Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- partaj bunuri comune

(contestație în anulare)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.46

Ședința publică din data de 18 martie 2009

PREȘEDINTE: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 2: Rusu Maria

JUDECĂTOR 3: Maierean Ana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în municipiul F,-,.B,.13, județul S, împotriva deciziei civile nr.276 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind, cu același domiciliu.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând lipsa părților, lasă dosarul pentru o nouă strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare a cauzei, lipsesc, de asemenea, părțile.

Instanța, văzând lipsa părților, cât și faptul că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 9,5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, deși a fost legal citată cu această mențiune, a rămas în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă 428 din 18.02.2008, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, în dosarul nr- s-a admis acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, constatându-se că părțile sunt coproprietari în indiviziune asupra imobilului apartament nr.13, situat în municipiul F,-,.B, cu o valoare de 80.000 RON, cota indiviză a părților fiind de 70% pentru reclamantă și 30% pentru pârât și a dispus lichidarea stării de indiviziune, atribuind în lotul reclamantei imobilul în litigiu și a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtului, cu titlu de sultă, suma de 24.000 RON.

Împotriva sentinței civile sus menționată a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.1391 din 10.06.2008, pronunțată în dosarul nr- a admis recursul pârâtului și, casând sentința nr.428/18.02.2008 a Judecătoriei Fălticeni, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, la data de 12.06.2008 și înregistrată sub nr.4512/86, petenta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1391/10.06.2008, întrucât instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare asupra situației de fapt.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că excepțiile formulate de pârâtul recurent în întâmpinare nu permiteau soluționarea cauzei deduse judecății după casarea cu trimitere spre rejudecare, și anume: tardivitatea introducerii cererii reconvenționale (întrucât motivele de recurs pot fi calificate ca fiind o cerere reconvențională) și tardivitatea cererii de probe, formulată în motivele de recurs, respectiv proba cu expertiză de specialitate și proba testimonială. A mai arătat contestatoarea că instanța de recurs și-a depășit atribuțiile judecătorești, acordând recurentului tocmai ceea ce legea nu permite, respectiv dreptul de a formula cerere reconvențională potrivit art.119 al.3 Cod procedură civilă

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul - prin decizia civilă nr.276 din 11.12.2008, pronunțată în dosarul nr- a respins, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatoarea.

Împotriva deciziei civile nr.276 din 11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-, a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admitera recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței civile nr.428/18.02.2008 a Judecătoriei Fălticeni.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că Tribunalul Suceava, aflându-se într-o gravă eroare materială, s-a pronunțat asupra contestației în anulare - întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, eroare constând în aceea că tribunalul eronat a reținut că pârâtul recurent a avut cunoștință de acțiunea de partaj bunuri comune ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Fălticeni, abia la al patrulea termen de judecată, când a fost citat fără copie acțiune și că nu a fost citat de-a lungul derulării procesului cu scrisoare recomandată.

A mai arătat contestatoarea că, în realitate, pe citativul de la pagina 9 din dosarul de fond (nr-) este menționat că pârâtul a fost citat pentru primul termen de judecată (12.06.2007) cu copie acțiune iar dovada clară și incontestabilă a faptului că acesta a avut cunoștință, încă înainte de primul termen de judecată de existența acțiunii de partaj este cererea olografă de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător (fila 13 dosar fond).

Analizând excepția invocată, Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit art.35 din Ordinul Ministerului Justiției nr.760/1999 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997, taxele de timbru se datorează și se achită anticipat, instanțele judecătorești putând amâna executarea acestei obligații de plată până cel mai târziu la primul termen de judecată.

Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a art.9 din nr.OG32/1995 modificată, completată și aprobată prin 123/97, 120/98 și nr.781/2001, referitoare la timbrul judiciar, neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, contestatoarea, nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 9,5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei deși a fost citată legal cu această mențiune, pentru termenul de judecată din data de18 martie 2009.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor legale amintite, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în municipiul F,-,.B,.13, județul S, împotriva deciziei civile nr.276 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind, cu același domiciliu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Președinte:Frunză Sanda
Judecători:Frunză Sanda, Rusu Maria, Maierean Ana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Suceava