Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.268
Ședința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și intervenientul împotriva deciziei civile nr.331/A/02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 4 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1074 din 5.02.2007, pronunțată în dosar nr- Judecătoria Arada admis în parte acțiunea exercitată de reclamanta împotriva pârâtului.
A constatat că imobilul înscris în CF nr. 1837 este bun comun al reclamantei și pârâtului.
A constatat că sub durata căsătoriei părțile au dobândit un drept de folosință asupra terenului înscris în CF nr. 1836.
A constatat că la dobândirea imobilului părțile au avut o contribuție în cotă de 60% reclamanta și 40% pârâtul.
A sistat starea de indiviziune dintre părți prin atribuirea către reclamantă a imobilului înscris în CF nr. 1837 și a dreptului de folosință asupra terenului înscris în CF nr. 1836, cu obligarea acesteia de a plăti pârâtului o sultă de 81.000 lei, reprezentând cota sa de contribuție la dobândirea imobilului.
A obligat Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară conform hotărârii la rămânerea definitivă, condiționat de plata sultei.
A compensat o parte din cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta să plătească pârâtului o diferență de 1.065 lei.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Părțile au încheiat căsătoria în data de 28.08.1971 în comuna, jud. A și au divorțat în data de 29.06.2004.
Ulterior, prin Încheierea nr.15.740 CF/2004 a Biroului teritorial d e CF A din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Aaf ost înscris în CF nr.1837 cu nr. top 1213/3-1032/a/1/7 dreptul de proprietate al pârâtului, cu titlu de construire asupra casei situată în comuna, satul, nr.575 G, jud. De asemenea, prin Încheierea 6136 CF/2005 a Biroului teritorial d e CF A, a fost întabulat în favoarea pârâtului și dreptul de proprietate, cu titlu de împroprietărire asupra terenului în suprafață de 250 mp aferent casei de mai sus.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de dl. expert, adresele nr.3369/05.10.1976 și nr.1940/20.06.1977 ale Consiliului Popular al comunei, Încheierile nr.4.121 CF/1977 și nr.4.122 CF/1977 ale fostului notariat de Stat al județului A, Cartea Funciară și Autorizația pentru executare de lucrări nr. 19/15.10.1977 al aceluiași Consiliu popular reiese faptul că în timpul căsătoriei părților, pârâtului i s-a aprobat cererea pentru atribuirea unui loc de casă și i s-a atribuit dreptul de folosință pe durata construcției asupra parcelei nr. top 1213/3-1032/a/1/7, proprietatea Statului Român, ce a fost adnotată în CF nr. 1837, cu înscrierea dreptului de folosință al pârâtului și obligația corelativă de construire a casei în termen de 2 ani de la atribuire.
În aceeași perioadă, i s-a atribuit și fratelui reclamantei -, dreptul de folosință asupra unei parcele cu nr. top. 1213/3-1032/a/1/6 în suprafață de 250 mp, proprietatea Statului Român, cu înscrierea în CF nr.1836 a aceluiași drept de folosință asupra terenului și a obligației de construire a unei case în favoarea fratelui reclamantei.
Prin autorizația de construire nr.19/1977 s-a aprobat cererea pârâtului și a fratelui reclamantei de construire a unei case pe terenul format din cele două parcele de mai sus, înscrise în CF nr.1836 și nr.1837, urmând ca acea casă să fie formată din 2 apartamente cu câte 3 camere fiecare, în total: 6 camere, 2 bucătării, 2 băi, o casă a scărilor și 2 cămări de alimente.
, în baza Adeverinței nr.6512/19.09.2004 a Primăriei comunei prin care se confirmă construirea în anul 1979 casei situate în satul, nr.575 F, și-a înscris dreptul său de proprietate asupra celei de a doua case cu nr. administrativ 575 în CF nr.1836, nr. top. 1213/3-1032/a/1/6, conform Încheierii nr.15741 CF/2004, iar apoi și asupra terenului aferent de 250 mp, potrivit Încheierii nr.6137 CF/2005 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Însă, din raportul de expertiză tehnico-judiciară dar și din adresele nr.7691/07.10.2005 ale Primăriei comunei rezultă o stare de fapt contrară celei de drept exprimată de cele două cărți funciare de mai sus și anume, faptul că în realitate nu există două case la numerele administrative 575 și 575, ci o singură casă cu parter și etaj, împrejurare confirmată și de declarațiile testimoniale administrate în cauză.
Dl. expert a arătat că la construirea casei nu a fost respectată Autorizația de construire nr.19/197, întrucât, deși la parter există 3 camere, baie, bucătărie, alimente și antreu, etajul nu cuprinde decât o cameră și un coridor care nu pot fi incluse în categoria locuințelor din punct de vedere al legislației în materie și al funcționalității. Casa este ridicată parțial pe parcela cu nr. top. 1213/3-1032/a/1/7 de la numărul administrativ 575 și parțial pe parcela cu nr. top. 1213/3-1032/a/1/6 de la numărul administrativ 575.
În plus, cea mai mare parte a anexelor gospodărești sunt construite pe o altă parcelă de teren aflată în continuarea celor înscrise în CF nr.1836 și nr.1837 dar cu privire la care părțile nu au făcut dovada că dețin dreptul de proprietate. Astfel, pe parcela cu nr. top. 1213/3-1032/a/1/7 părțile au construit o poartă metalică, un gard cu soclu și stâlpi de beton, rame metalice și plase de sârmă, precum și gardul din beton ce delimitează proprietatea pârâtului de cea de la numărul administrativ 576 dar și o parte a magaziei de lemne a cărei suprafață se extinde în parcela învecinată, folosită de părți ca grădină. Pe aceeași parcelă de teren învecinată sunt realizate următoarele investiții: garajul, 2 șopronuri, 2 cocini, o altă magazie, cotarca, un trotuar de beton, alte trei garduri.
Din probele testimoniale rezultă faptul că sub durata căsătoriei și pe durata mai multor ani, părțile au ridicat casa și anexele gospodărești. O perioadă, până casa a devenit locuibilă, soții au stat împreună cu fratele reclamantei în casa părinților acestuia din urmă. Niciodată și familia acestuia nu au locuit în casa în litigiu iar în prezent stau în casa părintească. Martora a înțeles din discuțiile soților că și fratele reclamantei are o cotă parte din imobilul în litigiu.
Față de considerentele expuse prima instanță a constatat că imobilul înscris în CF nr.1837, compus din intravilan cu casă nr.5756 constituie bun comun al părților dobândit prin construire în ce privește casa și prin atribuire în proprietate în ce privește terenul. Imobilele constituie bun comun chiar dacă în actul de dobândire sau în cele de publicitate imobiliară figurează numai unul dintre soți, întrucât actul de dobândire a fost încheiat în timpul căsătoriei. Legiuitorul nu pretinde în cazul actelor de dobândire a bunurilor imobile manifestarea de voință a ambilor soți, precum în cazul actelor de înstrăinare.
Casa cu nr. administrativ 5756 fost parțial construită pe terenul înscris în CF.1837. Având în vedere principiul accesiunii potrivit art.492 Cod civil, se constată că pentru casa ridicată pe acest teren, părțile au dobândit un drept de creanță constând în contravaloarea părții din imobil ridicat pe acest teren.
. dreptului de creanță între părți nu se impune a fi determinat, acesta fiind cuprins în valoarea de circulație a imobilului, privit ca întreg. Stabilirea contravalorii lui urmează a stabili numai în cazul în care proprietarul terenului înțelege să invoce dreptul de proprietate asupra construcțiilor ridicate pe terenul său, potrivit art.488 Cod civil,întrucât numai proprietarul își poate valorifica dreptul de a invoca dobândirea proprietății prin accesiune asupra construcțiilor și nu poate fi obligat să-l despăgubească pe constructor. Acesta din urmă poate fi lăsat să folosească nestingherit construcția.
În ce privește cota de contribuție a părților la dobândirea bunului comun, din probele administrate în cauză, prima instanță reținut că pe durata căsătoriei ambii soți au realizat venituri din muncă. În plus, pe perioada ridicării construcției acestea au locuit la părinții reclamantei și au fost ajutați de aceștia cu o parte din materialele de construcție. De asemenea, părțile au fost ajutate de fratele și tatăl reclamantei, prin prestarea de munci fizice la ridicarea imobilului.
Având în vedere cele mai sus menționate s-a apreciat de către prima instanță că ambele părți au contribuit la dobândirea imobilului, respectiv în cotă de 60 % reclamanta și 40 % pârâtul.
Modalitatea de sistare a indiviziunii a fost determinată funcție de voința părților și de cota de contribuție la dobândirea imobilului, iar în ce privește sulta ea este stabilită funcție de valoarea de circulație stabilită în cea de- doua variantă în raportul de expertiză care se referă la întregul imobil. Aceasta pentru că, pe deoparte, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că numai părțile au folosit imobilul în întregul lui, iar pe de altă parte varianta I din raport ar putea fi pusă în discuție numai în cazul în care proprietarul terenului își valorifică dreptul de proprietate prin accesiune.
În ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de părți în prezentul litigiu,prima instanță a avut în vedere că pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte și a făcut aplicarea dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
Reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe, întrucât din probele administrate, cu referire specială la declarația martorului, rezultă că ar avea o cotă reală de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 75%.
În al doilea rând, prima instanță a greșit când a ales a doua variantă a raportului de expertiză, deoarece apartamentul de la etaj este al fratelui său, astfel că nu trebuia inclus în masa partajabilă, dacă fratele său ar solicita ieșirea din indiviziune, reclamanta ar fi obligată să-l despăgubească și pe acesta, așadar va plăti două sulte pentru aceeași construcție.
Pârâtul prin apelul său, a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut contribuția mai mare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune, cât timp ambele părți erau angajate în muncă și realizau venituri din agricultură, iar contribuția majoră a tatălui reclamantei la edificarea casei nu este susținută de probele administrate din care rezultă cumpărarea de către acesta a unor araci pentru legume, rămășițe cherestea pentru combustibil și altele, iar pe de altă parte în aceeași perioadă tatăl reclamantei a executat o serie de lucrări la propria casă. Martorii care relatează că părinții reclamantei au vândut un alt imobil nu pot preciza ce s-a întâmplat cu banii folosiți, iar martorul arată chiar că această vânzare ar fi intervenit cu mult timp înainte de construcția casei din litigiu.
Pârâtul a mai obiectat cu privire la valoarea imobilului reținută de instanță, întrucât ea rezultă dintr-o expertiză efectuată în octombrie 2005, sens în care solicită actualizarea valorii imobilului printr-o completare la expertiză.
În apel numitul, fratele reclamantei a formulat cerere de intervenție în interesul acesteia, solicitând a omite din masa partajabilă apartamentul de la etajul casei din litigiu, deoarece acesta este proprietatea sa.
Prin decizia civilă nr.331/2.10.2007 Tribunalul Arada admis apelurile declarate de reclamanta și pârâtul împotriva sentinței civile nr.1074/05.02.2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad pe care o schimbă în tot și ca atare:
A constatat că sub durata căsătoriei reclamanta și pârâtul au dobândit prin contribuție egală,pe lângă bunurile mobile împărțite prin sentința civilă nr.3907/1 sept.2005 a Judecătoriei Arad,și următoarele:
-dreptul de proprietate asupra intravilanului în suprafață de 250 mp din nr. 1837 și asupra casei evidențiate în aceeași carte funciară,constând în parte din construcția notată cu 1 și din magazia de lemne notată cu 3 pe planul de situație întocmit de expertul tehnic (fila 62 dos. 10147/2005 al Judecătoriei Arad );
-dreptul de creanță asupra valorii celorlalte părți din construcția și magazia de lemne sus-menționate,precum și asupra celorlalte anexe,împrejmuiri și utilități,notate cu 2,4-9,10,11A,13,14,15 pe același plan de situație,edificate pe terenurile proprietatea intervenientului și ale unor terțe persoane.
A constatat că valoarea de circulație a imobilului asupra căruia poartă dreptul de proprietate și de creanță sus-menționate este de 227.000 lei.
A sistat starea de codevălmășie a reclamantei și pârâtului asupra dreptului de proprietate și de creanță privind imobilul sus-menționat,în valoare totală de - lei,prin atribuirea acestora către reclamantă și obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 113.500 lei cu titlu de sultă.
A dispus A efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
A admis cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul.
A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1187,5 lei cheltuieli parțiale de judecată în toate instanțele,constând în onorarii expert și compensează restul cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând cu privire la contribuția părților la dobândirea imobilului ( apelul ambelor părți ), Tribunalul a reținit că soluția primei instanțe este nelegală principial, deoarece contrazice o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat ( sentința civilă nr. 3907/1 septembrie 2005) care a finalizat o parte a procesului purtat între părți, statuând o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor mobile comune, pe baza înțelegerii părților care de altfel nici nu sau formulat o cale de atac împotriva respectivei hotărâri judecătorești; ori, este unanim stabilit în doctrina și practica juridică, că la împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei trebuie să se facă o apreciere globală a contribuției soților și să se rețină o cotă unică de contribuție raportată la întreaga masă partajabilă, iar nu cote diferențiate pe categorii de bunuri. Acceptând maniera criticabilă în care a fost disjunsă acțiunea introductivă de instanță și acceptând că au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune mobile, părțile au prilejuit instanței prezumția permisă potrivit art. 1199, 1203 cod civil că aceasta este contribuția lor și raportat la dobândirea celorlalte categorii de bunuri.
În sprijinul poziției pârâtului sub acest aspect vin însă și probele administrate, întrucât concluzia unei contribuții semnificative a părinților reclamantei la edificarea imobilului părților nu se justifică în urma analizei chitanțelor și facturilor de la filele 6-18 din dosar nr. 5669/2005. Astfel, multe din produsele achiziționate nu sunt materiale de construcții ( ex. rămășițe cherestea pentru combustibil, araci legume, deșeuri lemne), betoniera nu a existat în masa bunurilor mobile ale părților, iar materialele de construcții evidențiate ( ciment, cărămizi, cherestea ) au putut fi folosite la imobilul propriu al tatălui reclamantei, după cum declară martorii și ( filele 78-80). Martorul apreciază, cunoscând unele aspecte din spusele tatălui reclamantei, o contribuție de 3-5% a acestuia la edificarea imobilului părților.
În plus, declarațiile martorilor arată o implicare fizică mai mare a pârâtului în edificarea construcției.
În concluzie, sub acest aspect apelul pârâtului a fost apreciat ca fondat, iar apelul reclamantei ca nefondat.
În al doilea rând, în ce privește încluderea întregii construcții în masa bunurilor de împărțit ( apelul reclamantei și cererea de intervenție accesorie) tribunalul a apreciată că prima instanță a greșit întrucât nu a ținut cont de faptul că, în virtutea art. 492, 494 Cod civil, proprietarul terenului este și proprietarul construcției edificate deasupra, iar în speță construcția a fost ridicată în cea mai mare parte pe terenul bun comun al soților și în mică parte pe terenul proprietatea unui terț.
Constatând că imobilul din CF nr. 1837 este bun comun al reclamantei și pârâtului, prima instanță nu a clarificat situația juridică respectivei construcții, din perspectiva includerii în masa bunurilor de împărțit, iar prin acordarea unui drept de folosință asupra terenului din CF 1836, care este proprietatea unui terț, a creat un caz de dobândire a dreptului de superficie necunoscut în legislația românească, în condițiile în care acest drept nu a fost stabilit în contradictoriu cu proprietarul terenului, pronunțându-se într-adevăr " plus petita ".
Împotriva deciziei civile nr.331/2.10.2007 a Tribunalului Arad au declarat recurs în termen legal reclamanta și intervenientul.
În motivarea recursului declarat de reclamantă s-a susținut să și intervenientul are un drept de proprietate asupra imobilului din litigiu care s-a edificat fără respectarea autorizației de construcție eliberată pe numele intervenientului.
În ceea ce privește includerea în masa partajabilă a dreptului de creanță al intervenientului s-a susținut că este nelegală.
S-a invederat că instanța de apel era obligată să partajeze doar apartamentul proprietatea reclamantei și a pârâtului.
În drept s-a invocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat de intervenientul s-a susținut să acesta este proprietarul tabular asupra casei cu nr.575 F din CF 1836 care împreună cu casa nr.575 G ( proprietatea reclamantei și a pârâtului) compun o singură casă de locuit.
S-a învedera că prin hotărârea instanței de apel s-a admis o încălcare a dreptului de proprietate al intervenientului.
De asemenea, modalitatea de delimitare a construcției părților cu nr.575 G de construcția cu 575 F este imposibil de pus în executare.
În acest sens s-a arătat că între părți a existat o înțelegere în sensul că apartamentul de la parter aparține reclamantei și pârâtului iar cel de la etaj - intervenientului și instanța de apel trebuia să țină cont de această convenție a părților.
Totodată s-a reproșat tribunalului lipsa de preocupare pentru aflarea adevărului în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile art.129 Cod procedură civilă.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate respectiv art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea dispozițiilor art.299 u raportat la art.312 al.1 Cod procedură civilă a constatat că ambele recursuri sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de reclamantă,se constată că motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu are incidență în cauză, criticile formulate de aceasta fiind nefondate.
Astfel, cu privire la susținerea recurentei potrivit căreia intervenientul are un drept de proprietate asupra unei părți din construcția edificată în baza autorizației de construire depusă la fila 21dosar de fond nu poate fi luată în considerare în lipsa unei cereri de intervenție în interes propriu a lui prin care acesta să fie investit instanța cu asemenea petit.
De altfel, se observă că prin sentința civilă nr.6065/24.11.2005 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr.10147/2005 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului cu motivarea că pentru soluționarea corectă a pretențiilor reclamantei, instanța a considerat că este necesar, în prealabil, lămurirea în contradictoriu cu a dreptului său de proprietate asupra casei, a cotei acestui drept și a rectificării celor două cărți funciare în conformitate cu starea de fapt.
Prin decizia civilă nr.80/2.03.2006 Tribunalul Arada admis apelurile declarate în cauză, a desființat sentința civilă menționată mai-sus apreciind că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și obligația prevăzută de dispozițiile art.129 pct.4 Cod procedură civilă în sensul de a pune în vedere părților să-și precizeze acțiunea față de cotele pe care le revendică din construcție și teren, eventual drept de superficie și de folosință asupra terenului - bunul propriu al pârâtului și proprietatea terțului, sub sancțiunea suspendării în baza art.1551Cod procedură civilă.
În fond după casare, reclamanta a depus la dosar - fila 9 o precizare prin care în mod expres a invederat că nu dorește și nu este necesar să-l cheme în judecată și pe fratele ei întrucât dacă îi va atribuit imobilul ea va rezolva problemele cu acesta pe cale amiabilă.
În consecință, criticile recurentei nu pot fi primite întrucât un eventual drept de proprietate al fratelui acesteia, respectiv putea fi valorificat numai într-un cadru procesual legal.
De altfel, domnul a înțeles să intervină în proces atât în faza soluționării apelului ce a format obiectul dosarului - al Tribunalului Arad și numai printr-o intervenție accesorie, în interesul reclamantei, deși avea posibilitatea potrivit art.49 Cod procedură civilă să investească instanța de fond cu o cerere de intervenție în interes propriu prin care să invoce dreptul său de proprietate.
Referitor la critica potrivit căreia includerea dreptului de creanță în masa partajabilă este legală se apreciază a fi nefondată, în mod just constatându-se de către instanța de apel că edificarea unei construcții pe terenul altuia nu poate naște în patrimoniul decât un drept de creanță, cât timp temeiul convențional al nașterii dreptului de superficie nu face obiectul prezentei cauze și nu se invocă vreun temei legal al acestui drept, precum și de faptul - corect reținut de prima instanță din probele administrate - că s-a edificat o construcție ce cuprinde o singură locuință; Tribunalul mai reține că edificarea i-a avut ca autori - destinatari ai construcției pe reclamantă și pârât, intervenientul din apel nesusținând rituos o contribuție a sa și pentru sine la edificarea construcției.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța era obligată să partajeze un singur apartament se constată că este neîntemeiată raporta la obiectul cererii de chemare în judecată și probatoriul administrat în cauză.
Cu privire la recursul intervenientului, Curtea constată că acesta este nefondat întrucât așa cum s-a arătat mai-sus, acesta a înțeles că intervină în interesul reclamantei deși pentru valorificarea dreptului său de proprietate avea posibilitatea să formuleze cerere de intervenție în interes propriu.
Numai pe această cale instanța ar fi fost legal investită cu soluționarea cererii acestuia vizând un eventual drept asupra imobilului.
adus instanței potrivit căruia aceasta nu s-a preocupat să afle adevărul este nefondat întrucât în lipsa vreunei cereri formulată în raport de dispozițiile art.49 al.2 Cod procedură civilă instanța nu era legal investită să se pronunțe cu privire la aspectele invocate de recurent.
Raportat la cele de mai sus, văzând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă să respingă recursul de față.
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenții să plătească intimatului suma de 297,50 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta recurentă și intervenientul recurent împotriva deciziei civile nr. 331/02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat.
Obligă pe recurenți să plătească intimatului suma de 297,50 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.EN/20.03.2008
/21.03.2008
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecători,
2 ex.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Erica Nistor, Maria Lăpădat
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
