Divort. Decizia 134/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 134/
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 444/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul intimat, asistat de av., lipsă pârâta recurentă și Autoritatea Tutelară - Primăria și
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar o caracterizare a reclamantului de la locul de muncă și chitanța privind achitarea onorariului avocațial, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, arătând că motivele de recurs invocate nu sunt de natură a modifica decizia atacată, în condițiile în care cu excepția anchetei sociale, pârâta nu a produs nici o altă probă, toate probele existente la dosarul cauzei au fost produse de reclamant în susținerea cererii de încredințare a minorei la tată, unde acesteia îi este cel mai bine din toate punctele de vedere, reclamantul fiind cel care a manifestat o preocupare constantă pentru îngrijirea acesteia, pentru educarea ei, pentru sănătatea și dezvoltarea ei armonioasă.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 444/29.10.2009, Tribunalul Arad - Secția Civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 395/29.04.2009 a Judecătoriei Chișineu Criș, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a încredințat reclamantului, minora și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia o pensie de întreținere de 150 lei lunar, începând cu data de 30.07.2008 și până la majoratul copilului, precum și suma de 519,8 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, prin sentința civilă nr. 395 din 29.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Chișineu Crișs -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional și în consecință:
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 13 august 2005 și înregistrată sub nr. 68/13.08.2005 în registrul stării civile al Primăriei orașului, județul A, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca după desfacerea căsătoriei fosta soție sa poarte numele de "".
S-a încredințat la pârâta-reclamantă reconvențională, spre creștere și educare minora -, născută la data de 13.05.2006 în - Spania.
A fost obligat reclamantul-pârât reconvențional la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei -, în cuantum de 25 % din venitul minim net pe economie, începând cu data de 30.07.2008 și până la majoratul minorei.
S-au compensat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că această căsătorie numai poate continua din vina ambelor părți, care așa cum s-a arătat prin cererea introductivă de instanță între soți au apărut discuții determinate de comportamentul soției, care a fost surprinsă cu un alt.
Prin înscrisul intitulat Certificat de întreprindere s-a dovedit faptul că reclamantul a lucrat în Spania, iar de când a venit în țară cu fetița este încadrat cu contract de muncă.
În ceea ce privește minora, instanța a reținut că nu se poate afirma că reclamantul nu este un tată iubitor, însă comportamentul reclamantului în familie și societate lasă de dorit, fapt ce poate avea influențe negative asupra minorei, întrucât din depozițiile martorilor audiați rezultă că acesta are o fire violentă, iar minora trebuie încredințată mamei spre creștere și educare, ținând cont și de vârsta fragedă acesteia.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul, care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei și încredințarea la tată a minorei, cu pensie de întreținere raportată la venitul minim pe economie.
În motivare, arată că soluția de desfacere a căsătoriei din vina ambilor soți este în discordanță cu probațiunea administrată în cauză, din care rezultă că între părți au apărut discuții determinate de comportamentul soției, care a fost surprinsă cu un alt; în ce îl privește pe reclamant, nu se arată în ce ar consta conduita sa culpabilă.
În ce privește încredințarea minorei, prima instanța a reținut în mod nejustificat că reclamantul are o fire violentă, iar comportamentul său în familie și societate lasă de dorit. Din contră, din actele dosarului rezultă că la reședința reclamantului din Spania au avut reședința toate rudele soției, reclamantul a lucrat legal acolo și lucrează și în țară, iar catalogarea sa ca fiind violentă este nejustificată în condițiile în care a depus la dosarul cauzei traducerea actului medical din care rezultă că el a fost cel agresat.
Prima instanță nu a ținut cont de probele dosarului din care rezultă că reclamantul s-a ocupat de de la nașterea acesteia și până în momentul de față, că a încercat să o convingă pe mama fetiței să vină să crească fetița împreună, precum și că reclamantul are condiții materiale optime pentru creșterea copilului, în timp ce pârâta și-a lăsat fetița în grija tatălui și a bunicii de mai bine de un an, nu este încadrată în muncă și nu are mijloace materiale, nici condiții locative adecvate creșterii fetiței care are o sensibilitate mare la alergii.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, deoarece sentința primei instanțe este legală și temeinică, bazându-se pe declarațiile martorilor, și, care au arătat că reclamantul nu are un comportament corespunzător în societate, precum și pe concluziile anchetei sociale care conchide ca minora să fie încredințată mamei.
Apelul este fondat, urmând a fi admis în baza art.296 Cod procedură civilă, iar sentința apelată va fi schimbată în parte în sensul încredințării minorei la tată spre creștere și educare, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare de 150 lei pe seama minorei, începând cu data introducerii acțiunii (30 iulie 2008) și până la majoratul copilului, din următoarele considerente:
În primul rând, trebuie precizat că pârâta nu a invocat deschiderea unei proceduri judiciare în Spania pentru stabilirea custodiei copilului pe perioada procesului de divorț ori pentru înapoierea copilului în baza prevederilor Convenției d l Haga din 1980, formulând acțiune reconvențională de drept comun în prezenta cauză.
Prima instanță a considerat că minora trebuie încredințată mamei spre creștere și educare ținând cont de vârsta fragedă a acesteia și de firea violentă a reclamantului.
Din probele administrate în cauză nu rezultă însă că acesta s-a comportat violent față de minoră, prima instanță reținând de altfel că reclamantul este un tată iubitor.
Tribunalul a reținut că respectivul comportament violent al reclamantului s-a manifestat doar față de soția lui (justificând menținerea soluției primei instanțe privind vina părților în desfacerea căsătoriei) și a fost determinat de faptul că acesta a surprins-o cu un alt, împrejurarea stabilită de prima instanță și necontestată de pârâtă, care prin nepromovarea apelului și-a asumat această vină în desfacerea căsătoriei.
Din declarațiile martorilor, respectiv, care sunt mamele pârâtei, respectiv a reclamantului-apelant, se reține că despărțirea părților s-a produs la începutul lunii iulie 2008, ocazie cu care fetița a rămas inițial la mamă, dar după câteva zile aceasta a fost de bună voie lăsată în grija tatălui.
Din certificatul eliberat de avocatul - - se reține că reclamantul s-a prezentat la biroul acesteia în data de 20 iulie 2008 pentru o consultație juridică, la finalul căreia reclamantul a optat pentru promovarea unei acțiuni de divorț în fața instanțelor române.
Din acest certificat mai rezultă că la acea dată fetița se găsea la tată, fiind consemnată susținerea reclamantului că fetița a rămas la el fiindcă așa a vrut mama acesteia și bunica maternă.
Înscrisurile provenind de la serviciile medicale de urgență din, Spania, atestă de asemenea că în datele de 8 și 9 iulie 2008 reclamantul prezenta semnele unei agresiuni, ceea ce se coroborează cu susținerile reclamantului și declarațiile martorilor și potrivit cărora reclamantul ar fi fost agresat de ul pe care acesta îl acuză că ar fi amantul soției sale.
Din plângerea depusă la data de 29 iulie 2008 la Poliția din se reține că pârâta a mai formulat o plângere împotriva reclamantului în luna decembrie 2007, pentru rele tratamente și una în 8 iulie 2008, plângeri retrase de către pârâtă. Conținutul acestei plângeri atestă că în data de 29 iulie 2008 reclamantul se găsea cu fetița în România, împrejurare care a determinat neacordarea ordinului de protecție - solicitat la 30 iulie 2008 de către pârâtă Tribunalului pentru asupra femeii nr.1 din.
O primă concluzie ce se poate desprinde din succesiunea demersurilor făcute de părți este aceea că reclamantului, aflat în situația despărțirii în fapt de pârâtă, nu i se poate reproșa aducerea fetiței în România, acest lucru fiind motivat de dorința acestuia de a demara procedura divorțului în fața instanțelor române.
Primul demers judiciar pentru desfacerea căsătoriei și încredințarea spre creștere și educare a minorei aparține reclamantului, ce a înregistrat acțiunea pe rolul Judecătoriei Arad la 30 iulie 2008, care își declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș prin sentința civilă nr.7166 din 14 octombrie 2008, pârâta fiind prezentă personal la proces de la primul termen de judecată din 23.09.2008.
Pârâta formulează la data de 18 septembrie 2008 o cerere de ordonanță președințială pentru încredințarea minorei pe perioada procesului de divorț, iar prin sentința civilă nr.7168 din 14.10.2008 Judecătoria Arad își declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș.
Prin încheierea de ședință din 3 decembrie 2008 se dispune conexarea cererii de ordonanță președințială cu dosarul de divorț, dar la concluziile în fond pârâta nu mai face nici o referire la aceasta, neformulând nici apel împotriva hotărârii judecătorești supuse prezentului apel care nu a abordat în nici un fel cererea formulată pe calea ordonanței președințiale.
Acest aspect este relevant cu privire la stăruința cu care cei doi pârâți au încercat să obțină încredințarea copilului, un alt element ce trebuie avut în vedere constând în împrejurarea că înainte de comunicarea sentinței primei instanțe care îi încredințează copilul spre creștere și educare (27 mai 2009), pârâta dă la data de 22 mai 2009 o declarație autentificată de Biroul Notarului Public prin care arată că este de acord cu încredințarea minorei la reclamant, declarație pe care o revocă la 29 mai 2009.
Această atitudine oscilantă nu poate fi pusă pe seama amenințărilor pe care afirmativ le proferează reclamantul, dovadă fiind revocarea declarației de renunțare după numai o săptămână, dar și împrejurarea că pârâta a vizitat-o pe la domiciliul reclamantului de mai multe ori și chiar a rămas acolo peste noapte. Chiar mama pârâtei, martora, relatează existența a trei vizite în acest scop, o dată fiind de la la A chiar de către reclamant.
Cu privire la armele albe despre care această martoră a afirmat că reclamantul le-ar deține în Spania, din declarația martorei, audiată în apel rezultă că reclamantul avea o sabie pe care o ținea prinsă pe peretele salonului, așadar este ornamentală.
Rezultă așadar că de peste un an de zile minora acum în vârstă de 3 ani și J se găsește în îngrijirea tatălui său.
Din probele administrate în primă instanță și apel mai rezultă că această îngrijire este una foarte bună, reclamantul fiind ajutat în acest scop de către mama sa.
Potrivit concluziilor anchetei sociale, tatăl fetiței dispune de condiții materiale corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorei, locuind în casa mamei sale compusă din două apartamente, compuse din 2 și respectiv 4 camere, bine mobilate și curat întreținute, reclamantul realizând venituri de 900 lei lunar ca șofer de taxi.
Fetița frecventează o grădiniță cu program normal fiind dusă și adusă de tatăl său, iar actele medicale depuse în dosarul de apel atestă preocuparea constată a acestuia pentru sănătatea fetiței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8. pr.civ. iar în fapt pe aceea că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru că nu a luat în considerare decât condițiile materiale bune pe care reclamantul le oferă minorei spre creștere, îngrijire și educare, făcând abstracție de faptul că și pârâta dispune de condiții optime pentru.
A mai menționat recurenta și faptul că rămânerea minorei în familia tatălui i-a fost impusă de către acesta, că vârsta fragedă a copilului și faptul că este, ar recomanda mai degrabă apropierea mamei și că acesteia din urmă nu i se permite să o viziteze, ceea ce a creat o ruptură iremediabilă între mamă și copilul ei, precum și imposibilitatea menținerii unor legături firești între acestea.
Pârâta a susținut și aceea că nu s-a ținut cont de rezultatul anchetelor sociale efectuate la domiciliul părților (în special de cea efectuată la domiciliul său, în care se opinează pentru rămânerea fetiței la mamă, cea efectuată la domiciliul reclamantului fiind făcută în timp ce el se afla în Spania, și deci, că nu ar fi trebuit luată în considerare).
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul reclamant a solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâtei și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, considerând că instanțele au interpretat corect atât legea, cât și probele dosarului.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel, contrar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8. pr.civ. invocat în mod expres de pârâtă ca temei al recursului său, că prin hotărârea pronunțată în apel, Tribunalul Arada făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, aplicând în mod riguros legea la obiectul acțiunii și cererii reconvenționale deduse judecății care a vizat desfacerea căsătoriei părților, cu consecința încredințării minorei unuia din părinți.
Deși, textual, recursul pârâtei se referă doar la art. 304 pct. 8. pr.civ. din dezvoltarea motivelor sale rezultă că, în egală măsură, criticile sale poartă și asupra pretinsei nelegalități a deciziei din apel, adică asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr.civ..
Privit din acest punct de vedere precum și prin raportare la concluziile reieșite din probele dosarului, Curtea constată că nici pentru un atare motiv recursul pârâtei nu este fondat.
Astfel, chiar dacă ancheta socială efectuată la domiciliul său - la care se referă pârâta - a concluzionat în sensul încredințării fetiței la mamă, o asemenea opinie nu este obligatorie pentru instanță care trebuie să observe nu numai existența unor condiții materiale care pot constitui suportul îngrijirii unui copil (condiții pe care, afirmativ, ambii părinți în cauză le au), ci ea trebuie să urmărească protecția interesului superior al acestuia.
Ori, în momentul de față, rezultă că interesul fetiței este mai bine protejat prin încredințarea ei tatălui, iar nu mamei.
Probele dosarului au arătat că de mai bine de un an fetița se află la tată și în familia acestuia, mediu care i-a devenit familiar și care îi profită, fiind îngrijită cu multă preocupare atât de tată (care și-a găsit o slujbă care-i lasă timpul zilei spre a fi afectat acestei activități), cât și de părinții săi cu care el face casă comună.
Ei urmăresc în mod atent nu numai asigurarea condițiilor materiale optime pentru îngrijirea minorei, ci și procesul ei de educare în formă instituționalizată, frecventarea grădiniței de către acesta, felul în care s-a integrat și se comportă în comunitate fiind rezultatul seriozității cu care tatăl și familia sa își îndeplinesc obligația de a veghea la viitorul ei.
Fără a se putea nega faptul că fetița este la o vârstă fragedă și că prezența mamei în preajma sa ar putea constitui un reper necesar, Curtea constată că tatăl și familia sa au suplinit cu succes o astfel de absență, minora fiind normal dezvoltată, iar afecțiunea cu care este înconjurată fiind de natură să înlăture riscurile unor traumatisme cauzate de o atare absență.
Pe de altă parte, chiar dacă pârâta recurentă susține că dorește să-i fie încredințată fetița, Curtea constată, în urma analizării probelor testimoniale și cu înscrisuri de la dosar, că o astfel de intenție este inconsecventă, în primul rând pentru faptul că, în mod formal, în cursul judecării apelului a declarat când că este de acord ca fetița să-i fie încredințată tatălui (a se vedea în acest sens declarația de la fila 37 dosar), când că revocă o atare declarație (fila 35).
În al doilea rând, formarea convingerii instanței că o astfel de intenție este serioasă și constantă, ar fi trebuit să fie făcută prin administrarea de probe care să ateste eforturile mamei de a-și apropia fetița, de a ține legătura cu ea, măcar telefonic, de a încerca să o viziteze, ori, în cauză, probele dosarului nu demonstrează o atare situație de fapt, ci dimpotrivă, că de la despărțirea în fapt a soților și de la rămânerea fetiței în familia tatălui, vizitele pârâtei au fost sporadice, la fel ca și contactele telefonice.
Deși pârâta susține în recursul său, că a fost împiedicată să aibă acces la fetița sa și că nu o poate vizita așa cum firesc s-ar impune, probele dosarului au arătat că, dacă imediat după momentul în care tatăl a adus fetița la domiciliul său din România a existat o anumită opoziție a familiei sale la vizitarea minorei de către mamă, apoi situația s-a schimbat, aceasta din urmă a fost invitată să revină în familie, a și rămas câteva zile acolo dând impresia că părțile s-ar putea împăca însă ulterior a plecat fără nici o explicație și fără intenția declarată de-a mai dori să-și revadă fetița.
Oricum, eventualele impedimente ce se opun dreptului pârâtei de a-și vizita fetița și de a menține relații firești cu aceasta nu pot fi discutate în prezentul dosar, întrucât nu au constituit nici obiectul acțiunii principale, nici cel al cererii reconvenționale, o asemenea situație putând însă face obiectul unei acțiuni viitoare inițiată de oricare din părți.
În concluzie, Curtea constată că în prezent interesul fetiței minore este mai bine protejat în familia tatălui, iar privarea ei de acest mediu care-i este cunoscut și favorabil îi poate crea un sentiment de insecuritate emoțională ceea ce poate avea consecințe negative asupra construcției personalității sale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei și, în baza art. 274. pr.civ. o va obliga pe aceasta să-i plătească intimatului reclamant suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 444/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./17.02.2010
Tehnored. 6 ex./19.02.2010
Instanța de apel:; an
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 950/2009. Curtea... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 64/2010. Curtea de... → |
|---|
