Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIE NR. 21
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurenta - intimată ( ), domiciliată în sat, comuna, jud. I în contradictoriu cu intimatul - recurent, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 62706.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul recurent asistat de avocat, lipsă fiind recurenta intimată ().
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru intimatul recurent având cuvântul, depune la dosar chitanța seria - nr. - din data de 11.02.2009 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 695 lei și timbru judiciar de 5 lei. De asemenea depune la dosar acte și înscrisuri în susținerea motivelor de recurs formulate.
Se înmânează intimatului recurent prin apărător duplicat de pe răspunsul la întâmpinare formulată de recurenta intimată ().
Se pune în discuția părților excepția privind neîncadrarea în dispozițiile art. 304 cod procedură civilă a recursurilor formulate în cauză.
Avocat pentru intimatul recurent având cuvântul, arată că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 punctul 6 cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a solicitat.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de recurenta intimată () arată că acestea nu-și găsesc suport legal în dispozițiile prevăzute de lege, motiv pentru care solicită a se constata nulitatea recursului promovat de recurenta intimată.
Pe fond cauzei, consideră hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, recurenta intimată () a solicitat ca la masa bunurilor comune să fie inclusă și suma de 23.000 lei sumă ce ar fi reprezentat contravaloarea unui autoturism, sumă care s-ar fi obținut prin vânzarea acestuia. Recurenta intimată locuiește de circa 5 ani de zile în Italia și avea cunoștință de situația reală privind achiziționarea autoturismului în sensul că acesta a fost achiziționat de mama intimatului recurent, astfel încât recurenta este de rea credință.
Solicită respingerea recursului formulat de recurenta intimată () ca fiind nul; admiterea recursului formulat de intimatul recurent și obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă 379 din 14 februarie 2008 Judecătoria Pașcania admis în parte cererea reclamantei-pârâte și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant. Judecătoria a constatat că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală, un imobil și bunuri mobile, în valoare totală de 139.546 lei. S-a dispus lichidarea comunității de bunuri, pârâtului-reclamant fiindu-i atribuite bunuri de - lei, iar reclamantei-pârâta bunuri în valoare de 2699. a fost obligat să-i plătească lui o sultă de 67.074 lei.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut următoarele: căsătoria părților - încheiată la data de 10 ianuarie 1983 - a fost desfăcută prin sentința civilă nr.2973/24 noiembrie 2006 Judecătoriei Pașcani, irevocabilă.
În timpul căsătoriei soții au dobândit bunurile comune din minută.
Valoarea totală a masei bunurilor comune este de - lei.
În ceea ce privește bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei, acestea au fost reținute de instanță pe baza susținerilor părților, coroborate cu înscrisurile depuse, declarațiile martorilor audiați, expertiza efectuată în specialitatea evaluare bunuri mobile, având în vedere și împrejurarea că pârâtul-reclamant a recunoscut existența acestor bunuri și caracterul lor de bunuri comune.
Reclamanta-pârâtă a solicitat și includerea în masa de împărțit a 3 draperii din lemn, însă nu s-a făcut dovada și nu rezultă existența acestor bunuri, din raportul de expertiză efectuat în cauză în specialitatea evaluare bunuri mobile reieșind că draperiile existente în apartamentul bun comun sunt confecționate din material ipsos.
bunurilor comune dobândite de părți au fost stabilite pe baza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză în specialitățile construcții civile și evaluare bunuri mobile.
În ceea ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor ce formează masa bunurilor comune a părților, instanța a reținut că acestea au avut o contribuție egală, în cauză nefiind răsturnată pe bază de probe prezumția unei contribuții egale.
Astfel din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă ca una dintre părți să fi avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, reieșind că pârâtul-reclamant a fost salariat cu caracter de permanență și a fost ajutat de părinți, dar că și reclamanta-pârâtă s-a ocupat de gospodărie și de copii, a fost și ea ajutată de părinți (într-o mai mică măsură, cu alimente și produse agricole) și că pârâtul-reclamant cheltuia bani pe băuturi alcoolice și la jocuri de noroc.
În aceste condiții instanța a constatat că din analiza materialului probator administrat în cauză nu rezultă ca una dintre părți să fi avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
În ceea privește datoriile comune ale părților a căror partajare au solicitat-o părțile, instanța a constatat-o neîntemeiată având în vedere următoarele:
În cazul partajării bunurilor comune nu poate fi obligat unul dintre soți la plata a Jd intr-un debit către celălalt soț, câtă vreme acest debit nu a fost efectiv achitat de soțul care solicită obligarea celuilalt soț.
Numai în măsura în care unul dintre soți ar fi achitat debitul, atunci ar fi avut dreptul să solicite obligarea celuilalt soț la plata echivalentului cotei sale părți.
Dacă debitul nu este plătit de unul dintre codevălmași, acesta nu poate pretinde ca cel de-al doilea să-i remită o parte din ceea ce nu a plătit. Numai o plată peste cota de contribuție ar da naștere unei acțiuni în regres în persoana părții îndreptățite, prin care aceasta să pretindă restituirea a ceea ce a plătit peste cota sa.
În cazul de față, din adeverințele depuse la dosar rezultă că niciuna din părți nu a plătit cheltuielile de întreținere a bunului comun-apartament, din aceste înscrisuri rezultând doar existența debitelor.
În privința cererii reclamantei-pârâte privind partajarea sumei de 5000 EUR, reprezentând contravaloarea unui autoturism marca " " cu numărul de înmatriculare -, dobândit în timpul căsătoriei și pe care pârâtul-reclamant l-a înstrăinat, instanța a constatat-o neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Din adresa nr. 34639/04 ianuarie 2008 Instituției Prefectului Județului B, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și actele anexate la aceasta, în speță: certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului și contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, rezultă că într-adevăr pârâtul-reclamant a cumpărat acest autovehicul la data 28 mai 2006, fapt dovedit de contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de înmatriculare, transferul dreptului de proprietate nefiind condiționat de înscrierea proprietarului în cartea de identitate a autovehiculului, autovehicul ce a fost la scurt timp, respectiv la data de 04 iulie 2007, înstrăinat către numita.
Instanța a apreciat că pârâtul-reclamant a acționat atât la cumpărarea autovehiculului cât și la înstrăinarea lui în baza unui mandat tacit reciproc, prezumându-se că a avut și consimțământul soției, conform art. 35 al. 2 Cod familiei, nefiind răsturnată pe bază de probe această prezumție, respectiv nu rezultă că reclamanta-pârâtă nu a dat mandat soțului, și-a manifestat dezacordul și s-a opus la încheierea acestui act.
În temeiul dispozițiilor generale ale art.728 cod civil și ale celor speciale prevăzute de art. 36 Cod familiei, instanța a dispus partajul în natură al bunurilor, atribuind pârâtului-reclamant un imobilul-apartament, dat fiind că acesta se află în posesia lui și că nu are un alt spațiu cu destinație de locuință, în condițiile în care reclamanta-pârâtă nu locuiește în țară.
În privința bunurilor mobile, parte din ele au fost atribuite pârâtului-reclamant, respectiv acelea care, prin natura lor, deservesc imobilul respectiv și astfel au un caracter accesoriu, iar pârâtei-reclamante i s-au atribuit și ei parte din bunurile mobile, respectiv cele ce pot fi utilizate și în alt loc și nu neapărat în imobilul-apartament bun comun, în conformitate cu prevederile art.736, 741 Cod civil, art.6735, 6739Cod procedură civilă.
Inegalitatea valorică a loturilor a fost compensată prin sultă, conform art.742 Cod civil, art.6735Cod procedură civilă.
S-a dispus respingerea cererii reclamantei-pârâte privind includerea în masa de împărțit a sumei de 5000 EUR reprezentând contravaloarea unui bun comun, respectiv un autoturism marca Jeep.
S-a dispus și respingerea cererii părților privind partajarea datoriilor comune.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta-pârâtă și - prin decizia civilă nr.627 din 6 octombrie 2008 - Tribunalul Iașia admis apelul și a schimbat în parte hotărârea judecătoriei.
Tribunalul a constatat compoziția masei bunurilor dobândite de părți, cu contribuție egală, masă în valoare de 162.546 lei. S-a dispus lichidarea comunității de bunuri, prin atribuirea către pârâtul-reclamant a unor bunuri în valoare de 159.847 lei și către reclamanta-pârâtă a unor bunuri în valoare de 2699 lei. Pârâtul-reclamant a fost obligat să-i plătească reclamantei-pârâte, cu titlu de sultă, suma de 78.574 lei. S-au păstrat dispozițiile sentinței care nu contravin deciziei și intimatul a fost obligat la plata sumei de 975 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că în privința atribuirii apartamentului bun comun, instanța trebuie să aibă în vedere criteriile prevăzute la art. 673 ind.9 Cod procedură civilă, adică acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea.
n raport cu aceste criterii, faptul posesiei este elementul reținut corect de prima instanță la atribuirea apartamentului către pârât, nefiind posibil a fi ignorat, întrucât celelalte criterii nu ofereau posibilitatea de a se acorda preferință uneia sau alteia dintre părți.
Cu privire la cheltuielile de întretinere, la plata cărora a solicitat reclamanta să fie obligat pârâtul, prima instanță a reținut corect că cererea este una în pretenții bănești, neîntemeiată, câtă vreme reclamanta nu a achitat ea însăși sumele pretinse, astfel încât ea nu are un drept de regres impotriva pârâtului la momentul formulării cererii.
În ce priveste cel de-al treilea motiv de apel, tribunalul a reținut că autoturismul achiziționat de pârât la data de 28.05.2006 este bun comun. Faptul că ulterior achizitțonării acestui bun, reclamanta a introdus acțiunea de divorț la data de 8.06.2006, l-a determinat să întocmeasca la 4.07.2006 un nou contract de vânzare-cumpărare a aceluiași bun, act în care cumpărătoare figura mama sa,.
Sucesiunea acestor acte a fost în mod cert determinată de introducerea acțiunii de divorț de către reclamantă, scopul pârâtului fiind acela de a scoate bunul din masa partajabilă.
Cum proprietarul din prezent al autoturismului este un terț - mama pârâtului, instanța de apel a reținut că suma obținută din vânzarea lui (23.000 lei) este bun comun, sub efectul subrogației reale, urmând a fi inclusă în masa partajabilă.
Ca urmare a suplimentării masei partajabile, tribunalul a recalculat valoarea totală a masei, a loturilor și a sultelor cuvenite.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.
1. Reclamanta-pârâtă () critică hotărârea instanței de apel pentru neatribuirea apartamentului bun comun. Ea arată că imobilul a fost atribuit pârâtului-reclamant pe considerentul că avea posesia locuinței, fără a se ține cont că dânsa a plecat din România de comun acord cu fostul soț, pentru a obține venituri mai mari. Recurenta învederează că nu a înțeles în niciun moment să renunțe la locuință și solicită a se avea în vedere că ei i s-a atribuit apartamentul din fondul locativ de stat și ea a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
() pretinde că intimatul este proprietarul unui autoturism de teren, cu care se poate deplasa la serviciu, fără a fi nevoie să locuiască în municipiul Recurenta mai arată că fiica sa urmează să se căsătorească și nu va avea locuință, deoarece intimatul a alungat-o din apartament, după plecarea ei la muncă în străinătate. În drept, recurenta invocă dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
2. Pârâtul-reclamant critică decizia tribunalului sub aspectul includerii în masa bunurilor de împărțit a sumei de 23.000 lei. El arată că soluția primei instanțe este cea corectă, reținându-se că el a acționat - atât la cumpărarea cât și la înstrăinarea autovehiculului - în baza unui mandat tacit reciproc, în baza art.35 alineat 2 din Codul familiei, prezumându-se că la transferul dreptului de proprietate a existat consimțământul soției.
învederează că tribunalul trebuia să țină seama că separația în fapt a intervenit cu mult înaintea introducerii acțiunii de divorț, că acțiunea s-a formulat la 8 iunie 2006, iar citarea lui s-a realizat prin afișare la 19 iunie 2006, astfel încât dânsul nu avea cunoștință de existența cererii de divorț la data înscrierii autoturismului pe numele lui. Recurentul mai arată că s-a solicitat aducerea la masa de împărțit a sumei de 5000 euro, dar tribunalul s-a pronunțat în ce privește suma de 23.000 lei.
întâmpinare la recursul lui (), solicită respingerea acestuia. El arată că atât prima instanță cât și tribunalul au stabilit corect atribuirea către dânsul a bunului imobil, ținând cont că acest bun fost achitat prin contribuția lui exclusivă, el fiind și acela care a contribuit în proporție mai mare la suportarea cheltuielilor legate de apartament. susține că recurenta nu a mai revenit niciodată în apartament, după ce a plecat în Italia și că singurul ei interes este acela de a obține imobilul pentru a-l vinde, după cum rezultă din împuternicirea pe care a dat-o fiicei,.
a formulat - la rândul său - întâmpinare la recursul lui, solicitând respingerea acestuia. Ea învederează că este corectă includerea în masa bunurilor de împărțit a valorii autovehiculului.
Din oficiu, curtea de apel a pus în discuție excepția nulității ambelor recursuri. Recurentul-intimat a arătat că recursul său se încadrează în punctul 6 al articolului 304 Cod procedură civilă, în sensul că tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut. El invocă nulitatea recursului lui (). În ce o privește, reclamanta-pârâtă nu a precizat încadrarea în articolul 304 Cod procedură civilă a recursului său.
Examinând excepția nulității recursurilor, Curtea constată că ambele recursuri sunt nule, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca pe o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Recursul nu se poate întemeia decât pe motive de nelegalitate, expres și limitativ stabilite în articolul 304 Cod procedură civilă, punctele 1-9. Neîncadrarea criticilor din recurs în articolul 304 atrage sancțiunea procedurală a nulității recursului, conform articolului 306 alineat (1) Cod procedură civilă, doar motive de ordine publică putând fi invocate și din oficiu, potrivit alineatului (2) al art.306. În speță, curtea de apel constată că argumentele prezentate de () și nu se încadrează în punctele 1-9 ale articolului 304 Cod procedură civilă, ci privesc modul în care instanța de apel a interpretat dovezile administrate. Or, asemenea critici, care se încadrau în punctul 11 al articolului 304 Cod procedură civilă, nu mai pot constitui motive de recurs, punctul 11 fiind abrogat prin OUG nr.138/2000, de modificare și completare a Codului d e procedură civilă. Contrar celor susținute de pârâtul-reclamant, criticile pe care le-a prezentat în declarația de recurs nu se pot încadra în punctul 6 al articolului 304 Cod procedură civilă, pentru că nu se pretinde că tribunalul ar fi dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ci se contestă includerea valorii autovehiculului în masa bunurilor comune.
Instanța de recurs constată, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că nu există motive de ordine publică (în sensul alineatului 2 al art.306 Cod procedură civilă), astfel încât urmează - față de considerentele ce preced - a constata nulitatea ambelor recursuri, menținând decizia Tribunalului Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nule recursurile formulate de reclamanta-pârâtă () și pârâtul-reclamant împotriva deciziei civile nr.627/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Pașcani:
-
16.III.2009.-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Răpire internațională de copii. Decizia 510/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
