Divort. Decizia 1403/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.1403
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 9 noiembrie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Liliana CiobanuJUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- -- JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
- -- judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.198 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta-pârâtă, asistată de avocat și intimatul-reclamant, asistat de avocat.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect divorț, este la al doilea termen de judecată și că procedura este completă.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul motivat de faptul că nu mai au de formulat cereri noi, solicită cuvântul în fond.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii. Situația reținută de instanța de apel privind starea tensionată din familie ar fi provocată doar de atitudinea critică a soției și că aceasta s-ar fi stabilit în Italia, sunt eronate. De asemenea, instanța de apel în mod greșit a luat în considerare depoziția singurei martore, sora reclamantului și nici nu a făcut vreo analiză din care să rezulte ce motive stau la baza relațiilor tensionate, ci doar se rezumă la afirmațiile martorei. În realitate relațiile tensionate dintre părți rezultă din comportamentul exclusiv al intimatului și din faptul că după vânzarea unei garsoniere reclamantul cu banii obținuți a achiziționat un apartament doar pe numele lui, astfel pârâta a rămas fără nici un drept asupra acestui spațiu. După reîntoarcerea din Italia pârâta a avut scopul de a nu mai pleca iar cu banii obținuți din munca sa urmau să aibă un trai liniștit căci aveau cu ce să se întrețină. Reclamantul însă a introdus acțiune de divorț și astfel el a ajuns proprietar pe tot ce a dobândit și pârâta prin muncă. Este total greșit că s-a reținut faptul că pârâta se face exclusiv vinovată de tensiunile create, că este acuzată de fapte inexistente, sens în care solicită admiterea recursului, pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant arată că orice căsătorie poate fi desfăcută prin divorț, că reclamantul dacă nu mai dorește continuarea căsătoriei nu poate fi obligat în acest sens, chiar dacă pârâta își dorește acest lucru. Înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că relațiile dintre cei doi erau foarte agravate, iar nicio instanță nu poate obliga părțile să rămână împreună. Reclamanta nici nu a probat cele susținute cu martori și nici cu cerere reconvențională. Între părți au intervenit niște neînțelegeri, căsătoria nu mai poate continua, raporturile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate, sens în care după cum a mai precizat, căsătoria nu mai poate continua. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin decizia civilă nr.198/1 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 910/28.01.2009 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, ca nefondat. A fost obligată apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.910/2009, Judecătoria Bacău admis în parte acțiunea de divorț promovată de reclamatul în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 3.08.2005 fără ca din căsătoria lor să fi rezultat copii minori. Relațiile dintre soți nu au fost bune de la început date fiind orientările diferite în ceea ce privește asumarea responsabilităților specifice vieții în comun și divergențelor de mentalitate determinate de mediile diferite în care s-au format. Astfel, pârâta avea o viziune mai lejeră în ceea ce privește relațiile cu sexul opus, de vreme ce o sunau diferiți bărbați, unul dintre ei chiar în ziua oficierii căsătoriei, astfel cum reiese din declarația martorei (fila 36), viziune ce nu era împărtășită de soțul său, ceea ce ducea la discuții aprinse între cele două părți. Însă, instanța nu poate reține că pârâta și- încălcat obligația de fidelitate deoarece fotografiile depuse la dosar în care apare alături de un nu sunt datate, astfel că nu există certitudinea dezvoltării unei relații extraconjugale, aceste fotografii necoroborându-se cu alte probe.
Totodată, instanța a apreciat că lipsa de comunicare și de sinceritate dintre soți este cea care a dus la deteriorarea relațiilor de familie, între cei doi apărând o stare de tensiune determinată în principal de neînțelegerile cu privire la raporturile patrimoniale, procesele promovate pe rolul Judecătoriei Bacău fiind elocvente în acest sens. Instanța nu a putut reține că singurul scop urmărit de reclamant la încheierea căsătoriei a fost acela de aod eposeda pe pârâtă de toate bunurile sale, dat fiind faptul că părțile s-au căsătorit la 3.08.2005, garsoniera proprietatea pârâtei a fost înstrăinată de reclamant în temeiul procurii primite la data de 20.05.2005, iar apartamentul din B,-,. A,. 4 a fost cumpărat la data de 8.06.2005, cu mult înainte de introducerea acțiunii de divorț, însă consideră că atitudinea reclamantului în această privință a contribuit la deprecierea relațiilor familiale, provocând pârâtei suspiciuni cu privire la sentimentele soțului.
În aceste condiții, instanța a considerat că între soți nu mai există sentimente de afecțiune, încredere și respect reciproc, relațiile dintre ei fiind grav vătămate astfel că în temeiul art. 38. familiei a fost admisă acțiunea în parte și a desfăcut căsătoria din culpă comună, pârâta urmând să revină la numele avut anterior căsătoriei, potrivit art. 40 alin. 3. familiei.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel pârâta.
În rezumarea motivelor de apel s-a arătat că instanța nu a interpretat corect în considerentele hotărârii atitudinea sa față de soțul său, instanța fiind datoare a verifica dacă susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt sau nu conforme cu realitatea. Considerentele instanței se bazează pe mărturia mincinoasă a unei martore care a inventat o relație extraconjugală, fapt pe care reclamantului nu l-a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, instanța a mai reținut ca motiv al desfacerii căsătoriei lipsa de sinceritate și comunicare între soți, nici acest motiv nefiind indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Apelanta mai arată că nu a propus proba cu martori, întrucât motivele invocate de reclamant puteau fi dovedite cu înscrisuri, aceasta făcând dovada că soțul său a vizitat-o în Italia.
Luând în considerarea declarațiile martorei altele decât cele susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată, apelanta apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare, pe aceste afirmații neputând face apărări.
Apelul nu este fondat și a fost respins pentru considerentele ce succed:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat instanței desfacerea din culpa pârâtei a căsătoriei încheiate cu aceasta la 3.08.2005, în cuprinsul motivelor de divorț invocându-se situația tensionată existentă în familie provocată de atitudinea critică a soției, precum și împrejurarea că aceasta s-a stabilit în Italia și nu mai dorește să se întoarcă în țară.
Instanța de apel nu poate primi apărările apelantei cu privire la încălcarea dreptului său la apărare și a împrejurării că instanța de fond a reținut drept motive de desfacere a căsătorii altele decât cele invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât pârâta a solicitat prin mandatar administrarea probei cu interogatoriu reclamantului și audierea unui martor, la această ultimă probă partea renunțând conform mențiunilor încheierii de ședință din 12.11.2008, considerentele sentinței fiind în concordanță cu probatoriul administrat în cauză în vederea dovedirii motivelor acțiunii introductive.
Depoziția martorului audiat la propunerea reclamatului susține afirmațiile făcute în acțiunea de divorț cu privire la relațiile tensionate dintre părți, precum și a împrejurării că pârâta nu a mai dorit reîntoarcerea în România.
Instanța nu a reținut, astfel cum eronat se susține în motivele de apel relația extraconjugală a apelantei invocate de martorul audiat pronunțând desfacerea căsătoriei din culpa comună a părților, în condițiile în care însăși apelanta prin întâmpinarea depusă la fond a precizat că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei nu pentru că relațiile dintre soți ar fi bune, ci pentru că, consideră că nu are nicio culpă în deteriorarea acestor relații.
Pentru considerentele expuse, instanța în baza art.296 Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat, obligând apelanta ca în temeiul at.274 Cod procedură civilă să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 300 lei reprezentând onorariu apărător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelanta și în motivare arată că nu sunt suficiente probe care să justifice admiterea acțiunii.
În recurs s-au depus acte de către intimat.
Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Din probele administrate la cererea părților rezultă că soții nu mai pot continua căsătoria, atât din vina recurentei care și-a stabilit cu mulți ani în urmă reședința în Italia, cât și a intimatului care nu mai dorește reluarea convețuirii cu aceasta.
Această situație de fapt este dovedită cu actele depuse de intimat în recurs. Ele atestă că recurenta se află în Italia și în prezent, că relațiile dintre părți sunt tensionate și că nu mai au locuință în comun.
În raport de acestea, soluția dată cauzei este legală, astfel că în baza art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul ca nefondat promovat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.198 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /7.11.
Tehn.- /4 ex./8.11.2009
divorț
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș, Daniela Părău
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 747/2009. Curtea de... | Plasament. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
