Divort.
Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ECIZIA NR. 191
Ședința publică de la 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G, cu domiciliul în mun. S,-, -.11,. A,.8, județul S, împotriva deciziei civile nr. 73 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul recurent, asistat de av. și pârâta intimată, asistată de av..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, av., pentru reclamantul recurent, depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța reprezentând taxă judiciară, timbru judiciar, o scrisoare medicală, sentința nr. 1202/2009 a Judecătoriei Suceava și ordonanța nr. 1419/2009 pronunțată de aceeași instanță, în copii xerox.
Av., pentru pârâta intimată, depune la dosar împuternicire avocațială.
Părțile prezente arată că nu mai au de formulat cereri.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Av., pentru reclamantul recurent, pune concluzii de admiterea recursului, așa cum a fost formulat, apreciind că față de scrisoarea medicală depusă la dosar, a făcut dovada imposibilității prezentării în instanță a reclamantului la termenul din 23.10.2008, la instanța de fond. În subsidiar, față de motivarea sentinței, care nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, solicită casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av., pentru pârâta intimată, pune concluzii de respingerea recursului, ambele soluții pronunțate în cauză vizând excepția nesusținerii acțiunii; mai arată că instanțele au analizat și fondul, nefiind dovedită culpa pârâtei, iar în ce privește hotărârea de reintegrare în spațiu depusă la dosarul cauzei, aceasta nu este definitivă, urmând a se redacta calea de atac. Totodată învederează instanței că biletul de externare depus la dosar justifică lipsa reclamantului doar la unul din termenele de judecată. Solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța reprezentând onorar avocat.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 21.04.2008, sub nr. de dosar -, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței desfacerea căsătoriei încheiate între părți și revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei.
În motivare, reclamantul a arătat că împreună cu pârâta nu are copii minori și că relațiile dintre părți s-au degradat din cauza neînțelegerilor, certurilor repetate, amenințărilor din partea pârâtei cu părăsirea domiciliului comun.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece doar reclamantul este vinovat de destrămarea relațiilor de căsătorie, iar acesta nu-și poate invoca propria culpă.
Prin sentința civilă nr. 5101 din 20.11.2008, Judecătoria Suceavaa respins acțiunea ca nesusținută.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu s-a prezentat la termenele de judecată din 23.10.2008 și 20.11.2008, situație în care este aplicabil art. 614 Cod procedură civilă.
Deși mandatara reclamantului a invocat faptul că acesta a fost internat în spital la Tg. M ( la termenul din 23.10.2008) și că acesta are probleme medicale, nu a dovedit aceste aspecte.
Împotriva sentinței civile mai sus citate, a formulat apel reclamantul, motivat de faptul că este o persoană cu handicap, foarte bolnavă și nu s-a prezentat la instanță deoarece a fost programat la o intervenție chirurgicală iar instanța nu i-a acordat posibilitatea de a-și justifica lipsa cu acte medicale.
Prin decizia civilă nr. 73 din 17.02.2009, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în speță s-au aplicat corect dispozițiile art. 516 Cod procedură civilă, iar cu privire la fondul cauzei, nu s-a demonstrat culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de familie.
Împotriva deciziei civile mai sus arătate a formulat recurs, în termen legal, reclamantul
În motivare, a arătat că la termenul din 23.10.2008 a fost internat la Clinica din Tîrgu M, iar la termenul din 20.11.2008 nu s-a putut deplasa, diagnosticul său medical fiind de scleroză în plăci.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, motive care se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
În conformitate cu art. 616 Cod procedură civilă, "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută", iar, în conformitate cu art. 614 Cod procedură civilă, "în fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar".
În speță, deși la termenul din 23.10.2008, mandatara reclamantului a invocat faptul că acesta se află în spital iar cealaltă parte, prin apărător, a confirmat imposibilitatea reclamantului de a se prezenta în instanță, iar la termenul următor, aceeași parte adversă a recunoscut același fapt, instanța a făcut în mod greșit aplicarea art. 616 Cod procedură civilă, fără a da posibilitatea reclamantului de a-și proba caracterul justificat al absenței sale.
Nici instanța de apel nu a verificat acest aspect, deși prin biletul de externare din spital depus la dosar ( 12 apel) se proba atât diagnosticul cât și internarea în spital a reclamantului pentru termenul din 23.10.2008.
Având în vedere aceste considerente și cum instanțele nu au intrat în cercetarea fondului cauzei, în conformitate cu art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa ambele hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G, cu domiciliul în mun. S,-, -.11,. A,.8, județul S, împotriva deciziei civile nr. 73 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător aflat în
semnează președintele instanței,
Red.
Jud. apel /
Jud. fond.
Tehnored.
Ex.2
2.07.2009
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Ciută Oana, Andrieș Catrinel
← Divort. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Suceava | Plasament. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Craiova → |
---|