Divort. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la cabinet avocat, din municipiul S,-, -.B,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr.377 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), intimate fiind pârâta, domiciliată în municipiul S,-, -.B,.7, județul S și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului, județul
La apelul nominal se prezintă reclamantul, asistat de avocat și avocat și pârâta intimată, asistată de avocat, lipsă fiind reprezentantul Autorității Tutelare din cadrul Primăriei orașului, județul
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorii părților depun la dosar înscrisuri, care se înmânează și părților adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul menținerii dispoziției ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, schimbarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și, în consecință, menținerea sentinței cu privire la dispoziția referitoare la încredințarea celor 3 copii spre creștere și educare tatălui și, pe de altă parte, admiterea apelului formulat de reclamant privitor la reținerea culpei exclusive a pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie, fără cheltuieli de judecată.
În ce privește motivul de apel privind culpa exclusivă a pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie, arată că, instanța de apel a ignorat probele depuse de reclamant în susținerea acestui motiv și în combaterea motivului reținut de instanța de fond, deși a depus la dosar acte autentice din care rezultă că din noiembrie 2000 (data sosirii în SUA) și până la data de 13 noiembrie 2006 nu a putut călători în afara granițelor SUA, întrucât procedura de ședere definitivă implica prezența sa la mai multe ședințe de prezentare. Singura culpă ce poate fi reținută în sarcina reclamantului este aceea că, de comun acord cu soția sa, a hotărât să plece în SUA pentru a asigura condiții de trai mai bune pentru familia sa.
În al doilea rând, instanța de apel a încălcat interesul superior al minorilor și dreptul acestora de a avea o viață plină de afecțiune, restrângând incidența dispozițiilor art.6 lit.h - ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, art.6 lit.k - asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului, art.24 pct.4 și art.33 - copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei împotriva voinței acestora. Din probele administrate în cauză rezultă că în cei 6 ani cât reclamantul a fost plecat din țară, pârâta nu s-a ocupat în mod corespunzător de creșterea și educarea acestora, nu le-a permis să-și viziteze verișorii, să fie luați de bunicii paterni, fiind închiși în casă, fără cheie și fără posibilitatea de a ieși în caz de un eveniment neprevăzut, nu au primit timp de 6 ani mâncare gătită, oferindu-le doar tartine, pârâta fiind plecată de acasă de dimineața până seara. Mai mult, acesta nu s-a implicat niciodată în activitățile școlare ale copiilor, deși nu a avut niciodată un serviciu. De asemenea, pârâta a fost diagnosticată cu sindrom nevrotic anxios-depresiv.
Avocat, pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului în sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, încredințarea spre creștere și educare a celor trei minori rezultați din căsătorie tatălui. Prin cererea reconvențională din 26 octombrie 2007 pârâta a solicitat inițial încredințarea doar a doi dintre cei trei copii, fiind de acord ca băiatul să fie încredințat tatălui, cu explicația că nu îl poate stăpâni. La data de 8 februarie 2008, aceasta și-a precizat cererea reconvențională, în sensul că a solicitat încredințarea tuturor copiilor, pentru ca, ulterior, prin concluziile de la instanța de fond, să solicite, prin apărător, ca băiatul să fie încredințat tatălui. Atitudinea oscilantă a pârâtei ridică semne de întrebare cu privire la echilibrul emoțional al acesteia, mai ales că, deși instanța de apel i-a încredințat pe doi dintre copii, acesta nu a făcut nici un demers pentru a-și aduce copiii lângă ea, ba chiar a schimbat yala de la ușa apartamentului în care locuiește, împiedicându-i pe bunicii paterni să ridice bunurile personale ale minorilor. Pe de altă parte, reclamantul întrunește toate condițiile materiale și morale pentru a asigura o bună creștere și educare celor trei minori. Acesta a fost supus unor teste psihologice și sociale pentru determinarea capacității și aptitudinii de a fi un bun părinte, la care a obținut numai rezultate pozitive, a obținut statutul de rezident permanent în SUA, parcurgând cu bine toate testele, are un loc de muncă stabil. Deși părțile au două apartamente în mun.S, cumpărate cu banii trimiși de reclamant din SUA, copiii locuiesc cu bunicii paterni într-un apartament închiriat de tatăl lor, cele două apartamente fiind folosite exclusiv de către pârâtă. Așa cum rezultă și din raportul psiho-social întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, este în interesul superior al celor trei minori să fie încredințați tatălui spre creștere și educare, întrucât se evidențiază simptomatologia abuzului emoțional cu numeroase trăiri anxiogene, datorate în mare parte faptului relatat de către minori, că ar putea fi despărțiți în urma divorțului părinților. Aceștia prezintă o furie intensă față de mamă și nu doresc să fie încredințați acesteia.
Avocat, pentru pârâta intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat sub ambele aspecte și menținerea deciziei ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. În ce privește primul motiv invocat, corect instanța de apel a reținut că vina în destrămarea relațiilor de căsătorie aparține ambelor părți, care nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu privire la domiciliul comun. În ce privește cel de-al doilea motiv invocat, pârâta este cea care s-a ocupat îndeaproape de cei 3 copii rezultați din căsătorie, până la întoarcerea tatălui din SUA, le-a asigura un trai normal și are condiții pentru o bună creștere și educare a acestora. Faptul că a avut o poziție oscilantă cu privire la încredințarea minorului rezultat din căsătorie, aceasta se datorează faptului că băiatul a amenințat-o că se sinucide dacă nu este încredințat tatălui.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DECIDE:
Amână pronunțarea pentru data de 25 februarie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 25 februarie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la cabinet avocat, din municipiul S,-, -.B,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr.377 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), intimate fiind pârâta, domiciliată în municipiul S,-, -.B,.7, județul S și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului, județul
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 3 martie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.30
Ședința publică din 3 martie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
La ordine, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la cabinet avocat, din municipiul S,-, -.B,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr.377 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), intimate fiind pârâta, domiciliată în municipiul S,-, -.B,.7, județul S și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului, județul
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru data de 25 februarie 2009, apoi pentru astăzi, 3 martie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 2 octombrie 2007 sub nr-, reclamantul, prin avocat mandatar, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 16 iulie 1993 la Oficiul stării civile de pe lângă Consiliul local al comunei, județul S, din vina exclusivă a pârâtei, să i se încredințeze minorii: născut la data de 25 august 1994, născută la data de 8.08.1997 și născută la data de 2.08.2000 și să fie obligată pârâta să plătească în favoarea acestora o pensie lunară de întreținere având în vedere venitul minim pe economie. Totodată pârâta să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei.
În motivare, a arătat că în timpul căsătoriei s-au născut cei trei copii, în prezent minori; că în anul 2000 el a plecat în SUA, cu viză de lucru, având reședință de ședere permanentă în această țară, de unde a trimis în permanență bani și lucruri pentru întreaga familie și pentru casă; că, în iarna anului 2006/2007 a venit pentru prima dată în țară și a încercat să convingă pârâta să vină cu copiii în pentru a le putea oferi un trai mai bun, dar aceasta a refuzat.
A mai susținut că în vara anului 2007 venit iarăși în țară și a încercat din nou să o convingă pe pârâtă să vină în SUA, dar a primit același refuz, iar de la prieteni și vecini a aflat că aceasta îi neglijează pe copiii, lăsându-i singuri în casă, nesupravegheați și întrucât el are condiții optime pentru a asigura creșterea și educarea lor se impune a-i fi încredințați, iar pârâta obligată la plata unei pensii de întreținere.
În drept a invocat dispozițiile art.38 și urm. cod civil.
Pârâta a arătat că este de acord cu divorțul dar nu a fost de acord cu încredințarea copiilor la reclamant, conform celor arătate în cererea reconvențională și întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.831 din 15 februarie 2008 Judecătoriei Suceava, s-a admis acțiunea, s-a desfăcut din culpă comună căsătoria părților și s-a dispus ca pârâta să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de "".
De asemenea, s-au încredințat reclamantului, spre creștere și educare minorii, și, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului în favoarea celor trei copii, o pensie de întreținere lunară, de câte 80 lei, pentru fiecare minor (în total 240 lei), începând cu data pronunțării hotărârii și până la majoratul copiilor.
S-a respins cererea reconvențională ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei fiind vădit imposibilă, de această situație făcându-se vinovați ambii soți. Astfel, pârâta a refuzat nejustificat să-și urmeze soțul în străinătate, în SUA, unde acesta locuiește și muncește ca urmare a vizei pe care a primit-o din partea autorităților americane.
Pârâta nu a prezentat și nici nu a dovedit un motiv plauzibil care să o împiedice să-și urmeze soțul, ori acest fapt arată că nu mai este interesată de conviețuirea alături de reclamant, iar culpa reclamantului constă în aceea că nu a depus diligențe pentru a salva căsnicia și a revenit foarte rar în țară din anul 2000, ceea ce a dus la răcirea relațiilor din părți.
Instanța a apreciat că este în interesul minorilor, atât pentru prezent cât și pentru viitor, ca reclamantul să se ocupe de creșterea și întreținerea lor, acesta oferind suficiente garanții materiale și morale, copiii fiind și ei de acord cu această opțiune.
Cât privește cererea reconvențională a pârâtei reclamante așa cum a fost ea precizată ulterior, privind încredințarea copiilor, aceasta nu a convins instanța că poate să se ocupe de creșterea și întreținerea lor în cele mai bune condiții.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Reclamantul a arătat că sentința este nelegală și netemeinică cu privire la faptul că instanța a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună și nu din vina exclusivă a pârâtei, care se face vinovată de destrămarea relațiilor dintre soți; că, dat fiind atitudinea pârâtei, este nevoit să revină de la acordul dat pentru ca aceasta să poarte numele dobândit în timpul căsătoriei, urmând a se admite apelul său și cu privire la acest aspect.
Pârâta a arătat că este nemulțumită sub aspectul respingerii cererii reconvenționale, a încredințării celor trei minori reclamantului și a obligării sale la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora.
Prin decizia civilă nr.377 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Suceavaa admis ambele apeluri și schimbând în parte sentința, a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat reclamantului spre creștere și educare pe minorul, iar pârâtei pe minorele și și a obligat pe reclamant să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în sumă de 300 dolari lunar, începând cu data de 8 februarie 2008 și până la majorat, compensând cheltuielile privind pensia de întreținere a minorilor și.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.40 alin.2 teza a II-a din Codul familiei instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze soțului care a purtat numele celuilalt soț să-l păstreze în continuare, chiar după desfacerea căsătoriei.
În speță, reclamantul prin cererea introductivă a solicitat ca pârâta să poarte după desfacerea căsătoriei numele de familie dobândit prin aceasta.
Cum prin motivele de apel invocate a revenit de la acordul său în acest sens, tribunalul, în baza textului legal sus-menționat a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Privitor la celălalt motiv de apel al reclamantului, tribunalul a reținut că în mod legal prima instanță a desfăcut căsătoria din culpa soților, amândoi făcându-se vinovați de destrămarea relațiilor de căsătorie.
Referitor la modalitatea de încredințare a minorilor s-a constatat că este în interesul minorului să fie încredințat spre creștere și educare reclamantului apelant, aceasta fiind de altfel și dorința sa, iar minorele și să fie încredințate spre creștere și educare pârâtei apelante, avându-se în vedere susținerile părților și opinia autorității tutelare cu privire la încredințarea minorilor cât și opțiunile acestora, coroborate cu probele administrate în cauză. S-a reținut că pârâta apelantă a fost cea care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea lor pe toată perioada de timp cât reclamantul a fost plecat în SUA, unde acesta și-a stabilit și domiciliul.
În baza dispozițiilor art.86 din codul familiei, reclamantul a fost obligat să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere în sumă de 300 dolari lunar, începând cu data de 8 februarie 2008 și până la majoratul acesteia, calculată prin compensare și având în vedere înscrisurile depuse la dosar referitoare la veniturile reclamantului.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs susținând că doar pârâta se face vinovată de destrămarea relațiilor de căsătorie și că greșit a fost admis apelul acesteia cu privire la dispoziția de a-i fi încredințați lui spre creștere și educare cei trei copii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a ignorat probele depuse în dovedirea faptului că numai pârâta se face vinovată de destrămarea relațiilor de căsătorie, constând în acte din care rezultă că din noiembrie 2000, data sosirii sale în SUA și până în data de 13 noiembrie 2006, nu a putut călători înafara granițelor acestei țări, întrucât procedura de aprobare a șederii definitive implica prezența sa la mai multe ședințe de prezentare, iar dacă ar fi părăsit SUA pierdea șansa dobândirii actelor necesare stabilirii în această țară și a posibilității de a se mai întoarce acolo.
Singura sa "vină" a fost aceea că a muncit permanent în folosul familiei, protejând-o pe pârâtă pentru ca aceasta să aibă timp să se ocupe de copii și că a hotărât împreună cu ea să-și încerce norocul în SUA pentru ca ulterior să-și întregească familia și să aibă acolo un trai mai bun. De asemenea că a trimis în perioada 2000-2007 câte 2000 dolari SUA lunar pentru soție și copii, cumpărând și două apartamente în S, că nu a crezut pe cei care îi spuneau că în perioada cât era în SUA pârâta a dat dovadă de infidelitate și și-a bătut joc de proprii copii.
Privitor la al doilea motiv de recurs, a arătat că instanța de apel a încălcat interesul superior al copiilor și dreptul acestora de a avea o viață plină de afecțiune și grijă din partea sa și a familiei sale, ignorând dorința lor, exprimată constant, respectiv aceea de a-i fi încredințați și omițând a avea în vedere că pârâta nu are serviciu, suferă de sindrom nevrotic anxios depresiv, nefiind în stare să-și asigure propria îngrijire, iar în perioada cât a fost plecat, aceasta nu a avut grijă de ei, abuzându-i fizic și psihic. În concret, pârâta nu le-a permis copiilor să-și viziteze rudele din partea tatălui, să se joace cu alți copii, fiind închiși în casă când ea lipsea de la domiciliu, nu le oferea mâncare gătită, nu se implica în activitățile lor școlare și extrașcolare, aplicându-le pedepse total inadecvate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Privitor la primul motiv de recurs, se constată că întemeiat cele două instanțe care au soluționat cauza în fond și în apel au apreciat că și reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie, lipsa sa din țară o lungă perioadă de timp, de 6 ani, chiar dacă motivat de dorința de a intra în posesia actelor necesare stabilirii definitive în SUA, ducând la deteriorarea inevitabilă a relațiilor de cuplu. Mai mult, s-a dovedit că, odată revenit în țară, reclamantul nu a încercat să reia traiul conjugal, preferând să ia copiii din mediul în care au crescut și să-i îndepărteze de mama lor, discreditând-o, inoculându-le ideea că numai alături de el, în SUA, vor avea parte de cele mai bune condiții de trai.
Așa se explică atitudinea ostilă a celor trei copii față de mamă, a căror opțiune, deși cu rol important în luarea deciziei privitor la încredințarea lor, trebuie analizată și în raport de alte criterii, respectiv vârsta copiilor, posibilitățile materiale ale fiecărui părinte, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care părinții le pot oferi, precum și posibilitățile concrete de a se ocupa efectiv de aceștia.
Din probele administrate în prima instanță, respectiv declarațiile martorei, caracterizările cadrelor didactice privitor la fiecare dintre minori și ancheta socială privind modul de creștere și educare a minorilor întocmită de Serviciul de autoritate tutelară al Primăriei municipiului S rezultă că pârâta s-a achitat în totalitate și cu responsabilitate de obligațiile părintești și îndatoririle gospodărești menite să asigure copiilor un trai decent și o educație corespunzătoare vârstei, suplinind îndatoririle ambilor părinți. De asemenea că minorii sunt dezvoltați corespunzător din punct de vedere fizic, au rezultate bune la învățătură, nu au absentat nemotivat, mama colaborând cu cadrele didactice și solicitând permanent ajutor școlii. S-a dovedit că pârâta are loc de muncă stabil și o locuință corespunzătoare.
Recurentul a dovedit, de asemenea, că locuiește în SUA, împreună cu familia fratelui său, într-o casă în care și copii săi ar avea condiții de locuit, că este un bun părinte, fiind în măsură să aibă grijă de copii.
Deși probele de la dosar certificau faptul că și pârâta se poate ocupa în bune condiții de creșterea și educarea minorilor, instanța de fond a apreciat că este în interesul celor trei minori să fie încredințați tatălui, pentru ca în apel numai fiul în vârstă de 14 ani să fie încredințat acestuia, soluție pe care Curtea o apreciază ca fiind justă, având în vedere probele menționate, care dovedesc că pârâta este în măsură să se ocupe de creșterea și educarea celor două minore, de vârste fragede și apropiate, ce reclamă cu necesitate prezența mamei, mai ales că aceasta a dovedit o reală dorință de a le fi alături.
că și recurentul își iubește copiii dar nimic nu îl împiedică să facă parte și din viața fiicelor sale, având posibilitatea să păstreze legături cu acestea, mai ales că, din înscrisurile depuse la dosar în recurs, rezultă că în prezent s-a angajat în muncă la o societate din municipiul
Este adevărat că în apel și recurs s-au depus la dosar înscrisuri provenind de la minori prin care aceștia solicită a fi încredințați tatălui, înscrisuri în care relatează aspecte din viața lor din perioada în care au locuit cu mama, însă acestea vor fi privite cu rezervă de către instanță, prin conținutul lor aproape identic și modul de redactare fiind evident că acestea conțin exagerări posibil a fi sugerate și de tată, în dorința sa de a convinge instanța asupra calităților de bun părinte al tatălui care încearcă și în această modalitate să o denigreze pe pârâtă.
Împrejurarea că în acest moment cele două minore au o reacție de respingere față de mamă, evident alimentată permanent de reclamant și familia acestuia, profitându-se de vârsta lor fragedă și discernământul diminuat, nu poate prin ea însăși să determine o altă soluție decât cea a instanței de apel, schimbarea atitudinii tatălui și includerea într-un program de consiliere atât a mamei cât și a copiilor, putând remedia situația conflictuală, artificial creată și deloc benefică minorilor.
De altfel, în cadrul Cabinetului pentru copil și familie al Organizației Copiii (fila 21 dosar recurs) minorele sunt consiliate, constatându-se că prezintă simptomatologia abuzului emoțional, datorat divorțului părinților și a procesului de încredințare, recomandându-se continuarea ședințelor de consiliere a copiilor dar și consilierea psihologică a mamei, în vederea manifestării corespunzătoare a frustrării produse de divorț.
Recurentul a invocat și starea de sănătate precară a pârâtei, cu referire la diagnosticul pus acesteia în anul 2005 de "sindrom nevrotic anxios depresiv", însă nu s-a dovedit că de această boală pârâta suferă și în prezent și nici că ar determina o incapacitate a sa de a se ocupa de creșterea și educarea propriilor copii.
Față de cele reținute, Curtea constată că și cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică atât sub aspectul reținerii culpei comune a părților în desfacerea căsătoriei cât și sub aspectul încredințării pârâtei a celor două minore.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la cabinet avocat, din municipiul S,-, -.B,.2, județul S, împotriva deciziei civile nr.377 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), intimate fiind pârâta, domiciliată în municipiul S,-, -.B,.7, județul S și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului, județul
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
Jud.fond:
Jud.apel.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Frunză Sanda, Rață Gabriela
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Interdicție. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
