Divort. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 466
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 727/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamantul intimat, av. și pârâta recurentă, asistată de av. C, lipsă Autoritatea Tutelară
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate și a sentinței primei instanțe, cu consecința stabilirii obligației de plată a pensiei de întreținere de către pârât de la data introducerii acțiunii de divorț, precum și luarea în considerare în cuantumul stabilit a tuturor sporurilor cu caracter permanent, care, în funcție de probele dosarului ar impune o pensie de întreținere de câte 618,38 lei pentru fiecare din cei doi copii minori ai părților, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile recurate, cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că:
Prin decizia civilă nr. 727/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 4422/3.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, dar și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentinta civila nr. 4422/03.04.2008 pronuntata de Judecatoria T in dosar nr- a fost admisa in parte cererea principală formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, a fost admisa in parte cererea reconventionala formulată de către pârâta reclamantă reconventional în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconventional.
S-a dispus desfacerea casatoriei incheiată de parti la data de 22.04.2000 și înregistrată în registrul de stare civilă Primăriei Municipiului T, sub nr. 448/2000, din culpa reclamantului pârât reconvențional.
S-a incuviințat ca pârâta reclamantă reconventional să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei.
S- incredințat pârâtei-reclamantă reconventional spre crestere si educare pe minorii A născut la data de 21.07.2000 și născut la data de 29.09.2002.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei în beneficiul minorilor A născut la data de 21.07.2000 și născut la data de 29.09.2002, o contributie de întreținere in cuantum de 1/6 pentru fiecare din veniturile lunare nete, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul minorilor.
A stabilit în favoarea pârâtului-reclamant reconventional următorul program de vizită al minorilor: în fiecare primul si al doilea sfârsit de săptămână de vineri ora 18.00 până duminică ora 18.00 la domiciliul reclamantului, câte cinci zile în perioada sărbătorilor religioase (Paste si C) care vor fi petrecute alternativ cu unul dintre părinti, trei săptămâni pe perioada verii vor fi petrecute de copii împreună cu reclamantul pârât reconvențional.
A fost disjunsa cererea având ca obiect partajul bunurilor comune si a obligat reclamantul pârât reconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 1333,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a hotara astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Părțile s-au căsătorit in data de 22.04.2000, la Primăria Municipiului T, căsătorie înregistrată în registrul stării civile sub nr. 448/2000.
Din probele testimoniale administrate la instanta de fond, respectiv din audiarea martorilor G și s-a retinut faptul că între părti au avut loc multe neîntelegeri din motive financiare, pârâta fiind cea care, în opinia martorilor nu administra corect veniturile familiei, motiv ce a dus la o tensionare a relatiilor de familie. Martorul a aprecit că si implicarea mamei pârâtei în relatia celor doi ar fi avut aceeași finalitate.
Martorii și au declarat că soții sunt separați în fapt, situație care durează din luna noiembrie a anului trecut și a fost determinată de către reclamant care a plecat de acasă stabilindu-se împreună cu persoana cu care derula o relație extraconjugală încă din primăvara anului trecut. Este cunoscut martorilor faptul că și perioada de conviețuire a soților a fost marcată de neînțelegeri și tensiuni cauzate de reproșurile reciproce ale acestora.
de aceasta stare de fapt, a rezultat din probele testimoniale, instanta de fond a retinut ca raporturile dintre soți sunt grav vătămate, ca starea de fapt actuala reprezintă manifestarea aspectului ca partile nu se afla in situația unei neantelegeri trecătoare ci a deteriorării relațiilor de afecțiune si atașament specifice casatoriei, astfel ca aceasta nu poate continua, motiv pentru care, in baza art. 38 alin.1 fam. va desface casatoria din culpa reclamantului pârât reconvențional. S-a conchis astfel întrucât din probele testimoniale a reieșit că deși și înainte de separarea în fapt au existat neînțelegeri între soți, acestea au fost depășite, dar ceea ce a condus la vătămarea relației de familie a fost angajarea reclamantului în relația extraconjugală și părăsirea domiciliului comun.
In ce privește numele pe care le vor purta soții după desfacerea căsătoriei instanța de fond reținut incidența dispozițiilor art. 40 alin 2.fam. și încuviințat ca pârâta reclamantă reconvențională să păstreze numele actual și după divorț. S-a apreciat astfel în considerarea soluțiilor recente de practică adoptate și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ, Secția civilă, decizia nr. 443/2003), soluții conform cărora faptul că minorii rezulați din căsătorie poartă numele comun al soților reprezintă din punct de vedere moral afectiv motiv temeinic pentru a se da încuviințarea în acest sens. De asemenea, a fost reținut ca motiv faptul că reclamanta reconvențională desfășoară o activitate profesională în care s-a făcut cunoscută cu numele actual.
Martorii au declarat ca după separarea în fapt minorii au rămas în grija pârâtei- reclamantă reconventional unde beneficiaza de toate conditiile care să le asigure dezvoltarea fizică și morală. In ce priveste relația dintre copii si tatal lor, martorii cunosc ca minorii relationează bine și cu acesta. Întrucât și prin referatul de ancheta sociala se conchide ca reclamanta este in masura sa le asigure o bună educare și dezvoltare, reținând că și vârsta copiilor constituie un argument pentru a asigura prezența mamei alături de copii - aspect asupra căruia părinții au căzut de accord - instanta de fond a concluzionat ca este in interesul minorilor ca ei sa fie incredintati spre crestere si educare reclamantei si a dispus, in temeiul art. 42 alin. 1. fam. in consecință.
Prin incredintarea copilului unuia dintre parinti nu inceteaza drepturile si obligatiile celuilalt cu privire la cresterea si educarea lui.
Potrivit art. 86 alin. 3. fam "descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află", textul consacrând particularitățile obligației de întreținere între părinți și copii, respectiv că minorul nu trebuie să dovedească incapacitatea sa de muncă, starea sa de nevoie fiind prezumată pe toată durata minorității.
În ce privește cuantumul obligației de întreținere, în art. 94 din fam. se prevede că atunci când "întreținerea este datorată de părinte -, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o Jp entru trei sau mai mulți copii".
În cauză s-a dovedit ca reclamantul pârât reconventional este angajat pe durata nedeterminata al Enel Distributie, astfel ca a stabilit ca acesta sa plateasca pârâtei reclamantă reconventional in beneficiul minorilor o contribuție de întreținere raportată la veniturile pe care le obține de la această societate, în cuantum de 1/6 din veniturile lunare nete pentru fiecare. În ce privește data de la care va fi datorată contribuția de întreținere se va reține că potrivit înscrisului depus de către reclamanta reconvențională la fila 74 dosarului debitorul obligației de întreținere a achitat cu acest titlu suma de 1400 lei pentru perioada decembrie 2007-martie 2008, perioadă care coincide cu cea în care s-a purtat procesul.
De asemenea, prin încredințarea minorilor unuia dintre părinți nu încetează nici dreptul celuilalt de a păstra legături cu copilul, art. 43 alin 3.fam. recunoscîndu-i părintelui acest drept precum și pe acela de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Pe de altă parte art 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții.
În speță parintii minorilor au cazut de acord ca pastrarea relatiei de familie si intre si copii este in beneficiul si interesul acestora din urma, dar a rămas în discuție modalitatea concretă de derulare a acestor relații. Observând programele propuse de către părinți si apreciind prin prisma interesului copiilor și împrejurărilor speței s-a optat pentru următorul program de vizita al copiilor de catre tatal reclamant-pârât reconventional: în fiecare primul si al treilea sfârsit de săptămână de vineri ora 18.00 până duminică ora 18.00 la domiciliul reclamantului, câte cinci zile în perioada sărbătorilor religioase (Paste si C) care vor fi petrecute alternativ cu unul părinti, trei săptămâni pe perioada verii vor fi petrecute de copii împreună cu reclamantul pârât reconvențional.
Cele expuse mai sus au atras admiterea în parte a cererii principale cât și a cererii reconvenționale. În consecință și în considerarea dispozițiilor art. 274, 276.pr.civ. reclamantul pârât reconvențional a fost obligat să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 1333,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în considerarea următoarelor:
Potrivit chitanțelor prin care au fost achitate taxele judiciare de timbru, onorariile avocațiale și timbrelor judiciare mobile depuse la dosarul cauzei reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 545,3 lei (39 lei taxa judiciară de timbru aferentă divorțului, 6 lei taxa judiciară de timbru aferentă cererii privind stabilirea programului de vizită, 0,3 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu avocațial), iar pârâta reclamantă reconvențională cheltuieli în valoare de 3758,3 lei (39 lei taxa judiciară de timbru aferentă divorțului, 19 lei taxa judiciară de timbru aferentă cererii de partaj, 0,3 lei timbru judiciar și 3700 lei onorariu avocațial). Din cuprinsul chitanței cu numărul 3/28.02.2008 care face dovadă în ce privește plata onorariului avocațial reiese că acesta a fost în cuantum de 3700 lei și a vizat dosarul cu numărul -, așadar vizează și judecarea cererii de partaj formulată în cadrul acestuia, cerere care a fost disjunsă la termenul de judecată din 03.03.2008 și s-a apreciat că partea din onorariu aferentă cererii de divorț este de 1700 lei. Față de soluțiile de admitere în parte date cererilor s-a apreciat că reclamantului i se cuvine suma de 206 lei în măsura în care pretențiile sale au fost găsite întemeiate, iar pârâtei suma de 1539,5 în considerarea acelorași criterii. În urma compensării acestor cheltuieli până la concurența celei mai mici, instanta de fond a dispus ca reclamantul pârât rereconvențional să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 1333,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Impotriva sentintei civile nr. 4422/03.04.2008 pronuntata de Judecatoria T in dosar nr- a declarat apel parata, inregistrat la Tribunalul sub nr- la data de 24.06.2008, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul obligarii reclamantului la plata contributiei de intretinere de la data introducerii actiunii de divort, precum si in sensul imputării sumei de 1400 lei platita in avans de reclamant ca fiind contributie de intretinere aferenta unei singure luni ( 14.06.-14.07.2007).
In motivarea apelului, apelanta a apreciat ca prima instanta a dispus in mod nelegal obligarea soțului reclamant la plata contributiei de intretinere de la data pronuntării hotararii judecatoresti,iar nu de la data introducerii actiunii de divort.
Totodata a mai aratat apelanta ca prima instanta a calculat gresit cuantumul contributiei de intretinere, imputand eronat suma de 1400 lei ca fiind contributie de intretinere aferenta lunilor decembrie 2007- martie 2008.
Intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata,conform dispoz. art. 274.pr.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulate precum și raportat la prev. art.282-296.pr.civ, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat.
Instanta de fond a obligat reclamantul parat reconventional la plata contributiei de intretinere de 1/6 din veniturile nete lunare celor doi minori A, ns. la 21.07.2000 si ns. la data de 29.09.2002 incepand cu data pronunțării hotărârii, 03.04.2008 si pana la majoratul minorilor.
Pentru a proceda astfel, instanta de fond a retinut imprejurarea ca debitorul obligatiei de intretinere reclamantul a achitat cu titlu de întreținere suma de 1400 lei pentru perioada decembrie 2007- martie 2008.
Susținerea apelantei că greșit a fost obligat reclamantul parat reconventional la plata pensiei de întreținere de la data pronuntarii hotararii si nu de la data introducerii cererii, nu a putut fi primita de instanta de apel din urmatoarele considerente:
Pensia de întreținere se datorează de catre debitorul obligatiei de intretinere creditorului obligatiei de la data cand aceasta este ceruta, de atunci prezumându-se si starea de nevoie a creditorului.
La termenul de judecata din 29.11.2007 parata a formulat in cauza intampinare si cerere reconventionala prin care a solicitat încredintarea la ea a celor doi minori rezultati din casatoria partilor si obligarea reclamantului parat reconventional la plata unei pensii de întreținere lunare pe seama celor doi minori.
Astfel solicitarea reclamantei reconventionale de plata a pensiei de intretinere fiind formulata la 29.11.2007 se poate considera ca reclamantul prin plata pensiei de intretinere in cuantum de 1400 lei, aferenta lunilor decembrie 2007, ianuarie, februarie, martie 2008, conform mandatului postal (fila 75 dosar fond ) si-a îndeplinit obligatia legală de întretinere pe seama celor doi minori, astfel încât în mod legal prima instanta a stabilit obligatia de plată a contributiei de intretinere pe seama celor doi minori in sarcina reclamantului, incepand cu data pronuntarii hotararii.
Nici calculul gresit al sumei datorate de catre reclamant pe seama celor doi minori la suma de 1400 lei nu a putut fi retinuta in cauză, față de împrejurarea ca in conformitate cu prevederile art. 94 alin. 3, instanta de judecata poate stabili obligatia de plata a contributiei de intretinere pana la 1/3 din câștigul din munca al debitorului obligatiei, dar nu este obligata sa stabileasca acest plafon maxim.
De altfel, incepand cu data pronuntarii, 03.04.2008 s-a stabilit obligatia de intretinere la plafonul maxim stabilit de lege.
Pentru considerente expuse mai sus, tribunalul a respins apelul formulat de parata apelanta, impotriva sentintei civile nr. 4422/03.04.2008, pronuntata de Judecatoria T in dosar nr.-, in contradictoriu cu reclamantul intimat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta solicitând modificarea în parte a acesteia și a sentinței, cu consecința stabilirii obligației de plată a pensiei de întreținere de către pârât de la data introducerii acțiunii de divorț de către acesta, precum și luarea în considerare în cuantumul stabilit a tuturor sporurilor cu caracter permanent, care, în funcție de probele dosarului ar impune o pensie de întreținere de câte 618,38 lei pentru fiecare din cei doi copii minori ai părților.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. în ceea ce privește prima critică a deciziei și pe dispozițiile art. 304 pct. 7. pr. civ. în ceea ce privește cea de-a doua critică.
În concret, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. s-a susținut că însuși reclamantul prin acțiunea sa de divorț introdusă la 14.07.2007 a solicitat obligarea la plata pensiei de întreținere pentru copii, astfel încât stabilirea ca moment de plată a ei data pronunțării sentinței în loc de data menționată reprezintă o încălcare a principiului disponibilității.
Greșeala -în accepția pârâtei - este cu atât mai evidentă cu cât, fiind dovedit faptul că încă dinainte de promovarea acțiunii, reclamantul nu contribuia la întreținerea copiilor săi, a recunoscut implicit starea lor de nevoie din chiar momentul înregistrării acțiunii, concluzie îndreptățită și de o interpretare corectă a art. 42 alin. 3 Codul familiei.
În privința incidenței în cauză a art. 304 pct. 7. pr. civ. s-a susținut că decizia pronunțată de tribunal conține motive străine de natura pricinii care se referă la împrejurarea că s-a considerat a fi corect stabilit cuantumul contribuției de întreținere, deși pârâta criticase sentința Judecătoriei Timișoara sub aspectul stabilirii eronate a sumei de 1400 lei ca fiind contribuție de întreținere aferentă lunilor noiembrie 2007, martie 2008 întrucât s-ar fi calculat greșit venitul net al reclamantului, fără a fi incluse și sporurile cu caracter permanent, care ar fi dovedit că trebuie plătită fiecărui copil o pensie de câte 618,38 lei.
Prin concluziile scrise formulate în cauză intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Contrar a ceea ce susține recurenta, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 pr. civ. nu are nici o incidență în cauză întrucât tribunalul rezultă că a luat în discuție doar aspecte ce țin de natura pricinii și obiectul apelului, care au vizat problema pensiei de întreținere impusă în sarcina reclamantului, sub aspectul momentului de la care urma să fie plătită și a bazei sale de clacul.
În ceea ce privește criticile din recurs ale pârâtei ele, toate, vizează - la fel ca și în apel - pretinse greșeli de aplicare a legii în stabilirea pensiei de întreținere sub cele două aspecte menționate, critici pe care Curtea, în raport cu probele dosarului le constată a fi neîntemeiate.
Este adevărată susținerea pârâtei potrivit căreia odată cu divorțul trebuie rezolvată și problema pensiei de întreținere pentru minorii încredințați celuilalt soț însă momentul de la care va fi impusă această plată nu este consacrat prin lege, el urmând a fi stabilit în funcție de anumite împrejurări - diferite de la caz la caz - pe care jurisprudența le-a consacrat ca repere ( de exemplu, data formulării solicitării prin acțiunea principală sau cerere reconvențională, data pronunțării hotărârii sau rămânerii ei definitive sau o altă dată stabilită de părți prin comun acord).
În cauză, ca expresie a intenției de a se obliga în viitor la plata unei pensii de întreținere pentru copii săi, prin însăși acțiunea înregistrată la udecătoria Timișoara la data de 14.06.2007, reclamantul a formulat un petit în acest sens, subsidiar petitului principal prin care solicita desfacerea căsătoriei.
La termenul din 29.11.2007 printr-o cerere reconvențională - printre altele - pârâta a solicitat încredințarea minorilor și obligarea reclamantului la pensie de întreținere pentru aceștia.
Această dată marchează momentul la care se prezumă a fi exprimată atât starea de nevoie cât și necesitatea stabilirii obligației de întreținere.
În raport de acest moment, de veniturile realizate de reclamant ( conform adeverinței de la fila 55 ) și de limita maximă de 1/3 (1/6 pentru fiecare copil) a părții din salariul său ce poate fi destinată, conform art. 94 alin. 3 Codul familiei ca pensie de întreținere, pe perioada imediat următoare formulării cererii reconvenționale și până la pronunțarea hotărârii ( decembrie 2007 - martie 2008) el a achitat benevol suma de 1400 lei ( fila 75 dosar de fond), motiv pentru care, apreciindu-se ca și legale atât cuantumul sumei plătite cât și durata pentru care s-a făcut această plată, în mod corect prima instanță - și apoi instanța de apel - nu au impus reclamantului obligația de plată a pensiei pentru copii săi decât după această dată, respectiv începând cu data pronunțării soluției.
Curtea constată, de asemenea că, în mod corect, suma asupra căreia a fost imputată obligația de plată a inclus doar sporurile cu caracter permanent precum și faptul că deși, potrivit probelor noi din dosarul de recurs, reclamantului i-a încetat calitatea de salariat încă dinainte de pronunțarea deciziei din apel, nu a dorit și nu înțelege să se sustragă obligației impusă de instanță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei - și în baza art. 274. pr civ. va obliga pe aceasta să plătească reclamantului intimat suma de 1000 lei cheltuieli de judecată ( conform chitanței de la fila 13 dosar recurs), reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 727/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 14.05.2009
Tehnored. 2 ex./25.05.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Tagada paternitatii. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
