Divort. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 202
Ședința publică din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta (fostă ) cu domiciliul ales la Cabinet avocat din S,-, - 1,. C,. 1 A, județul S, împotriva deciziei civile nr. 109 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 16 iunie 2009, ora 13,00.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 31.03-2008 la Judecătoria Suceava, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se declare desfăcută căsătoria încheiată la data de 5.12.1996 din culpa exclusivă a pârâtului și să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 27.11.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită desfacerea căsătoriei pe baza acordului ambelor părți.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat evacuarea reclamantei din apartamentul proprietatea sa, situat în S,-, bloc 37, scara D, etaj IV,. 12.
Prima instanță, în temeiul prevederilor art. 6131al. 2 din Codul d e procedură civilă și ale art. 38 al. 2 lit. a și b din Codul familiei a verificat dacă soții stăruie în acțiunea de desfacere a căsătoriei și, în baza acordului lor dat în scris, a trecut la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț.
Prin sentința civilă nr. 5383 din 5.12.2008, Judecătoria Suceava, a admis în parte acțiunea precizată și cererea reconvențională, a declarat desfăcută căsătoria părților prin acordul acestora, a dispus revenirea reclamantei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "" și evacuarea acesteia din apartamentul proprietatea pârâtului, situat în S,-, bloc 37, scara D, etaj IV,. 12.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la cererea de evacuare, din declarațiile martorilor, coroborate cu susținerile celor doi soți, că între părți neînțelegerile sunt grave, iar discuțiile contradictorii pe care le au cei doi atunci când se întâlnesc degenerează în mod frecvent în scandaluri și violențe fizice.
Pronunțând divorțul prin acordul părților, văzând că eventuala conviețuire a foștilor soți sub același acoperiș ar putea oricând să genereze stări conflictuale dintre cele mai grave și ținând seama de faptul că pârâtul este unicul proprietar al imobilului care a fost domiciliul comun al părților, prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 480 din Codul civil, a dispus evacuarea reclamantei din apartament.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, în motivarea căruia a arătat că locuiește în imobil de la data încheierii căsătoriei, perioadă în care a contribuit la amenajarea lui cu sume foarte mari de bani, sens în care a promovat acțiune pentru partajarea bunurilor comune. A precizat că nu deține o altă locuință personală și că va elibera imobilul imediat după soluționarea acțiunii de partaj bunuri comune.
Prin precizările depuse ulterior la dosar, reclamanta a invocat un drept de retenție asupra apartamentului în litigiu, întrucât în perioada concubinajului și a căsătoriei a contribuit la plata ratelor și a sultei datorate de pârât fostei soții, precum și la executarea unor lucrări de îmbunătățire care i-au sporit valoarea.
A susținut că aceste contribuții îi conferă un drept de creanță pentru valorificarea căruia a promovat acțiunea de partaj bunuri comune ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Suceava, acțiune în cadrul căreia a solicitat și instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la recuperarea creanței.
Întrucât cererea privind stabilirea dreptului de retenție are caracter prejudicial în raport de cererea de evacuare, reclamanta a solicitat, în principal, suspendarea judecării apelului, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Suceava.
Prin decizia civilă nr. 109 din 10.03.2009, Tribunalul Suceavaa respins cererea de suspendare a judecății apelului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Suceava ca nefondată și a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la cererea de suspendare a dosarului, că existența litigiului care are ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cadrul căruia reclamanta din prezenta cauză a solicitat stabilirea unui drept de retenție asupra apartamentului, nu constituie o chestiune prejudicială în sensul art. 244 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, întrucât în cadrul acelui litigiu nu este pusă în discuție valabilitatea titlului de proprietate al pârâtului din prezenta cauză asupra imobilului.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că în condițiile în care pârâtul este proprietarul apartamentului, asupra căruia reclamanta nu are nici un drept de folosință, soluția primei instanțe de evacuare a acesteia din apartament este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în motivarea căruia a arătat următoarele:
În mod nelegal instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă. Astfel, stabilirea existenței sau inexistenței dreptului de retenție era esențială în soluționarea pricinii dat fiind faptul că potrivit definiției consacrate de literatura și practica judiciară, dreptul de retenție este acel drept real de garanție care conferă deținătorului unui bun posibilitatea de a reține acel bun și de a refuza predarea sau restituirea lui până la recuperarea unei creanțe născute în legătură cu bunul respectiv. Față de natura sa de garanție reală accesorie, dreptul de retenție poate fi invocat pe cale de excepție în litigiile privind restituirea sau predarea bunului, iar, în măsura în care o astfel de excepție se dovedește a fi întemeiată, acțiunea în evacuare este paralizată întrucât dreptul de retenție îl îndreptățește pe deținător să rețină bunul și să refuze restituirea lui până la recuperarea creanței sale.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanta recurentă a arătat că instanța de apel nu a examinat în nici un mod apărările sale privind existența dreptului de retenție asupra apartamentului, soluționând cauza fără a intra practic în cercetarea fondului.
Precizează că în condițiile în care s-a respins cererea de suspendare a judecății, instanța de apel avea obligația de a examina pe fond apărările sale privind existența dreptului de retenție, apărări care au fost formulate în conformitate cu dispozițiile art. 287 al. 2 Cod procedură civilă, prin precizările depuse la termenul din 10.03.2009.
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform definiției consacrate de literatura și practica judiciară, dreptul de retenție este acel drept real de garanție care conferă debitorului unui bun posibilitatea de a reține acel bun și de a refuza predarea sau restituirea lui până la recuperarea unei creanțe născute în legătură cu bunul respectiv.
Fiind o garanție reală pasivă, dreptul de retenție există și poate fi exercitat doar atâta timp cât bunul se află la detentor. El încetează în momentul deposedării voluntare a detentorului și poate fi invocat pe cale de excepție în litigiile privind restituirea bunului.
În speță, pârâtul, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat evacuarea reclamantei din apartamentul proprietatea sa. Aceasta, în apel, conform dispozițiilor art. 294 al. 1 teza II a Cod procedură civilă, a invocat, ca mijloc de apărare, un drept de retenție asupra apartamentului, motivat de faptul că în perioada concubinajului și a căsătoriei a contribuit la plata ratelor și a sultei datorate de pârât fostei soții, precum și la executarea unor lucrări de îmbunătățire care i-au sporit valoarea.
Instanța de apel reținând că cererea de evacuare se justifică prin prisma dreptului exclusiv al pârâtului asupra imobilului și a faptului că reclamanta nu deține vreun titlu locativ asupra apartamentului, nu s-a pronunțat în nici un mod asupra susținerilor reclamantei sus arătate.
Astfel, instanța de apel, în condițiile în care a respins cererea de suspendare a judecății, avea obligația de a analiza pe fond apărările reclamantei și, în condițiile în care se verifica existența dreptului invocat de aceasta, să stabilească dacă cererea de evacuare este admisibilă.
Potrivit art. 129 al. 2 și 5 Cod procedură civilă, judecătorii au datoria să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. De asemenea, ei trebuie să facă respectate și să respecte ei înșiși principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și celelalte principii ale procesului civil.
În acest context, cu referire la cazul în speță, reclamanta recurentă a invocat în apărare existența dreptului de retenție, propunând probe în dovedirea acestuia, însă instanța de apel reținând doar că pârâtul este proprietarul exclusiv al imobilului, aspect, de altfel, necontestat de către reclamantă, nu a analizat apărările reclamantei în sensul existenței dreptului de retenție, care o îndreptățește să rețină bunul și să refuze restituirea lui, deoarece existența acestui drept constituie un impediment pentru admiterea acțiunii în evacuare.
Așa fiind și întrucât instanța de apel a soluționat cauza cu ignorarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă și cu încălcarea principiilor ce guvernează procesul civil, respectiv principiul aflării adevărului și principiul dreptului la apărare, recursul, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, este fondat și urmează a fi admis, casată decizia atacată și, în baza art. 312 al. 2 și 3 Cod procedură civilă, trimisă cauza spre rejudecarea apelului, ocazie cu vor fi analizate apărările reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta (fostă ) cu domiciliul ales la Cabinet avocat din S,-, - 1,. C,. 1 A, județul S, împotriva deciziei civile nr. 109 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Casează decizia nr. 109 din 10 martie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/13.07.2009
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 9 iunie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta (fostă ) cu domiciliul ales la Cabinet avocat din S,-, - 1,. C,. 1 A, județul S, împotriva deciziei civile nr. 109 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamanta recurentă (fostă ) asistată de avocat și pârâtul intimat asistat de avocat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanta recurentă, precizează că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. În condițiile în care a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, instanța de apel avea obligația de a examina pe fond apărările reclamantei recurente privind existența dreptului de retenție asupra apartamentului. Arată că în mod nelegal au fost respinse cererile de probe formulate, care vizau dovedirea existenței dreptului de retenție, instanța de apel soluționând cauza fără a examina în mod concret criticile din apel și fără a intra în cercetarea fondului. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecarea apelului, sau, în subsidiar, modificarea acestei decizii în sensul admiterii apelului.
Avocat pentru pârâtul intimat, precizează că acesta este proprietarul exclusiv al imobilului în litigiu, dreptul de retenție nu există și că ultimul motiv de recurs invocat nu a constituit motiv
de apel, sens în care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei pentru data de 16 iunie 2009, ora 13,00.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. Caracterizarea cererii în raport de care s-a soluționat pricina. Divorț.
II. Soluția în apel. Respinge apelul ca nefondat.
III. Soluția în recurs. Admite recursul. Casează decizia nr. 109 din 10 martie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
ÎN CIVIL
JUDECĂTORIA Suceava III.CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr.5383/04.12.2008 Decizia nr. 202/16.06.2009
Judecători: Dosar nr-
Complet: - -
- -
- -
II. TRIBUNALUL Suceava
Decizia nr. 109/10.03.2009
Judecători:
-
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Dumitraș Daniela
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 881/2008. Curtea de... | Plasament. Decizia 520/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
