Tagada paternitatii. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 107/2009
Ședința publică din 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 81/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția civilă în dosar nr-, având ca obiect paternitate.
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de către ambele părți, prin mandatarii lor.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5 Octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei și cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamantul și în consecință:
- s-a constatat că reclamantul este tatăl minorei, născută la data de 14.10.2004.
- s-a încuviințat ca minora să poarte numele de familie al tatălui, acela de
- i-a fost încredințată pârâtei, reclamantă reconvențională spre creștere și educare minora și a fost obligat pârâtul reconvențional la plata unei contribuții de întreținere lunare în sumă de 456,25 lei în favoarea minorei începând cu data de 10.03.2008 până la majorat.
- au fost respinse în rest celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate împotriva pârâtei precum și acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Râmnicu V - serviciul de stare civilă.
În baza art. 276 Cod procedură civilă au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că minora - s-a născut în data de 14.10.2004 în mun. Râmnicu V, nașterea fiind înregistrată în Registrul Stării Civile al mun. Râmnicu V sub nr. 2291/ 20.10.2004 (12). La data nașterii minorei, reclamantul locuia împreună cu pârâta la domiciliul acestuia din comuna, sat i de, jud. Fiind născută în afara căsătoriei, filiația minorei a fost stabilită mai întâi față de mamă, numita -, și, în baza art.64 alin.1 din fam, minora a dobândit numele de familie al acesteia. Pârâta a recunoscut, prin întâmpinare, faptul că reclamantul este tatăl minorei.
Prima instanță a constatat că potrivit art.57 alin.2 din fam, copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său, recunoașterea putând fi făcută prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament.
În conformitate cu disp. art. 17 alin.2 din Legea nr. 119/1996, dacă recunoașterea paternității copilului din afara căsătoriei are loc în momentul declarării nașterii, datele privind tatăl copilului se înscriu la rubricile corespunzătoare din certificatul de naștere.
Reclamantul nu a recunoscut paternitatea minorei decât la data de 08.11.2007, prin declarația autentificată sub nr. 497/08.11.2007 de " ".
Pârâta a susținut faptul că nu s-a opus niciodată ca reclamantul să recunoască paternitatea minorei, iar în actul de naștere să figureze la rubrica "tată", invocând faptul că, dimpotrivă, acesta a refuzat acest lucru, deoarece la data nașterii minorei se numea "", acesta fiind numele fostei sale soții, pe care l-a dobândit prin căsătorie. A susținut, de asemenea, că reclamantul a fost cel care declarat nașterea minorei serviciului de stare civilă, și că acesta putea să recunoască paternitatea minorei cu acea ocazie, sau în cei doi ani în care părțile au locuit la domiciliul reclamantului.
Din probatoriu administrat în cauză prima instanță a apreciat că s-au confirmat susținerile pârâtei, în sensul că numele de familie al reclamantului la data nașterii minorei era "", acesta revenind la numele său, acela de "", doar în urma cu circa 1 an - 1 an și
Având în vedere recunoașterea pârâtei în sensul că reclamantul este tatăl minorei -, cât și depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța a admis acest capătul de cerere, și a constatat că reclamantul este tatăl minorei -, născută la data de 14.10.2004, având CNP -.
Reclamantul a precizat petitul 2 al acțiunii în sensul încuviințării ca minora să poarte numele său de familie iar instanța a admis această cerere, respingând cererea de obligare a Primăriei Râmnicu-V la emiterea unui nou certificat de naștere aplicându-se prevederile art. 9 din Legea nr. 119/1996, și ale art. 77 alin. 1 din Metodologia nr. 1/1997, eliberarea acestuia urmând a se face cale administrativă, după efectuarea mențiunilor pe certificatul de naștere inițial.
În ceea ce privește încredințarea minorei, judecătoria a reținut că ambele părți au solicitat încredințarea spre creștere și educare a minorei, fiecare invocând că prezintă garanțiile materiale și morale necesare pentru ca măsura să fie dispusă în favoarea sa.
Reclamantul a invocat faptul că poate oferi minorei condiții locative superioare celor oferite în prezent de către pârâtă, acesta beneficiind și de venituri mai mari decât cele realizate de către pârâtă, și anume 1825 lei (conform adeverinței de la 148), față de 1200 lei (conform adeverinței de la 46), precum și faptul că pârâta manifestă dezinteres față de minoră, neavând mijloacele materiale necesare creșterii acesteia.
Instanța de fond a reținut că pârâta a părăsit domiciliul reclamantului în anul 2007, iar de la această dată minora s-a aflat în îngrijirea exclusivă a pârâtei, relațiile cu reclamantul fiind rare. În prezent, minora locuiește împreună cu mama sa și cu bunicii materni în apartamentul acestora din urmă, format din două camere, bucătărie, baie și dependințe. cursurile grădiniței din - grupa mijlocie, iar de creșterea și educarea acesteia se ocupă exclusiv pârâta. Minora se prezintă la grădiniță bine îngrijită, îmbrăcată corespunzător vârstei, iar educația primită și comportamentul acesteia sunt apreciate la grădiniță, după cum rezultă din adeverința de la 124.
Apartamentul în care locuiește în prezent minora nu a beneficiat de încălzire cu gaz până în prezent, însă, conform chitanțelor de la dosar (142-144), bunicii materni au achiziționat centrală termică și toate elementele necesare funcționării acesteia în luna iulie 2008, urmând ca aceasta să fie montată. Până în prezent, încălzirea apartamentului s-a realizat cu calorifere electrice, apartamentul fiind conectat la rețeaua electrică și la cea de apă a orașului.
De altfel, nici locuința reclamantului nu a beneficiat de încălzire cu gaz decât de circa 1-2 ani, după cum au declarat martorii audiați în cauză, până la acel moment încălzirea făcându-se cu sobe pe lemne.
Pârâta a depus la dosar unset de fotografii ale minorei(81-94), realizate în diferite momente ale vieții acesteia( ziua de naștere, în vacanța petrecută la mare, serbarea la grădiniță), din care rezultă faptul că minora - este un copil bine îngrijit, de care pârâta s-a ocupat foarte bine.
Având în vedere starea de fapt expusă mai, instanța apreciat că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare pârâtei, întrucât aceasta prezintă toate garanțiile materiale și morale pentru îngrijirea acesteia. Minora este foarte atașată de mamă, iar de un an pârâta este singura care are grijă de minoră, aceasta fiind bine îngrijită, după cum au relatata martorii audiați în cauză, și după cum au confirmat, pe cale de adresă, cadrele didactice ale grădiniței frecventate de minoră. Pârâta a stat permanent cu minora în primii doi ani din viață, fiind în concediul pentru creșterea copilului până la doi ani, iar ulterior, s-a angajat, realizând un venit stabil, care îi permite asigurarea unui trai decent minorei.
Prima instanță a reținut că reclamantul oferă minorei condiții locative superioare decât cele oferite de pârâtă, însă acesta nu este un criteriu obiectiv pentru ca minora să fie încredințată acestuia. Probatoriul administrat în cauză a infirmat susținerile acestuia din acțiunea principală, în sensul lipsei de preocupare a pârâtei față de minoră, și a lipsei condițiilor materiale. De altfel, în afara condițiilor locative, reclamantul nu a reușit să facă dovada nici unui alt motiv care ar îndreptăți instanța să-i încredințeze minora spre creștere și educare, relațiile acestuia cu minora în ultimul an fiind foarte rare.
Având în vedere că reclamantul nu are alți copii în întreținere și veniturile realizate de acesta, și văzând dispozițiile art.94 fam, instanța a obligat reclamantul-pârât reconvențional să plătească minorei suma de 456,25 lei/lunar cu titlu de contribuție de întreținere, începând cu data de 10.03.2008, până la majorat sau alte dispoziții legale.
Împotriva sentinței civile nr. 540/2008 a Judecătoriei Avriga declarat apel reclamantul care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul stabilirii domiciliului minorei la apelant și respingerea cererii reconvenționale.
În motivarea apelului s-a arătat că ceea ce l-a determinat pe apelantul reclamant să formuleze calea de atac a fost interesul ca minora să beneficieze de condiții bune de creștere și educare.
Instanța de fond a răstălmăcit în totalitate demersurile reclamantului în legătură cu stabilirea situației legale a minorei, reclamantul a făcut toate demersurile pentru a fi trecut tată al minorei, dar nu avea certificatul eliberat inițial pentru că pârâta refuza să i-l dea. Primăria nu putea să emită un alt certificat cu toate că reclamantul a declarat că recunoaște paternitatea minorei. Pârâta nu a cerut nici măcar obligarea la pensie alimentară și la vârsta de 4 ani a minorei nu face nimic pentru stabilirea statutului ei civil și material. Critică faptul că instanța de fond nu a văzut adevărat semnificație a acestei atitudini a pârâtei raportat la interesul superior al minorei.
Arată faptul că pârâta locuiește într-un bloc abandonat care a aparținut uzinei din. Nu a avut și nu are încălzire. Martorii audiați la fondul cauzei au arătat că încălzirea se realizează numai cu un calorifer electric. Apartamentul este format din două camere unde locuiesc cinci persoane. Invocă faptul că pârâta nu deține minimul de condiții absolut necesare pentru creșterea minorei. Arată că nu concepe ca fiica lui să locuiască în condiții mizere existând posibilitatea să i se ofere alte condiții cu mult mai bune. În situația că i se va încuviința lui creșterea minorei nu va solicita pensie alimentară de la intimată. Condițiile pe care le oferă apelantul reclamant sunt net superioare - locuința pe care o deține are mai multe camere, încălzire centrală, apă, canalizare considerând că poate asigura tot confortul minorei.
Minora a locuit mai mulți ani la familia lui și a fost îngrijită de mama apelantului iar în situația în care i se va admite capătul de cerere privitor la domiciliul minorei nu ar fi altceva decât o continuare firească în creșterea minorei. minorei este acea care îi asigură acesteia climatul propice unei dezvoltări armonioase.
S-a solicitat instanței de apel să reanalizeze probele administrate la instanța de fond și să constate că abia prin stabilirea domiciliului minorei la apelantul reclamant se realizează interesul superior al copilului.
Prin decizia civilă nr. 81/2009 a Tribunalului Sibiua fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 540/2008 a Judecătoriei Avrig.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele:
Întrucât filiația minorei a fost stabilită față de ambii părinți în speță devin aplicabile dispozițiile art. 65 Codul familiei.
Conform art. 101 Codul familiei, ambii părinți sunt datori să se îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, astfel copilul trebuie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, în acest sens prin art.32 din Legea nr. 272/2004 fiind prevăzute obligațiile părinților și drepturile copilului.
Orice măsură dispusă cu privire la copilul minor trebuie să fie subordonată interesului major al acestuia, dreptul copilului fiind de a beneficia și pe viitor de îngrijirea care să îi asigure dezvoltarea optimă fizică mentală, spirituală, morală și socială.
În practică s-a decis că interesele copiilor ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia încredințării, sunt legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de vârsta copiilor, precum și de comportarea părinților înainte de separare, de gradul de atașament pe care l-au manifestat față de copil, precum și legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copii, părintele potrivit a se ocupa de creșterea și educarea minorului, urmând a se determina în funcție de un complex de factori.
În cauză, în prezent minora în vârstă de 5 ani, se află în întreținerea mamei, locuind cu aceasta și cu bunicii materni în localitatea, tatăl având domiciliul în comuna din județul
Atât în perioada conviețuirii părților, cât și după separarea acestora minora a fost nedespărțită de mamă. Deși apelantul susține că intimata obișnuia să părăsească domiciliul comun, fără a lua și copilul pentru perioade de 1-2 săptămâni, tribunalul apreciază că această susținere nu a fost dovedită în cauză.
Astfel, doar martorul - în declarația de la fila 73 a dosarului de fond arată că "știu că pârâta a mai plecat de la domiciliul reclamantului de mai multe ori, uneori fiind însoțită și de minoră, alteori lăsând minora la părinții reclamantului".
Cum această relatare nu are indicate date concrete - perioada de timp în care au avut loc aceste plecări, modul în care martorul a luat cunoștință de aceste aspecte - și cum nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, tribunalul a apreciat ca nefiind dovedite susținerile referitoare la separarea mamei de copil.
Prin urmare, din ansamblul probelor administrate tribunalul a reținut că de la naștere minora s-a aflat în îngrijirea permanentă a mamei, atât pe timpul cât părinții au conviețuit, cât și ulterior, după separarea acestora.
De asemenea s-a reținut că mama s-a preocupat în mod corespunzător de creșterea și educarea minorei, acesta urmând cursurile unei grădinițe, comportamentul copilului fiind adecvat vârstei sale.
Mai mult, chiar din declarațiile martorilor audiați în cauză la propunerea apelantului nu se poate desprinde concluzia că reclamanta nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcinile parentale, niciunul din martorii audiați nefăcând aprecieri negative cu privire la comportamentul și atitudinea intimatei.
Chiar și criticile aduse sentinței prin motivele de apel se întemeiază pe starea materială a apelantului în comparație cu starea materială a pârâtei, și condițiile locative superioare de care apelantul dispune.
Referitor la veniturile materiale ale părinților, se apreciază din analiza comparativă a înscrisurilor depuse la dosar, că sumele obținute de apelant nu sunt mult superioare celor obținute de intimată, ambii părinți realizând venituri din salarii, salariul lunar al apelantului fiind cu 625 lei mai mare decât cel al intimatei (acesta fiind angajat la propria firmă pe care a înființat-o în anul 2007).
Verificând susținerile apelantului referitoare la condițiile de locuit pe care le poate oferi minorei se constată că, chiar dacă locuința din satul (cu privire la care apelantul nu a depus niciun titlu pentru a face dovada proprietății ), oferă un confort sporit comparativ cu apartamentul deținut de părinții intimatei, bunăstarea materială a tatălui nu poate determina încredințarea minorei, vârsta acesteia impunând în primul rând o atentă supraveghere, o instruire sistematică și organizată pentru dezvoltarea sa intelectuală, morală și fizică.
Din nicio probă administrată nu rezultă că apartamentul proprietatea părinților intimatei este impropriu locuirii - acesta prezentându-se ca o locuință amenajată, utilată și igienică, dovada în acest sens fiind chiar starea de sănătate a minorei.
Fără îndoială, tribunalul a constatat că tatăl este atașat de minoră și oferă condiții materiale educării acesteia, însă toate probele administrate nu determină concluzia că interesul fetiței -în vârstă de 5 ani este de a fi încredințată tatălui, pe care nimic nu îl împiedică de a contribui material la creșterea acesteia în raport de toate veniturile pe care le obține.
În ceea ce privește critica referitoare la demersurile făcute de apelant în vederea recunoașterii filiației, tribunalul a constatat că ambii părinți au stat în pasivitate o lungă perioadă de timp fără a clarifica statutul juridic al minorei, starea fiindu-le imputabilă ambilor în egală măsură.
Față de aceste considerente tribunalul a apreciat că mama întrunește condițiile morale și materiale necesare creșterii și educării copilului, criticile aduse de apelant hotărârii primei instanțe fiind neîntemeiate.
Cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva deciziei civile nr. 81/2009 a Tribunalului Sibiua declarat recurs în termen reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, admiterii cererii de stabilire a domiciliului minorei la reclamant și respingere a cererii reconvenționale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanțele de fond și apel nu au determinat corect interesul superior al minorei în ceea ce privește stabilirea domiciliului acesteia.
Menționează recurentul că demersurile sale au în vedere dorința de asigurare a celor mai bune condiții de creștere și educare a minorei, că pârâta nu-i poate oferi condiții materiale adecvate și că nu are maturitatea și aplecarea necesară pentru îngrijirea minorei.
Se susține totodată că stabilirea domiciliului minorei la reclamant ar asigura o continuitate în ce privește creșterea și educarea ei, mama reclamantului contribuind ca și în trecut la îngrijirea minorei.
Referitor la condițiile materiale, reclamantul arată că există o vădită discrepanță între cele pe care el le poate oferi într-o cu mai multe camere și cele de care beneficiază minora într-un apartament de două camere fără centrală termică, din localitatea.
Îngrijirea individualizată și personalizată a copilului la care face referire art. 6 din Legea nr. 272/2004 poate fi realizată doar de către părintele care are o anumită stare materială.
Ca urmare se apreciază de către reclamant că în prezent ansamblul reglementărilor Legii nr. 272/2004 relevă importanța deosebită acordată de către legiuitor condițiilor materiale în care crește și se dezvoltă copilul.
Or, și din punct de vedere al veniturilor realizate, acestea sunt net superioare celor ale pârâtei.
de aceasta se arată că singura culpabilă pentru neclarificarea situației juridice a minorei a fost pârâta intimată care a refuzat să-i predea certificatul de naștere în vederea recunoașterii paternității.
Tot pârâta este cea care a încălcat dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinți, situație care se va perpetua dacă minora îi va fi încredințată.
Se susține totodată că tribunalul a avut în vedere în mod greșit declarația mamei intimatei, care nu ar fi putut avea calitatea de martor, conform art. 189 alin. 1 pct. 9 Cod procedură penală.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Sub aspectul aplicării dispozițiilor legale privind încredințarea minorei, motiv de recurs circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 65, 42 Codul familiei și a prevederilor Legii nr. 272/2004, atunci câmd au conchis că interesul superior al copilului este de a fi încredințat mamei.
Încredințarea copilului minor unuia dintre părinți cu prilejul stabilirii filiației sau a divorțului, având ca rezultat scindarea drepturilor părintești nu este o sancțiune pentru părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul ci un mod de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare.
Pentru luarea acestei măsuri este necesar să se țină seama de interesul major al copilului, care se determină prin examinarea unui complex de factori cum sunt vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia pentru unul sau altul dintre părinți, conduita părinților și preocuparea lor pentru creșterea și educarea copilului, posibilitățile lor materiale.
Aceste împrejurări ce reprezintă un ansamblu de criterii morale și materiale au fost în mod corect evaluate de către instanțe, care au apreciat că în raport de vârsta minorei, legăturile afective stabilite cu mama, preocuparea acesteia în asigurarea unui climat stabil și a unei creșteri și educări corespunzătoare, interesul superior al copilului este cel mai bine realizat prin încredințarea acestuia pârâtei.
Posibilitățile materiale mai bune ale recurentului nu pot să influențeze în mod decisiv hotărârea, fiind doar unul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere de către instanțe.
De altfel, așa cum în mod corect s-a reținut de către tribunal, condițiile de creștere și educare pe care pârâta le oferă minorei sunt corespunzătoare, neputând a se reține că încredințarea minorei mamei ar influența în mod negativ dezvoltarea acesteia.
Nefondate se privesc a fi și susținerile recurentului privind nulitatea declarației martorului, mama pârâtei.
Sub aspect procedural, nerespectarea dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă trebuie invocată in"limine litis",partea urmând să ridice obiecții în privința audierii martorului la momentul discutării încuviințării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea procedurală.
de aceasta, Curtea reține că în temeiul disp. art. 190 Cod procedură civilă rudele, cu excepția descendenților, pot fi audiate în pricinile care privesc încredințarea copilului minor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 81/A/2009 a Tribunalului Sibiu.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurentul căzut în pretenții va fi obligat să plătească suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr. 81/A din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei pârâte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. Ț/2ex/05.01.2010
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
