Divort. Decizia 2600/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2600/R/2009
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
-- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat -, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat, din Baroul Cluj, în substituirea doamnei avocat -, din Baroul Bistrița -N, lipsă fiind părțile și autoritatea tutelară Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,50 lei ( 6) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei ( 5).
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost redactat de avocat -, care a semnat recursul și a aplicat ștampila cabinetului avocațial pe memoriul de recurs.
Doamna avocat depune la dosar împuternicire avocațială de substituire și arată că se prezintă în substituirea avocatului titular, respectiv a doamnei avocat -, din Baroul Bistrița -
Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 22 septembrie 2009, reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța înmânează reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinare și pune în vedere doamnei avocat să depună la dosar împuternicire avocațială pentru avocatul titular, sens în care lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă asistată de avocat, din Baroul Cluj, în substituirea doamnei avocat -, din Baroul Bistrița -N, lipsă fiind reclamantul intimat și autoritatea tutelară Consiliul Local
Doamna avocat, depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular, respectiv a doamnei avocat -.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, precum și excepția inadmisibilității cererii prin care pârâta recurentă solicită a se dispune ca reclamantul intimat să aibă legături personale cu minorii în prezența unui reprezentant al Direcției județene de protecție a drepturilor copilului, în temeiul art. 316.pr.civ. raportat la art. 294.pr.civ. ca fiind o cerere nouă invocată pentru prima dată în recurs și pune în discuția părții prezente excepțiile invocate din oficiu de către instanță.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită lăsarea cauzei la a treia strigare, pentru a se consulta cu clienta sa în privința excepțiilor invocate din oficiu de către instanță.
Instanța lasă cauza la a treia strigare, pentru a da reprezentantei pârâtei recurente să se consulte cu clienta sa.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă asistată de avocat, în substituirea doamnei avocat -, lipsă fiind părțile și autoritatea tutelară Consiliul Local
Reprezentanta pârâtei recurente lasă la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor invocate din oficiu de către instanță și arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea după deliberare, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului intimat și permiterea reclamantului intimat să aibă legături personale cu minorii în prezența pârâtei recurente, fără cheltuieli de judecată. Arată că din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă că reclamantul intimat a avut un comportament violent față întreaga familie, respectiv față de soție și față de minori, pârâta recurentă având o singură vină, respectiv aceea că a suportat violențele reclamantului intimat în prezența copiilor. De asemenea, arată că minorul, care a fost lovit de către tatăl său și în prezent este marcat de corecțiile aplicate de reclamantul intimat, iar minorul care în luna decembrie 2009 împlinește 2 ani, nu-l cunoaște pe tatăl său. Arată că, ceea ce minorii au văzut și ceea ce rezultă din probatoriul administrat în cauză este faptul că pârâta recurentă se ocupă de creșterea și educarea minorilor, iar părinții pârâtei recurente sunt cei care au ajutat familia acesteia.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. l393 din l2.03.2009 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. 7l32/l90/2008 s-a admis în parte acțiunea civilă principală precizată, formulată de reclamantul -, împotriva pârâtei.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta și, în consecință:
- s-a dispus desfacerea, din vina ambilor soți, a căsătoriei încheiată între părți la data de 11.07.2004 și înregistrată sub nr. 333/2004 la Consiliul local al municipiului B;
- s-a dispus ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "";
- au fost încredințați pârâtei spre creștere și educare minorii -, născut la data de 6.03.2005 și -, născut la data de 4.12.2007 și a fost obligat reclamantul să plătească în favoarea acestora o pensie de întreținere în cuantum de câte 100 lei lunar pentru fiecare, începând cu data introducerii acțiunii, 14.11.2008 și până la majoratul minorilor;
- a fost obligată pârâta să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minorii, stabilind următorul program de vizitare: reclamantul va putea lua minorii la domiciliul său în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 12,00-18,00, cu readucerea minorilor la domiciliul pârâtei.
S-a respins cererea reclamantului de a i se încredința minorii (sau numai minorul -) spre creștere și educare, formulată în cadrul acțiunii de divorț, ca fiind neîntemeiată.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 11 iulie 2004 și și-au stabilit domiciliul conjugal în municipiul B, la locuința părinților pârâtei, din căsătoria lor rezultând minorii -, născut la data de 6.03.2005 și -, născut la data de 4.12.2007.
Probatoriul testimonial administrat în cauză atestă faptul că la scurt timp după încheierea căsătoriei între soți au apărut neînțelegeri determinate, în principal, de intervenția mamei pârâtei în relațiile conjugale, care îi reproșa reclamantului că nu se implică suficient în viața de familie, apreciind că a urmărit realizarea căsătoriei doar din interes.
tensionat care s-a instalat în raporturile dintre cei doi soți încă din perioada când locuiau la părinții pârâtei a continuat și după ce s-au mutat într-un apartament închiriat din B, ocazie cu care pârâta a manifestat lipsă de preocupare față de activitățile casnice, petrecându-și foarte mult timp în compania unei prietene și a mamei sale, fapt ce a determinat nemulțumiri din partea reclamantului ce au culminat cu agresarea soției în ziua de 19 aprilie 2008 și despărțirea în fapt intervenită în următoarele zile.
La deteriorarea treptată a relațiilor de căsătorie au concurat atât comportamentul necorespunzător al reclamantului, cât și lipsa unei disponibilități din partea pârâtei pentru rezolvarea neînțelegerilor, aceasta având o atitudine lipsită de înțelegere, respect și afecțiune față de soț, lăsându-se influențată de către mama sa.
Ulterior separației în fapt, nici unul din soți nu a mai încercat reluarea conviețuirii, ceea ce denotă lipsa interesului acestora de a-și consolida relațiile de familie. Dacă părțile ar fi dorit cu adevărat să reia traiul în comun, ar fi făcut demersuri în acest sens. Ori, în speță, din nici o probă de la dosar nu rezultă vreo manifestare din partea soților de a încerca o împăcare, care să fie de natură să mențină această căsnicie.
Având în vedere cele reținute mai sus, precum și faptul că soții au obligația să-și asigure sprijin moral și material reciproc, finalitatea relațiilor dintre ei impunând și obligația de a-și acorda încredere și respect reciproc, instanța constată că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, astfel că în temeiul art. 37 alin.2 și art. 38 alin.1 Cod fam. s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți, din vina ambilor soți, sens în care va admite în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, formulate în cauză.
In temeiul art.40 al.3 fam. s-a dispus ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei acela de " ".
În baza întregului material probator administrat, instanța apreciază că interesul minorilor rezultați din căsătoria părților este mai bine ocrotit prin încredințarea lor spre creștere și educare mamei pârâte, ce este în măsură să le asigure complexul de factori care să conducă la dezvoltarea fizică, morală și intelectuală a copiilor în cele mai bune condiții.
Este neîndoielnic în speță că minorii beneficiază la locuința pârâtei de bune condiții de viață, de un climat familial stabil și securizat afectiv, fiind înconjurați cu și afecțiune de către mamă, care este ajutată în creșterea și îngrijirea copiilor de părinții săi, oferindu-i tot sprijinul de care are nevoie.
Pe de altă parte, deși ambii părinți au condiții aproximativ egale de creștere a copiilor, aspect evidențiat de anchetele sociale întocmite în cauză, vârsta minorului - (de 1 an și J) impune prezența zilnică a mamei în preajma lui, încredințarea acestuia la tată putând avea consecințe negative asupra dezvoltării lui psihice și emoționale.
Totodată, faptul că reclamantul manifestă interes și preocupare în ce privește îngrijirea minorului - nu justifică nicidecum o soluție în sensul celor solicitate în subsidiar prin acțiunea introductivă, deoarece principiul interesului superior al copilului, fiind o condiție "sine-qua-non" a oricăror demersuri și decizii privind minorul, impune la acest moment, ca ambii minori să fie încredințați mamei spre creștere și educare.
În consecință, în baza prevederilor art. 42, 97 și urm. fam. instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de a i se încredința minorii - și - (sau numai minorul -) spre creștere și educare și, drept urmare, a luat măsura încredințării acestora către pârâtă, iar în temeiul art. 86 si 94. fam, a fost obligat reclamantul să plătească în favoarea minorilor o pensie de întreținere in sumă de câte 100 lei lunar pentru fiecare, cuantum la stabilirea căruia s-a luat în calcul venitul minim actual pe economia națională.
Totodată, în aplicarea prevederilor art. 43.fam. apreciindu-se că este și în interesul copiilor de a păstra o legătură afectivă cu tatăl lor, instanța a stabilit un program în care reclamantul va putea avea legături personale cu minorii la domiciliul acestuia, în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta între orele 12,00-18,00, cu readucerea minorilor la domiciliul pârâtei la sfârșitul programului.
La stabilirea acestui program de vizitare s-a avut în vedere faptul că minorii au o vârstă fragedă, ce presupune acordarea de îngrijiri deosebite și respectarea orelor de masă și odihnă, fiind în interesul superior al copiilor ca programul de relații personale să se desfășoare prin luarea de la domiciliu, de două ori pe lună, între orele 12,00-18,00, relațiile tensionate existente în prezent între soți făcând ca vizitarea acestora să nu se poată realiza sau să nu poată avea rezultatul dorit la domiciliul bunicilor materni.
În acest sens, s-a apreciat că pentru a evita eventualele stări conflictuale ce ar putea apărea între părinți în cadrul derulării programului, desfășurarea relației parentale trebuie să aibă loc în mediul de viață al tatălui, această modalitate de realizare a legăturilor cu minorii fiind de natură să asigure crearea unor relații afective și a unei stabilități emoționale între tată și fii.
Raportat la apărarea pârâtei, prin care dorește supravegherea continuă a copiilor fără luarea de la domiciliu (sau în afara acestuia, numai însoțiți de pârâtă), instanța a considerat că aceasta nu se impune, deoarece în cauză nu sunt date motive care să justifice prezența pârâtei, fiind oportun ca exercitarea în concret de către reclamant a dreptului de a întreține legături personale cu minorii să nu fie stânjenită de mamă, comunicarea dintre tată și fii săi trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
În ceea ce privește stabilirea de legături personale în perioada vacanțelor de iarnă, primăvară și vară, instanța nu a dat curs solicitărilor reclamantului dat fiind că minorii nu sunt de vârstă școlară, fiind suficient ca aceștia să fie luați de la domiciliu la sfârșit de săptămână, între orele arătate, programul de vizitare putând fi ulterior lărgit, în funcție de vârsta minorilor și de evoluția relațiilor dintre aceștia și reclamant.
Prin decizia civilă nr.65 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Bistrița N, s-a admis apelul declarat de pârâta, schimbându-se în parte hotărârea atacată în sensul că pârâta a fost obligată să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minorii - și - după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbătă între orele 15,00 și 18,00 numai pe raza municipiului B, cu obligația de a readuce minorii la domiciliul pârâtei.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate la fond, până la concurența sumei mai mici de 1289 lei și reclamantul pârât reconvențional a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1250 lei, cu acest titlu.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a respins cererea apelantei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că pârâta reclamantă reconvențională a susținut nelegalitatea și netemeinicia dispozițiilor primei instanțe în trei privințe: stabilirea vinovăției în destrămarea relațiilor de căsătorie, modalitatea de exercitare de către reclamant a legăturilor personale cu minorii rezultați din căsătorie și stabilirea cheltuielilor de judecată.
În primul rând, în ceea ce privește stabilirea culpei în destrămarea relațiilor de căsătorie, tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, probatoriul testimonial a relevat împrejurarea că părțile nu s-au înțeles din chiar momentul încheierii căsătoriei, iar în timp neînțelegerile dintre ei s-au agravat. Aceste neînțelegeri s-au datorat atât firii pârâtei, care permitea o intervenție hotărâtoare a mamei sale în viața de zi cu zi a cuplului, cu atât mai mult cu cât la începutul căsătoriei aceștia au locuit împreună cu părinții pârâtei. Intervențiile mamei reclamantei nu au încetat nici după mutarea părților într-un apartament cu chirie, acesteia părându-i-se firesc să intervină ori de câte ori aprecia că relațiile dintre cei doi soți nu sunt așa cum ar trebui, cum chiar ea a afirmat în fața instanței. În plus, pârâta nu a manifestat preocupări față de activitățile casnice, petrecându-și foarte mult timp în compania unei prietene și a mamei sale, fapt care a determinat nemulțumiri din partea reclamantului ce au culminat cu agresarea soției în ziua de 19 aprilie 2008 și despărțirea în fapt intervenită în următoarele zile.
Susținerile pârâtei apelante cu privire la agresiunile la care a supus- reclamantul sunt reale, certificatele medico-legale depuse la dosar, fiind reținute și de către prima instanță ca temei al vinovăției pârâtului, însă trebuie relevat faptul că certificatul medico legal referitor la leziunile produse în 6.05.2006 vizează o echimoză pe brațul stâng al acesteia, necesitând 2-3 zile îngrijiri medicale, iar cel referitor la data de 27.05.2007 vizează corporale traumatice care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Faptul că reclamantul a fost trimis în judecată în dosarul nr- al Judecătoriei Bistrița pentru săvârșirea infracțiunii de lovire atât în dauna soției (așa cum rezultă din certificatul medico legal din 21.04.2008, cu referire la leziuni din 19 aprilie 2008) cât și în dauna copilului (certificat medico-legal din 21.04.2008) nu aduce nimic nou în cauză, de vreme ce aceste fapte au fost deja reținute de către prima instanță ca motive ce conduc la stabilirea culpei reclamantului în destrămarea relațiilor de căsătorie.
Împrejurarea că faptele de lovire săvârșite de reclamant sunt mult mai grave decât cele reținute în sarcina pârâtei apelante, nu este de natură a înlătura culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a dovedit în cauză că incidentele violente au venit pe fondul certurilor legate de nemulțumirile reclamantului față de felul în care pârâta înțelegea să-și îndeplinească atribuțiile de soție și mamă. În acest sens, unul din martori a relatat că în luna aprilie 2008 între cei doi soți a avut loc o ceartă, pârâta l-a zgâriat pe reclamant, iar reclamantul a lovit-o pe pârâtă.
Având în vedere faptul că și atitudinea reclamantei a avut și ea un rol semnificativ în destrămarea relațiilor de căsătorie, în mod corect prima instanță a reținut că vinovăția aparține ambilor soți, chiar dacă nu în egală măsură, culpa reclamantului fiind în mod evident mai gravă.
Modalitatea de exercitare de către reclamant a dreptului său de a păstra legături personale cu minorii, stabilită de către prima instanță, este discutabilă.
Astfel, față de vârsta încă fragedă a celor doi copii, de 4 ani și 2 luni, respectiv 1 an și J, tribunalul apreciază că acordarea posibilității de a-i transporta de două ori pe lună pe ruta B - între orele 12,00-18,00, chiar dacă distanța ar fi de 40 km, cum susține reclamantul, este de natură a afecta programul zilnic de hrană și somn, al acestora.
De vreme ce probele administrate în cauză au demonstrat că reclamantul a exercitat acte de violență în repetate rânduri nu numai față de soția sa ci și față de minorul, lăsarea copiilor în grija reclamantului pe un interval de 6 ore, cu posibilitatea de a-i lua în altă localitate, poate fi dăunătoare intereselor copiilor.
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții rudele și a a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea. Nu este permis părintelui căruia i s-a încredințat copilul de a împiedica părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să aibă legături personale cu acesta, decât în cazurile în care instanța apreciază că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În speță, violențele exercitate nu sunt de o asemenea gravitate care să justifice lipsirea reclamantului de dreptul de a-și vizita copiii, ținând cont mai ales de contextul în care acestea s-au produs, însă acestea nu pot fi ignorate în momentul în care instanța stabilește modalitatea de exercitare a acestui drept.
Pe de altă parte, instanța nu poate da curs nici solicitării pârâtei apelante de a se stabili un program fie la domiciliul bunicilor materni, fie sub supravegherea sa. Așa cum a reținut și prima instanță, bunicii materni ( mai ales bunica maternă) au fost sursă a neînțelegerilor dintre cei doi soți, astfel că derularea programului la domiciliul acestora nu poate servi scopului de a se menține și consolida relațiile dintre tată și copii. Nici prezența mamei la derularea vizitei nu este necesară, deoarece ea ar fi stânjenitoare, iar certurile inevitabile dintre cei doi părinți ar afecta relațiile cu copiii. Aceasta cu atât mai mult cu cât starea conflictuală dintre cei doi soți nu va lua sfârșit odată cu prezenta cauză, fiind în derulare cele două dosare penale menționate mai sus, serioase neînțelegeri având loc și cu privire la situația bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că interesul copiilor, ce trebuie să prevaleze în orice măsură luată cu privire la aceștia, reclamă stabilirea unui program de vizitare să asigure menținerea și dezvoltarea relațiilor dintre tată și rudele acestuia pe de o parte, și cei doi copii, pe de altă parte, fără ingerința vreunei persoane, însă într-un cadru care să elimine posibilitatea pentru reclamant de a-și manifesta latura violentă. Un astfel de program se poate desfășura pentru moment, de două ori pe lună, în prima și a treia sâmbătă, de la ora 15,00 până la ora 18,00, fără prezența mamei, însă numai pe raza municipiului B, reclamantul având posibilitatea de a-și plimba copiii, de a-i lua la diverse locuri de joacă, cofetării etc.
Programul de vizitare va putea fi lărgit sau chiar restrâns ulterior, în funcție de evoluția relațiilor dintre tată și copii, de vârsta acestora din urmă, de programul lor școlar, de conduita pe care reclamantul o va manifesta față de aceștia pe viitor, în afară stării conflictuale dintre el și fosta soție etc.
Critica pârâtei cu privire la modalitatea de stabilire de către prima instanță a cheltuielilor de judecată este și ea fondată.
Potrivit prevederilor art. 276 din Codul d e procedură civilă, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Însă această compensare nu trebuie să fie integrală, ci se are în vedere cuantumul cheltuielilor efectuate de fiecare dintre părți.
Dovezile depuse la dosarul primei instanțe atestă împrejurarea că reclamantul a efectuat cheltuieli de 1289 lei (respectiv 1250 lei onorariu avocațial și 39 lei taxă timbru), iar pârâta reclamantă reconvențională a efectuat cheltuieli de 2539 lei (2500 onorar avocat și 39 lei taxă de timbru).
Față de admiterea atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale, a vinovăției ambilor soți în desfacerea căsătoriei, tribunalul a apreciat că se impune acordarea acestor cheltuieli în întregime, cu compensare lor până la concurența sumei mai mici de 1289 lei, urmând ca reclamantul să fie obligat la plata către pârâtă a sumei de 1250 lei, cu acest titlu.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, stabilirea programului de legături personale cu minorii, în principal, numai în prezența pârâtei, iar în secundar, numai în prezența unui reprezentant al Direcției Județene de Protecție a Drepturilor Copilului B N, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea criticată este în parte netemeinică și nelegală. Obligarea pârâtei de a permite reclamantului să aibă legături personale cu copii, fără a fi necesară prezența pârâtei este împotriva intereselor acestora deoarece cine poate garanta că în timpul celor 3 ore de program reclamantul nu scoate copiii din mun.B și nu-i transportă chiar și la domiciliul părinților săi în loc., iar în ipoteza în care minorii nu sunt scoși din mun.B, aceștia au vârste foarte mici, au nevoi fiziologice dese, nu înțeleg că trebuie să stea cuminți într-un loc și sunt foarte greu de supravegheat când sunt împreună chiar și de mamă darminte de un. Minorul -, nu-l cunoaște pe reclamant și nu este obișnuit cu prezența acestuia iar în prezența unor persoane străine, plânge, este agitat și tulburat.
Pe de altă parte, reclamantul are un comportament deosebit de agresiv, minorii fiind deja traumatizați pentru că reclamantul a agresat-o pe pârâtă în prezența lor, dar și pe minorul -, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în dosar și din dosarul nr- și din certificatele medico-legale depuse la instanța de fond.
Reclamantul nu a avut o relație bună cu minorii niciodată, nu i-a îngrijit, nu s-a jucat cu ei, nu i-a scos niciodată la plimbare sau la joacă în fața blocului, astfel încât interesul lui față de copii este inexistent. De asemenea, reclamantul nu are un profil moral pozitiv de tată, ci este un exemplu negativ pentru minori, atât în calitate de tată, cât și în calitate de deoarece nu lucrează, nu realizează venituri, ci trăiește din banii părinților săi, nu are o locuință, astfel încât reclamanta nu înțelege ce ar putea învăța minorii de la tatăl lor sau cum ar putea acesta să-i influențeze în mod pozitiv.
În ceea ce privește desfacerea căsătoriei, reclamanta consideră că a probat faptul că reclamantul poartă vina exclusivă a desfacerii căsătoriei, instanțele de fond neobservând esențialul și anume că reclamantul este acela care a părăsit familia, a abandonat-o, a furat tot din apartamentul comun după care a înaintat acțiunea de divorț.
Nu este real faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de soție, că nu a gătit, că nu a făcut curățenie și că ar fi neglijat activitățile casnice deoarece din probele administrate în cauză rezultă contrariul.
Nu poate fi smulsă din context relatarea martorei reclamantului potrivit căreia pârâta l-ar fi zgâriat pe reclamant deoarece aceasta nu a precizat că a observat urme de zgârieturi pe corpul intimatului, acestea fiind inventate premeditat de către reclamant, pentru a justifica comportamentul agresiv și abandonarea familiei.
În acest sens, pârâta a dovedit prin certificatele medico-legale faptul că a fost agresată de nenumărate ori de către reclamant.
Nu corespunde realității faptul că mama pârâtei a influențat negativ relația de căsătorie a părților, ci părinții pârâtei sunt cei care au ajutat familia să supraviețuiască cu bani și produse, pentru a suplini lipsa de venituri din casă.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 pr.civ. art.312 alin.2 și alin.3 pr.civ.; art.1, art.2, art.25 și art.29 fam.
Reclamantul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, în consecință, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică (8).
În susținerea poziției procesuale reclamantul intimat a arătat că hotărârea criticată de pârâtă este legală și temeinică stabilindu-se, fără echivoc, vina ambelor părți la destrămarea relațiilor de familie.
Chiar dacă între părți s-au consumat acte de violență acestea au fost provocate de pârâtă în scop șicanator, astfel încât reclamantul a fost nevoit datorită comportamentului pârâtei și a părinților acesteia să părăsească domiciliul conjugal.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Pârâta susține că hotărârea criticată este nelegală și netemeinică din două puncte de vedere, și anume: stabilirea vinovăției părților în destrămarea relațiilor de familie și modalitatea de exercitare a legăturilor personale de către reclamant cu minorii rezultați din căsătorie.
Primul motiv de recurs al pârâtei vizează stabilirea culpei exclusive a reclamantului în destrămarea căsătoriei. În dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâta a arătat că a probat, fără putință de tăgadă împrejurarea că reclamantul este singurul vinovat de degradarea relațiilor dintre cei doi soți, prin înscrisurile depuse în probațiune reprezentând certificatele medico - legale dar și prin probele testimoniale administrate susținând că declarațiile martorilor propuși de reclamant trebuie înlăturate.
Totodată, recurenta a arătat că din toate probele administrate în fața instanței de fond reiese că părinții ei nu au intervenit în viața de familie a părților decât financiar și cu diferite produse în scopul ajutării familiei. De asemenea, din probațiunea administrată pârâta a dovedit că reclamantul are un comportament agresiv atât față de pârâtă cât și față de minori, astfel încât, nu are un profit moral pozitiv de tată, nefiind în interesul superior al copiilor ca aceștia să aibă legătură personale cu reclamantul în absența pârâtei între orele 15,00 - 18,00, de două ori pe lună.
În reglementarea procedurală actuală, conform art.304 pr.civ. "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate".
Din expunerea de motive a recursului rezultă că se supun atenției instanței de control judiciar, chestiuni de fond care privesc reaprecierea probelor aspecte care nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci netemeinicia acesteia.
Recursul este reglementat ca și o cale extraordinară de atac, fără a avea un caracter devolutiv, pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Ori, câtă vreme cauza a fost supusă controlului instanței de apel, fiind analizată sub toate aspectele, pârâta recurentă nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cerceteze doar aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin urmare, toate aspectele relevate și criticate de pârâtă în dezvoltarea motivelor de recurs care se referă la aprecierea înscrisurilor și a declarațiilor testimoniale privind culpa exclusivă a reclamantului în destrămarea relațiilor de familie și comportamentul acestuia față de copiii rezultați din căsătoria părților sunt considerate de C ca fiind inadmisibile în calea de atac extraordinară a recursului având în vedere că art.304 pct.11 pr.civ. a fost abrogat prin art.I pct.112 din OUG nr.138/2000.
În legătură cu reglementarea programului de vizitare al minorilor Curtea reține că cererea pârâtei având ca obiect stabilirea legăturilor personale ale reclamantului cu cei doi copii numai în prezența unui reprezentant al Direcției Județene de Protecție a Drepturilor Copilului BNr eprezintă o cerere nouă care a fost formulată pentru prima dată în calea de atac a recursului astfel încât aceasta este inadmisibilă conform art.316 pr.civ. raportat la art.294 alin.1 pr.civ.
Potrivit art.43 alin.3 fam. părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
În același sens, conform art.14 alin.1 și alin.3 din Legea nr.272/2004 copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestora cu bunicii, frații și surorile or cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a prejudicia dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Art.15 din același act normativ reglementează modalitățile de exercitare a relațiilor personale care se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, corespondența ori o altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul.
Din ansamblul acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copiilor, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
Pe lângă aceste dispoziții din dreptul intern, Curtea are în vedere și prevederile art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor copilului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului conform căreia este în interesul superior al copiilor, dar și al părintelui de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personaleîn mod efectivși fără nici o ingerință din partea mamei copiilor.
Ținând seama de vârsta copiilor dar și de capacitatea lor de a înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl lor, instanța de apel a redus programul de vizitare a copiilor, în prima și a treia sâmbătă din lună între orele 15,00 - 18,00 și numai pe raza mun. B cu obligația reclamantului de a readuce minorii la domiciliul pârâtei.
Solicitarea pârâtei privind vizitarea copiilor de către reclamant numai în prezența ei nu poate fi soluționată în acest sens deoarece starea conflictuală și relațiile tensionate între cei doi părinți se concretizează în efecte negative asupra stabilității emoționale și psihice ale copiilor astfel încât este de dorit ca derularea relațiilor personale dintre copii și tatăl lor să fie, pe cât este posibil, cât mai normale și firești în caz contrar dreptul minorilor dar și al reclamantului de a avea legături personale ar fi golit de conținut și iluzoriu ceea ce nu poate fi admis fiind contrar dreptului la viața de familie garantat de art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Nu se poate reține susținerea pârâtei recurente referitoare la faptul că programul de vizită stabilit afectează interesul superior al minorilor deoarece în speță este evidentă și necontestată starea de conflict existentă între părinți la acest moment, iar prezența pârâtei în perioada de timp mai sus arătată alături de minori și de reclamant nu ar face decât să amplifice tensiunile deja existente între părinți care se vor reflecta în mod negativ asupra dezvoltării ulterioare a copiilor.
Având în vedere că în prezent nu există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea armonioasă a celor doi copii, Curtea stabilește că tribunalul a pronunțat o soluție cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente.
Ambele părți vor putea solicita modificarea acestui program de vizită în viitor, ori de câte ori vor considera că există motive temeinice care să până în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copiilor, ținând seama că în această materie hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat relativă întrucât soluția se raportează la împrejurările de fapt existente la data pronunțării ei.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtului întrucât în speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și în consecință, va menține decizia atacată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 65/A/ din 18.06.2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
--- - --- - -- -
GREFIER
RED./MB
15.12.09/6 ex.
jud.fond:
jud.apel:escu
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
| ← Divort. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Încheierea 12/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
