Interdicție. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.262
Ședința publică din 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.653/A/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect punere sub interdicție.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de al acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.653 din 14.10.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.8694/25.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul și a obligat apelantul la plata sumei de 600 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut în esență că prin cererea înregistrata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 21.11.2007, care constituie obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul a solicitat punerea sub interdicție a pârâtului.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul se află de mai multă vreme într-o stare medicală și mentală precară, de natură a-i afecta discernământul și prin urmare capacitatea de exercițiu, neputându-și purta singur de grijă și neputându-se gospodări singur, aflându-se de mai mulți ani în întreținerea unor rude, fam..
În drept cererea s-a întemeiat pe disp.art.142 -151 fam. art.30,-35 din Decretul 32/1954.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa înaintat cererea formulată de către reclamant cu solicitarea de a respinge cererea de punere sub interdicție.
Prin sentința civilă nr.8694/25.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara nr.8694/25.06.2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, pârâtului i s-a stabilit un diagnostic de retard mintal mediu, cu disfuncție cognitiv moderată, prezentând aspecte deficitare cu privire la orientarea în timp și în spațiu,acesta fiind capabil de a lua decizii legate de viața sa și că are discernământul minim necesar pentru a se îngriji de interesele sale, astfel nefiind întrunită cea de-a doua condiție prevăzută de art. 142 din Codul familiei (lipsa discernământului).
Acest diagnostic este susținut și de declarațiile martorilor audiați în cauză care confirmă că pârâtul îi recunoaște după nume și că poate purta o conversație cu aceștia, dar nu poate să se orienteze în timp și spațiu, necunoscând anul în care ne aflăm, după cum reiese și din declarația ce i-a fost luată de către instanță.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr.8694/25.06.2008 a Judecătoriei Timișoara reclamantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
A arătat că pârâtul nu este în măsură să își exercite drepturile civile, altfel spus, să intenteze și să susțină o acțiune în uzucapiunea dreptului de proprietate asupra unui teren - proprietatea tabulară a reclamantului. S-a mai învederat că pârâtul este folosit de actualii întreținători care au promovat în instanță acțiuni în numele său, de care acesta nici nu are cunoștință, datorită stării sale. În consecință, se arată că s-a solicitat punerea sub interdicție a intimatului-pârât ca o măsură de protecție a acestuia, și nu ca o sancțiune.
Tribunalul a apreciat ca nefondat apelul declarat de reclamant și, în consecință l-a respins cu motivarea că așa cum rezultă din probatoriul administrat, pârâtului-intimat i s-a pus un diagnostic de retard mintal mediu, cu disfuncție cognitiv moderată, prezentând aspecte deficitare cu privire la orientarea în timp și în spațiu, întărit și de proba testimonială.
S-a reținut că din expertiza de specialitate efectuată în cauză a rezultat că pârâtul are discernământul minim necesar, pentru a putea să primească ajutor total sau parțial de la terțe persoane, nefiind diagnosticat cu alienație și nici cu debilitate mintală.
Instanța de apel a at la luarea interogatoriului pârâtului din care s-a reținut că pârâtul este capabil să dea răspunsuri coerente, că vorbească cursiv din proprie inițiativă.
Apreciind că judecătoria a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, tribunalul a respins astfel apelul declarat de reclamantul.
În termen împotriva deciziei civile nr.653 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamantul care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii acțiunii de punere sub interdicție a pârâtului.
În motivare a arătat că în pofida diagnosticului de retard mintal mediu și disfuncție cogntivă moderată,dat de expertiza psihiatrico-legală neglijând faptul că intimatul nu își poate purta singur de grijă și nu poate să se gospodărească singur, aflându-se de mai mulți ani în întreținerea de fapt a unor rude, familia, instanța a apreciat că intimatul nu este lipsit de discernământ și respinge măsura de protecție a punerii sub interdicție.
Arată că s-a făcut dovada în cauză că intimatul nu se poate îngriji de interesele sale, în fapt fiind în îngrijirea totală a unei familii înrudite.
Intimatul este lipsit de discernământ încă din tinerețe, neputând finaliza educația primară și neputând presta munci salariate.
Lipsa discernământului este provocată de o alienație diagnosticată explicit, anume "retard mintal mediu, cu disfuncție cognitivă moderată.
Intimatul se află în această stare în mod permanent, din tinerețe, iar lipsa sa de discernământ nu este cauzată, ci agravată de alți factori (bătrânețe, lipsa educației).
A arătat că instanța de apel a greșit în aprecierea probelor, acordând întâietate concluziilor expertizei și nu propriilor sale constatări.
Arată că intimatul este folosit de actualii întreținători, care au promovat în instanță acțiuni de care intimatul nu are și nu poate avea cunoștință, datorită stării sale, acțiuni care le profită numai lor și nu intimatului în vreme ce eventualele consecințe negative se răsfrâng asupra intimatului și nu asupra lor.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.7 Cod ură civilă.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.7 Cod ură civilă întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinic motivată și argumentată, pe baza unei analize minuțioase a materialului probator administrat în cauză și nu există nici o contradicție între motivele reținute prin considerentele hotărârii.
A arătat că instanța de apel a soluționat corect cauza luând în considerare raportul de expertiză psihiatrico-legală nr.254/20.02.2008 emis de Institutul de Medicină Legală T, prin care s-a concluzionat că nu este oportună punerea lui sub interdicție, deoarece este capabil de a lua decizii legate de viața sa și că are discernământul minim necesar pentru a se îngriji de interesele sale, așa încât nu este întrunită cea de-a doua condiție prevăzută de art.142 Codul familiei, și anume, lipsa discernământului.
Concluziile raportului de expertiză au fost confirmate prin constatările instanței de apel cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat în mod nemijlocit de către instanță.
Arată că și-a îndeplinit întotdeauna cu corectitudine atribuțiile ce îi reveneau și întotdeauna a fost apreciat la locul de muncă. Faptul că după decesul soției sale este ajutat de nepotul său, și de familia acestuia, este impus de vârsta la care se află, și nicidecum de faptul că nu ar avea discernământ.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.304 pct.7 Cod ură civilă, ale art.142 Codul familiei, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa sesizat Judecătoria Timișoara cu o acțiune prin care reclamantul solicită punerea sub interdicție a pârâtului motivat de faptul că acesta se află de mai multă vreme într-o stare medicală și mentală precară de natură a-i afecta discernământul respectiv capacitatea de exercițiu, acesta neputându-se gospodări singur.
Cererea a fost înregistrată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu propunerea de respingere a acesteia.
Ca temei de drept al acțiunii astfel formulată au fost invocate dispozițiile art.142 Codul familiei.
Ambele instanțe au reținut corect că prin raportul de expertiză psihiatrico - legală întocmit de Institutul de Medicină Legală T s-a concluzionat că nu este oportună punerea sub interdicție a pârâtului, deoarece acesta este capabil de a lua decizii legate de viața sa și că are discernământul minim necesar pentru a se îngriji de interesele sale.
Concluziile raportului de expertiză prihiatrico-legală se coroborează cu depozițiile martorilor audiați în cauza respectivă, (fila 64 dosar fond) și (fila 65 dosar fond) conform cărora pârâtul are un comportament normal, poartă discuții cu martorele, cântă în corul bisericesc și are o viață socială corespunzătoare vârstei pe care o are.
De asemenea, pe baza examinării medicului psihiatru s-a stabilit că pârâtul are un discurs coerent, înțelege situațiile și poate lua decizii legate de viața sa.
Concluziile raportului de expertiză sunt confirmate de altfel și de răspunsurile date de pârât cu ocazia interogatoriului luat de către instanța de apel din care rezultă că acesta poate vorbi cursiv, și că dă răspunsuri coerente.
Dispozițiile art.142 Codul familiei invocate de reclamant au ca temei de drept al prezentei acțiuni - prevăd că cel care nu are discernământ a se îngriji de interesele sale din cauza alienației mintale ori a debilității mintale, va fi pus sub interdicție.
Din dispozițiile legal menționate rezultă că situațiile de punere sub interdicție sunt limitativ prevăzute, respectiv alienație mintală opri debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ.
S-a reținut corect de către tribunal că nu sunt incidente nici una din condițiile prevăzute de art.142 Codul familiei astfel că în baza art.312 Cod ură civilă va respinge recursul declarat de reclamant.
În baza art.274 Cod ură civilă va obliga pe reclamantul că plătească pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.653/A/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe reclamant să plătească pârâtului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat Dr.- -
GREFIER
- -
Red.ML/30.03.2009
Dact./1.04.2009
Judecătoria Timișoara -
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Erica Nistor, Lucian Lăpădat
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 216/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
