Divort. Decizia 2573/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2573/R/2009 | |
Ședința publică din 18 noiembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 163/A din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamantul G, precum și autoritățile tutelare de pe lângă PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMĂRIA ORAȘULUI D, având ca obiect divorț.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 31/14.01.009 a Judecătoriei Dragomireștis -a respins acțiunea de divorț formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta.Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că părțile s-au căsătorit în fața ofițerului de stare civilă de la Primăria orașului ești la 19.05.2007 (act de căsătorie nr. 12/2007) așa cum rezultă din copia certificatului seria - nr. - din 05.08.2008.
Din căsătoria acestora s-a născut minora, la data de 02.07.2008 și care se află în îngrijirea pârâtei în Spania.
Din probațiunea administrată, instanța de fond reținut că separația în fapt soților se datorează culpei reclamantului, care și- părăsit nejustificat domiciliul conjugal, motiv pentru care fost respinsă acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 163/A/20.05.2009 fost admis apelul declarat de către reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 31/ 14.01.2009 a Judecătoriei Dragomirești, care a fost schimbată în totalitate în sensul că a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantul G în contradictoriu cu pârâta și desfăcută căsătoria din culpa ambilor soți. S-a dispus ca reclamantul să-și reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
A fost încredințată pârâtei spre creștere și educare pe minora -, la 2 iulie 2008 și obligat reclamantul la plata unei pensii lunare în favoarea minorei în cuantum de 150 lei. Intimata fost obligată la plata către apelantul Gas umei de 820,15 lei cu titlu de cheltuieli de jud. în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că din declarațiile martorilor audiați atât în prima instanță cât și în apel au reieșit că neînțelegerile dintre soți sunt grave și fac imposibilă continuarea căsătoriei. Nici unul dintre soți nu a înțeles rostul uniunii lor conjugale, importanța cuvenită noului nucleu familial, responsabilitățile ce le reveneau, mai ales după ce-au devenit părinți, de a-și conjuga eforturile în sensul menținerii căsniciei.
Cei doi soți nu au avut deschiderea necesară înțelegerii nevoilor celuilalt și, pe cât posibil, deschiderea de a veni în întâmpinarea acelor nevoi, pârâta fiind o fire autoritară, iar reclamantul a dovedit lipsă de maturitate și cu maximă ușurință și-a abandonat soția și copilul.
S- reținut că vina nu aparține doar unuia sau celuilalt dintre soți, ci le aparține ambilor, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 38 Codul familiei, fost desfăcută căsătoria prin divorț. În temeiul art. 40 Codul familiei s- dispus ca reclamantul să-și reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
Cum în privința încredințării copilului minor al părților nu au existat neînțelegeri între părți și ancheta socială efectuată în cauză, coroborată cu probatoriul testimonial administrat a indicat ca oportună încredințarea minorului spre creștere și educare mamei, tribunalul a dispus în consecință și pârâtul fost obligat la plata pensiei de întreținere de 150 lei în temeiul art. 42, 94 Codul familiei.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs în termen legal pârâta, solicitând modificarea în tot hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii de divorț promovată de reclamantul G, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit disp. art. 38 alin. 1 fam, desfacerea căsătoriei se poate face numai pentru motive temeinice. În mod nelegal instanța de apel reținut culpa concurentă pârâtei nu în baza unor probe, ci în baza unor aprecieri subiective de natură psihologică privind firea recurentei, fără expertiza unui psiholog.
Considerentele instanței de apel sunt generale, subiective, fără suport probator, iar analizând declarațiile martorilor, este de observat că martorele și o caracterizează pe pârâtă, preluând susținerile reclamantului sau a altor persoane, motiv pentru care forța probantă a acestor mărturii este nulă.
Totodată, instanța de apel minimizează culpa reclamantului, deși din probele administrate rezultă exclusiv culpa acestuia care a părăsit domiciliul conjugal, și care i-a cerut recurentei să facă avort în luna a V-a, iar după nașterea copilului a părăsit definitiv domiciliul conjugal.
În al doilea rând se arată că este nelegală decizia pronunțată în apel și sub aspectul că, deși obligă reclamantul intimat la plata unei pensii lunare de 150.000 lei nu se precizează data de la care reclamantului îi incumbă această obligație, în condițiile în care s-a dovedit că acesta n- contribuit benevol la întreținerea minorei, situația în care se impunea a fi obligat de la data introducerii acțiunii.
În ce privește cuantumul pensiei de întreținere, la instanța de fond reclamantul a arătat că este de acord să plătească 700 lei pe seama minorei, deoarece câștigă 2000 euro pe lună, însă ulterior a solicitat obligarea la pensie de întreținere în raport cu venitul minim pe economia națională a României, în condițiile în care minorul locuiește cu recurenta în Spania.
În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Tribunalului Maramureș.
În ședința publică din 11.11.2009 reprezentanta recurentei a invocat ca motiv de ordine publică faptul că nu s-a efectuat ancheta socială la domiciliul efectiv al minorului și a solicitat casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ședința publică din 11.11.2009 curtea a pus în discuție excepția necompetenței instanțelor române de a soluționa prezenta cauză, deoarece părțile sunt rezidente în Spania, invocând disp. art. 3 din Regulamentul - nr. 2201/2003.
Potrivit disp. art. 3 din Regulamentul - nr. 2201/2003, prevede că sunt competente în problemele privind divorțul instanțele judecătorești din statul membru: a) pe teritoriul căruia se află reședința obișnuită a soților sau ultima reședință obișnuită a soților, în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo. sau b) de cetățenia celor doi soți.
În cazul de față, cei doi soți au avut ultimul domiciliu conjugal în Spania, însă ambii sunt cetățeni români. Având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, curtea constată că, competența este alternativă în favoarea statului în care părțile domiciliază sau a cărui cetățeni sunt, motiv pentru care va respinge excepția necompetenței materiale instanțelor române, deoarece reclamantul și pârâta sunt cetățeni români.
În ceea ce privesc motivele de recurs invocate de pârâtă, curtea subliniază faptul că recursul este reglementat, ca o cale extraordinară de atac, iar criticile invocate pot să vizeze nelegalitatea deciziei recurate și nu netemeinicia acesteia. Dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc.civ. care permiteau analizarea motivelor de netemeinicie au fost abrogate.
Prima critică invocată de pârâta recurentă vizează netemeinicia deciziei de desfacerea căsătoriei prin divorț, analizând probatoriul testimonial administrat și modalitatea în care instanța de apel a reținut starea de fapt. Recurenta a analizat depozițiile martorilor, și modul în care s-au reflectat aceste depoziții în considerentele deciziei, subliniind că trebuia reținută numai culpa reclamantului. Aceste critici sunt inadmisibile, deoarece vizează netemeinicia deciziei pronunțate în apel și nu nelegalitatea acesteia.
Art. 38 Cod. familiei nu stabilește proporția culpei celor doi soți, ci prevede că se poate desface căsătoria prin divorț când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai poate fi posibilă.
Probatoriul administrat în cauză și corect reținut de instanța de apel a dovedit că pârâta manifestă o atitudine autoritară, fiind posesivă și zgârcită, iar reclamantul imatur și nu a fost capabil să-și asume responsabilitatea unei familii, părțile nereușind să stabilească o reală comunicare. Împrejurarea că pârâta a depus o plângere penală împotriva reclamantului, pentru părăsirea domiciliului conjugal, nu este de natură considera că relațiile dintre soți sunt armonioase și această căsătorie poate continua. Dimpotrivă, denotă faptul că relațiile sunt tensionate, iar faptul că pârâta formulat o plângere penală împotriva reclamantului nu poate fi considerată o încercare de împăcare a soților.
Așadar, corect au fost aplicate disp. art. 38 alin. 1 Cod. fam. motiv pentru care, curtea apreciază că nu este fondată această primă critică.
A doua critică vizează împrejurarea că pensia de întreținere stabilită în favoarea fetiței este în cuantum de 150 lei și nu se precizează data de la care îi incumbă reclamantului această obligație.Curtea constată că susținerile recurentei sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Atât reclamantul, cât și pârâta au reședința în Spania și chiar dacă au părăsit domiciliul conjugal, din probele administrate a rezultat că pârâtul locuiește în Italia. În aceste circumstanțe, în mod nelegal instanța fondului s- raportat la venitul minim pe economie și nu la veniturile reclamantului pe care le obține în statul respectiv. Chiar dacă reclamantul nu este angajat în muncă, acesta este de muncă și se prezumă că se întreține dintr-o activitate legală într-o țară a Uniunii Europene. Prin urmare, pensia de întreținere va trebui raportată la aceste împrejurări. Apoi, data de la care trebuie acordată pensia de întreținere se stabilește potrivit probațiunii administrate. S- dovedit că reclamantul a părăsit domiciliul conjugal și, în consecință, pensia alimentară trebuie stabilită de la data introducerii acțiunii de divorț.
Recurenta a învederat instanței că nu s-a efectuat ancheta socială la domiciliul copilului, ceea ce este real, la instanța de fond s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la primăria orașului ești, deși în această anchetă se menționează faptul că fetița s- născut în Spania și locuiește cu mama ei acolo. În acest circumstanțe, nu există o anchetă socială care să verifice condițiile materiale și abilitățile parentale de care dispune părintele căruia urmează să i se încredințeze copilul.
Potrivit art. 2.272/2004 în orice demersuri judiciare trebuie avut în vedere interesul superior al copilului. având în vedere că nu s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul copilului, se constată că starea de fapt nu este pe deplin lămurită de instanța de apel.
Având în vedere aceste aspecte, curtea apreciază că probațiunea administrată nu este suficientă pentru încredințarea copilului și stabilirea pensiei de întreținere, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod proc.civ. va dispune admiterea în parte a recursului și casarea deciziei pronunțate în apel, cu privire la încredințarea copilului - spre creștere și educare și cu privire la stabilirea pensiei de întreținere, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare sub aceste aspecte la Tribunalul Maramureș, menținând dispoziția de desfacerea căsătoriei soților.
Cu ocazia rejudecării cauzei, tribunalul va suplimenta probațiunea privind veniturile pe care le realizează reclamantul sau venitul minim din statul unde se dovedește că locuiește efectiv acesta, precum și administrarea unei anchete sociale la domiciliul mamei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția necompetenței materiale a instanțelor române.
Admite în parte recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 163/A din 20.05.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte cu privire la încredințarea copilului - spre creștere și educare și la petitul de stabilirea pensiei de întreținere și trimite cauza spre rejudecare sub aceste aspecte la Tribunalul Maramureș.
Menține decizia pronunțată în apel cu privire la celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
- - - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red. dact. GC
5 ex/17.12.2009
Jud. apel:,
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
| ← Plasament. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
