a solicitat majorarea pensiei de întreținere pentru minora, care fusese încredințată mamei prin hotărârea de divorț.
În dezvoltarea criticii se arată că, procedând astfel, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității părților în procesul civil, împrejurare sancționată pe temeiul art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Cealaltă critică vizează greșita interpretare a dispozițiilor legale în materie, în condițiile în care temeiul admiterii acțiunii l-a constituit doar dorința copilului de a locui cu mama sa.
Se dezvoltă motivul de recurs, în esență, în sensul că sancțiunea instituită de art.44 alin.2 din Codul familiei în speță nu reclamă o justificare temeinică care să demonstreze că menținerea copilului la tată, căruia i-a fost încredințat, are consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale. Se susține că instanța a analizat superficial probele dosarului, dând eficiență doar celor administrate de mamă.
Totodată, se arată că familia recurentului a realizat un progres continuu din punct de vedere material, asigurând condiții optime pentru creșterea minorului, în comparație cu cele prezentate de către mama acestuia.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și a menținerii sentinței pronunțată de prima instanță.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea privește calea de atac ca nefondată.
Art.42 alin.3 din Codul familiei instituie obligația instanței de a stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, chiar dacă părțile nu au formulat cereri în acest sens.
Faptul reîncredințării copilului unuia dintre părinți nu scutește pe celălalt părinte de a contribui la aceste cheltuieli, ambii părinți având aceleași drepturi și obligații față de copiii lor.
Este real că reclamanta a solicitat pensie de întreținere doar pentru minorul, însă luarea măsurii reîncredințării acestuia către mamă, a obligat instanța de apel să recalculeze pensia și pentru minora, încredințată mamei prin hotărârea de divorț, deoarece amândoi copiii trebuie să beneficieze deopotrivă de posibilitățile materiale ale tatălui pârât, pentru a avea același nivel de trai.
De altfel, recurentul a susținut în mod constant că se bucură de o stare materială foarte bună, așa încât se poate concluziona că nu reprezintă o problemă achitarea obligației de întreținere pentru copiii săi.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu poate fi vorba de încălcarea principiului disponibilității părților în condițiile în care dreptul la pensie de întreținere aparține copilului minor, iar nu persoanei căreia i-a fost încredințat spre creștere și educare, în speță mamei.
În consecință, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța pronunțându-se cu respectarea dispozițiilor legale în materie la care s-a făcut referire în cele ce preced.
Prin urmare, această primă critică ce vizează stabilirea obligației de întreținere pentru cei doi minori, în sarcina tatălui pârât, este neîntemeiată.
Odată cu pronunțarea divorțului, instanța este obligată să hotărască, în temeiul art.42 din Codul familiei, cu privire la încredințarea copiilor minori, ținând seama de interesele acestora. Interesele copiilor ce urmează a fi avute în vedere în luarea măsurii încredințării sunt legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților și de condițiile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care le pot găsi la unul din părinți, ci și de vârsta copiilor, de gradul de atașament și interes pe care părinții l-au manifestat față de copii, de legăturile afective care s-au stabilit inclusiv înaintea divorțului.
În caz de schimbare a împrejurărilor care au determinat încredințarea copilului, art.44 Cod familiei prevede că instanța legal investită va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii. Pentru luarea acestei măsuri instanța a ascultat părțile litigante, dar și pe minor.
Pe baza tuturor mijloacelor de probă ale cauzei (depoziții de martori, înscrisuri, concluziile delegaților autorității tutelare), instanța de apel a hotărât motivat cu privire la reîncredințarea minorului, constatând în mod just că este în interesul acestuia să fie reîncredințat mamei, întrucât tatăl nu mai este în măsură să se îngrijească de dezvoltarea lui fizică, morală și intelectuală.
Este de necontestat că și tatăl dispune de condiții materiale și morale necesare pentru o dezvoltare normală a minorului, însă în mod just tribunalul a constatat că rămânerea lui la acesta ar avea consecințe dăunătoare bunei sale dezvoltări datorită și stării de sănătate a tatălui.
În speță, pentru aprecierea interesului minorului și reîncredințarea lui mamei, instanțele au ținut cont de toate criteriile mai sus enumerare, dar și de dorința acestuia manifestată în mod constant, atât la fond, cât și în apel, urmare audierii sale în cameră de consiliu, dar și de faptul că de mai bine de un an de zile locuiește împreună cu mama și sora sa, integrându-se perfect în acest climat familial. Astfel, sub aspectul legalității luării acestei măsuri, motivul de recurs fiind încadrat în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea este corectă.
Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de la data de 20.11.1989 și ratificată de România prin Legea nr.18/1990 statuează în art.19 că statele părți vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricărei forme de violență, vătămare sau abuz fizic sau mintal, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau de exploatare, abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinților sau a unuia dintre ei sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredințat.
Cum din probele administrate se reține o atitudine agresivă față de minor a unor membrii ai familiei tatălui, care contravine normei citate, tribunalul a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale mai sus enunțate.
Legea nr.272/21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în art.60 alin.(3) statuează că în luarea măsurii plasamentului copiilor, printre alte criterii se va urmări menținerea fraților împreună. Cu atât mai mult în încredințarea minorilor instanțele sunt obligate să respecte atât norma generală din Codul familiei, cât și dispozițiile legii speciale citate în raport de care primează interesul copilului, frații neputând fi despărțiți.
Cu privire la modul în care au fost apreciate și interpretate probele dosarului, prin raportarea la critici, Curtea nu poate să-și exercite controlul judiciar asupra hotărârii atacate cu recurs, ca urmare a abrogării pct.10 și 11 ale art.304 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat, hotărârea instanței de apel fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Livezi, sat, județul V, împotriva deciziei civile nr.254 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, domiciliată în comuna Livezi, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./20.01.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Tg Mures → |
|---|
