Divort. Decizia 261/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.261
Ședința publică din 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.830/A/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul și Autoritatea tutelară, având ca obiect desfacerea căsătoriei.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de al acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.830/27.11.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâta apelantă, împotriva sentinței civile nr.4700/08.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr.4700/08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea civilă principală formulată de reclamantul-pârât reconvențional împotriva pârâtei-reclamante reconvenționale.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională împotriva reclamantului-pârât reconvențional.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți la data de 30.09.1991 și înregistrată la poziția 30/1991 în registrul stării civile al Primăriei comunei, jud. T, din culpa ambelor părți.
A fost încuviințat ca pârâta să-și reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
A fost încredințat reclamantului spre creștere și educare pe minorul, născut la 19.06.1992.
Au fost încredințați pârâtei spre creștere și educare pe minorii -, născut la 25.01.1996, născut la 12.12.1990, născut la 16.11.1993, a, născuta la 16.11.1994, -, născut la 04.12.1997.
Au fost compensate contribuțiile de întreținere pentru minorii, născut la 19.06.1992 și, născut la 16.11.1993.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei, pe seama minorilor -, născut la 25.01.1996, născut la 12.12.1990, a-, născuta la 16.11.1994, -, născut la 04.12.1997 o contribuție lunară de întreținere în cotă de 1/2 parte din venitul minim pe economia națională, respectiv câte 1/8 parte pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii principale - 08.03.2007 și până la majoratul minorilor.
Prima instanță a reținut că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că părțile au o culpa concurenta în destrămarea relațiilor de căsătorie, astfel că în baza art.37 și 38 alin.2 Codul familiei a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, motiv pentru care acțiunea principala a fost admisă așa cum a fost formulată
Ca efect al divorțului față de dispozițiile art. 40 al.3 Codul familiei instanța de fond a încuviințat ca pârâta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
In temeiul prevederilor art.42 al.1 si 4 Codul familiei, având în vedere vârsta minorilor, concluziile anchetei sociale, opțiunea minorului, care se află la reclamant precum și a minorilor -, a, si care se află la pârâtă și care este singurul părinte care se preocupă îndeaproape de creșterea, îngrijirea și educarea acestor minori, instanța de fond a considerat că este în interesul minorului de a fi încredințat tatălui reclamant, iar minorii -, a, și pârâtei.
Raportat la prevederile art.42 al.3, 86 si 94 Codul familiei prima instanță a dispus compensarea contribuțiilor de întreținere pentru minorii, născut la 19.06.1992- care a fost încredințat reclamantului si, născut la 16.11.1993- care a fost încredințat pârâtei și a obligat reclamantul să contribuie la întreținerea minorilor -, a și cu o pensie lunară de întreținere în cuantum de parte din venitul minim pe economia națională, respectiv cate 1/8 parte pentru fiecare din cei 4 minori menționați, începând cu data introducerii acțiunii principale - 08.03.2007 și până la majoratul minorilor, având în vedere că reclamantul nu realizează venituri cu caracter de continuitate.
Pe cale de consecință, raportat la considerentele reținute instanța de fond a respins cererea reconvențională ca nefondată.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță pârâta a solicitat schimbarea ei în parte, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată în ceea ce privește culpa la desfacerea căsătoriei și încredințarea minorilor spre creștere și educare.
În motivare pârâta apelantă a învederat instanței că deși reclamantul este cel care promovat acțiunea de divorț, cauzele care au condus la destrămarea relațiilor de familie i se pot imputa în exclusivitate acestuia.
susținut că reclamantul intimat întreține o relație extraconjugală cu numita împreună cu care locuiește efectiv și că acesta nu contribuie la creșterea și educarea copiilor, această obligație revenindu- în exclusivitate pârâtei.
Pârâta apelantă a mai criticat hotărârea primei instanțe și în privința contribuției de întreținere susținând că deși reclamantul intimat nu are loc de muncă, obține venituri din păstorirea animalelor din localitate, din vânzarea produselor de origine animală și din prestarea unor servicii în agricultură.
Tribunalul a apreciat ca fiind temeinică și legală hotărârea atacată, a respins apelul declarat de pârâtă cu motivarea că în ceea ce privește culpa comună a părților în deteriorarea relațiilor de familie a părților, în mod corect a fost reținută de prima instanță în condițiile în care atât martorii audiați în primul ciclu procesual cât și cei audiați de instanța de apel au relevat aspecte legate de conduita necorespunzătoare a pârâtei, culpa la desfacerea căsătoriei aparține ambilor soți, vinovăția exclusivă a reclamantului - pârât reconvențional putând fi reținută doar în situația în care nu s-ar fi dovedit existența unor motive imputabile pârâtei - reclamantă reconvențională.
Referitor la cuantumul întreținerii s-a reținut că nici această critică nu este întemeiată, întrucât reclamantul - intimat, debitor al întreținerii nefiind încadrat în muncă, în mod corect prima instanță s-a raportat cu ocazia stabilirii obligației de întreținere la nivelul venitului minim pe economia națională.
Împrejurarea că reclamantul intimat a desfășurat activitate de păstorit și a obținut venituri de pe urma acesteia nu poate să conducă la modificarea cuantumului întreținerii, întrucât pe de o parte în prezent nu mai prestează această muncă, astfel cum au declarat martorii audiați iar pe de altă pare nici nu s-a putut determina nivelul cert al veniturilor obținute.
De asemenea, s-a reținut că deși martorii au invederat că pârâtul prestează activități de transport, nu s-a putut stabili nici cuantumul veniturilor obținute, nici caracterul de continuitate al acestora, astfel că nici acestea ( veniturile) nu se pot constitui în elemente în raport de care să se determine obligația de plată a pârâtului.
În termen împotriva deciziei civile nr.830 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs pârâta care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul obligării intimatului la plata unei contribuții de întreținere pe seama copiilor minori în cuantum de 500 Ron lunar, reprezentând aproximativ din venitul mediu pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a dovedit în fața instanței de apel că intimatul realizează venituri consistente din păstoritul vitelor și din exploatarea unui teren agricol, iar pe perioada de iarnă transportă și comercializează deșeuri lemnoase, situație în care, în mod greșit s-a apreciat că atâta vreme cât intimatul nu este încadrat în muncă, obligația de întreținere se raportează la venitul minim pe economie.
S-a ignorat astfel, prevederea legală în materia întreținerii cât și practica judiciară recentă care se raportează la realitățile societății actuale.
Arată că a făcut dovada că pârâtul realizează venituri din alte activități care deși neimpozabile, datorită cutume locului, veniturile sunt considerabile; acesta exploatează un teren agricol în urma căruia obține alte venituri și în perioada de iarnă, când activitatea de păstorit încetează, prestează o activitate de cărăușie și comercializare a deșeurilor lemnoase ceea ce îi asigură venituri lunare care chiar dacă nu pot fi cuantificate se circumscriu prevederilor art.41 din Codul fiscal și acestea pot constitui bază materială pentru stabilirea obligației de întreținere raportată la venitul mediu pe economie sau o sumă fixă de 500 Ron care să asigure întreținerea celor 5 copii.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului cu motivarea că nu este angajat, nu realizează venituri, situație în care pensia trebuie stabilită la venitul minim pe economie.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, ale art.86 și 94 Codul familiei, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, dispozițiile art.86 (1) coroborate cu cele ale art.94 Codul familiei prevăd că "obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii ", iar întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celor ce urmează aop lăti.
Principiul înscris în dispozițiile art.94 Codul familiei impune într-adevăr din partea instanței stabilirea tuturor posibilităților materiale ale persoanei ce urmează să o plătească, existente la data judecării acțiunii.
Prin respectarea principiului rolului activ prevăzut de dispozițiile art.129 Codul familiei instanța de apel a procedat la completarea probatoriului prin audierea de martori care au invederat că pârâtul efectuează activități de transport, însă nu s-a stabilit cuantumul acestora.
De asemenea, martorul a arătat că pârâtul desfășoară activitate de păstorit dar la ora actuală nu se mai ocupă de aceasta.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar obține venituri cu caracter de continuitate.
Or, cum la calcularea cuantumului pensiei de întreținere nu se iau în considerare decât veniturile obținute cu caracter de continuitate nu și cele întâmplătoare ori suplimentare, se constată că n mod corect a stabilit tribunalul pensia de întreținere pe care trebuie să o plătească pârâtul minorelor - în raport de venitul minim pe economie.
Față de considerentele arătate Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâta.
Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată de reprezentantul pârâtului, nefăcându-se însă dovada, cererea privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.830/A/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat Dr.- -
GREFIER
- -
Red.ML/27.03.2009
Dact./30.03.2009
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Erica Nistor, Lucian Lăpădat
| ← Plasament. Decizia 893/2009. Curtea de Apel Pitesti | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1089/2009. Curtea de... → |
|---|
