Divort. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIE NR. 20
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta, cu domiciliul ales la cabinet avocat, I,-, - parter,. 2, jud. I în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - divorț - recurs împotriva deciziei civile nr. 567/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta și intimatul prin mandatar asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru recurenta având cuvântul, depune la dosar dovada reședinței recurentei în străinătate atât în original cât și tradus.
Avocat pentru intimatul, având cuvântul, arată că înscrisul depus la dosar de către recurentă prin apărător nu are valoare juridică.
Avocat pentru recurenta având cuvântul, arată că pe baza acestui înscris depus la dosar s-a făcut dovada reședinței recurentei din luna septembrie 2007 și până în prezent, la dosar existând trei dovezi emanate de la aceeași parte privind reședința recurentei.
Nemaifiind alte cereri de formulat de constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru recurenta având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat, desființarea deciziei pronunțate de Tribunalul Iași și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași ca fiind legală și temeinică.
Astfel în cauză sunt două cereri conexe prin care ambele părți solicită desfacerea căsătoriei. Judecătoria Iași în mod corect a dispus respingerea ca nesusținută a capătului de cerere având ca obiect divorț din cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant întrucât ambele părți aveau obligația de a se prezenta personal în instanță și a-și susține cererea.
Instanța de apel a ignorat dispozițiile imperative referitoare la obligația părții de a fi prezentă sau de a putea fi reprezentată legal, nu a pus în discuții aceste obligații ale apelantului, audiind chiar un martor fără a fi indicată teza probatorie a probei testimoniale, probă care s-a dovedit inutilă.
Părțile au avut calități duble la instanța de fond, instanța de apel a luat în discuție numai obligația recurentei de a produce dovezi cu privire la calitatea de reprezentant legal al apărătorului său, în ceea ce privește obligațiile apelantului nu s-au făcut nici un fel de discuții în considerentele deciziei recurate cu privire la obligațiile corelative ale apelantului,
Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată suportate atât în apel cât și în recurs.
Avocat pentru intimatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, instanța de fond nu a respectat o serie de proceduri în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada reședinței recurentei în străinătate și din acest motiv cauza trebuia suspendată până când părțile ar fi făcut dovada domiciliului.
Tribunalul Iași prin decizia pronunțată a dispus admiterea apelului formulat de apelantul și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu refacerea actelor procedurale în sensul respectării procedurilor legale.
În cauză este absolut corect ca instanța de trimitere să reia judecata de la momentul anterior discutării probelor și, în lipsa unor dovezi relevante a reședinței reclamantei în străinătate să procedeze la citarea reclamantei la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, menținerea deciziei civile nr. 567/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași ca fiind legală și temeinică și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței, când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1745 din 12.02.2008 Judecătoria Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul-reclamant. A respins ca nesusținut capătul de cerere având ca obiect divorț din cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant.
A declarat desfăcută din culpa pârâtului-reclamant căsătoria părților, încheiată la data de 05.08.2004 și înregistrată sub nr. 29 din 05.08.2004 în registrul de stare civilă al Primăriei com., jud.
Reclamanta-pârâtă revine la numele avut anterior căsătoriei, acela de.
A obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1539,3 lei cheltuieli de judecată.
A disjuns cererile de partaj formulate de reclamanta-parată prin acțiune și de pârâtul-reclamant prin cererea reconvențională și dispune înregistrarea separată a acestora la același complet, cu termen la data de 18.03.2008.
A reținut instanța de fond următoarele:
În fapt, părțile s-au căsătorit la data de 05.08.2004, după cum atestă certificatul de căsătorie depus la dosar (fila 6), iar din căsătorie nu au rezultat copii, aspect susținut de părți și confirmat și de martora audiată în cauză.
Între părți relațiile nu au decurs normal încă de la începutul căsniciei, comportamentul pârâtului-reclamant față de soție fiind incompatibil cu familia. A reținut instanța din declarația martorei faptul că reclamanta-pârâtă a avut "o viata grea" cu soțul ei, acesta pe fondul consumului exagerat de alcool agresând-o fizic cu o brutalitate deosebită și în mod sistematic, astfel încât reclamanta-pârâtă a ajuns la spital în stare de inconștiență.
Despărțirea definitivă a părților prin plecarea reclamantei-pârâte apare în acest context ca fiind justificată și pe deplin imputabilă pârâtului-reclamant, care nu a înțeles scopul căsătoriei, tratând-o pe soția sa într-un mod brutal. De altfel, reține instanța din declarația aceluiași martor audiat nemijlocit în instanță, că părțile au mai fost despărțite în fapt în mai multe rânduri, ulterior împăcându-se, dar cum comportamentul soțului nu s-a schimbat, a intervenit depărtarea definitivă.
Violentele soțului față de reclamanta-pârâtă au continuat, verbal, inclusiv după plecarea acesteia din Italia, în perioada cât aceasta a rămas în țară, soțul amenințând-o cu bătaia. Alături de violențele verbale și fizice, reține instanța ca motiv temeinic de divorț și faptul întreținerii de către pârâtul-reclamant a unei relații extraconjugale, aspect relatat, de asemenea, de martorul audiat în cauză.
Pârâtul-reclamant a susținut prin cererea reconvențională anumite aspecte pe care nu a înțeles să le probeze, astfel că acuzele la adresa soției în sensul întreținerii de către aceasta a unei relații extraconjugale în Italia nu poate fi reținută de instanță, nefiind susținută de probe.
În drept, potrivit dispozitiilor art. 37 al. 2 Cod familie "Căsătoria se poate desface prin divorț", iar potrivit dispozitiilor art. 38 al 1 fam. "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă".
Reținând această situație între părți, instanța apreciază pe deplin întemeiată acțiunea de divorț, violența deosebită a pârâtului-reclamant, fizică și verbală, consumul exagerat de alcool, întreținerea unei relații extraconjugale fiind motive întemeiate care justifică divorțul, continuarea căsătoriei nemaifiind, în aceste condiții, posibilă.
Potrivit dispozitiilor art. 40 al. 3 Cod familie dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințare (ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei), fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie. Instanța a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de, neexistând motive temeinice sau o înțelegere a părților ca aceasta să poarte după divorț numele obținut prin căsătorie.
Cu privire la cererea-reconvențională instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 614 Cod procedură civilă "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri părțile se vor putea înfățișa prin mandatar".
Reiese, așadar, din acest text legal obligația ca părțile să fie prezente personal în instanță cu ocazia divorțului, dispozițiile art. 616 Cod procedură civilă prevăzând și o sancțiune care intervine în cazul nerespectării acestei obligații de către reclamant.
Astfel, potrivit art. 616
Cod procedură civilă "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută".
Reține instanța în acest sens faptul că pârâtul-reclamant a lipsit nejustificat la termenul din data de 12.02.2008, nefăcând vreo dovadă a imposibilității de prezentare în instanță personal, în schimb a fost prezentă reclamanta-pârâtă personal.
Față de situația reținuta, în baza dispozitiilor legale citate mai sus instanța a respins capătul de cerere având ca obiect divorț din cererea reconvențională a pârâtului-reclamant ca nesusținută, acesta având calitate de reclamant în cererea reconvențională, astfel fiindu-i aplicabile dispozițiile legale sus-citate.
Văzând cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta-pârâtă, în baza principiului disponibilității părților aplicabil în procesul civil și a dispozitiilor art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat paratul-reclamant, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamanta-parată a sumei de 1539,3 lei cheltuieli de judecată: 1.500 lei onorariu avocat, 39,3 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În baza dispozițiilor art. 165 Cod procedură civilă instanța a dispus disjungerea cererilor de partaj și înregistrarea separată a acestora la același complet, cu termen la data de 18.03.2008.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâtul - reclamant care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv.
Instanța de fond a dat eficiență greșit mandatului apărătorului reclamantei ca fiind unul legal în condițiile în care acesta nu a făcut dovada reședinței în străinătate a reclamantei. așa cum i-a pus în vedere la termenul din 16.10.2007.
Greșit au fost discutate probele la data de 13.11.2007 când nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a apărătorului apelantului, pe motive medicale, trecând și peste lipsa dovezii reședinței în străinătate a reclamantei-pârâte, deși în materie de divorț erau aplicabile dispozițiile art. 616 Cod procedură civilă.
Înscrisul depus de câtre apărătorul reclamantei - pârâte nu face o asemenea dovadă, se poate lucra la un cetățean italian și în România, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de pârâtul-reclamant, prin încheiere. Aceeași excepție a invocat-o și la termenul din 15.01.2008, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, acordând termen la data de 12.02.2008 când mandatarul reclamantei-pârâte a depus o declarație legalizată cetățeanului Italian.
Dovada reședinței reclamantei-pârâte nu a fost făcută în condițiile speciale pentru divorț, astfel că în mod greșit a considerat aceasta că este procedură completă și a trecut la judecata procesului.
La termenul la care s-a soluționat dosarul pârâtul nu s-a putut prezenta dar pentru că și apelantul urma să facă dovada mandatului a preconizat că dosarul va fi suspendat. Greșit a procedat instanța de fond la audierea martorului care a făcut declarații mincinoase, nu a consumat alcool pentru că în acest caz nu ar mai fi putut munci cu ziua așa cum a făcut pentru a-și întreține familia. Reclamanta-pârâtă nu a depus la dosar acte medicale din care să rezulte agresarea sa de către apelant.
Prin decizia civilă nr. 567 /22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admis apelul promovat de pârâtul reclamant prin mandatar Maria contra sentinței civile nr. 1745/12 februarie 2008 a Judecătoriei Iași, sentință care a fost desființată. S-a dispus trimiterea cauzei rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Iași.
Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul a reținut următoarele:
Critica principală adusă sentinței este aceea că fost pronunțată în condițiile în care mandatul dat de către reclamantă nu a îndeplinit condițiile legale, aspect pe care instanța de fond le-a apreciat greșit. Critica este fondată.
Reprezentarea reclamantei în fața primei instanțe s-a făcut de către d-na avocat în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 4935/2007 din 14 august 2007 la Biroul notarului public " "
Prezența părții reclamante în fața primei instanțe este obligatorie pentru procesele de divorț în virtutea caracterului personal al acestei acțiuni.
Excepțiile sunt înscrise în art. 614 Cod procedură civilă în temeiul căruia pentru ipoteza în care reședința reclamantului este în străinătate partea se poate înfățișa și prin mandatar. Dovada acestei reședințe nu s-a făcut însă. S-au depus în sensul acesta două declarații traduse ale unui cetățean italian, însă, așa cum corect invocă apelantul nimic din cuprinsul acestor declarații nu demonstrează faptul că reședința reclamantei este în străinătate. Declarațiile nu sunt autentificate, fiind autentificată doar semnătura traducătorului, prin urmare cu valoare de înscrisuri sub semnătură privată nu conving instanța de realitatea celor declarate cu atât mai mult cu cât potrivit mențiunilor procurii date de reclamantă la 14.08.2007 se afla în
În aceste condiții critica apelantului potrivit căreia dând eficiență unui mandat ale cărui condiții de legalitate obligatorii nu erau satisfăcute s-a procedat greșit la administrarea probelor și judecata fondului mai înainte de soluționarea excepțiilor invocate în mod repetat de către pârâtul-reclamant este corectă. Proba acestei reședințe poate fi făcută, în adevăr, prin orice mijloc de probă, însă nu poate fi derizorie, ci trebuie ca aceste probe să conțină elemente credibile și suficiente, astfel încât faptul pe care îl demonstrează să fie în afara oricărui dubiu rezonabil.
Reținând că mandatul dat de reclamantă nu îndeplinește condițiile art. 614 Cod procedură civilă în lipsa dovezii reședinței sale în Italia, și înlăturându-l, tribunalul a constatat că judecata s-a făcut în condiții de neregulată citare a acesteia vătămând totodată pe pârâtul - apelant care și-a raportat conduita procesuală la rezolvarea cu prioritate de către instanță a acestei chestiuni; discutarea probelor și judecata s-au făcut deși previzibil conform art. 137 și art. 614 Cod procedură civilă era să se soluționeze excepția lipsei calității de reprezentant, excepție invocată de mai multe ori asupra căreia instanța nu a dispus nimic la nici un termen. Dacă mandatul dat este nelegal sancțiunea este înlăturarea efectelor lui din proces și citarea titularului calității procesuale motiv pentru care în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul a admisa apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 619 alin. 2 Cod procedură civilă și să respingă ca nesusținut apelul pârâtului - reclamant.
Nici pârâtul - reclamant nu a făcut dovada reședinței sale în străinătate pentru a putea fi reprezentat în condițiile art. 614 Cod procedură civilă.
Câtă vreme pârâtul reclamant nu a făcut dovada calității de reprezentant legal a procuratorului său, nu putea invoca legal excepția lipsei calității de reprezentat pentru partea adversă.
Deși părțile au avut calități duble la instanța de fond, instanța de apel a luat în discuție numai obligația recurentei de a produce dovezi cu privire la calitatea de reprezentant legal a apărătorului acestuia.
Recurenta a solicitat proba cu acte, care a fost admisă și administrată în fața instanței de recurs conform dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de critică formulate, Curtea reține că recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În cadrul proceselor civil, potrivit dreptului comun, părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar (art. 67 alin. 1 cod procedură civilă).
Articolul 614 prevede că în cazul proceselor de divorț părțile se vor înfățișa în persoană. Aceasta înseamnă că ele nu pot fi reprezentate nici de un mandatar neavocat, nici de mandatar avocat, neputând sta în proces prin reprezentanți.
În procesul de divorț, avocații pot doar să asiste parte, nu să o și reprezinte.
De la regula prezenței obligatorii a părților în procesele de divorț, același art. 614 Cod procedură civilă prevede patru excepții când soțul se poate înfățișa prin mandatar, printre acestea aflându-se și ipoteza soțului ce are reședința în străinătate, cum este situația din speța dedusă judecății, unde ambele părți pretind acest lucru.
În aceste patru cazuri este permisă reprezentarea părților de un mandatar avocat sau neavocat.
În cauza pendinte părțile au calități procesuale duble - reclamantă pârâtă și - pârât - reclamant.
Prin contractul de mandat autentificat sub nr. 4935/14 august 2007 de, reclamanta a împuternicit pe doamna avocat pentru aor eprezenta în procesul de divorț motivat de faptul că ea are reședința în Italia, oraș Milano (fila 11 dosar fond).
Pârâtul - reclamant a împuternicit în același mod și din aceleași considerente pe mama sa, în baza contractului autentificat sub nr. 1991/03.09.2007 la. Frost (fila 14 doar fond).
Ambelor părți le revenea obligația de a face dovada reședinței în străinătate pentru putea beneficia de dispozițiile art. 614 Cod procedură civilă. La fond nici una dintre părți nu a produs asemenea dovezi.
În mod corect a reținut tribunalul că înscrisurile sub semnătură privată de la fila 22 dosar fond prin care cetățeanul domiciliat în Italia declară că reclamanta lucrează pentru el și respectiv cea de la fila 35 dosar fond prin care cetățeanul, domiciliat în Italia declară că reclamanta lucrează și locuiește la el, nu demonstrează faptul că reședința reclamantei recurente este în Italia.
, așa cum este definită de lege, reprezintă locuința care are caracter vremelnic și care nu îndeplinește cerințele legale pentru a putea fi considerată domiciliu. Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 105 /1996 reședința poate fi în aceeași localitate sau în altă localitate decât cea în care se află domiciliul, iar dovada ei se face cu cartea de identitate în care s-a trecut mențiunea de stabilire a acesteia. Proba reședinței se poate face și prin alte mijloace de probă, însă nu trebuie să fie derizorie.
În fața instanței de recurs recurenta a depus un alt înscris sub semnătură privată emis de, cetățean italian, rezident în Casa Comunale, proprietar al do.
Toate cele 3 înscrisuri prin care reclamanta înțelege să facă dovada reședinței din străinătate nu demonstrează faptul că reședința reclamantei ar fi în Italia. Aceste 3 declarații provin de la 3 cetățeni italieni diferiți, nu sunt autentificate, având valoare doar de înscrisuri sub semnătură privată. Astfel pentru înscrisul depus în recurs, cât și pentru cel aflat la fila 35 dosar fond, e certificată exactitatea traducerii din limba italiană de către traducătorul autorizat.
În ceea ce privește declarația de la fila 22 dosar fond este autentificată doar semnătura traducătorului, nu și conținutul actului tradus.
În mod corect a reținut tribunalul că, nefăcând dovada reședinței în străinătate, reclamanta-pârâtă nu putea beneficia de dispozițiile art. 614 Cod procedură civilă, iar judecata s-a derulat în condiții de neregulată citare a sa, vătămând însă și pe pârâtul intimat care a înțeles să-și raporteze conduita procesuală la rezolvarea de către instanța de fond a aspectelor invocate de el pe cale de excepție.
Soluția admiterii apelului, a desființării sentinței judecătoriei având drept consecință trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe respectiv Judecătoria Iași, este legală și temeinică.
Criticile formulate de recurenta vizând faptul că și pârâtul intimat avea aceeași obligație de a face dovada reședinței sale în străinătate pentru a putea beneficia de instituția reprezentării reglementate de dispozițiile art. 614 Cod procedură civilă, urmează a fi avută în vedere de instanța de fond în rejudecarea pricinii după desființare.
Față de cele anterior expuse, motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
Urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de reclamanții pârâți împotriva deciziei civile nr. 567 /22 septembrie 2008 a Tribunalului Iași hotărâre care va fi menținută.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 567 din 22 septembrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurenta să-i plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex./07.03.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
