Divort. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 18
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în municipiul D,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 162 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâtul recurent, reclamanta intimată și autoritatea tutelară Primăria Municipiului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, cum nici la a doua strigare a cauzei nu a răspuns nici una din părți, și constatând recursul în stare de judecată, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Dorohoi și înregistrată la data de 05.09.2008, sub numărul -, reclamanta - a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, la data de 27.07.2002, din vina exclusivă a pârâtului, încredințarea spre creștere și educare a minorei -, născută la data de 22.09.2006, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minoră și revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv "".
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la începutul căsătoriei relațiile dintre părți au fost normale, dar ulterior pârâtul a devenit agresiv, pe fondul consumului de alcool, despărțindu-se în fapt și nemaifiind șanse de împăcare.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat admiterea probei cu martori, probă încuviințată și administrată de către instanță.
Legal citat, pârâtul a formulat cererea reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, încredințarea spre creștere și educare a minorei -, născută la data de 22.09.2006, obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere pentru minoră, reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a arătat că împreună cu reclamanta-pârâtă au locuit la părinții săi unde aveau condiții bune, dar că în august 2008, după ce a început să găsească motive de ceartă, reclamanta a luat copilul și s-a mutat cu un alt, și cu toate că a încercat în mai multe rânduri să se împace, aceasta nu i-a mai dat nici o șansă.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat admiterea probei cu martori, probă încuviințată și administrată de către instanța de judecată.
Prin sentința civilă nr. 86 din 16.01.2009, Judecătoria Dorohoi, a admis în parte acțiunea principală și a luat act de renunțarea pârâtului-reclamant la cererea reconvențională în ceea ce privește încredințarea minorei -, dispunând desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 27.07.2002, din vina ambilor soți, a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minora -, născută la data de 22.09.2006 și a obligat pârâtul să plătească cu titlu de pensie de întreținere, lunar, câte 120 lei, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 05.09.2008, și până la majorat, iar după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv "". De asemenea, a respins cererea de compensare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că martorii propuși de reclamantă au declarat că au asistat la nenumărate certuri provocate de pârât pe fondul consumului de alcool, reclamanta plângându-se deseori că nu se înțelege cu soțul și cu socrii și că în prezent aceasta locuiește împreună cu un alt. Martorii propuși de pârât au declarat că părțile s-au înțeles bine și că între ei nu au existat certuri, însă reclamanta a părăsit domiciliul intrând în relații cu un alt, împreună cu care locuiește și cu care așteaptă un copil. Față de conținutul acestor declarații, prima instanță a reținut că, dată fiind despărțirea în fapt a soților, relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate, iar această depreciere se datorează ambilor soți, care prin comportamentul lor au contribuit la destrămarea acestora, dispunând desfacerea căsătoriei din culpă comună.
În ceea ce privește încredințarea minorei, prima instanță a avut în vedere concluziile anchetei sociale care a arătat că minora locuiește împreună cu mama sa în satul S, comuna Șcheia, județul S, unde are condiții bune de locuit, obligându-1 pe pârât la plata unei pensii de întreținere în raport de veniturile obținute de acesta.
Referitor la cererea de compensare a cheltuielilor de judecată, prima instanță a apreciat că în cazul desfacerii căsătoriei din culpă comună nu se poate reține o culpă mai mare sau o culpă mai mică, ci doar o culpă comună, astfel că fiecare parte urmează să-și suporte costul cheltuielilor ocazionate de proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul-reclamant, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că desfacerea căsătoriei a fost dispusă, de prima instanță, din vina ambilor soți fără a se avea în vedere că probele administrate în cauză au relevat că de divorț se face vinovată reclamanta, în mod exclusiv, întrucât a intrat în relații cu actualul concubin cu care a și plecat de la domiciliul comun, apreciind că instanța de fond a intrat pe un clișeu clasic de desfacere a căsătoriei reținând că pârâtul este bețiv și violent, situație neadevărată și a pronunțat hotărârea din culpă comună. Totodată, apelantul a susținut că reținerea culpei comune a dus în mod greșit la compensarea cheltuielilor de judecată, când de fapt căsătoria ar fi trebuit desfăcută din vina exclusivă a reclamantei, așa cum a solicitat în cererea reconvențională, iar reclamanta obligată la plata cheltuielilor de judecată pe care pârâtul le-a suportat datorită ei.
În dovedire, pârâtul-apelant a depus la dosar înscrisuri și a solicitat admiterea probei cu martori, probă la care ulterior, reprezentantul pârâtului, avocat a renunțat, arătând că aceștia sunt plecați la muncă în Portugalia.
Prin decizia civilă nr. 162 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Botoșania respins ca nefondat apelul pârâtului reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că ambele părți au susținut că motivele care au condus la divorț trebuie imputate celuilalt, în acest sens, administrând și probatoriul, martorii propuși de reclamantă declarând că pârâtul consumă băuturi alcoolice și este violent, iar martorii pârâtului declarând că în culpă este reclamanta care a părăsit domiciliul comun pentru a pleca împreună cu un alt. Concluzia rămâne aceeași, în sensul destrămării ireparabile a relației dintre părți, întrucât, în prezent, părțile sunt despărțite în fapt, reclamanta locuiește împreună cu un alt cu care are un copil, dovadă fiind înscrisurile depuse în apel, iar pârâtul în această fază procesuală a renunțat să mai administreze un alt probatoriu, cu toate că i s-a permis să demonstreze o altă situație de fapt, decât cea reținută de instanța de fond, care să excludă în totalitate culpa sa. În atare situație, tribunalul a considerat că nu poate să hotărască altfel, și să pronunțe divorțul din culpa exclusivă a reclamantei cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece probatoriul administrat în fața instanței de fond relevă culpa ambilor soți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant care a reiterat susținerile sale privind culpa exclusivă a reclamantei în destrămarea relațiilor de căsătorie, arătând că martorii audiați la cererea acesteia nu au confirmat susținerile reclamantei privind comportamentul pârâtului, respectiv au expus situații din primul an de căsnicie al părților, iar nu aspecte actuale ale relației dintre părți. Pârâtul a subliniat că reclamanta a părăsit domiciliul comun, întreține o relație cu un alt împreună cu care va avea un copil, astfel că se impune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei pârâte.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.
Conform dispozițiilor art. 304 al. 1 din Codul d e procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, " numai pentru motive de nelegalitate".
Fără a proceda la o analiză a conținutului concret a declarațiilor martorilor audiați și a face aprecieri ce țin de temeinicia hotărârii judecătorești supuse controlului, instanța reține că la aprecierea culpei soților în destrămarea relațiilor dintre aceștia și desfacerea căsătoriei instanțele sunt datoare a avea în vedere comportamentul soților pe toată durata căsătoriei, în măsura în care sunt invocate ca și cauze ale stadiului actual al relațiilor. Simplul fapt că o anume situație ori atitudine au fost fixate într-o perioadă mult anterioară momentului în care se solicită desfacerea căsătoriei nu poate duce la excluderea acestora din materialul probator administrat. Atitudinea oricăruia dintre soți din perioada imediat următoare încheierii căsătoriei poate fi apreciată ca fiind relevantă, cu atât mai mult cu cât poate avea caracter hotărâtor ca și cauză al comportamentului celuilalt soț în perioada următoare, respectiv al evoluției ulterioare a raporturilor dintre soți. Despărțirea în fapt a soților și întreținerea unei relații de concubinaj de către unul dintre soți nu poate duce la reținerea automată a culpei exclusive în destrămarea relației conjugale, astfel că, în mod corect, instanțele au procedat la o analiză a raporturilor dintre soți pe toată durata căsătoriei lor, apreciind cu privire la comportamentul pârâtului reclamant ca fiind de natură a contribui la deteriorarea relațiilor cu reclamanta.
Constatând că în mod corect instanțele au analizat în ansamblu raporturile dintre părți, apreciind că ambele părți au contribuit, prin comportamentul lor, la destrămarea iremediabilă a relațiilor de căsătorie, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul pârâtului reclamant.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul domiciliat în municipiul D,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 162 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex./26.03.2010
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Ciută Oana, Andrieș Catrinel
| ← Stabilire paternitate. Decizia 605/2009. Curtea de Apel Oradea | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
